ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1050/2024

Ședința publică din data de 15 mai 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal la 19.06.2023, astfel cum a fost precizată cu privire la cadrul procesual pasiv, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Agricolă Tulcea, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta să-i recunoască vechimea în muncă conform documentelor originale, să emită procesul-verbal al consiliului de administrație, în temeiul art. 179 lit. f) și h) din Ordinul nr. 50/1990 și al Scrisorii nr. 382/2000, emise de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în sensul recunoașterii grupei a II-a de muncă și a sporului de vechime, să-i plătească sporul pentru grupa de muncă solicitată, aferent întregii perioade lucrate, actualizat cu indicele de inflație și indicele de creștere a prețurilor, precum și despăgubiri pentru aceste sume, de la 11.10.2004 până în prezent; a mai solicitat plata expertizei contabile, dacă va fi efectuată în proces, și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1259/08.11.2023, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Mureș.

În motivarea acestei soluții, a reținut că litigiul are natura unui conflict de muncă, fiind incidente dispozițiile art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii, care reglementează un caz de competență exclusivă, astfel că, față de domiciliul reclamantului din județul Mureș, competența teritorială aparține Tribunalului Mureș.

Astfel învestit, prin sentința civilă nr. 634/21.03.2024, Tribunalul Mureș, secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În motivarea acestei sentințe, a reținut că litigiul este de competența jurisdicției muncii, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 269 din Codul muncii, în forma în vigoare la data învestirii instanței, potrivit cărora competența aparține tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă. Această competență este alternativă, dar și exclusivă, în sensul că reclamantul poate alege doar între aceste instanțe. A mai stabilit că, deși titularul demersului judiciar a ales să sesizeze instanța fostului loc de muncă, și aceasta este competentă, întrucât sintagma loc de muncă trebuie interpretată drept loc al executării contractului individual de muncă, astfel că acest criteriu de determinare a competenței instanței în soluționarea oricăror conflicte rezultând din raporturile de muncă supraviețuiește încetării respectivului contract. Totodată, a reținut că o consecință a caracterului exclusiv al competenței este aceea că, odată exercitat dreptul de opțiune a reclamantului între instanțele deopotrivă competente, acesta nu mai poate reveni, pârâtul nu poate cere declinarea competenței, după cum nici instanța, fiind corect sesizată, nu mai poate invoca, din oficiu, necompetența sa.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, în temeiul art. 135 C. proc. civ. și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, pentru următoarele considerente:

Între părți s-a declanșat un litigiu de muncă, iar reclamantul a învestit pentru soluționarea cauzei Tribunalul Tulcea, instanță în circumscripția căreia se afla fostul său loc de muncă, respectiv sediul pârâtei Direcția Agricolă Tulcea.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, "Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă și conflictele colective de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul".

Înalta Curte reține că, deși reclamantul nu mai avea calitatea de angajat la data sesizării instanței, obiectul cererii de chemare în judecată vizează raporturile sale de muncă cu fostul angajator, pârât în cauză, astfel că se poate adresa și instanței în circumscripția căreia a avut ultimul loc de muncă, aceasta fiind depotrivă competentă.

Transpunând dispozițiile legale anterior evocate în prezenta cauză, se impune în mod necesar concluzia că reclamantul avea dreptul de opțiune între instanța domiciliului său, respectiv Tribunalul Mureș, și cea a fostului loc de muncă, respectiv Tribunalul Tulcea, iar exercitându-și acest drept, în temeiul art. 116 C. proc. civ., a învestit-o pe cea din urmă.

Înalta Curte reține faptul că art. 269 alin. (2) din Codul muncii reglementează o competență teritorială alternativă, cu caracter de ordine privată, așa cum rezultă din dispozițiile art. 129 alin. (3) C. proc. civ.

Actul normativ citat stabilește termene și condiții de invocare a necompetenței materiale și teritoriale, de ordine publică și de ordine privată; astfel, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ. "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii".

Așadar, dacă excepția necompetenței teritoriale nu a fost invocată în condițiile enunțate, competența de soluționare a cauzei rămâne dobândită instanței învestite de reclamant, care nu mai poate reveni asupra alegerii făcute, după cum nici pârâtul nu o mai poate invoca cu succes și nici instanța, din oficiu.

De aceea, reclamantul a învestit legal această instanță cu soluționarea conflictului de muncă, fixând, în mod definitiv, competența teritorială în favoarea Tribunalului Tulcea, care nu mai putea să dispună, din oficiu, declinarea competenței.

Față de considerentele anterior expuse, în aplicarea art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2024.