ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1810/2023

HOTĂRÂRE

26.09.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1810/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 26 septembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, secția I civilă, la 08.11.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtii B. S.A. și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației solicitând, în principal, obligarea pârâtului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației la plata primei de stat datorate conform contractului de economisire-creditare nr. x/14.08.2015, pentru o perioadă de 5 ani începând cu data încheierii contractului, obligarea pârâtului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației la plata dobânzii legale penalizatoare calculate asupra primelor datorate, de la scadența calculată conform art. 314 din O.U.G. nr. 99/2006, până la data plății efective, obligarea pârâtei B. S.A. la evidențierea primelor de stat virate de Ministerul Dezvoltarii, Lucrărilor Publice si Administratiei în contul său deschis la banca pârâtă, iar, în subsidiar, în situația în care va rezulta că pârâta B. S.A. nu a solicitat Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației plata primelor de stat, obligarea acesteia la plata primelor de stat datorate conform contractului și dobanda legală penalizatoare, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1350, art. 1270 C. civ., art. 288-317 din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, art. 194, art. 223 și art. 453 C. proc. civ.

La termenul de judecată din 28.02.2023, instanța a pus în discuția părților și a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara, invocată de pârâți prin întâmpinările formulate.

Prin sentința civilă nr. 4297 din 28 februarie 2023, Judecătoria Timișoara, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de trimitere a reținut că între reclamantă și pârâta B.. s-a încheiat contractul de economisire-creditare nr. x/14.08.2015 în care, la capitolul 24 din condițiile generale, părțile au prevăzut ca, "Toate litigiile rezultate din contractul de economisire-creditare pentru domeniul locativ se vor soluționa de către instanța judecătorească din municipiul București competentă în materie", precum și faptul că, întrucât beneficiara clauzei era pârâta și nu reclamanta, aceasta nu trebuia acceptată în mod expres și în scris de către reclamantă.

A mai reținut instanța că prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 și 8 din C. proc. civ., respectiv art. 126 alin. (2) din același cod, ce reglementează competența teritorială alternativă, nu sunt incidente în cauză, întrucât părțile ar fi trebuit să prevadă explicit un loc al executării obligației, nefiind suficientă determinarea acestuia prin aplicarea regulilor supletive de drept comun, ori ca reclamanta să invoce norme speciale din legislația specifică din materia protecției drepturilor consumatorilor.

În absența indicării exprese a locului executării și a nefundamentării cererii pe reglementarea specială referitoare la consumatori, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 107 și art. 126 alin. (1) C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara și, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ., a dispus declinarea competenței de solutionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, în circumscripția căreia se afla atât sediul pârâtei la data formulării acțiunii cât și localitatea la care face trimitere expresă clauza atributivă de competență din convenția părților.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 6 București, secția Civilă, prin sentința civilă nr. 3745 din 25.05.2023, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța de conflict a reținut că dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă sunt deplin aplicabile în cauză, întrucât reclamanta are calitatea de consumator, în sensul legislației speciale în materie, pârâta are, de asemenea, calitatea de profesionist, iar obiectul litigiului îl reprezintă cererea de evidențiere și de plată a primelor de stat, fiind o cerere în executarea contractului de economisire-creditare.

În privința clauzei prevăzută la capitolul 24 din contract, instanța a reținut că, potrivit art. 126 alin. (2) Cod procedură civilă, clauza compromisorie încheiată înainte de nașterea dreptului la despăgubire nu se aplică în litigiile din materia protecției consumatorilor, iar dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 8 din același cod instituie o aplicare a principiului protecției drepturilor consumatorilor, prin acordarea prin lege a posibilității consumatorului de a se adresa instanțelor de la domiciliu, în vederea protejării intereselor sale.

Constatând că prin alegerea de către reclamantă a Judecătoriei Timișoara ca instanță teritorială de soluționare a litigiului, competența a fost stabilită în mod definitiv, în temeiul dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 07.07.2023, sub numărul x/2022.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Timișoara, secția I civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Judecătoria Timișoara și Judecătoria Sectorului 6 București - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Înalta Curte, constată că instanța a fost învestită să se pronunțe asupra unei acțiuni prin care reclamanta a solicitat, în esență, obligarea pârâților la acordarea primei de stat pentru o perioadă de 5 ani începând cu data încheierii contractului de economisire-creditare, precum și obligarea la plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume.

Prin urmare, litigiul pendinte este un litigiu din materia protecției drepturilor consumatorilor, întrucât reclamanta se circumscrie noțiunii de consumator, în sensul definiției de la punctul 13 din Anexa la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, fiind o persoană fizică care la data încheierii contractului a acționat în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale; pârâta B. este un profesionist, în sensul definit prin art. 2 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, fiind o persoană juridică care a acționat în scopul activității sale comerciale; obiectul litigiului este reprezentat de o cerere în executarea contractului de economisire-creditare.

Prin clauza stipulată la capitolul 24 din contract părțile au prevăzut ca litigiile rezultate din contract să fie soluționate de instanța judecătorească din municipiul București.

Potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire, orice convenție contrară fiind considerată nescrisă.

Înalta Curte reține că, în cauză, nu poate fi invocată clauza atributivă de competență inserată în contract, câtă vreme aceasta a fost redactată la momentul încheierii contractului de economisire-creditare, iar nu după nașterea dreptului la despăgubire, astfel cum impune textul de lege în mod imperativ. Drept consecință, o asemenea prevedere este considerată nescrisă (inexistentă) în lumina prevederilor legale amintite.

Conform dispozițiilor de drept comun, regula în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată urmând a fi introdusă la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

De asemenea, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în afara instanțelor prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța de la domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Norma citată este o normă de protecție a consumatorilor, pentru a facilita acestora accesul la instanța judecătorească cea mai apropiată (cea în a cărei rază teritorială de competență domiciliază) această normă de competență fiind o garanție suplimentară a respectării dreptului la apărare al consumatorilor. Or, prin declinarea competentei teritoriale în favoarea instanței de la sediul profesionistului, aceasta prevedere legală a fost golită de conținut.

Instanța supremă subliniază că norma de competență națională este în acord cu principiile și jurisprudența europeană, reamintind că în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (Cauza Océano Grupo Editorial S.A. v Roció Murciano Quintero, C-240/98, ECLI:EU:C:2000:346), în materia protecției consumatorului, s-a stabilit că este inechitabil și mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile la instanța de la sediul acestuia din urmă.

În speță, opțiunea reclamantei a fost în sensul soluționării cauzei de către Judecătoria Timișoara, instanța de la domiciliul său, conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., opțiune susținută de prevederile art. 116 din același cod conform cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Întrucât în această materie s-a reglementat o competență teritorială alternativă pentru eventuale litigii ce s-ar putea ivi, iar reclamantul are alegerea între două sau mai multe instanțe simultan competente, conform prevederilor art. 116 C. proc. civ.

Cum pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, odată ce acesta și-a manifestat opțiunea de a introduce acțiunea pe rolul Judecătoriei Timișoara, această instanță a devenit competentă teritorial să soluționeze pricina, instanța astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural acest drept de opțiune.

Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 131 și art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența teritorială de judecare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, secția I civilă.