ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1510/2023

HOTĂRÂRE

15.06.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1510/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 15 iunie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, secția I civilă, la data de 08 noiembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții B. S.A. și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, solicitând instanței obligarea pârâtului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației la plata primei de stat datorate conform contractului de economisire-creditare nr. x/16.07.2015, pentru o perioadă de 5 ani începând cu data încheierii contractului, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare calculate asupra primelor datorate, de la scadența calculată conform art. 314 din O.U.G. nr. 99/2006, până la data plății efective, obligarea pârâtei B. S.A. la evidențierea primelor de stat virate de Ministerul Dezvoltarii, Lucrărilor Publice si Administratiei în contul său deschis la banca pârâtă, iar în subsidiar, în situația în care pârâta B. S.A. nu a solicitat Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației plata primelor de stat, obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumelor menționate mai sus (primele de stat datorate conform contractului de economisire-creditare nr. x/16.07.2015 și dobanda legală penalizatoare), cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 C. proc. civ., art. 1350 din C. civ., art. 1270 C. civ. și art. 288 - 317 din O.U.G. nr. 99/2006, privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.

Pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, invocând totodată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara, întrucât nu se află în situația competenței alternative prevăzute de art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și excepția lipsei calității procesuale pasive conform art. 36 și art. 40 alin. (1) C. proc. civ. față de pretențiile formulate - de plată a primelor de stat.

Pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii pentru lipsa calității sale procesuale pasive, iar în subsidiar, respingerea ei ca neîntemeiată.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență:

2.1) Prin sentința civilă nr. 2377 din 07 februarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Timișoara, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timisoara și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut prevederile art. 130 C. proc. civ., art. 107 alin. (1) și art. 113 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ. și art. 126 alin. (1) C. proc. civ., precum și faptul că, între reclamant și pârâtă s-a încheiat contractul de economisire-creditare nr. x/16.07.2015 în care, la Capitolul 24 din condițiile generale, s-a prevăzut că "Toate litigiile rezultate din contractul de economisire-creditare pentru domeniul locativ se vor soluționa de către instanța judecătorească din municipiul București competentă în materie".

În condițiile în care beneficiarul clauzei nu este reclamantul, ci pârâta din prezentul proces, instanța a apreciat că această clauză atributivă de competență nu derogă în speță de la normele privitoare la competența instanțelor judecătorești, deoarece, în lipsa sa, un litigiu împotriva pârâtei ar fi fost de competența de drept comun a aceleiași instanțe, respectiv, cea de la sediul pârâtei, astfel încât, pentru o astfel de ipoteză, clauza nu trebuia acceptată în mod expres și în scris de către reclamant, conform art. 1203 C. civ.

În ce privește competența teritorială alternativă prevăzută de art. 113 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ., precum și prevederile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., instanța a considerat că acestea nu sunt incidente în cauză, deoarece, conform doctrinei și jurisprudentei în materie, era necesar ca părțile contractului să prevadă explicit în acesta un loc al executării obligației, nefiind suficientă determinarea lui prin aplicarea regulilor supletive de drept comun ori ca reclamantul să invoce norme speciale din legislația specifică din materia protecției drepturilor consumatorilor, în absența indicării exprese a locului executarii și a apelării la reglementarea specială referitoare la consumatori, normele privitoare la competența instanțelor judecătorești rămânând cele de drept comun, respectiv cele care atrag competența instanței de la sediul pârâtei.

2.2) La data de 16 februarie 2023, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, secția civilă, sub același număr de dosar, care, prin sentința civilă nr. 2166 din 28 martie 2023, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație si Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele motive:

Dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. instituie o competență teritorială de soluționare a acestor cereri, la alegerea reclamantului, care a acționat în calitate de consumator în raportul de drept dedus judecății, atât în favoarea instanței de la sediul pârâtei, cât și a instanței de la domiciliul acestuia, dispoziții care sunt deplin aplicabile în cauză, reclamantul având calitatea de consumator, în sensul legislației speciale în materie (respectiv, o persoană fizică care, în contractul de economisire-creditare încheiat cu banca, a acționat în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale), beneficiind astfel de toate garanțiile legale aplicabile în materia protecției consumatorilor în executarea contractelor, iar pârâta B. S.A. având calitatea de profesionist, obiectul litigiului constând în cererea de plată a primelor de stat, respectiv o cerere în executarea contractului de economisire-creditare, ce face obiectul reglementării art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ce privește clauza compromisorie prevăzută la Cap. 24 din contractul de economisire-creditare, s-a reținut că aceasta nu produce efecte pentru stabilirea competenței teritoriale în prezentul litigiu, întrucât, fiind încheiată înainte de a se naște dreptul la acțiune, încalcă dispozițiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

Instanta a avut în vedere că potrivit acestor din urmă dispoziții, clauza compromisorie, încheiată înainte de nașterea dreptului la despăgubire, nu se aplică în litigiile din materia protecției consumatorilor; or, dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. instituie o aplicare a principiului protecției drepturilor consumatorilor, prin acordarea prin lege a posibilității consumatorului de a se adresa instanțelor de la domiciliu, în vederea protejării intereselor sale.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență.

Constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 din același cod, va pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

În ceea ce privește legalitatea învestirii în vederea soluționării conflictului de competență, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competență, stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, pentru următoarele considerente:

Litigiul de față are ca obiect pretenții, respectiv plata către reclamant a primelor de stat datorate conform contractului de economisire-creditare nr. AF123Z030 din 16.07.2015, încheiat cu pârâta B. S.A. și a dobânzii legale penalizatoare.

Față de calitatea părților și de conținutul raportului juridic dedus judecății, contractul încheiat de acestea intră sub incidența legislației privind protecția consumatorilor, litigiile generate de acest tip de raport juridic fiind reglementate din punct de vedere al competenței de dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se va avea în vedere în acest sens faptul că reclamantul se circumscrie noțiunii de consumator, în sensul definiției de la pct. 13 din Anexa la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, fiind o persoană fizică care la data încheierii contractului a acționat în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar pârâta B.. este un profesionist, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, fiind o persoană juridică care a acționat în scopul activității sale comerciale, obiectul litigiului fiind o cerere în executarea contractului de economisire-creditare.

Într-adevăr, prin clauza stipulată la Capitolul 24 din Contractul de economisire-creditare, cu denumirea marginală "Sediul instanței competente", părțile au prevăzut ca litigiile rezultate din contract să fie soluționate de instanțele judecătorești din Municipiul București.

Cu toate acestea, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire, orice convenție contrară fiind considerată nescrisă.

Ca atare, Înalta Curte reține că în cauză nu poate fi invocată clauza atributivă de competență inserată în contract, câtă vreme aceasta a fost redactată la momentul încheierii contractului de economisire-creditare, iar nu după nașterea dreptului la despăgubire, astfel cum impune textul de lege enunțat, în mod imperativ.

O asemenea prevedere este considerată nescrisă (inexistentă) în lumina prevederilor legale amintite.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că regula în materia competenței teritoriale, înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., este în sensul că acțiunea de chemare în judecată va fi introdusă la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În același timp, conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai este competentă instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Norma citată este o normă de protecție a consumatorilor, pentru a facilita acestora accesul la instanța judecătorească cea mai apropiată (cea în a cărei rază teritorială de competență domiciliază), această normă fiind o garanție suplimentară a respectării dreptului la apărare al consumatorilor.

Prin declinarea competenței teritoriale în favoarea instanței de la sediul profesionistului, această prevedere legală ar fi golită de conținut.

În același sens este și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care în Cauza Oceano Grupo Editorial S.A. v. C., pronunțată în materia protecției consumatorului, a stabilit că este inechitabil și mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile, la instanța de la sediul acestuia din urmă.

În speță, se reține că opțiunea reclamantului consumator a fost în sensul soluționării cauzei de către Judecătoria Timișoara, instanța de la domiciliul său, conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., opțiune susținută de prevederile art. 116 din același act normativ, prin care s-a reglementat o competență teritorială alternativă, astfel că, odată introdusă cererea la una din instanțele prevăzute de lege ca deopotrivă competente, respectiva instanță este legal învestită, neputându-și declina competența.

Așadar, conform prevederilor legale referitoare la protecția consumatorilor, prin raportare la domiciliul reclamantului, față de considerentele anterior expuse și în aplicarea art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte reține că Judecătoriei Timișoara îi revine competența teritorială pentru soluționarea pricinii.