ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2055/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 12 martie 2018, reclamanții A. și B. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Brăila, Consiliul Local Municipal Brăila și S.C. C. S.R.L., să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/18.12.2007. În drept au invocat dispozițiile art. 35, art. 194 C. proc. civ. și art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 5615/25.10.2018, Judecătoria Brăila a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, secția de contencios administrativ. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal care, prin încheierea din 23.01.2019, a dispus scoaterea de pe rol și înaintarea dosarului la secția I-a Civilă a Tribunalului Brăila, spre competentă soluționare. Prin sentința civilă nr. 197 din 04.04.2019, Tribunalul Brăila, secția I civilă a admis, în parte, cererea formulată și a constatat nulitatea parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/07.12.2007, autentificat sub nr. x/18.12.2007 de BNSC "D.", cu privire la imobilul teren de categoria curți construcții situat în Brăila, str. x și a dispus repunerea părților în situația anterioară cu privire la acest teren.

Hotărârea pronunțată în apel: Prin decizia nr. 145/A din 30.10.2019, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtele Consiliul Local Municipal Brăila și Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Brăila împotriva sentinței civile nr. 197 din 04.04.2019 a Tribunalului Brăila, secția I civilă. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut următoarele: Verificând sentința apelată prin prisma criticilor formulate de pârât, în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, și, ținând cont de dispozițiile legale incidente, a pronunțat o soluție temeinică și legală ce se impune a fi menținută, pentru următoarele motive: Prin notificarea nr. x/08.11.2001 emisă de BEJ E., autoarea reclamanților, F., a solicitat în baza Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilului (teren și construcție) situat în Brăila str. x, imobil ce a aparținut tatălui său și care a fost expropriat în baza Decretului nr. 92/1950, fără plata vreunei despăgubiri. După formularea notificării și mai înainte de soluționarea acesteia, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/18.12.2007 de SC "D.", Consiliul Local Municipal Brăila a vândut către S.C. C. S.R.L. Brăila terenul categoria curți- construcții în suprafață de 2259 mp pe care se află construcția C1 cu o suprafață construită de 766 mp, situat în Brăila, str. x nr. 24-24bis - str. x având nr. cadastral provizoriu 17329 înscris în CF nr. xN; teren de categoria curți-construcții situat în Brăila, str. x, în suprafață de 476 mp având nr. cadastral x înscris în CF nr. xN. Prin dispoziția nr. x/13.02.2015 emisă de Municipiul Brăila - Primar a fost respinsă notificarea nr. x/08.11.2001 prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Brăila, str. x, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2, 3 și 4 din Legea nr. 10/2001 republicată . Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanții solicită, în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare mai sus menționat, susținând că înstrăinarea imobilului era interzisă expres de lege până la soluționarea notificării. Potrivit art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data de 18.12.2007 - data încheierii contractului a cărui nulitate se solicită a se constata în cauză, care constituie temeiul de drept al acțiunii deduse judecății, "Sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi". În apărare, intimata invocă prevederile art. 45 alin. (1) și (2) din același act normativ, potrivit cărora " (1) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidența prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării. (2) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință". Apelanta se apără, susținând că părțile contractante au fost de bună credință la data perfectării vânzării-cumpărării întrucât nu știau că imobilul vândut face obiectul unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001. Prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, mai sus citate, reprezintă dispoziții speciale în raport de cele ale art. 45 din lege, reglementând exclusiv situația imobilelor ce fac obiectul notificărilor conform Legii nr. 10/2001 și care au fost înstrăinate, concesionate, etc, în cursul soluționării procedurii administrative generate de aceasta lege. Prin urmare, dispozițiile art. 45 din lege, invocate de apelant, reprezintă dreptul comun în materie și reglementează situațiile ce excedează aplicării prevederilor art. 21, astfel încât nu sunt aplicabile în speță, față de obiectul cererii formulate de reclamanți și motivele de nulitate invocate, care se referă tocmai la ipoteza reglementată în cuprinsul art. 21 alin. (5) din lege, respectiv la situația când actul de înstrăinare a fost făcut în timpul soluționării procedurii administrative generate de formularea de către reclamanți a notificării în baza Legii nr. 10/2001. Din interpretarea gramaticală, cât și sistematică a acestor dispoziții legale rezultă că legiuitorul nu a înțeles să lege aplicarea sancțiunii nulității de atitudinea subiectivă a părților la momentul încheierii contractului, așa cum a făcut-o în cuprinsul normei generale în materie, respectiv a prevederilor art. 45 din lege, care nu sunt aplicabile în speță, astfel cum s-a arătat mai sus. Din această perspectivă buna sau reaua-credință a părților la momentul încheierii contractului nu este relevantă. Chiar dacă s-ar accepta teza contrară, Curtea a apreciat că apelantul nu se poate prevala de buna credință, fiind exclus a se presupune că la data încheierii contractului nu cunoștea situația imobilului în litigiu în condițiile în care tot el a fost și destinatarul notificării formulate de autoarea reclamanților. Dintr-o altă perspectivă, în virtutea calității sale, apelantul era obligat să dea dovadă de diligență și să efectueze un minim de verificării pentru a stabili dacă imobilul ce urma sa fie înstrăinat făcea obiectul unei notificări în baza Legii nr. 10/2001. Apărarea invocată prin motivele de apel în sensul că nu a cunoscut situația imobilului din vina reclamanților care nu au depus odată cu notificarea toate actele necesare soluționării acesteia, astfel că identificarea efectivă a imobilului nu s-a putut realiza decât cu ocazia efectuării expertizei în cadrul dosarului având ca obiect contestația formulată împotriva dispoziției de respingere a notificării, este vădit nefondată și nu poate fi primită câtă vreme, la o simplă analiză, se observă cu ușurință faptul că imobilul este descris clar și că nu au existat de-a lungul timpului modificări cu privire la adresa poștală, astfel că nu se poate aprecia că ar fi existat vreun dubiu cu privire la identitatea imobilului. Acestea sunt simple apărări formale care nu justifică concluzia că apelantul ar fi fost de bună credință la data încheierii actului de vânzare-cumpărare.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă au declarat recursuri pârâții Consiliul Local Municipal Brăila și Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brăila, recursuri care au un conținut identic, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs s-a arătat că este greșită susținerea instanței de apel că prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 reprezintă dispoziții speciale în raport cu cele ale art. 45 din lege, care reprezintă dreptul comun în materie și reglementează situațiile ce exced aplicării prevederilor art. 21 întrucât Legea nr. 10/2001 este în ansamblul ei o lege specială, derogatorie de la dreptul comun. Art. 45 alin. (2) din lege stabilește faptul că "actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună - credință". Prin urmare, recurenții consideră că sancțiunea nulității absolute prevăzută de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu se aplică actelor de înstrăinare încheiate cu bună-credință. Astfel, în mod greșit, instanța de apel a reținut că buna sau reaua-credință a părților la momentul încheierii contractului nu este relevantă. La momentul perfectării contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/18.12.2007, ambele părți contractante au fost de bună - credință deoarece nu au cunoscut faptul că terenul în suprafață de 476 mp, situat în Brăila, str. x forma obiectul unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât imobilul notificat nu era încă identificat, această identificare fiind realizată abia prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat la data de 18.01.2018, în cadrul dosarului nr. x/2016 Din cauza faptului că reclamanții nu au depus toate înscrisurile necesare soluționării notificării, reprezentanții recurenților au fost în imposibilitate să identifice imobilul, motiv pentru care a fost emisă dispoziția Primarului Municipiului Brăila nr. 733/13.02.2015 de respingere a notificării, dispoziție contestată în cadrul dosarului nr. x/2016 La acel moment s-a constatat că imobilul notificat se află în proprietatea S.C. C. S.R.L. Brăila, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/18.12.2007. După cum rezultă din dosarul nr. x/2016, atașat la dosarul prezentei cauze, reclamanții au depus documentele solicitate de către Comisia Locală pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 cu mare întârziere, ulterior introducerii contestației împotriva dispoziției emise de către Primarul Municipiului Brăila. Prin urmare, ambele părți au fost de bună-credință la momentul încheierii contractului și, în aceste condiții, sancțiunea nulității absolute prevăzute de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu se aplică situației de față.

Apărările formulate în cauză: Intimații-reclamanți A. și B. au formulat întâmpinări la recursurile declarate de pârâți, solicitând, pe cale de excepție, anularea recursurilor întrucât criticile invocate nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenți, criticile formulate vizând aspecte ce țin de netemeinicie. În subsidiar, au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea deciziei instanței de apel. La data de 26.02.2020, recurenții-pârâți Consiliul Local Municipal Brăila și Municipiul Brăila au formulat răspuns la întâmpinările formulate de intimații-reclamanți, prin care au solicitat înlăturarea apărărilor acestora ca fiind nefondate.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 4 iunie 2020, Înalta Curte a respins excepția nulității recursurilor declarate de pârâții Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Brăila și Consiliul Local al Municipiului Brăila, invocată de reclamanții A. și B.. A admis, în principiu, recursurile declarate de pârâții Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Brăila și Consiliul Local al Municipiului Brăila împotriva deciziei civile nr. 145/A din 30 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă și a fixat termen pentru judecata recursurilor la data de 22 octombrie 2020, complet C6 noul C. proc. civ., în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele instanței de recurs Analizând motivul de recurs invocat, prin prisma criticilor aduse de recurenți deciziei din apel, Înalta Curte constată următoarele: Recurenții invocă greșita apreciere a instanței de apel cu privire la existența bunei lor credințe la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/18 12 2007 de BNSC "D.", a cărei nulitate se solicită în prezenta cauză, pentru a salva de la nulitate acest contract în temeiul art. 45 alin. (2) al Legii nr. 10/2001. Deși susțin aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 45 alin. (2) al Legii nr. 10/2001, recurenții nu precizează de ce nu sunt de acord cu concluzia instanței de apel potrivit căreia dispozițiile acestui text nu sunt incidente în cauză întrucât art. 21 alin. (5), în temeiul cărora s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului nr. x/18 12 2007, are caracter special și se aplică cu prioritate față de art. 45 alin. (2) al Legii nr. 10/2001. Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 în aplicarea principiului specialia generalibus derogant, generalia speciabus non derogant. Acest articol, în forma în vigoare la data de 18.12.2007, data încheierii contractului nr. x/18 12 2007, interzice expres și sancționează cu nulitatea absolută înstrăinarea bunurilor imobile, terenuri și/sau construcții, pentru care s-au formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de această lege. Cum situația juridică a imobilului care face obiectul cauzei se încadrează în ipoteza art. 21 alin. (5) al Legii nr. 10/2001, întrucât perfectarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/18 12 2007 de BNSC "D." este ulterioară depunerii notificării nr. 1619/8 11 2001, iar o astfel de operațiune este interzisă, intervine sancțiunea nulității absolute menționată în acest articol, care nu pretinde analiza bunei credințe a părților contractante. Ipoteza reglementată de art. 45 alin. (2) din același act normativ are în vedere o împrejurare cu caracter general, cea a actelor juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil. Deși art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 restrânge sfera de aplicare la categoria imobilelor preluate fără titlu valabil, aspect care nu a fost analizat în prezenta cauză, păstrează un caracter general, raportat la art. 21 alin. (5) al aceleiași, deoarece nu precizează care este perioada de perfectare a actelor juridice de înstrăinare și nu impune nicio condiție cu privire la aceste imobile, precum cea ca imobilele să nu fie supuse procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de această lege. Ca atare, situația particulară a speței nu se regăsește în ipoteza art. 45 alin. (2) al Legii nr. 10/2001, motiv pentru care devin lipsite de relevanță susținerile recurenților că părțile contractante au fost de bună credință la data perfectării vânzării-cumpărării întrucât, neputând fi identificat, nu știau că imobilul vândut face obiectul unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001. Deși au reținut neaplicarea în cauză a art. 45 alin. (2) al Legii nr. 10/2001, deci lipsa de relevanță a bunei credințe, ambele instanțe de fond au răspuns totuși acestei apărări, înlăturând-o, cu motivarea corectă că imobilul a fost identificat în notificarea nr. x din 8 11 2001 cu aceleași date, adresă poștală și suprafață, cu cele menționate în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/18 12 2007 de BNSC "D.", motiv pentru care nu exista nici un impediment pentru ca imobilul să fie corect identificat, atât la momentul notificării, cât și la cel al vânzării. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate și, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate. În temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., constatând că nu s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată solicitate de intimații-reclamanți prin întâmpinare, va respinge cererea privind acordarea acestora. PENTRU ACESTE MOTIVE,