ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1557/2024

Ședința publică din data de 19 septembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

- recunoașterea stării de discriminare în care se află față de colegii pensionari din cadrul familiei ocupaționale "Justiție", cărora li s-a acordat VRS maxim, prevăzut de art. III din O.U.G nr. 20/2016;

- repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale de neacordare VRS la termen și

- obligarea pârâților Curtea de Apel Târgu Mureș și Tribunalul Harghita la eliberarea unor adeverințe - tip, reactualizate, cu luarea în calcul a VRS în cuantum de 421,2 RON, 440,16 RON, 463,16 și 484,18 RON, ce i se cuvin în calitate de personal auxiliar de specialitate.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că a fost încadrată grefier la Judecătoria Toplița, având o vechime de 40 ani, 3 luni și 18 zile, iar la data 01.01.2006 au încetat raporturile de muncă, prin ieșirea la pensie, în baza Legii nr. 567/2004.

Reclamanta a susținut că la eliberarea adeverinței-tip, cu ocazia ieșirii la pensie, nu i s-a calculat și valoarea de referință sectorială la cuantumul majorat.

Prin sentința civilă nr. 945 din 01 august 2023, pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș, invocată din oficiu, competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea Tribunalului Alba.

În motivare, instanța a reținut că litigiul are natura juridică a unui litigiu de muncă, iar potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, care reprezintă dreptul comun în materie, competența de soluționare a pricinii aparține Tribunalului Harghita.

În continuare, instanța a reținut că față de calitatea reclamantei de grefier, pensionat la data introducerii acțiunii, nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.. Însă, față de calitatea de pârâți a Tribunalului Harghita și Curții de Apel Târgu-Mureș, tribunalul a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin 2

1

C. proc. civ. și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Alba.

Prin sentința civilă nr. 1252 din 8 mai 2024, pronunțată de Tribunalul Alba, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competență a fost suspendată din oficiu judecata cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În argumentarea soluției, instanța a reținut considerentele din decizia nr. 2607/02.12.2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit cărora, dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reglementează norme de competență facultativă, reclamantul având posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată, fie chiar la instanța respectivă, aplicând regula generală în materie de competență, fie la o altă instanță din raza unei curți de apel învecinate.

Prin urmare, tribunalul a reținut că prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acțiunii, Tribunalul Mureș, inițial învestit, a devenit competent să judece prezentul litigiu.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul Mureș și Tribunalul Alba, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, pentru următoarele considerente:

În cauză, obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei.

Instanța a fost învestită cu un conflict de muncă, prin care a solicitat repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor salariale în conformitate cu valoarea de referință sectorială maximă și eliberarea unor adeverințe actualizate în acest sens.

La data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 8 februarie 2023, legea specială care reglementa soluționarea conflictelor colective și individuale de muncă, respectiv Legea dialogului social nr. 62/2011, era abrogată, fiind înlocuită de noua Lege a dialogului social nr. 367/2022, care a intrat în vigoare în data de 25 decembrie 2022.

Este de subliniat faptul că această nouă lege a dialogului social nu mai reglementează soluționarea conflictelor individuale de muncă, stabilind exclusiv procedura de rezolvare a conflictelor colective de muncă.

În acest context, neexistând o lege specială în raport cu Codul muncii care să reglementeze soluționarea conflictelor individuale de muncă, rezultă că litigiile de muncă se soluționează în baza prevederilor Codului muncii (Titlul XII, Jurisdicția muncii, art. 266 - art. 275) și ale C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, forma în vigoare la data sesizării instanței, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Prin urmare, din perspectiva acestor dispoziții procedurale, competența materială și teritorială de soluționare a acțiunii reclamantei revine în primă instanță tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul reclamanta, respectiv Tribunalului Harghita.

Având în vedere însă calitatea de pârât a Tribunalului Harghita, în analiza competenței instanței judecătorești la care trebuie introdusă cererea, devin incidente și dispozițiile referitoare la competența facultativă prevăzută de textele de la art. 127 alin. (2) raportat la art. 127 alin. (2

1

) C. proc. civ., care vizează ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Potrivit 127 alin. (2) C. proc. civ. "în cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii", iar conform art. 127 alin. (2

1

) din același cod "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Prin urmare, din coroborarea textelor legale evocate, rezultă că în cazul cererii introduse împotriva unei instanțe de judecată, cerere care ar fi de competența respectivei instanțe, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că reclamanta avea posibilitatea de a sesiza atât Tribunalul Harghita, instanță a cărei competență teritorială este stabilită de norma prevăzută la art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cât și oricare alt tribunal din circumscripția curților de apel învecinate potrivit regulii prevăzute la art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

Instanța supremă reține că reclamanta, prin introducerea acțiunii la Tribunalul Mureș, chiar dacă acesta se află în circumscripția aceleiași curți de apel ca și Tribunalul Harghita, a intenționat să se prevaleze de normele prevăzute la art. 127 alin. (2) și (2

1

) C. proc. civ., respectiv de posibilitatea de a sesiza alt tribunal din circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripție se află Tribunalul Harghita, instanța competentă potrivit legii.

Așadar, se constată că Tribunalul Mureș în mod just a dedus intenția reclamantei de a beneficia de norma de competență prevăzută de art. 127 alin. (2) C. proc. civ. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, care se situează în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei rază se află Tribunalul Harghita.

Având în vedere opțiunea manifestată de reclamantă de a introduce acțiunea la o altă instanță din circumscripția unei curți de apel învecinate curții de apel în circumscripția căreia se află instanța competentă să soluționeze cauza potrivit Codului muncii, instanța supremă constată că Tribunalul Alba este competent să soluționeze procesul potrivit art. 127 alin. (2) și (2

1

) C. proc. civ.

Față de considerentele anterior expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) și (2

1

) prin raportare la prevederile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 septembrie 2024.