Decizia nr. 547/2026 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — conflict de competență împotriva sentinței nr. 1401/2015 a Tribunalului Argeș

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 05 august 2024, reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva-Direcția Silvică Argeș în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 29.773,36 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin delicte civile. Prin sentința civilă nr. 1401/2015 pronunțată la 15 aprilie 2025 de Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Argeș, cauza fiind declinată în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că, în raport cu dispozițiile art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii, în ceea ce privește conflictele de muncă, competența teritorială revine instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul/reședința/sediul sau locul de muncă reclamantul, după caz. Așadar, în cazul în care calitatea de reclamant o are unitatea angajatoare, competența teritorială revine exclusiv instanței în a cărei circumscripție își are sediul unitatea. Potrivit art. 1 alin. (2) din H.G.

nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și aprobarea regulamentului de organizare și funcționare, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva este persoană juridică, cu sediul central în municipiul București, str. x A. Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile art. 269 Codul muncii, precum și faptul că sediul reclamantei este în Municipiul București s-a constatat că Tribunalul București este instanța competentă în soluționarea prezentei cauze. De asemenea, s-a reținut că în determinarea instanței competente în soluționarea cauzei, nu prezintă relevanță faptul că acțiunea introductivă a fost formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică Argeș, direcție al cărei sediu este în Municipiul Pitești, prevalând sediul unității angajatoare reclamante.

În acest context, față de dispozițiile art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 229/2009, conform cărora Romsilva are în structura sa unități fără personalitate juridică, prevăzute în anexa nr. 2, și unități cu personalitate juridică, prevăzute în anexa nr. 3, ale căror adrese pot fi modificate prin hotărâre a Consiliului de administrație al Romsilva, s-a avut în vedere că printre unitățile fără personalitate juridică din structura Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva prevăzute în Anexa 2 la H.G. nr. 229/2009 se regăsește și Direcția Silvică Argeș - poziția 3 în anexă.

Învestit prin declinare, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a pronunțat sentința civilă nr. 695 din 09 februarie 2026, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Argeș, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă un conflict de muncă (acțiune în răspundere patrimonială). Referitor la competența materială procesuală și teritorială, potrivit dispozițiilor art. 95 C. proc.

civ. conflictele de muncă se judecă, în primă instanță, de tribunale, iar conform prevederilor art. 269 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, "(1) Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă și conflictele colective de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul". Astfel, în cazul în care litigiul este demarat de angajator, competența teritorială de soluționare a litigiului revine instanței de la sediul acestuia din urmă, sediu unde, în majoritatea situațiilor, se află și locul de muncă al salariatului.

A mai arătat instanța că angajatorul pârâtului este chiar Direcția Silvică Argeș, motiv pentru care reclamanta din prezenta cauză este chiar această instituție, în calitate de angajator al pârâtului. Deși în cererea de chemare în judecată se specifică că acțiunea este formulată de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Argeș, este evident că o entitate cu personalitate juridică nu poate fi reprezentată de o subunitate fără personalitate juridică. Astfel, în realitate, cererea nu putea fi formulată decât prin Direcția Silvică Argeș (unitate fără personalitate juridică), prin intermediul societății mamă - Regia Națională a Pădurilor-Romsilva, sau altfel spus, cererea nu putea fi formulată decât de Romsilva pentru (iar nu prin) Direcția Silvică Argeș - dezmembrământ fără personalitate juridică.

Chiar dacă Direcția Silvică Argeș - dezmembrământ fără personalitate juridică nu poate să stea în judecată singură, ci doar prin reprezentantul său - Romsilva - societatea mamă, aceasta nu înseamnă că, în speță, competența litigiului va fi determinată de sediul societății reprezentante, întrucât, ca regulă generală, competența nu este atrasă de sediul sau domiciliul mandatarului. Cum în litigiile de muncă, atunci când cererea este formulată de angajator, funcționează o competență exclusivă, determinată de sediul societății reclamante, instanța a apreciat că, în cauza pendinte, competența aparține Tribunalului Argeș, întrucât aceasta este instanța în circumscripția căreia se află sediul reclamantului - Direcția Silvică Argeș.

Acest sediu, de altfel, reprezintă un sediu secundar al Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva, conform dispozițiilor art. 227 C. civ., care stabilesc că "(1) Sediul persoanei juridice se stabilește potrivit actului de constituire sau statutului. (2) În funcție de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursalele, reprezentanțele sale teritoriale și punctele de lucru. Dispozițiile art. 97 sunt aplicabile în mod corespunzător". Coroborând aceste dispoziții legale cu cele ale art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, instanța a concluzionat că noțiunea de "sediu", menționată în cuprinsul art. 269 alin. (2) Codul Muncii, nu se referă numai la sediul principal al persoanei juridice, ci și la sediul secundar, cum este cel al unei sucursale/subunități, textul legal neputând fi interpretat restrictiv, în lipsa unei mențiuni exprese referitoare la sediul principal al reclamantului.

S-a mai reținut că, normele de procedură referitoare la competență oferă o dezlegare pentru ipoteza existenței unui sediu secundar, soluție care poate fi preluată prin analogie și pentru ipoteza din speța de față, în demersul de interpretare a sintagmei "sediul reclamantului" de care norma specială leagă competența teritorială de primă instanță. Astfel, în situația unui pârât - persoană juridică de drept privat, care are dezmembrăminte fără personalitate juridică - dispozițiile art. 109 din C. proc. civ.

stabilesc că "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta". În ceea ce privește dispozițiile art. 269 Codul muncii, s-a reținut că legiuitorul a dorit apropierea judecării litigiilor de muncă de locul unde salariatul își are domiciliul sau își desfășoară efectiv activitatea, ultimul loc fiind, de cele mai multe ori, și cel în care se află sediul angajatorului, fie el principal sau secundar. Or, în cauza dedusă judecății, salariatul-pârât nu are domiciliul în București, nu lucrează în București, în această localitate fiind doar sediul principal al companiei-mamă Regia Națională a Pădurilor-Romsilva.

Pârâtul are/a avut calitatea de angajat al Direcția Silvică Argeș și, atât cererea de angajare a răspunderii patrimoniale, actul de control, notificarea precum și fișa postului, sunt întocmite de Direcția Silvică Argeș, fiind semnate de reprezentantul legal al acestei entități. De asemenea, faptele pretins cauzatoare de prejudicii ale salariatului nu s-au produs în București, ci pe raza județului Argeș. În ceea ce privește împrejurarea că reclamanta nu are personalitate juridică, instanța a reținut că acest aspect este irelevant din perspectiva stabilirii competenței teritoriale, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 56 alin. (2) C. proc.

civ., "Cu toate acestea, pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii". Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă la 20 martie 2026. Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Argeș competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc.

civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces. Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Argeș și Tribunalul București - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu un litigiu ce are ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a angajatului reclamantei, având natura unui conflict individual de muncă.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii, forma în vigoare la data sesizării instanței, "(1) Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă și conflictele colective de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul". Procedând la verificarea cererii de chemare în judecată introdusă pe rolul Tribunalului Argeș, aceasta, deși pare a fi formulată de societatea cu sediul în municipiul București, este, de fapt, formulată de DIRECȚIA SILVICĂ ARGEȘ, prin societatea - REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA.

În acest sens, din împuternicirile nr. 124/G.M. din 05 ianuarie 2022 și nr. 10465/M.D.S. din 05 septembrie 2024, reiese faptul că intenția reală a mandantului, Directorul General al Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva, a fost aceea de a împuternici directorii de subunități, denumite Direcții Silvice, pentru a exercita acțiuni în instanță, în numele acestuia. Notează Înalta Curte că acțiunea nu poate fi analizată independent de actul de mandatare - împuternicirile nr. 124/G.M. din 05 ianuarie 2022 și nr. 10465/M.D.S. din 05 septembrie 2024 - din cuprinsul cărora reiese că societatea mamă urma să fie reprezentată în astfel de litigii de Directorul General Regional al subunității sale, care nu este altceva decât un dezmembrământ al societății ce deține, astfel, și sedii cu caracter secundar.

Înalta Curte arată că, din cuprinsul dispozițiilor art. 227 alin. (2) din C. civ., conform cărora "În funcție de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursalele, reprezentanțele sale teritoriale și punctele de lucru", coroborate cu cele ale art. 269 alin. (2) din Codul muncii, se deduce că noțiunea de "sediu", menționată în cuprinsul acestor ultime dispoziții legale, nu se referă numai la sediul principal al persoanei juridice, ci și la sediul secundar, cum este cel al unei sucursale/subunități, textul legal neputând fi interpretat restrictiv, în lipsa unei mențiuni exprese referitoare la sediul principal al reclamantului.

În altă ordine de idei, instanța supremă subliniază că normele de procedură referitoare la competență oferă o dezlegare pentru ipoteza existenței unui sediu secundar, soluție care poate fi preluată prin analogie și pentru ipoteza din speța de față, în demersul de interpretare a sintagmei "sediul reclamantului" de care norma specială leagă competența teritorială de primă instanță. Astfel, în situația unui pârât - persoană juridică de drept privat, care are dezmembrăminte fără personalitate juridică - dispozițiile art. 109 din C. proc. civ.

stabilesc că "Cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta". În acest context, nu există vreo rațiune pentru care în interpretarea normei speciale din legislația muncii care stabilesc competența primei instanțe în funcție de sediul reclamantului, să nu fie avute în vedere și eventualele sedii secundare ale acestuia, mai ales în situația în care litigiul privește fapte petrecute la acest sediu iar acțiunea este exercitată de către reprezentanții dezmembrământului de la acel sediu secundar.

Această concluzie se impune și în considerarea faptului că cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu pârâtul, fost salariat al reclamantei DIRECȚIA SILVICĂ ARGEȘ, așa cum rezultă din înscrisurile anexate cererii introductive, iar rațiunea normei speciale de stabilire a competenței teritoriale la sediul reclamantului a fost tocmai aceea de a nu depărta litigiul de locul în care părțile raportului juridic locuiesc/își au sediul și, de regulă, își derulează raportul de muncă.

Existând, așadar, raporturi juridice de muncă derulate pe raza sediului acestui dezmembrământ, și apreciind că prin noțiunea de sediu trebuie înțeles nu doar sediul principal ci și sediile secundare ale persoanei juridice, în măsura în care raportul juridic dedus judecății izvorăște din acte sau fapte săvârșite la acest sediu secundar și în legătură cu activitatea dezmembrământului care funcționează la acel sediu sedundar, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței în circumscripția căreia își are sediul subunitatea la care a activat pârâtul. Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (2) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2026.