ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 495/2024

HOTĂRÂRE

05.03.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 495/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 5 martie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Salonta la data de 14.02.2023, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții: B. S.R.L., și C. obligarea acestora la plata sumei de 400 RON, reprezentând debit restant-rest de plată la facturile emise în baza Contractului cadru de vânzare-cumpărare cu livrare succesivă nr. 667/10.11.2021, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că a încheiat cu pârâta contractul cadru de vânzare – cumpărare cu livrare succesivă nr. 667/10.11.2021 în baza căruia a livrat produsele achiziționate de pârâtă.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1.026 – 1.033 din C. proc. civ.

La data de 06.11.2023, pârâta C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, excepția lipsei dovezii de reprezentant legal al reclamantei, excepția prescripției dreptului material la acțiune.

În drept, a invocat dispozițiile art. 36, art. 205, art. 1.030 din C. proc. civ., art. 151, art. 2.520 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 920/2023 din 23.11.2023, Judecătoria Salonta a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, a declinat competența privind soluționarea cererii în favoarea Judecătoriei Brașov.

În fundamentarea acestei sentințe, în aplicarea art. 121 teza I C. proc. civ., art. 3 alin. (2) și (3) C. civ., art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 193/2000, instanța a reținut că acțiunea se întemeiază pe un contract de furnizare servicii cu pârâții, în desfășurarea activității profesionale curente a prestatorului, acesta având astfel calitatea de profesionist. De asemenea, având în vedere că pârâtul și-a asumat obligațiile contractuale în calitate de persoană fizică, acesta se încadrează în noțiunea de consumator.

În consecință, instanța a reținut că, în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 121 C. proc. civ., ce prevăd în mod imperativ un regim derogatoriu de la dreptul comun în privința stabilirii competenței instanței în materie contractuală, fiind o normă de ordine publică, a cărei înlăturare poate avea loc doar în condițiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., respectiv după nașterea dreptului la despăgubire.

Având în vedere că pârâții au sediul în mun. Brașov, județul Brașov, și domiciliul în județul Vrancea, instanța a constatat că pârâta cu care este încheiat contractul se circumscrie razei administrativ teritoriale a Judecătoriei mun. Brașov, în favoarea căreia a fost declinată competența de soluționare a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 725 din 05.02.2024, Judecătoria Brașov, secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Salonta; totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În fundamentarea acestei sentințe s-au reținut următoarele:

În fapt, între reclamanta A. S.R.L. și pârâta B. S.R.L. s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare cu livrare succesivă nr. 667/10.11.2021 prin care reclamanta, în calitate de vânzător, s-a obligat să livreze pârâtei, în calitate de cumpărător, produse cosmetice, pârâta obligându-se să achite contravaloarea acestora.

Instanța a reținut că, în data de 25.01.2024, reclamanta a depus precizări în sensul că înțelege să formuleze cererea în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., motiv pentru care a solicitat rectificarea cererii de chemare în judecată inițial introdusă.

A mai reținut instanța că pârâta inițială, C., nu este parte în contractul de vânzare – cumpărare cu livrare succesivă nr. 667/10.11.2021, aceasta având calitatea de reprezentant legal al pârâtei B. S.R.L., motiv pentru care aceasta nu are calitatea de consumator.

În drept, au fost redate dispozițiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, respectiv art. 2 pct. din O.G. nr. 21/1992, privind noțiunea de consumator, amintindu-se, totodată, și prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, referitoare la noțiunea de profesionist.

Mai mult, și în situația în care s-ar aprecia că pârâta inițială, C. ar avea calitatea de consumator, situație în care ar fi aplicabile dispozițiile art. 121 C. proc. civ., așa cum reiese din chiar verificările DEPAB efectuate din oficiu de către Judecătoria Salonta, pârâta are domiciliul în jud. Vrancea, iar nu în Brașov.

Totodată, acțiunea dedusă judecății este o acțiune personală, întemeiată pe dispozițiile privitoare la cererile cu valoare redusă, fiind guvernată de norme cu caracter de ordine privată ce reglementează materia competenței teritoriale, iar dreptul de a contesta alegerea îi revine exclusiv pârâtei B. S.R.L. în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.. Or, pârâta B. S.R.L., nu a formulat întâmpinare și nu a invocat excepția necompetenței teritoriale.

Astfel, instanța a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile 126 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că, așa cum s-a reținut anterior, pârâta inițială, C. nu are calitatea de consumator.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Salonta competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții: B. S.R.L., și C., obligarea acestora la plata sumei de 400 RON, reprezentând debit restant-rest de plată la facturile emise în baza Contractului cadru de vânzare-cumpărare cu livrare succesivă nr. 667/10.11.2021, iar, ulterior, în data de 25.01.2024, reclamanta a depus precizări arătând că înțelege să formuleze cererea în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.

În raport de obiectul concret al acțiunii deduse judecății și, văzând, totodată, părțile raportului juridic pendinte, Înalta Curte notează că, în ceea ce privește competența de soluționare a litigiului în primă instanță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 121 C. proc. civ., deoarece acțiunea dedusă judecății nu are caracterul unui litigiu în materia protecției drepturilor consumatorului, ci este un litigiu între profesioniști, respectiv o acțiune personală, întemeiată pe dispozițiile privitoare la cererile cu valoare redusă, guvernată de norme cu caracter de ordine privată ce reglementează materia competenței teritoriale.

Cum obiectul cauzei este reprezentat de o cerere de valoare redusă, competența teritorială urmează regulile dreptului comun, astfel cum dispune art. 1.028 alin. (2) C. proc. civ.

Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale, este instituită de art. 107 din C. proc. civ., conform căruia: "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Trebuie subliniat că art. 107 C. proc. civ. reglementează o competență teritorială de ordine privată, iar în conformitate cu art. 130 alin. (3) C. proc. civ., "Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii".

Așadar, potrivit acestui ultim text de lege, instanța judecătorească nu este îndreptățită să își decline din oficiu competența, ci numai dacă o atare excepție a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or, în cauză, excepția de necompetență teritorială a fost ridicată din oficiu chiar de către Judecătoria Salonta, fără a fi invocată de către pârâtă printr-o eventuală întâmpinare. Prin urmare, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

În consecință, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Salonta.