ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1062/2024

Ședința publică din data de 16 mai 2024

Asupra recursurilor de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila, secția Civilă la 27.01.2021, reclamantele A. - Sucursala Lacu Sărat și A. București au chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Chiscani, solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâta să le achite reclamantelor suma de 187.500 RON, reprezentând debit restant, în baza contractului nr. x/88/27.03.2020; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5047/01.11.2021, Judecătoria Brăila, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.

Prin sentința civilă nr. 129/FCiv/01.11.2022, Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesual pasive și, în consecință, a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Împotriva acestei sentințe, reclamantele au declarat recurs, care a fost recalificat ca apel.

Prin decizia nr. 73/A/08.03.2023, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a admis apelul, a anulat sentința apelată și, în rejudecare, a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive și a stabilit termen pentru continuarea judecății.

Prin decizia civilă nr. 314/A/23.11.2023, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a respins ca nefondată acțiunea și cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii civile, toate părțile au declarat recurs.

Recurentele-reclamante au solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivare, au susținut că instanța de apel a soluționat cauza fără a ține cont de regulile de interpretare a contractelor prevăzute la art. 1.266-1.268 C. civ., subliniind că în accepțiunea instanței voința părților a fost doar ca pârâta să înainteze niște documente către D.S.P. Brăila, adică să intermedieze decontarea sumelor solicitate.

Contestând această concluzie a instanței de apel, recurentele-reclamante au argumentat că obligația legală a pârâtei era aceea de a găsi locuri de cazare, iar scopul contractului era de a rezolva criza persoanelor care trebuiau carantinate; în acest context, au susținut că instanța de apel a nesocotit art. 1.266 alin. (2) și art. 1.268 alin. (2) C. civ.

Potrivit recurentelor-reclamante, instanța de apel ar fi interpretat corect obiectul contractului dacă ar fi ținut cont de contextul social în care a fost încheiat, subliniind că aceste circumstanțe sunt descrise și analizate de Curtea de Conturi a României în raportul special solicitat de Parlamentul României intitulat "Gestionarea resurselor publice în perioada stării de urgență", precum și de relevanța actului adițional nr. x/15.05.2020.

În continuare, au evidențiat că scopul contractului era carantinarea de urgență a persoanelor venite din străinătate, iar obligația principală a prestatorului era să pună la dispoziție spațiile de cazare de care dispunea, în timp ce obligația principală a pârâtei era să achite costurile de cazare; aceeași concluzie este susținută și de comportamentul părților după încheierea contractului.

Recurentele-reclamante au mai argumentat că instanța de apel nu a luat în considerare faptul că pârâta a achitat o parte din datorie ulterior demarării prezentei acțiuni și a confirmat soldul de debitor, ceea ce echivalează cu o recunoaștere a datoriei; de altfel, pârâta avea un contract identic cu D.S.P. Brăila, iar aceasta din urmă achita cheltuielile aferente carantinei către pârâtă, care la rândul ei plătea serviciile de cazare.

Au mai susținut că instanța de apel a fost în eroare când a apreciat că sumele solicitate reprezentau contravaloarea serviciilor prestate pentru persoanele care nu au respectat condițiile izolării și au părăsit complexul hotelier; în primul rând, subliniază că serviciile au fost prestate și facturate pentru pârâtă, nu persoanelor carantinate, iar în al doilea rând, nu era vorba de persoanele care au părăsit hotelul, ci de persoane care nu respectau regulile izolării impuse de ordonanțele militare.

Totodată, recurentele-reclamante au contestat opinia instanței conform căreia ar fi trebuit să recupereze paguba de la persoanele care au părăsit locul de carantinare, în temeiul art. 3 alin. (1) din Ordonanța Militară nr. 4/2020, argumentând că nu aveau o convenție cu persoanele fizice și că doar autoritățile dețineau evidența acestora. În plus, articolul menționat nu instituie vreo normă derogatorie care să permită prestatorilor privați de servicii de cazare să se subroge autorităților pentru a putea solicita acea datorie.

În drept, au invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă, în memoriul său, a solicitat casarea în parte a deciziei recurate, cu privire la cheltuielile de judecată, argumentând că instanța de apel a fost în eroare când a apreciat că nu ar fi fost depusă dovada acestora. În acest sens, a subliniat că dovada cheltuielilor a fost depusă la dosar la termenul din 01.03.2023, împreună cu concluziile scrise.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La 15.03.2024, recurenta-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantelor.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 și 482 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursurilor invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., în art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În cauză, calea de atac exercitată este neprevăzută de lege, astfel cum se va arăta în continuare.

Reclamantele au învestit, la 27.01.2021, instanțele cu un litigiu generat de executarea unui contract administrativ, respectiv contractul de prestări servicii nr. x/27.03.2020, potrivit sentinței civile nr. 5047/01.11.2021 a Judecătoriei Brăila, secția Civilă, pronunțată în cauză.

În forma în vigoare la data sesizării instanței sesizate, 27.01.2021, art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016 dispunea că "Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul". De asemenea, dispozițiile art. 55 alin. (3

1

) din Legea nr. 101/2016 au recunoscut calea de atac a apelului, ca unic remediu posibil a fi exercitat împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță în procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative.

Raportând aceste repere la dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanța supremă constată că decizia civilă nr. 314/A/23.11.2023 a Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă este definitivă, fiind o hotărâre dată în apel, fără drept de recurs.

Cum potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel pentru care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului, Înalta Curte constată că recurentele au exercitat o cale de atac neprevăzută de lege, motiv pentru care, dând eficiență textelor de lege enunțate mai sus, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursurile ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de recurentele-reclamante A. - Sucursala Lacu Sărat și A. București și de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială - Comuna Chiscani împotriva deciziei civile nr. 314/24.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2024.