ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 736/2021

Ședința publică din data de 10 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub numărul x/2017, reclamanții A. – soția victimei B. decedată în accidentul de circulație din data de 22.12.2014 în afara localității Traian, județul Bacău din culpa conducătorului auto C. aflat la volanul unui autovehicul ce deținea o poliță de asigurare RCA valabilă emisă de S.C. D. S.A., E. - fiul victimei, F.- fiica victimei, G. - fiul victimei, H. - nepotul victimei, I. - nepoata victimei, J. - nepoata victimei, K. - nepoata victimei, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, au solicitat obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ - decizie privind acordarea indemnizației de asigurare (despăgubiri materiale și morale) și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 5095 din 20 decembrie 2017, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., E., F., G., H., I., J., K., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților;

- a obligat pârâtul la emiterea actului administrativ prin care să soluționeze cererea reclamanților privind acordarea/plata indemnizațiilor/despăgubirilor;

- a obligat pârâtul către reclamanți la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 5095 din 20 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, recurentul-pârât FGA a susținut că instanța de fond a apreciat eronat că a fost depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii de plată formulate de reclamanți, fără a lua în considerare: specificul, complexitatea și încărcătura activității Fondului; necesitatea respectării principiului nediscriminării și al egalității de tratament în soluționarea cererilor de plată formulate de creditorii de asigurări; numărul foarte ridicat de cereri de plată aflate în soluționare; prevederile art. 15 din Legea nr. 213/2015 care dispun că soluționarea cererilor se face în ordinea înregistrării lor.

Totodată, recurentul-pârât a arătat că, între timp, cererea de plată a petenților a fost analizată, fiind emisă Decizia nr. 12852/07.02.2018, în raport de care apreciază că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect.

Intimații-reclamanți, legal citați, nu au formulat întâmpinare în cauză.

În faza procesuală a recursului a fost depusă la dosar Decizia nr. x/07.02.2018 emisă de FGA, prin care a fost respinsă cererea de plată formulată de reclamanți.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care au solicitat obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la emiterea decizie privind acordarea indemnizației de asigurare (despăgubiri materiale și morale) în urma evenimentului rutier produs data de 22.12.2014.

Soluționând cauza, prima instanță a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâtul la emiterea deciziei de soluționare a cererii de despăgubiri comunicată instituției prin notificarea L. nr. 135/20.03.2017, reținând că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a soluționa cererea reclamanților în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 sau într-un termen rezonabil, în temeiul art. 18 alin. (1)()din Legea nr. 554/2004.

Instanța de control judiciar își însușește concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul că intervalul mare de timp, de aproximativ 1 an, pe parcursul căruia recurentul-pârât nu a comunicat intimaților-reclamanți stadiul de soluționare a cererii de despăgubire, constituie o încălcare a principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Principiul soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, garanție a dreptului la un proces echitabil, este aplicabil nu numai procedurii judiciare propriu-zise, ci și celei administrative sau execuționale.

Complexitatea procedurii de soluționare a cererilor de despăgubire prevăzute în Legea nr. 213/2015 și Norma nr. 16/2015 care, într-adevăr, nu poate fi efectuată în termenul general de 30 de zile reglementat în art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite pasive a autorității publice, fără să aceasta să probeze stadiul de soluționare în care se află demersurile întreprinse până în momentul de față și să amâne sine die soluționarea acestora prin depășirea unui termen rezonabil, pentru că astfel este încălcată Recomandarea C.M./REC (2007) 7 a Comitetului Miniștrilor a Consiliului Europei privind buna administrare, prin care obligă administrația publică – autoritățile publice – ca în realizarea atribuțiilor să acționeze în cadrul unui termen rezonabil.

În speță, recurentul-pârât a încercat să-și motiveze pasivitatea prin invocarea numărul foarte ridicat de cereri de plată aflate în soluționare și necesitatea respectării principiului nediscriminării și al egalității de tratament în soluționarea cererilor de plată formulate de creditorii de asigurări, însă aceste împrejurări nu exonerează recurentul, în calitatea sa de organ administrativ însărcinat cu rezolvarea acestora într-un interval de timp anume stabilit, de obligația prevăzută de lege.

Or, în cauză, deși cererea de despăgubire a fost înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților la data de 20.03.2017, adică în urmă cu aproximativ 1 an în raport de data pronunțării sentinței de fond, recurentul pârât nu a probat stadiul de soluționare a cererii.

Astfel, prin raportare la înscrisurile administrate în cauză, în mod corect prima instanță a constatat că pârâtul nu a efectuat nicio operațiune administrativă concretă în scopul rezolvării cererii litigioase, limita rezonabilității în soluționarea cererii reclamantei fiind depășită, motiv pentru care soluția adoptată de judecătorul fondului se impune a fi păstrată.

Cât privește susținerile referitoare la rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că Decizia nr. 12852/07.02.2018, pe care se sprijină invocarea incidentului procedural, a fost emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților ulterior pronunțării sentinței recurate. Socotind Decizia nr. 12852/07.02.2018 o punere în executare a sentinței recurate, Înalta Curte nu poate primi excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Temeiul legal al soluției adoptae în recurs

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 5095 din 20 decembrie 2017 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 februarie 2021.