ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 41/2025

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila-Secția I civilă la 20 martie 2023, reclamanta Unitatea Administrativă Comuna A a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul B și Consiliul Local al Municipiului B, obligarea acestora la plata sumei de 221.747,57 lei, reprezentând prejudiciu produs reclamantei ca urmare a evenimentului produs în data de 25.07.2017, actualizată cu rata inflației calculată până la data plății efective a debitului principal, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 708 din 11 octombrie 2023, Tribunalul Brăila-Secția I civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul B.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Municipiului B și a respins acțiunea în contradictoriu cu acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins acțiunea în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B, ca nefondată.

Prin decizia nr. 45/A din 11 martie 2024, Curtea de Apel Galați-Secția I civilă a respins, ce nefondat, apelul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna A împotriva sentinței civile nr. 708 din 11 octombrie 2023, pronunțate de Tribunalul Brăila.

4.Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 45/A din 11 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Galați-Secția I civilă au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanții Consiliul Local al comunei A, Unitatea Administrativ Teritorială comuna A.

Recurenții au arătat că la data de 25 iulie 2017 a avut loc o furtună în Stațiunea C, un copac s-a prăbușit, rezultând decesul doamnei D și rănirea soțului acesteia E.

Inițial, Stațiunea C a fost deținută și administrată de către Municipiul B, limitele dintre cele două unități teritorial-administrative fiind stabilite în cadrul litigiului având ca obiect obligație de a face, finalizat prin sentința civilă nr. 2222 din 26 noiembrie 2015 a Tribunalului Tulcea, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 579 din 08 iulie 2016 a Curții de Apel Constanța.

Stațiunea C a trecut în patrimoniul recurentei, fiind intabulată în cartea funciară după data de 19 iulie 2017, când a fost încheiat un proces-verbal de predare-primire între Comuna A și Municipiul B.

Între data producerii evenimentului, respectiv 25 iulie 2017 și data la care, efectiv, recurenta a intrat în posesia unor bunuri din Stațiunea C, respectiv 19 iulie 2017, este o diferență de 6 zile în care nu au putut fi luate măsuri fără o inventariere asupra bunurilor preluate și o analiză în teren.

Întrucât Municipiul B, prin Consiliul Local Municipal B, a fost proprietar asupra stațiunii C până în data de 19 iulie 2017, era obligația acestuia să întrețină și să prevină asemenea situații nefericite - dacă se puteau prevede, respectiv ruperea unor arbori care erau uscați sau bolnavi.

Recurenții apreciază că pârâții Municipiul B, prin Consiliul Local al Municipiului B nu și-au îndeplinit obligațiile care le reveneau de a administra spațiile verzi și de a asigura măsurile privind siguranța persoanelor care pot fi afectate de ruperile și desprinderile arborilor și elementelor acestora, ca urmare a gradului de îmbătrânire avansat sau a stării fitosanitare precare, pe care le aveau până la momentul predării Stațiunii C, astfel încât evenimentul din data de 25 iulie 2017 să nu se fi produs.

În cadrul dosarului nr. x/196/2019 având ca obiect pretenții, recurenta a fost obligată la plata, către reclamantul E, a sumei de 105.356 lei cu titlu de daune și la plata, către reclamantul F, a sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale, precum și la plata sumei de 12.391,57 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Din însumarea sumelor din dosarul nr. x/196/2019 a rezultat suma de 221.747,57 lei.

Urmare a controlului de audit efectuat de către Camera de Conturi Brăila la sediul recurentei în luna martie 2023 s-a dispus ca recurenta să recupereze de la pârâții Municipiul B și Consiliul Local Municipal B sumele achitate de către recurentă către numiții E și F, în baza hotărârilor judecătorești din dosarul nr. x/196/2019.

Prin neasigurarea obligațiilor legale, pârâții Municipiul B și Consiliul Local Municipal B au creat U.A.T. Comuna A un prejudiciu în sumă de 221.747,57 lei, care trebuie reparat/recuperat.

Prin întâmpinarea înregistrată la 03 iulie 2024, intimatul-pârât Municipiul B a invocat excepția de nulitate a recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

A arătat intimatul că, în mod corect, au stabilit instanțele anterioare că în raport cu intimatul Municipiul B nu este îndeplinită condiția faptei ilicite întrucât, față de perioada cuprinsă între momentul încetării obligației pârâtului de a administra spațiile verzi din stațiunea C și data evenimentului în urma căruia a fost stabilită răspunderea civilă delictuală a recurentei, ce a determinat prezenta acțiune în regres, nu există o legătură de cauzalitate. Municipiul B nu mai avea obligația prevăzută de art. 8 din Legea nr. 24/2007, această obligație fiind transferată către recurentă cu începere de la data soluționării definitive a dosarului nr. x/88/2013.

Stațiunea C aparține Comunei A, iar bunurile administrate de Municipiul B aflate pe raza teritorială a Comunei A au trecut în proprietatea și administrarea exclusivă a recurentei, fiind intabulate în cartea funciară la data de 19 iulie 2017. Prin urmare, Municipiul B nu mai putea lua măsuri pentru prevenție, dat fiind faptul că nu mai avea o competență teritorială asupra bunurilor din U.A.T. comuna A, ca efect al sentinței civile nr. 2222 din 26 noiembrie 2015. Municipiul B nemaifiind proprietar la data producerii evenimentului cauzator de prejudicii, nici nu mai putea desfășura activități, care ar fi putut îndepărta stare de pericol cauzată de neîntreținerea spațiului verde din Comuna A.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția adoptată de către instanța de apel nu reprezintă o chestiune de nelegalitate, astfel încât devine incidentă sancțiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Se mai susține că prin cererea de recurs nu se aduce o critică a hotărârii date în apel și nici nu sunt argumentate vreunul din motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Este invocat în mod formal în ultima pagina ca temei art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dar nu se fac mențiuni cu privire la motivele contradictorii/străine de natura cauzei din hotărârea atacată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin recursul formulat de reclamanta U.A.T. Comuna A sunt deduse judecății critici care se subsumează motivului de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ.

În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc. civ., întrucât acesta nu a fost argumentat, Înalta Curte constată că a fost invocat pur formal, astfel încât nu poate forma obiect al controlului de legalitate.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta învederează că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților.

Se invocă că, în mod greșit, s-a reținut că pârâții Municipiul B, Consiliul Local al Municipiului B nu aveau de îndeplinit obligațiile prevăzute de textul legal. Din contră, prin nerespectarea acestor obligații, s-a produs recurentei U.A.T. Comuna A un prejudiciu constând în contravaloarea sumei la care aceasta a fost obligată în favoarea lui E și F în dosarul nr. x/196/2019, respectiv suma de 221.747,57 lei.

Înalta Curte notează că, așa cum susține și recurenta U.A.T. Comuna A, în cadrul dosarului nr. x/196/2019, aceasta a fost obligată la despăgubiri civile în cuantum total de 221.747,57 lei în favoarea reclamanților E și F, pentru prejudiciul cauzat de lucrul aflat în paza sa juridică, respectiv pentru decesul soției lui E și rănirea acestuia, datorită căderii, cu prilejul unei furtuni, a unui copac bolnav situat în Stațiunea C, eveniment produs la 25 iulie 2017.

În cadrul prezentului demers judiciar, recurenta U.A.T. Comuna A pretinde că obligația de îngrijire a spațiului verde unde s-a produs tragicul eveniment revenea Municipiului B, întrucât la acea dată Stațiunea C se afla în patrimoniul Municipiului B, fiind înscrisă în inventarul acestuia și în evidențele de carte funciară de la OCPI B. Respingând apelul reclamantei, instanța de apel ar fi interpretat și aplicat, în mod greșit, dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 24/2007 text legal care prevede autoritățile cărora le incumbă această obligație.

Critica nu poate fi primită.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 8 din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, „(1) Administrarea spațiilor verzi de pe terenurile proprietate publică este exercitată de autoritățile administrației publice locale și de alte organe împuternicite în acest scop. (2)Administrarea spațiilor verzi de pe terenurile proprietate privată este exercitată de către proprietarii acestora, cu respectarea prevederilor actelor normative în vigoare.”

Prin sentința civilă nr. 2222 din 26 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Tulcea-Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/88/2013, cele două unități administrative (Municipiul B și U.A.T. comuna A) au fost obligate să-și stabilească hotarul comun conform limitelor stabilite prin Suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză judiciară refăcut, întocmit de expert tehnic G. Prin decizia civilă nr. 579 din 08 iulie 2016, Curtea de Apel Constanța-Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, recursul împotriva sentinței anterior menționate.

Potrivit celor statuate în litigiul anterior menționat, stațiunea C și Pădurea H sunt amplasate pe teritoriul administrativ al U.A.T. A.

Întrucât obligația de stabilire a hotarului a revenit atât reclamantei, dar și pârâtei, prin procesul-verbal din 30 ianuarie 2017, semnat de U.A.T. B, U.A.T. A, avizat de OCPI B, s-au recunoscut și stabilit hotarele între cele două unități administrativ-teritoriale în vederea punerii în aplicare a sentinței civile nr. 2222 din 26 noiembrie 2015, pronunțate de Tribunalul Tulcea-Secția contencios administrativ și fiscal.

Predarea primirea acestor imobile s-a efectuat în baza HCLM B cu nr. 237 din 30 iunie 2017, prin procesul verbal de predare-primire din 19 iulie 2017, intabularea în cartea funciară, în patrimoniul U.A.T. A, fiind efectuată la un moment ulterior.

Totodată, sentința civilă nr. 2222 din 26 noiembrie 2015 a devenit definitivă la data de 08 iulie 2016, când a fost respins recursul împotriva acesteia. Din acel moment, recurenta avea posibilitatea de a efectua toate formalitățile legale pentru intabulare. Mai mult, aceasta a dobândit calitatea de administrator, în conformitate cu normele juridice antereferite și, pe cale de consecință, și paza juridică a bunurilor aflate în patrimoniul său. Împrejurarea că această hotărâre nu a fost pusă în executare într-un termen rezonabil nu produce niciun efect asupra obligațiilor legale care îi incumbă în calitate de administrator, neavând relevanță asupra momentului de la care recurenta dobândește dreptul de a administra bunurile aflate în patrimoniul său și, implicit, obligațiile aferente.

Prin urmare, începând cu data de 08 iulie 2016, adică anterior datei producerii evenimentului, care a determinat obligarea recurentei la plata de despăgubiri în dosarul nr. x/196/2019 (25 iulie 2017), obligația de administrare a Stațiunii C, de toaletare și curățare a copacilor, revenea recurentei U.A.T. comuna A, chiar dacă formalitățile de predare-primire nu erau finalizate, întrucât aceste formalități nu au un caracter constitutiv, ci declarativ.

Prin urmare, de la data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 2222/26 noiembrie 2015 a Tribunalului Tulcea, respectiv data de 8 iulie 2016 (data pronunțării deciziei civile nr. 579 din 08 iulie 2016 de Curtea de Apel Constanța) Stațiunea C a trecut în patrimoniul recurentei. Din acel moment, recurenta a devenit titulara obligațiilor de a administra spațiile verzi și de a asigura măsurile privind siguranța persoanelor care pot fi afectate de ruperile și desprinderile arborilor și elementelor acestora, ca urmare a gradului de îmbătrânire avansat sau a stării fitosanitare precare.

Acest aspect - existența faptei ilicite a recurentei - a fost statuat cu putere de lucru judecat și prin hotărârea definitivă pronunțată în dosarul nr. x/196/2019, prin care aceasta a fost obligată la despăgubiri civile în cuantum total de 221.747,57 lei în favoarea reclamanților E și F, pentru prejudiciul cauzat de lucrul aflat în paza sa juridică, respectiv pentru decesul soției lui E și rănirea acestuia, datorită căderii, cu prilejul unei furtuni, a unui copac bolnav situat în Stațiunea C, eveniment produs la 25 iulie 2017.

Prin urmare, săvârșirea unei fapte ilicite, de către Municipiul B, în cursul anului 2017, prin raportare la art. 8 din Legea nr. 24/2007, nu se confirmă, întrucât intimatul nu mai avea calitatea de administrator și, pe cale de consecință, nici obligațiile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 24/2007.

Pentru motivele expuse, în cauză nu se poate reține că intimatul nu a îndeplinit obligația prevăzută de textul legal menționat, întrucât la data producerii evenimentului cauzator de despăgubiri civile, 25 iulie 2017, Municipiul B nu mai era destinatarul acestei obligații, care revenea, prin efectul sentinței civile nr. 2222 din 26 noiembrie 2015, pronunțate de Tribunalul Tulcea-Secția contencios administrativ și fiscal, recurentei U.A.T. Comuna A.

Pentru aceste considerente, apreciind că nu sunt întemeiate criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții Consiliul Local al comunei A, Unitatea Administrativ Teritorială comuna A împotriva deciziei nr. 45/A din 11 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Galați-Secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții Unitatea Administrativ Teritorială comuna A și Consiliul Local al comunei A împotriva deciziei civile nr. 45/A din 11 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Galați – Secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.