Decizia nr. 108/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 522/2020 a Tribunalului Galați

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. x/2019 la data de 12.04.2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Galați, ca, prin hotărârea care se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 300.000 RON, cu titlu de despăgubiri materiale. A mai solicitat și plata cheltuielilor de judecată. În drept, a invocat dispozițiile art. 998, art. 999, art. 1003 alin. (3) din vechiul C. civ. și art. 35 din Decretul nr. 31/1954.

Sentința pronunțată de Tribunalul Galați Prin sentința civilă nr. 522 din 31.07.2020, Tribunalul Galați a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. și a admis în parte cererea reconvențională formulată de către pârâta UAT Galați prin Primar, fiind obligată reclamanta-pârâta A. să plătească pârâtei-reclamante UAT Galați prin Primar suma de 14.751,55 RON, reprezentând lipsă folosință teren pentru perioada iunie 2016- iunie 2019. Împotriva sentinței civile nr. 522 din 31.07.2020, Tribunalul Galați a declarat apel reclamanta A..

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Galați – secția I civilă Prin decizia civilă nr. 26/A din data de 14 februarie 2022 a Curții de Apel Galați – secția I civilă, prin care instanța a decis următoarele: "Admite apelul declarat de reclamanta-pârâtă A., împotriva sentinței civile nr. 522 din 31.07.2020 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul pârât-reclamant Municipiul Galați prin Primar. Schimbă în parte sentința civilă apelată în sensul că: Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă A. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant Municipiul Galați prin Primar și, în consecință: Obligă pe pârâtul reclamant să plătească reclamantei pârâte suma de 400.500 RON cu titlu de despăgubiri materiale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate și înlătură din cuprinsul acesteia dispozițiile contrare prezentei decizii. Obligă pe intimatul pârât-reclamant să plătească apelantei reclamante-pârâte suma de 13.460,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate la fond și în apel, reprezentând taxe judiciare de timbru și onorarii de expert".

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei Curții de Apel Galați, a declarat recurs pârâtul Municipiul Galați prin Primar, întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și în rejudecare să se dispună casarea în parte a deciziei atacate și menținerea sentinței civile nr. 522/31.07.2020 pronunțată de Tribunalul Galați ca fiind legală și temeinică. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 02 mai 2022, sub nr. x/2019. Prin cererea de recurs, recurentul-pârât a susținut că instanța de apel a respins toate criticile aduse de tribunal ca instanță de fond, pronunțând astfel o decizie cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. De asemenea, a susținut că, față de cele reținute de instanța de apel ca fiind fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, instanța de apel a aplicat greșit norma de drept material și nu poate fi imputată municipiului Galați, vinovăția schimbării regimului juridic al terenului pe care a fost construit spațiul comercial. Astfel, s-a arătat că la momentul emiterii primei autorizații de construire nr. x din 21.11.1995, dar și la emiterea celei de-a doua autorizații de construire nr. x din 05.06.1998 de către autoritatea publică locală, regimul juridic al terenului era cel indicat prin actele emise. În temeiul art. 36 alin. (2) din Legea 18/1991, la data de 07.04.2010 s-a emis Ordinul Prefectului nr. 225 prin care s-a atribuit în proprietatea publică a Municipiului Galați suprafața de 55 m.p. teren în intravilan situat în Galați, str. x. Prin urmare suprafața de teren de 55 m.p. situat în Galați, str. x este un teren intravilan, făcând parte dintr-un parc public. Astfel cum s-a reținut și în alte cauze, suprafața de 55 m.p. teren intravilan situat în Galați, str. x a făcut parte din proprietatea statului, iar în baza Legii 18/1991 a trecut în proprietatea municipiului Galați. Or, instanța de apel a constatat că după 12 ani municipiul Galați a încălcat legea. Recurentul-pârât a mai susținut că instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. Astfel, instanța de apel a reținut doar că: "... pârâtul a emis Contractul de închiriere nr. x din 0.01.2011. Câtă vreme acest act nu exista la data emiterii certificatului de urbanism și a autorizației de construire, ci a fost încheiat, la mai bine de 12 ani distanță, tocmai pentru a acoperi situația apărută ca urmare a atestării terenului în domeniul public al pârâtului, acesta este lipsit de relevanță și nu poate înlătura caracterul ilicit al faptei reclamate". Or, instanța de apel nu a observat că, din anul 1995, de la data construirii spațiului comercial și până la întocmirea contractului de închiriere nr. x din 01.01.2011, pentru terenul ocupat de reclamantă, Municipiul Galați - Primăria Municipiului Galați a întocmit contracte de închiriere, primul contract fiind încheiat la data de 04.04.1996 sub numărul x. Din contractul, de închiriere rezultă că terenul se închiriază pentru o perioadă de 25 ani și se consideră prelungit de drept, precum și că încetarea lui se face cu un preaviz de 30 zile. Mai mult la art. 6 din contract se precizează că, în caz de necesitate, adică restructurare urbană să anunțe chiriașul în scris cu cel puțin 30 zile înainte de încetarea contractului de închiriere, pentru ca acesta să poată elibera terenul la terme, iar la art. 11 din contractul nr. x din 04.04.1996, la data expirării contractului sau în situația prevăzută de art. 6, pe propria cheltuială chiriașul va aduce terenul în starea în care i-a fost predat. În condițiile în care chiriașul refuză să ia cunoștință de avizul de încetare a contractului de închiriere, obligă proprietarul de a pune în aplicare prevederile contractului privind încetarea închirierii și eliberarea terenului în contul chiriașului. Din verificările făcute în arhiva instituției s-a identificat contractul de închiriere nr. x din 2009, încheiat între A. și Municipiul Galați, durata contractului fiind de 1 un an, respectiv 0l.01.2009 până la 31.12.2009, iar potrivit art. 2 Cap. IX, proprietarul terenului poate denunța unilateral prezentul contract în condițiile restructurării și sistematizării urbane a zonei în care se află terenul închiriat. Ulterior reclamanta a încheiat și contractul nr. x din 0l.01.2011, contract cu privire la care instanța de apel a apreciat că lipsit de relevanță și nu poate înlătura caracterul ilicit al faptei reclamate. Pentru considerentele expuse, recurentul-pârât a considerat că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit normele de drept material, apreciind în mod eronat dispozițiile contractelor de închiriere în condițiile în care reclamanta deși a semnat contracte de închiriere cu Municipiul Galați și era conștientă de dispozițiile imperative, că în caz de restructurare urbană terenul trebuie adus la starea inițială, instanța de apel a reținut că fapta imputată intimatului-pârât este una ilicită, prejudiciabilă pentru reclamantă, întrucât a condus la emiterea autorizației de construire și la edificarea construcției definitive ce face obiectul cauzei de față. În ceea ce privește argumentele aduse de instanța de apel cu privire la prejudiciu, recurentul-pârât a apreciat că acestea sunt nelegale, iar reținerile instanței de fond cu privire la aceleași aspecte sunt corecte. În concluzie, recurentul-pârâtă a solicitat ca, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., să se admită cererea de recurs și în rejudecare să se dispună casarea în parte a deciziei nr. 26A din 14.02.2022 pronunțate de Curtea de Apel Galați și menținerea sentinței civile nr. 522 din 31.07.2020 pronunțate de Tribunalul Galați ca fiind temeinică și legală. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 5 alin. (1), art. 22, art. 33, art. 194, art. 485 alin. (1), art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 104 alin. (14) și alin. (15) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată, art. 44 alin. (1) din Constituția României, art. 555 și art. 1357 noul C. civ. În probațiune, s-a solicitat proba cu înscrisuri.

Apărările formulate în cauză La data de 22 iunie 2022, intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea motivelor de recurs în cazurile prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să constate nul recursul, pentru următoarele considerente: Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Tot cu nulitatea sancționează și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Simpla încadrare a unui sau mai multor motive de casare nu este suficientă pentru motivarea căii de atac. Criticile de netemeinicie sau simplele nemulțumiri ale părții față de modul în care a decurs judecata în fazele procesuale anterioare nu constituie motive de recurs și nu sunt suficiente pentru casarea hotărârii, iar instanța de recurs nu poate să facă o verificare de ansamblu a acesteia, chiar dacă numai în ce privește nelegalitatea, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, prin care pot fi formulate numai criticile calificate de art. 488 C. proc. civ. Așadar, criticile trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. În speță, se constată că, prin cererea de recurs, recurentul-pârât a invocat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a susținut că instanța de apel a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Recurentul-pârât a reluat, însă, mare parte din considerentele instanței de apel, fără însă a aduce vreo critică cu privire la aplicarea dreptului substanțial. Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Totodată, Înalta Curte reține că recurentul-pârât a susținut că terenul în discuție a făcut parte din domeniul public încă de la apariția Legii nr. 18/1991, dar acest aspect, de altfel necontestat, a fost reținut, fără niciun dubiu, de către instanța de apel. Nici susținerea referitoare la argumentele aduse de instanța de apel cu privire la prejudiciu nu reprezintă o critică de nelegalitate. Recurentul-pârât s-a rezumat doar la a menționa că acestea sunt nelegale și a citat în tot considerentele instanței de fond cu privire la respingerea cererii de chemare în judecată. De asemenea, instanța de recurs mai reține că recurentul-pârât a susținut faptul că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu a observat că din anul 1995, data construirii spațiului comercial, și până la momentul încheierii contractului de închiriere nr. x/01.01.2011, pentru terenul ocupat de reclamantă, Primăria Municipiului Galați a întocmit contracte de închiriere. Recurentul-pârât a făcut, însă, doar o trimitere formală la aceste dispoziții legale, fără să facă referire la vreun viciu de legalitate a hotărârii recurate, ca urmare a încălcării acestora. În consecință, Înalta Curte apreciază că aspectele prezentate de recurentul-pârât nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță. Astfel, pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurentul-pârât nu îndeplinesc condiția prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect. În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă prin întâmpinarea depusă la dosar, Înalta Curte constată că aceste cheltuieli au fost solicitate formal, fără a fi făcută dovada existenței și întinderii lor. Prin urmare, cum acordarea cheltuielilor de judecată nu se poate face decât în măsura în care se demonstrează efectuarea acestora și cum în cauza pendinte nu s-a făcut o astfel de dovadă, Înalta Curte, în temeiul art. 452 C. proc. civ., va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă.