ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 85/2022

Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la 15 decembrie 2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Galați prin primar, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei: - să îl pună în posesia terenului în suprafață de 861,66 mp, situat în Mun. Galați, str. x fost 35, colț cu str. x; - să readucă terenul de 861,66 mp la stadiul existent anterior datei de 14 februarie 2001, respectiv să ridice de pe teren lucrările pe care le-a realizat fără autorizație de construire, cum s-a fost stabilit prin decizia civilă nr. 151/AP/2015 din 4 februarie 2015 a Curții de Apel Brașov; - la plata despăgubirii în sumă de 8.168 RON lunar, echivalentul a 1.937 euro, pentru perioada 4 februarie 2015 - 4 ianuarie 2017, în total suma de 201.000 RON, echivalentul a 44.543 Euro, și în continuare, până la ridicarea lucrărilor și punerea în posesie, reprezentând lipsa de folosință a terenului, cu cheltuieli de judecată. Temeiuri de drept: art. 555, art. 1527, art. 1531 și dispozițiile art. 1537 din C. civ. La termenul de judecată din 19 aprilie 2019, reclamantul a precizat temeiurile capetelor de cerere, arătând că acestea se întemeiază pe dreptul comun, iar nu pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Sentința pronunțată de tribunal: Prin sentința civilă nr. 815 din 5 iulie 2019, Tribunalul Galați a respins cererea privind punerea în posesie, ca fiind rămasă fără obiect, A respins în rest, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. și continuată de moștenitorii B., C. și D., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Galați.

Hotărârea de strămutare: Prin încheierea nr. 2274 din 28 noiembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2019 a fost strămutată judecarea dosarului nr. x/2016 de la Curtea de Apel Galați la Curtea de Apel Ploiești.

Decizia pronunțată de curtea de apel: Prin decizia civilă nr. 505 din 19 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantele B., C. și D., în calitate de moștenitori ai lui A., împotriva sentinței civile nr. 815 din 5 iulie 2019 pronunțată de Tribunalul Galați. Prin decizia civilă nr. 1161 din 23 iulie 2020 a fost dispusă completarea dispozitivului deciziei civile nr. 505 pronunțate la 19 martie 2020 de Curtea de Apel Ploiești, în sensul că au fost obligați apelanții să plătească intimatului suma de 1785 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei nr. 505 din 19 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, reclamantele B., C. și D. au declarat recurs. Prin cerere de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., recurentele-reclamante au arătat că instanța nu a indicat propriile motive de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și nu a arătat motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților și nu a luat în considerare niciunul dintre argumentele pe care apelantele-reclamante le-au ridicat în cuprinsul cererii de apel, nefiind deloc analizate susținerile acestora. Instanța s-a limitat a prelua cuvânt cu cuvânt apărările intimatei, dând o aparență de motivare hotărârii. Nu a luat în considerare argumentele învederate de reclamante cu referire la motivul de apel privind nelegalitatea soluției de respingere a cererii de obligare la despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului. Neanalizarea motivelor de apel echivalează cu încălcarea dispozițiilor C. proc. civ. și a dreptului apelantelor la un proces echitabil, acestea neavând nicio garanție ca argumentele lor au fost examinate de către instanță. Reclamantele au prezentat dovezi certe că autorul a dat curs invitației prin reprezentantul său, însă procedura de punere în posesie nu s-a putut realiza deoarece terenul era ocupat cu căi de acces, carosabil, trotuar, spații verzi etc. Însă instanța nu a răspuns acestui argument, cu atât mai mult cu cât nu era nevoie de acordul reclamantului ca pârâta să lase libera folosință a terenului raportat la prevederile art. 622 C. proc. civ. Instanța nu a răspuns argumentelor potrivit cărora dreptul reclamantelor la despăgubiri pentru lipsa folosinței imobilului, în acord cu decizia civilă nr. 743 din 30 martie 2016 pronunțată de Înalta Curte, s-a născut la data la care prin hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat contestația formulată și s-a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la restituire a rămas definitivă pentru că hotărârea judecătorească are caracter constitutiv de drept real. Instanța nu a răspuns argumentului întemeiat pe art. 622 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "obligația stabilita prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie", situație în care dreptul la despăgubire al reclamantelor s-a născut la 4 februarie 2015, iar nu la 4 martie 2015. De asemenea, nu a răspuns argumentului potrivit căruia nu a existat o predare-preluare efectivă a terenului, nu a luat în discuție conținutul protocolului de predare-preluare nr. x din 3 iulie 2017 și nici obiecțiunile reclamantului la această predare, precum nici celelalte probe care atestă existența lucrărilor neautorizate. În ceea ce privește respingerea cererii de obligare a pârâtei la ridicarea construcțiilor neautorizate, efectuate cu rea-credință pe terenul proprietatea reclamantelor, nu s-a răspuns criticilor privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 204 alin. (3) C. proc. civ. și art. 582 alin. (1) lit. b) C. civ., anume că invocarea prevederilor art. 582 alin. (1) lit. b) s-a făcut cu acordul expres al pârâtului. Instanța de apel s-a rezumat să redea pur și simplu susținerile pârâtului din întâmpinare, fără să răspundă motivului de apel. Hotărârea pronunțată nu creează transparență asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și să justifice dispozitivul și care să permită realizarea controlului judiciar, astfel încât nu răspunde exigentelor impuse de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție și apărările formulate: Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți la 29 septembrie 2020. Prin rezoluția din 12 noiembrie 2020, s-a dispus comunicarea recursului către intimatul-pârât Municipiul Galați, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pârâtul Municipiul Galați a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului în raport de prevederile art. 94 pct. 1 lit. g) C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. XVIII din Legea nr. 2/2013 și față de obiectul cererii de chemare în judecată care este o cerere posesorie. De asemenea, a invocat excepția tardivității recursului față de împrejurarea că motivele de recurs au fost înregistrate la Curtea de Apel Ploiești la 10 iunie 2020. A solicitat respingerea recursului ca nefondat, precizând că recurentele au expus critici doar cu privire la unul dintre motivele de casare, respectiv cel prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Recurentele-reclamantei au depus răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului motivat de faptul că recursul este îndreptat împotriva soluției de respingere a cererii de obligare a pârâtei la despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului, aceasta fiind o cerere în pretenții cu o valoare de peste 200.000 RON. Au solicitat respingerea excepției tardivității, deoarece recursul a fost depus prin poștă la 3 iunie 2020, iar decizia civilă nr. 505 din 19 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a fost comunicată la 5 mai 2020. Au arătat că apărările intimatei sunt neîntemeiate, reiterând motivele de recurs. La 28 iunie 2021 raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în complet de filtru, dispunându-se comunicarea acestuia către părți. La 28 octombrie 2021 recursul a fost admis în principiu - în ceea ce privește soluția cu privire la capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la plata despăgubirilor reprezentând lipsa de folosință - și s-a stabilit termen la 20 ianuarie 2022 cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, hotărârea recurată fiind nelegală din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru considerentele ce urmează să fie expuse: Exercitând controlul judiciar din perspectiva acestui motiv de nelegalitate, Înalta Curte pornește de la premisa că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. trebuie interpretate prin raportare la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., text de lege ce reglementează obligația instanței de a arăta, în considerentele hotărârii sale, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților. În aplicarea acestor dispoziții legale, instanța este obligată să motiveze soluția pronunțată sub aspectul fiecărui capăt de cerere. Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv. Numai o astfel de motivare constituie pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac. Tot astfel, din perspectiva art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. raportat la art. 477 C. proc. civ., este nelegală nepronunțarea instanței de apel asupra uneia dintre criticile formulate prin motivele de apel. Dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 par. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului include, printre alte garanții procesuale, dreptul părților de a fi în mod real ascultate de către instanța sesizată și de a primi o hotărâre motivată. Aceasta implică, în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin, pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt. În acest sens, motivarea în fapt a unei hotărâri conține analiza și evaluarea probelor pe baza cărora s-a stabilit existența sau inexistența faptelor și împrejurărilor care au generat litigiul dintre părți, iar motivarea în drept cuprinde justificarea aplicării în cauză a anumitor norme de drept și argumentele în virtutea cărora acestora li s-a dat o anume interpretare. Aplicând aceste principii cauzei deduse judecății și analizând considerentele deciziei apelate, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a respectat dispozițiile procesuale privind motivarea actului jurisdicțional reprezentat de decizia civilă nr. 505 din 19 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, atacată prin prezentul recurs. Verificând legalitatea deciziei recurate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că instanța de apel a justificat soluția de respingere a apelului declarat de reclamante validând doar considerentele hotărârii primei instanțe, prin folosirea repetitivă a construcțiilor "în mod temeinic", "în mod legal", "în mod corect", fără a arăta care sunt propriile argumente care fundamentau o anumită dezlegare a cauzei și care justificau admiterea, respectiv înlăturarea apărărilor și a susținerilor părților în litigiu. Este de observat că în considerentele hotărârii recurate nu se regăsește o analiză efectivă cu privire la criticile formulate de apelantele-reclamante în cuprinsul motivelor de apel, iar concluzia instanței de apel, în sensul că în mod corect/legal/temeinic instanța de fond a constatat/a reținut/a stabilit/a apreciat (...), este pur formală și nu răspunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., echivalând, în fapt, cu o nemotivare. În plus, în cazul anumitor pasaje nu se poate desprinde concluzia raționamentului juridic avut în vedere de instanță. Cu titlu de exemplu: "Astfel, privitor la critica privind respingerea cererii referitoare la obligarea pârâtului la readucerea terenului de 861,66 mp, la stadiul existent anterior datei de 14.02.2001, respectiv de a ridica lucrările pe care le-a realizat fără autorizație de construire - trotuar și pastilă (165,65 mp), spații verzi (283,63 mp), parcare și spațiu carosabil (382,40 mp)." Omisiunea instanței de apel de a arăta, în acord cu exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care sunt considerentele pentru care a apreciat că se impune respingerea apelului și fără a răspunde criticilor formulate de reclamante prin motivele de apel, rezumându-se a valida succint considerentele sentinței apelate, echivalează cu o necercetare a fondului ce face imposibilă pentru instanța de recurs exercitarea controlului judiciar. Lipsa argumentelor care să justifice soluția instanței de apel, pune instanța de control judiciar în imposibilitatea de a verifica legalitatea și temeinicia deciziei atacate, iar vătămarea produsă părților nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin casarea deciziei recurate, condiție necesară respectării dreptului la un proces echitabil. Noțiunea de proces echitabil cere ca o instanță care nu și-a motivat decât pe scurt hotărârea, indiferent dacă a făcut-o alipind motivele oferite de o instanță inferioară sau altfel, să fi examinat cu adevărat problemele esențiale ce i-au fost supuse atenției. Chiar și în ipoteza în care considerentele ce sprijină soluția curții de apel sunt similare susținerilor/apărărilor formulate de părți sau considerentelor primei instanțe, instanța de apel nu se poate rezuma la o reproducere întocmai a acestora, ci trebuie să ofere o examinare clară și coerentă a tuturor argumentelor fiecărei părți, de natură a asigura convingerea asupra propriului silogism logic prin care a ajuns la soluția pronunțată, cât și pentru realizarea controlului judiciar. În raport de elementele conturate, Înalta Curte nu poate reține că instanța de apel a realizat o efectivă cercetare a fondului cauzei și a oferit garanțiile procesuale impuse de exigența dreptului la un proces echitabil, recurentele-reclamante din cauză fiind lipsite de o analiză reală și serioasă a cererii de apel. Pentru toate argumentele expuse, ce fac de prisos în acest moment procesual analiza celorlalte critici formulate în calea extraordinară de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., constatând incident motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. În rejudecare, instanța de apel, în acord cu exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., urmează a răspunde tuturor criticilor formulate de apelantele-reclamante B., C. și D. împotriva sentinței civile nr. 815 din 5 iulie 2019 pronunțate de Tribunalul Galați, printr-o analiză proprie efectivă, clară și coerentă, de natură a susține soluția pronunțată.