Decizia nr. 716/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 3657/2019 a Judecătoriei Brăila

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 12 martie 2018, sub nr. x/2018, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Brăila, Consiliul Local Municipal Brăila, C. și D., constatarea nulității absolute a contractului de concesiune autentificat sub nr. x din 19 martie 2015, privind suprafața de teren de 209 mp, situată în Brăila, str. x, lot x, repunerea părților în situația anterioară, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 3657 din 6 iunie 2019, Judecătoria Brăila a respins excepția lipsei de interes, a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului de concesiune autentificat sub nr. x/19.03.2015 de E., având ca obiect imobilul teren în suprafață de 209 mp situat în Brăila, str. x lot x și a dispus repunerea părților în situația anterioară. Împotriva acestei hotărâri s-a exercitat apel de către pârâții C., D. și Municipiul Brăila, iar prin decizia civilă nr. 19/23.01.2020 a Tribunalului Brăila a fost anulată sentința atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul Brăila, secția I civilă. S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță revine tribunalului și nu judecătoriei.

Hotărârea pronunțată pe fond Prin sentința civilă nr. 337 din 29.07.2020, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă excepția lipsei de interes invocată de pârâți și a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Brăila, prin Primar, Consiliul Local Municipal Brăila, C. și D..

Decizia pronunțată în apel Prin decizia nr. 40 din 11 martie 2021 a Curții de Apel Galați, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 337 din 29.07.2020.

Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia civilă nr. 589 din 22 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei nr. 40/A din 11 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare. Al doilea ciclu procesual

Decizia pronunțată în apel, în rejudecare Prin decizia civilă nr. 218/A din 18 noiembrie 2022, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 337/2020 a Tribunalului Brăila, în contradictoriu cu intimații-pârâți Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Brăila și Consiliul Local Municipal Brăila, C. și D.; a schimbat, în parte, sentința civilă nr. 337/2020 a Tribunalului Brăila, astfel: a admis acțiunea formulată de reclamanții A. și B., a constatat nulitatea absolută a contractului de concesiune autentificat sub nr. x/19.03.2015 de E. având ca obiect terenul în suprafață de 209 mp situat în Brăila, str. x A, lot x și a dispus repunerea părților în situația anterioară; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței cu privire la excepția lipsei de interes. Au fost obligați pârâții UAT Municipiul Brăila și C. și D. la plata a 8262 RON cu titlu de cheltuieli de judecată fond (taxă timbru), apel (taxă timbru și onorariu apărător), recurs (taxă timbru și onorariu apărător).

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei 218/A din 18 noiembrie 2022 a Curții de Apel Galați, secția I civilă au declarat recurs Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Brăila și Consiliul Local Municipal Brăila.

Motivele de recurs Prin cererile de recurs, identice ca și conținut, recurentele-pârâte au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 218/2022 și, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată. Au invocat incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., apreciind că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001. Arată că din conținutul prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, forma în vigoare la data de 19.03.2015, data încheierii contractului de concesiune a cărui nulitate a fost constatată de Curtea de Apel Galați, rezultă două condiții esențiale ce trebuie avute în vedere, respectiv existența unei notificări privind imobilul și nefinalizarea procedurii administrative ori, după caz, a celei judiciare generată de respectiva notificare. În ceea ce privește prima condiție, la momentul încheierii contractului de concesiune, respectiv la data de 19.03.2015, nu exista o notificare cu privire la imobilul situat în Municipiul Brăila, strada x nr. 37A, lot 2. Notificarea nr. x/8.11.2001 a fost formulată pentru imobilul situat în Brăila, strada x nr. 29, adresă care, în mod evident, nu corespunde cu cea a imobilului concesionat, respectiv Brăila, strada x nr. 37A, lot 2. Instanța de fond a apreciat, în mod corect, că efectul de indisponibilizare a imobilului în litigiu operează de la data identificării bunului, respectiv din decembrie 2017 când a fost identificat prin expertiză. Or, la acel moment, contractul de concesiune era deja încheiat, astfel că nu se poate vorbi de existența unui motiv de nulitate contemporan momentului încheierii contractului. Cauza de nulitate absolută trebuie să existe la momentul perfectării actului a cărui nulitate se solicită a se constata, iar în cauză, astfel cum s-a reținut, identitatea imobilului s-a realizat la doi ani de la data încheierii contractului de concesiune. În mod corect a reținut instanța de fond că obligația de identificare a imobilului revenea notificatoarei, potrivit prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în care se arată că notificarea trebuie să cuprindă elementele de identificare a bunului imobil solicitat în vederea restituirii. Or, în notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către autoarea reclamanților la data de 12.11.2001 nu se face nicio referire cu privire la imobilul din strada x nr. 37A, solicitându-se restituirea imobilului situat în Brăila, strada x nr. 29, fără a se depune însă un act de proprietate din care să reiasă suprafața terenului, suprafața construcțiilor, descrierea imobilului sau a vecinătăților acestuia pentru ca imobilul să poată fi identificat. Cea de-a doua condiție prevăzută de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu este îndeplinită, întrucât la data încheierii contractului de concesiune procedura administrativă de soluționare a notificării era finalizată prin emiterea de către Primarul Municipiului Brăila a Dispoziției nr. 735/13.02.2015, dispoziție ce a fost comunicată atât notificatoarei F. la domiciliul din Israel, indicat în notificare, cât și numitei G., în calitate de procurator al notificatoarei F., care a luat cunoștință de această dispoziție la data de 26 februarie 2015, potrivit confirmării de primire aflate la dosar. Faptul că la data de 19.03.2015, data încheierii contractului de concesiune, termenul de 30 de zile în care dispoziția emisă de primar putea fi contestată nu expirase încă nu înseamnă că se poate vorbi de existența unui motiv de nulitate la momentul încheierii contractului, în condițiile în care reclamanții au contestat dispoziția abia la data de 06.06.2016, deci cu mult după expirarea termenului de 30 de zile de la data comunicării dispoziției, ceea ce înseamnă că la data încheierii contractului de concesiune pe rolul instanțelor de judecată nu exista niciun litigiu cu privire la imobil. Prin urmare, atât timp cât la data încheierii contractului de concesiune procedura administrativă de soluționare a notificării era deja încheiată, iar pe rolul instanțelor de judecată nu era înregistrat niciun litigiu cu privire la imobilul în cauză, procedura judiciară de contestare a dispoziției emise de primar fiind demarată abia în iunie 2016, deci cu mult după ce contractul de concesiune a fost perfectat, rezultă că nu există niciun motiv de nulitate, contemporan momentului încheierii contractului, de natură să atragă sancțiunea nulității absolute. În concluzie, au solicitat să se constate că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material, reținând faptul că norma de drept prevăzută de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 reglementează un caz de nulitate absolută ce operează în prezența condițiilor cu caracter obiectiv enunțate de text, care în speță erau îndeplinite la data încheierii actului atacat și care nu distinge în funcție de buna sau reaua-credință a părților actelor juridice vizate și nici în funcție de gradul de diligență al acestora. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimații-reclamanți A. și B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată. Arată că motivul de recurs invocat de către recurenți este total nefondat, aceștia menținându-și interpretarea subiectivă invocată în ambele faze procesuale (fond și apel), luând din context considerente și argumente de drept ce denaturează sensul și rațiunea dată de legiuitor. Încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 rezidă din faptul că autorul reclamanților a depus la sediul apelantei notificarea privind revendicarea imobilului situat în Brăila, str. x, încă din 8.11.2001, notificare ce a fost înregistrată sub nr. x/08.11.2001. Această notificare a fost soluționată abia în anul 2015, prin dispoziția nr. x/13.02.2015 emisă de Primarul Municipiului Brăila în dosarul de restituire x/2001 și comunicată reclamanților la data de 26 februarie 2015, iar contractul de concesiune având ca obiect imobilul teren în suprafață de 209 mp situat în Brăila, str. x lot x, a fost încheiat în data de 19.03.2015, fiind autentificat sub nr. x de către E., respectiv în perioada de 30 de zile de la comunicarea deciziei nr. 735, mai exact în termenul de contestație prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001. În acest context, încălcarea dispozitiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 este vădită, contractul de concesiune fiind încheiat de către recurenți până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de lege. Prin urmare, susținerile recurenților din cererea de recurs că în cauză nu sunt îndeplinite cele 2 condiții prevăzute de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2021, respectiv existența unei notificări privind imobilul și nefinalizarea procedurii administrative ori, după caz, a celei judiciare generate de respectiva notificare, sunt contrazise de înscrisurile aflate la dosarul cauzei. De altfel, încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2021 a fost constatată și de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare numărul 589 din 22 martie 2022, pronunțată în dosarul numărul x/2018, când a reținut că "în speță la data încheierii contractului de concesiune a cărui nulitate se invocă procedurile administrative și judiciare generate de legea numărul 10/2021 cu privire la notificarea reclamanților nu erau soluționate." Atât timp cât la data încheierii contractului de concesiune pe rolul instituției recurente exista o notificare soluționată, aflată în termenul legal de contestație, nefiind practic epuizată procedura administrativă în sensul dispozițiilor legale incidente, în mod corect și legal instanța de apel a reținut îndeplinirea condițiilor cu caracter obiectiv impuse de art. 21 alin. (5) din Legea 10/2001 la data încheierii contractului de concesiune a cărei nulitate absolută a fost solicitată, ceea ce a condus implicit la admiterea apelului formulat în cauză de către reclamanți. În ceea ce privește susținerea recurenților că la momentul încheierii contractului de concesiune, respectiv la data de 19 martie 2015, nu exista o notificare cu privire la imobilul situat în Municipiul Brăila, Strada x, numărul 37A, lot x, notificarea în cauză fiind formulată pentru imobilul situat în Brăila, Strada x, numărul 29, adresă care în mod evident nu corespunde cu cea a imobilului concesionat, consideră că este doar o încercare de a induce în eroare instanța de judecată în condițiile în care această suprapunere nu poate influența sancțiunea nulității prevăzute de art. 21 alin 5 din Legea nr. 10/2001. În calitate de destinatar al notificării, recurentele, la momentul perfectării concesiunii, trebuiau să cunoască existența notificării nr. x/8.11.2001 transmisă prin H. sau să efectueze un minim de cercetare în propria arhivă pentru a stabili dacă imobilul supus concesiunii făcea obiectul unei notificări în baza Legii nr. 10/2001. Chiar și în această situație, Înalta Curte a reținut în decizia de casare că "entitatea învestită cu soluționarea notificării avea obligația legală de a proceda la o identificare corectă a imobilul notificat fiind, de altfel, deținătoarea tuturor informațiilor necesare în acest scop. În plus, norma cuprinsă în art. 21 alin. (5) din Legea numărul 10/2001 reglementează un caz de nulitate absolută ce operează în prezența condițiilor cu caracter obiectiv enunțate de text - care în speță erau îndeplinite la data încheierii actului atacat - și care nu distinge în funcție de buna sau reaua-credință a părților actelor juridice vizate și nici în funcție de gradul de diligență al acestora din perspectiva cunoașterii motivelor de nulitate". Prin urmare, față de cele de mai sus, coroborate cu întreg materialul probator administrat în cauză, solicită să se constate că în mod legal instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile cu caracter obiectiv impuse de prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Procedura de filtru Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 23 februarie 2023 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 5, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie. Prin rezoluția din 24 martie 2023 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din 16 ianuarie 2024, au fost admise, în principiu, recursurile declarate de pârâții Consiliul local municipal Brăila și Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Brăila împotriva deciziei nr. 218/A din 18 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă. A fost fixat termen la 19 martie 2024, complet C5 noul C. proc. civ., în ședință publică, cu citarea părților în vederea soluționării recursurilor. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta vizează ipoteza când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în condițiile în care ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză, aspecte ce însă nu se verifică în cauză. Cum recurentul-reclamant critică decizia recurată pe motiv că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse în art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în sensul că niciuna dintre cele două condiții - existența unei notificări privind imobilul și nefinalizarea procedurii administrative ori, după caz, a celei judiciare generată de respectiva notificare - nu ar fi îndeplinite în cauză, Înalta Curte reține că acest motiv este nefondat. Se observă că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Brăila, Consiliul Local Municipal Brăila, C. și D., constatarea nulității absolute a contractului de concesiune autentificat sub nr. x din 19 martie 2015, privind suprafața de teren de 209 mp, situată în Brăila, str. x, lot x, repunerea părților în situația anterioară, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 337 din 29.07.2020, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă excepția lipsei de interes invocată de pârâți și a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Brăila, prin Primar, Consiliul Local Municipal Brăila, C. și D.. Această soluție a fost menținută prin decizia nr. 40 din 11 martie 2021 a Curții de Apel Galați, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți. Prin decizia civilă nr. 589 din 22 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei nr. 40/A din 11 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare. Potrivit dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul. În considerentele deciziei civile nr. 589 din 22 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că reclamanții au formulat o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, în interiorul termenului legal edictat, prin care au cerut Primăriei Municipiului Brăila acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat la adresa din Brăila, ce a fost naționalizat de la autorul lor în temeiul Decretului nr. 92/1950, notificarea fiind soluționată prin emiterea unei dispoziții la data de 13 februarie 2015, prin care a fost respinsă notificarea. A mai relevat instanța de control judiciar că la data de 19 martie 2015, s-a încheiat în formă autentificată un contract de concesiune cu privire la un imobil teren situat în Brăila, str. x, teren aferent unei construcții, iar, cu ocazia administrării probatoriului în dosarul având ca obiect contestația reclamanților împotriva dispoziției de respingere a notificării, expertiza judiciară a relevat că imobilul ce face obiectul notificării include și terenul din str. x, ce a făcut obiectul contractului de concesiune, a cărui nulitate se invocă în cauza de față în baza art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. A argumentat Înalta Curte că, potrivit art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data încheierii contractului de concesiune atacat - 19.03.2015 "Sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, sunt interzise înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea cu sarcini sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi." A statuat instanța de recurs că, în speță, la data încheierii contractului de concesiune a cărui nulitate se invocă, procedurile administrative și judiciare generate de Legea nr. 10/2001 cu privire la notificarea reclamanților nu erau soluționate. Astfel, dispoziția prin care notificarea reclamanților a fost respinsă a fost emisă la data de 13 februarie 2015, dar pentru ca cerința din norma evocată să fie îndeplinită se impunea ca împotriva acesteia să nu se formuleze contestație în termenul legal sau ca o eventuală contestație să fie deja soluționată definitiv de instanța de judecată. Or, față de data comunicării acestei dispoziții către reclamanți, astfel cum a rezultat din situația de fapt reținută de instanțele de fond (26.02.2015), la data de 19.03.2015 termenul de contestație de 30 de zile de la comunicare prevăzut de art. 26 alin. (3) din lege nu era împlinit. A mai apreciat că respectiva cauză de nulitate, și anume existența unei notificări nesoluționate care privea terenul concesionat, subzista în mod obiectiv și la data încheierii contractului de concesiune, fiind doar dovedită ulterior, considerând că entitatea învestită cu soluționarea notificării avea obligația legală de a proceda la o identificare corectă a imobilului notificat, fiind, de altfel, deținătoarea tuturor informațiilor necesare în acest scop. În lumina celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare nr. 589 din 22 martie 2022, are cărei considerente sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul, potrivit dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., și anume că, în cauză, ambele condiții înfățișate de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 (existența unei notificări privind imobilul și nefinalizarea procedurii administrative ori, după caz, a celei judiciare generată de respectiva notificare) sunt îndeplinite în cauză, instanța de apel, în rejudecare, în mod corect, pornind de la această premisă, a relevat că are obligația de conformare cu statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul constatării că instanțele au făcut o aplicare eronată a dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, atâta vreme cât procedurile judiciare și administrative generate de Legea nr. 10/2001 cu privire la notificarea reclamanților nu erau soluționate și atâta vreme cât entitatea investită cu soluționarea notificării avea obligația legală de a proceda la o identificare corectă a imobilului notificat fiind deținătoarea tuturor informațiilor necesare în acest scop. În atare situație, în mod just instanța de apel a constatat îndeplinite condițiile cu caracter obiectiv impuse de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 la data încheierii contractului de concesiune a cărei nulitate absolută s-a solicitat și, implicit, s-a constatat că apelul formulat în cauză este fondat. Instanța de recurs reamintește caracterul definitiv și obligatoriu al dezlegărilor date prin decizia civilă nr. 589 din 22 martie 2022, pronunțată în primul ciclu procesual, chestiuni care nu mai pot fi repuse în discuția părților. Or motivele de recurs expuse de recurentele-pârâte pledează tocmai în sensul modificării acestor statuări, astfel de critici având caracter vădit nefondat. Din perspectiva tuturor acestor argumente, rezultă că nu se poate așadar, reproșa curții de apel, o încălcare a prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că hotărârea recurată nu este susceptibilă de criticile formulate și că recursurile declarate sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Dând eficiență dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, obligă pe recurenții-pârâți Consiliul Local Municipal Brăila și Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brăila, în solidar, la plata către intimații-reclamanți A. și B. a sumei de 5000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, potrivit chitanței fiscale seria x nr. x de la dosar recurs.