ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2454/2023

Ședința publică din data de 29 noiembrie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, la data de 17.03.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând instanței, în principal, să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru terenul în suprafață de 185 mp, situat în București, str. x. În subsidiar, a solicitat să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru terenul de 120 mp și să constate dobândirea de către reclamantă a dreptului de proprietate asupra restului de teren de 65 mp, situat la aceeași adresă, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani.

Prin sentința civilă nr. 7670 din 28 iunie 2017, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 1647 din 01 octombrie 2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins acțiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâții, ca neîntemeiată. A obligat reclamanta să plătească pârâtei C. suma de 600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 2001 A din 22 decembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1647/01.10.2018 a Tribunalului București, secția a III-a civilă; a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată.

A constatat că reclamanta a dobândi,t prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 187 mp, parte din imobilul situat în București, str. x, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat în apel.

A respins cererea pârâților privind cheltuielile de judecată, ca nefondată.

A obligat pârâții în solidar, să plătească reclamantei, suma de 7185,75 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată la prima instanță.

A obligat intimații-pârâți în solidar, să plătească apelantei-reclamante, suma de 5.150 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții C. și B., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurenții au susținut că hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept material incidente în speță, arătând, în esență, că reclamanta și autorul acesteia nu au avut niciodată elementul psihologic al posesiei, animus donandi.

Sub acest aspect, au precizat că lipsa elementului psihologic face ca cel care deține bunul să nu aibă calitatea de posesor, ci pe aceea de detentor precar.

Prezentând situația de fapt, recurenții au arătat că, în anul 1949, autorul acestora a vândut autorului reclamatei o suprafață de teren. În anul 1959, autorul reclamatei i-a propus autorului pârâților să mai cumpere o suprafață de teren menționând și prețul pe care dorește să îl achite, în opinia recurenților, această ofertă fiind un act unilateral de voință al autorului reclamantei care, în mod evident, cunoștea că autorul pârâților este proprietar.

Astfel fiind, începutul detenției autorului reclamantei a fost similar unei persoane care deține un bun în speranța că, la un moment dat, îl va cumpăra, ceea ce reprezintă întocmai o formă de detenție precară.

Drept urmare, aplicând în mod corect normele de drept material, în rejudecare, instanța de apel trebuia să observe că începutul "posesiei/ocupării suprafeței a cărei uzucapiune se cere" autorului reclamantei este viciat.

Or, ocupare viciată, care a început fără putință de tăgadă ca o detenție precară, nu se putea și nici nu a fost vreodată convertită în posesie utilă.

Concluzionând, au solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii atacate.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 16 mai 2023 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie .

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reținut că recurenții au deschisă calea de atac a recursului, recursul este legal timbrat, este declarat în termenul legal și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) din C. proc. civ.

Totodată, s-a reținut că, instanța de recurs urmează să dispună asupra admisibilității în principiu și să aprecieze cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurent în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare, invocată prin întâmpinare.

Raportul întocmit în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost comunicat părților la data de 18 septembrie 2023.

Recurenții-pârâți au formulat punct de vedere la raport, prin care au solicitat respingerea excepției inadmisibilității căii de atac și admiterea recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul în raport de excepția nulității, reținute prin raportul întocmit în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 488 din C. proc. civ.

În cauză, prin decizia civilă nr. 2001A din 22 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul formulat de reclamanta A.; s-a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a fost admisă acțiunea, astfel cum a fost precizată; s-a constatat că reclamanta a dobândit prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 187 mp, parte din imobilul situat în București.

Un examen atent al aspectelor critice inserate în cererea de recurs reliefează că motivele invocate de recurenți vizează modalitatea de apreciere a situației de fapt, precum și evaluarea probelor administrate în dosar.

Astfel, se reține că argumentele referitoare la percepția părților avută la momentul încheierii actelor juridice în cauză, precum și cele privitoare la neobservarea de către instanța de apel a împrejurării conform căreia ocuparea viciată a început ca o detenție precară, astfel cum rezultă din situația de fapt prezentată de recurenți, excedează cadrului procesual în care se desfășoară judecata în recurs, întrucât reprezintă chestiuni de netemeinicie ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală, în care instanța de control judiciar este învestită exclusiv cu analiza legalității hotărârii judecătorești.

În realitate, recurenții-pârâți nu au formulat critici care să se grefeze pe raționamentul curții de apel ce a determinat admiterea apelului promovat de către reclamantă și care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată, motivele de recurs invocate antamând aspectele ce țin de situația de fapt.

Astfel, aspectele critice expuse prin cererea de recurs vizează pretinsa apreciere eronată a instanței cu privire la întrunirea ambelor elemente constitutive ale posesiei, precum și modalitatea de apreciere a instanței de apel cu privire la elementul psihologic, animus domini, fără a se arăta, în concret, ce norme materiale de drept au fost încălcate și modul în care acestea au fost încălcate.

Totodată, lecturarea memoriului de recurs relevă că în partea de început recurenții au învederat aspecte pur teoretice cu privire posesie și la elementele constitutive ale acesteia, iar de la pagina 2 până la final au expus situația de fapt, tinzând astfel la o devoluare a fondului litigiului, aspect care excedează limitelor controlului judiciar posibil a fi exercitat în recurs, circumscris verificării legalității, nu și temeiniciei hotărârii atacate, din perspectiva motivelor de recurs prevăzute expres și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În acest context al analizei este de menționat că simpla menționare a unui articol de lege nu are aptitudinea de a învesti legal instanța de recurs cu analiza acestuia și nu determină în mod automat controlul de legalitate al hotărârii atacate, fără ca părțile litigante să își întemeieze criticile pe considerentele expuse în hotărârea atacată cu recurs.

De asemenea, este de reamintit că atributul stabilirii situației de fapt și al aprecierii probelor aparține în mod exclusiv instanțelor de fond, nefiind permisă o substituire în prerogativele determinate de lege, câtă vreme obiectul și scopul recursului sunt reglementate, în mod imperativ, de dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate a hotărârii pronunțate de instanța de apel și încadrarea acestora în cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul judiciar eficient.

Așadar, obiectul recursului constituindu-l decizia civilă nr. 2001A din 22 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raționamentul instanței în soluția de admitere a apelului. Astfel încât, conform motivului de casare invocat (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), criticile din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări, cu indicarea concretă a normelor încălcate și a modalității în care, instanța de apel a făcut o interpretare/aplicare greșită a acestora.

Pentru aceste considerente, întrucât aspectele invocate de recurenți nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și nu se grefează pe conținutul deciziei atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâții C. și B. împotriva deciziei nr. 2001 A din 22 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 noiembrie 2023.