ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 695/2023

Ședința publică din data de 2 mai 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, secția civilă, la data de 07 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 240 m.p., situat în București, str. x, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani.

Prin sentința civilă nr. 7816 din 30 iunie 2017, Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Prin sentința civilă nr. 1239 din 15 iunie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B..

Prin decizia civilă nr. 744A din 19 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția lipsei calității procesuale pasive; a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1239 din 15 iunie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă; a schimbat în tot sentința apelată în sensul respingerii cererii ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 744A din 19 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs reclamantul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 10 ianuarie 2023, sub nr. x/2017, dosarul fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, anularea în parte a hotărârii atacate, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive și trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a prezentat istoricul litigiului, respectiv cuprinsul cererii introductive, soluția pronunțată de prima instanță, precum și soluția instanței de apel. De asemenea, a arătat că posesia utilă, neviciată sub nume de proprietar invocată în prezenta acțiune se referă la autoarea sa care a cumpărat acest teren de la adevăratul proprietar al terenului - C., prin chitanță sub semnătură privată și l-a stăpânit în calitate de proprietar din anul 1972, iar termenul de 30 de ani s-a împlinit în anul 2002; în calitate de unic moștenitor al autoarei sale a moștenit toate bunurile inclusiv dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe de teren.

A menționat că nu există la dosar nici un înscris care să ateste dreptul de proprietate al societății Apolodor S.A. asupra acestui teren, deși a încheiat cu aceasta un contract de închiriere în anul 2007.

Cu privire la solicitarea de a se constata dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 240 mp prin efectul uzucapiunii de 30 de ani a făcut trimitere la art. 645, art. 1837 și art. 1890 C. civ. de la 1864 și la faptul că a depus înscrisuri care dovedesc faptul că autoarea sa posedă acest teren din anul 1972, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1846, art. 1847, art. 1850 și art. 1854 din C. civ. de la 1864, conform înscrisurilor pe care le-a depus odată cu acțiunea, precum și a probelor pe care le-a administrat cu încuviințarea instanței.

A precizat că posesia autoarei sale a fost în toată această perioadă neîntreruptă, continuă, publică și sub nume de proprietar, dovadă stă faptul că a achitat impozitul pe teren, se află în posesia imobilului nefiind tulburați în toată această perioadă de nimeni.

A susținut că autoarea sa a cumpărat imobilul în data de 05 august 1972, iar termenul de 30 ani s-a împlinit în data de 04 august 2002 și că nu există niciun temei legal de întrerupere a cursului prescripției sau de suspendare a acestuia.

Astfel, prescripția a început să curgă la data de 05 august 1972 și s-a încheiat în data de 04 august 2002, făcând trimitere la art. 7, art. 13, art. 14 și art. 16 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

Invocând incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel, în mod neîntemeiat, a admis excepția calității procesuale pasive a pârâtei B., invocată din oficiu, având în vedere răspunsul PMB - Direcția Patrimoniu, în care se prevede că la nivelul anului 1986, C. (autorul pârâtei) nu figurează în calitate de proprietar al terenului în litigiu, precum și adresele emanând de la Direcția Venituri Buget Local sector 2, în care se arată că la nivelul anului 2007, respectiv, 2018 C. nu apare în calitate de titular de rol fiscal.

Or, răspunsurile primite de la instiuțiile menționate sunt irelevante raportat la chitanța olografă depusă la dosar care precizează faptul că C. a vândut terenul ce face obiectul prezentei acțiuni în anul 1972 și conform actului de vânzare-cumpărare depus la dosar, prin care C. și soția sa au cumpărat un lot de 7,5 ha teren, din care face parte și terenul ce face obiectul prezentei, de la D. în anul 1937, sens în care a considerat că trebuiau solicitate relații cu privire la istoricul terenului în perioada 1937-1972.

Faptul că Direcția Patrimoniu a PMB menționează în calitate de titular al dreptului de proprietate, la nivelul anului 1986, Consiliul Popular al sectorului 2, în privința unei parcele de 714 m.p. care este situată la aceiași adresă, fără depunerea unui act care să ateste modul în care statul are în proprietate acest teren, nu poate avea nici o semnificație juridică știut fiind că la nivelul anului 1986 toate terenurile expropriate în baza Decretelor din 1950 și 1951 erau în propietatea statului.

Mai mult, în această adresă se menționează o suprafață de teren de 714 mp ceea ce nu corespunde cu realitatea de la fața locului, aspect demonstrat prin expertizele topografice efectuate în prezentul dosar, terenul ce face obiectul prezentei acțiuni fiind de 240 mp.

Așadar, hotărârea atacată este nemotivată raportat la înscrisurile pe care s-a bazat fără a încerca să explice din ce motiv le-a apreciat relevante, deși conțin inadvetențe și nu au la bază nici un act de proprietate.

Cu privire la incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a precizat că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1843 C. civ. de la 1864 privind prescripția achizitivă, în sensul în care deși instanța de apel a apreciat că prescripția poate fi opusă numai proprietarului terenului, însă soluția sub acest aspect este greșită, întrucât a făcut dovada faptului că proprietarul terenului la momentul intrării autoarei sale în posesia terenului anul 1972 era C., iar acesta are ca moștenitoare pe pârâta din prezenta cauză B..

Instanța de apel a avut în vedere înscrisuri ce nu au legătură cu obiectul acțiunii, deși a arătat faptul că autoarea sa a cumpărat printr-o chitanță de mână terenul de la C. care la rândul său a cumpărat un lot mai mare de teren de la D. prin act autentic în anul 1937; a invocat prescripția achizitivă de lungă durată, precizând că momentul de început al curgerii termenului de prescripție de 30 de ani este data intrării în posesia terenului de către autoarea sa, adică 05 augst 1972, dovedită cu chitanța de mână și martorii audiați, iar termenul de 30 ani s-a împlinit la data de 05 august 2002, actele ce pot dovedi calitatea de proprietar al imobilului sunt înscrisurile anterioare anului 1972, însă instanța a avut în vedere doar adresele instituțiilor ce vizeză anul 1986, anul 2007 și anul 2012, în raport de care nu putea să aprecieze că pârâta nu are calitate procesual pasivă.

Recursul a fost comunicat intimatei-reclamante la data de 19 ianuarie 2023, astfel cum reiese din procesul-verbal de înmânare de la dosar, care însă nu a formulat întâmpinare.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., la data de 23 februarie 2032, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, la data de 6 martie 2023, potrivit proceselor-verbale de înmânare aflate la dosar. Părțile nu au formulat puncte de vedere față de raportul comunicat.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din 9 martie 2023, completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 2 mai 2023, în camera de consiliu, fără citarea părților, în vederea discutării admisibilității în principiu a recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 744A din 19 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Analizând recursul în condițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

În noua lege procesual civilă, legiuitorul a reașezat căile de atac, recursul constituind o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită pentru motive de nelegalitate și numai în condițiile prevăzute de lege. Astfel, în considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Ca atare, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

În contextul reperelor enunțate, în ceea ce privește cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant A., Înalta Curte observă că partea s-a prevalat în mod formal de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 teza C. proc. civ. cât timp, prin calea de atac exercitată nu se critică în fapt nici nemotivarea hotărârii instanței de apel ori împrejurarea că aceasta ar cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei, și nici modul în care normele de drept material au fost încălcate ori greșit aplicate, ci, în fapt, se critică valența pe care instanța de apel a dat-o probatoriului administrat în cauză.

Astfel, începând cu pagina 1 și până la pagina 3, cel de-al șaselea paragraf din memoriul de recurs, partea a procedat la reiterarea cuprinsului cererii de chemare în judecată, vizând situația de fapt și expunând normele de drept aplicabile, inclusiv rationae temporis. Începând cu cel de-al șaptelea paragraf al paginii 3 și până la pagina 4, paragraful 4 din memoriul de recurs, partea a prezentat soluția și o selecție a considerentelor din hotărârea primei instanțe, astfel încât, criticile îndreptate împotriva soluției instanței de apel debutează cu pagina 4, paragraful 5 din memoriul de recurs.

Din perspectiva criticilor circumscrise de parte motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că în fapt este criticată soluția instanței de apel vizând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B., în raport de probatoriul administrat în calea de atac a apelului, constând în înscrisuri și expertiza tehnică judiciară.

Astfel, în secțiunea dedicată acestui motiv de recurs, recurentul arată că instanța de apel a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei încuviințând totodată administrarea probatoriilor solicitate de acesta în apel. Cu toate acestea, arată recurentul că în mod eronat, soluția instanței de apel a fost în sensul admiterii excepției invocate din oficiu, căci raționamentul instanței s-a întemeiat pe înscrisuri care conțin inadvertențe și nici nu sunt susținute de alte înscrisuri. În continuare au fost prezentate aceste inadvertențe: prima dintre ele constă în nemenționarea în evidențele fiscale a persoanei vânzătorului de la care a cumpărat prin chitanță olografă mama sa, arătând că înscrisul pe care l-a depus probează că acesta a fost ultimul adevărat proprietar - achiziționând prin act autentic o suprafață de 7,5 ha în anul 1937 - suprafață în care este inclusă și cea de 240 m.p. ce face obiectul acțiunii, astfel că nu se justifică de ce instanța de apel a acordat prevalență unei simple adrese emise de o direcție din cadrul Primăriei, care nu este susținută de înscrisuri. În acest sens, arată recurentul că s-ar fi impus o suplimentare a probatoriului prin solicitarea istoricului aferent imobilului pentru intervalul 1937-1972. O altă inadvertență constă în reținerea Consiliului Popular sector 2 în calitate de titular al dreptului de proprietate, fără a se proba în ce manieră a trecut acest teren în proprietatea statului, aspect care nu ar fi trebuit să aibă semnificație juridică în cauză, știut fiind că la nivelul anului 1986 toate terenurile expropriate în baza Decretelor din 1950 și 1951 erau în proprietatea statului. În fine, se critică și faptul că în adresa emanând de la Direcția Patrimoniu, la nivelul anului 1986 este indicată o suprafață de teren de 714 m.p., mai mare față de cea de 240 m.p. ce reprezintă obiectul acțiunii. Concluzionând, recurentul arată că în opinia sa, decizia instanței de apel este nemotivată, raportat la înscrisurile pe care s-a bazat, fără a încerca să explice din ce motiv le-a apreciat relevante deși conțin inadvertențe și nu au la bază niciun act de proprietate.

Se observă așadar că în realitate recurentul nu formulează critici susceptibile de a fi încadrate în motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu se invocă o veritabilă nemotivare a hotărârii, și nici considerente contradictorii (în expunerea recurentului subliniindu-se o contradicție între aspectul încuviințării de probe noi în apel și soluția pronunțată de instanță), așa cum nu se invocă cuprinderea în hotărâre exclusiv a unor considerente străine de natura litigiului (sub acest aspect recurentul susținând că relațiile ce emană de la autorități ar fi străine de natura cauzei), ci se critică valența pe care instanța de apel a conferit-o probatoriului administrat în cauză.

De asemenea, din maniera în care au fost expuse criticile, nu se poate proceda nici la o reîncadrare a lor într-un alt motiv de recurs, cum ar fi de pilă pct. 5, de vreme ce recurentul nu prezintă obiecții în ce privește o eventuală încălcare a regimului juridic al administrării probelor, ci criticile vizează exclusiv faptul că instanța de apel a dat valoare probatorie anumitor înscrisuri în detrimentul altora, iar raționamentul instanței care a condus la soluția admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei a fost construit pe aceste înscrisuri - pe care partea nu le consideră apte să contureze situația de fapt reală, apreciind că instanța ar fi trebui să se raporteze la înscrisurile depuse de recurent odată cu acțiunea introductivă.

Înalta Curte reține așadar că recurentul exprimă nemulțumiri în legătură cu situația de fapt reținută de instanța de apel prin interpretarea probelor administrate, chestiune ce excedează motivelor de recurs prevăzute de lege, care permit doar o analiză a legalității, iar nu a temeiniciei hotărârii.

Subsumat motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1843 din C. civ. din anul 1864 potrivit căruia prescripția poate fi opusă numai proprietarului terenului. Recurentul precizează că astfel a reținut și instanța de apel, însă, decizia pronunțată în aplicarea acestui text de lege este una greșită, având în vedere că pentru a reține lipsa calității procesuale pasive a pârâtei s-a raportat la adrese emanând de la autorități care surprind situația juridică a imobilului în anul 1986, 2007 și 2012 și care nu sunt apte a proba calitatea adevăratului proprietar; în acest sens era necesar a se analiza situația juridică a terenului de la nivelul anului 1972, când mama recurentului a dobândit terenul prin chitanță de mână, transferul posesiei fiind realizat de ultimul adevărat proprietar. Împrejurarea că C. este ultimul adevărat proprietar, rezultă din înscrisul care atestă că în anul 1937, acesta a cumpărat prin act autentic o suprafață de teren mai mare, în care este inclusă și cea care este analizată în cadrul dosarului.

Înalta Curte reține că pentru respectarea exigențelor presupuse de motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar a fi enunțate principiile și regulile de drept aplicabile speței, interpretarea acestora în raport de circumstanțele cauzei și explicarea modului în care, în aprecierea recurentului, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecății. Or, întocmai ca și în cazul criticilor circumscrise motivului de recurs analizat supra, recurentul critică valența probatorie pe care instanța de apel a conferit-o înscrisurilor emanând de la autoritățile publice vizând situația juridică a terenului, iar nu maniera în care normele de drept material au fost aplicate în cauză.

Dimpotrivă, se observă că singura normă de drept material invocată în recurs este reprezentată de art. 1843 din C. civ. de la 1864, recurentul arătând însă că în mod corect instanța de apel a reținut incidența aceastei norme în cauză. Ceea ce a înțeles să critice recurentul este concluzia la care instanța de apel a ajuns în baza probatoriului administrat, referitor la persoana ultimului adevărat proprietar al terenului.

Așadar, Înalta Curte reține că invocarea de către recurent a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a realizat pur formal, de vreme ce, în cuprinsul căii de atac nu sunt prezentate critici sub aspectul încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material de către instanța de apel. Instanța de recurs nu are competența de a proceda la reinterpretarea probelor administrate sau de a stabili o altă situație de fapt decât cea reținută anterior în cauză, întrucât în calea extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect la judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Pentru aceste considerente, având în vedere că, în cauză, motivele invocate de recurent nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și nici nu se pot reține motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, conform alin. (3) al art. 489 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 744A din 19 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 744A din 19 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 mai 2023.