ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1026/2024

HOTĂRÂRE

14.05.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1026/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 14 mai 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Salonta la data de 14.02.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L. și C. obligarea acestora la plata sumei de 300 RON, reprezentând debit restant-rest de plată la facturile emise în baza Contractului cadru de vânzare-cumpărare cu livrare succesivă nr. 469/09.08.2020, precum și a penalităților în cuantum de 0,5%/zi aplicate asupra sumelor restante, calculate de la data scadenței până la data plății efective a debitului, conform art. 11.3. din contract; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că, în baza contractului de vânzare-cumpărare cu livrare succesivă nr. 469/09.08.2020, pârâții au cumpărat de la societatea reclamantă produse, neachitând un rest de 300 RON.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1026 și următoarele C. proc. civ., art. 1178, art. 1270 C. civ.

La termenul din 23 noiembrie 2023, instanța, față de ultimul sediu/domiciliu cunoscut al pârâților, a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Salonta și a rămas în pronunțare asupra excepției invocate.

Prin sentința civilă nr. 921/2023 din 23 noiembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Salonta a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența privind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L. și C., în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță de conflict a reținut că, potrivit art. 121 teza I C. proc. civ., cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului.

Față de prevederile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 193/2000, instanța a constatat că acțiunea se întemeiază pe un contract de furnizare servicii cu pârâții, în desfășurarea activității profesionale curente a prestatorului, acesta având astfel calitatea de profesionist. De asemenea, având în vedere că pârâtul și-a asumat obligațiile contractuale în calitate de persoană fizică, a mai reținut că acesta se încadrează în noțiunea de consumator.

În consecință, prima instanță de conflict a apreciat că, în cauză, devin aplicabile dispozițiile art. 121 C. proc. civ., care prevăd în mod imperativ un regim derogatoriu de la dreptul comun în privința stabilirii competenței instanței în materie contractuală, fiind o normă de ordine publică, a cărei înlăturare poate avea loc doar în condițiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., respectiv, după nașterea dreptului la despăgubire.

Reținând, așadar, că pârâții au domiciliul/sediul în București, Judecătoria Salonta a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Ca urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la 14 decembrie 2023, sub același număr de dosar x/2023

Prin sentința civilă nr. 2134 din 14 martie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Sectorului 6 București, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Salonta.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 6 București a reținut că, în prezenta cauză, nu a fost dedus judecății un raport între un profesionist și consumator care să atragă aplicabilitatea legislației speciale în materia protecției consumatorului și, implicit, regimul derogatoriu de la dreptul comun în vederea stabilirii competenței teritoriale (art. 121 C. proc. civ.) și al posibilității încheierii unei clauze de alegere a competenței teritoriale valabile (art. 126 alin. (2) din același Cod).

De asemenea, cea de-a doua instanță de conflict a mai arătat că raportul juridic dedus judecății, astfel cum a fost conturat de către reclamantă, vizează presupusele obligațiile asumate de către pârâta B. S.R.L., în calitate de profesionist ce exploatează o întreprindere, față de reclamanta A. S.R.L., de asemenea, în calitate de profesionist ce exploatează o întreprindere. Totodată, s-a mai reținut că raportul juridic dedus judecății vizează și presupusa obligație de garant a reprezentantului legal al pârâtei B. S.R.L., respectiv pârâtul C., în temeiul art. 11.4 din contract, față de reclamanta A. S.R.L.

Așadar, în accepțiunea celei de a doua instanțe de conflict, raportul juridic dedus judecății nu presupune raporturi între un profesionist și consumator, motiv pentru care dispozițiile speciale în materia competenței teritoriale nu sunt aplicabile.

În aceste condiții, cea de a doua instanță de conflict a reținut că sunt aplicabile dispozițiile generale în materia competenței teritoriale, respectiv dispozițiile art. 107 C. proc. civ.

De asemenea, evocând dispozițiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ., cea de-a doua instanță de conflict a subliniat că debitorul principal din raportul juridic dedus judecății este pârâta B. S.R.L., astfel încât, în vederea determinării competenței teritoriale, prezintă relevanță sediul acestei societăți, în lipsa aplicabilității altor reguli de competență.

Cu toate acestea, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată și dispozițiile legale anterior citate, norma de competență teritorială este una de ordine privată (art. 129 alin. (3) raportat la art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.), motiv pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, instanța neputând invoca excepția necompetenței teritoriale din oficiu.

Constatând, pe de o parte, că pârâții nu au invocat excepția necompetenței teritoriale prin întâmpinare, dar și că instanța nu putea invoca din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale, cea de-a doua instanță de conflict a statuat în sensul că, prin neinvocarea excepției odată cu întâmpinarea, competența teritorială a Judecătoriei Salonta s-a consolidat.

Mai mult, instanța a reținut și că, prin clauza nr. 12 din contract, părțile au prevăzut că eventualele litigii se vor rezolva de către instanțele judecătorești de la sediul vânzătorului, clauza de alegere a competenței fiind valabilă raportat la art. 126 alin. (1) C. proc. civ., iar, în considerarea naturii juridice a raportului dintre părți, nu sunt incidente dispozițiile alin. (2) ale aceluiași articol. Așadar, raportat la clauza de alegere a competenței și la sediul reclamantei (vânzătorul) care se află în localitatea Salonta, județul Bihor, cea de-a doua instanță de conflict a statuat că instanța competentă teritorial să judece prezenta cauză este Judecătoria Salonta, neprezentând relevanță sediul pârâtei B. S.R.L. (debitorul principal).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 11 aprilie 2024, sub același număr de dosar.

Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Salonta, pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea cu valoare redusă întemeiată pe dispozițiile art. 1026 și următoarele C. proc. civ., prin care societatea reclamantă A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L. și C., cu caracter principal, obligarea acestora la plata sumei de 300 RON, reprezentând debit restant-rest de plată la facturile emise în baza Contractului cadru de vânzare-cumpărare cu livrare succesivă nr. 469/09.08.2020.

Raportat la prevederile art. 1028 alin. (1) din C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze cererea este judecătoria, competența teritorială stabilindu-se potrivit dreptului comun, conform alin. (2) al aceluiași text de lege.

În cauză, prima instanță de conflict a reținut incidența normei de competență exclusivă prevăzută la art. 121 C. proc. civ., conform căreia cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului.

Însă, Înalta Curte reține că, în ceea ce privește competența de soluționare a litigiului în primă instanță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 121 C. proc. civ., deoarece acțiunea dedusă judecății nu este introdusă împotriva unui consumator, ci este specifică unui litigiu între profesioniști, fiind o acțiune personală, întemeiată pe dispozițiile privitoare la cererile cu valoare redusă, guvernată de norme cu caracter de ordine privată ce reglementează materia competenței teritoriale.

În acest sens, se cuvine menționat că pârâtul C. nu este parte în contractul de vânzare-cumpărare cu livrare succesivă nr. 469/09.08.2020, ci acesta are calitatea de reprezentant legal al pârâtei B. S.R.L. (astfel cum reiese din extrasul O.N.R.C. aflat la dosarul Judecătoriei Salonta - filele x), motiv pentru care pârâtul persoană fizică nu are calitatea de consumator.

Or, în materia competenței teritoriale, regula generală de drept comun este instituită de art. 107 din C. proc. civ., conform căruia:

"cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

În altă ordine de idei, în conformitate cu prevederile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv în cazul în care sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat, precum și în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Așadar, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, de la care părțile pot deroga.

Totodată, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile prevăzute de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe. Astfel, instanța sesizată rămâne competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă, excepție pe care, potrivit textului de lege anterior redat, instanța nu are dreptul să o invoce din oficiu.

În speță, așa cum reiese din actele dosarului, pârâții nu au invocat excepția relativă de necompetență teritorială, context în care, față de prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., nici Judecătoria Salonta nu o putea invoca.

În consecință, în raport de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea primei instanței învestite, respectiv în favoarea Judecătoriei Salonta.