ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 730/2021

Ședința publică din data de 10 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași reclamanții A., cetățean român, și B., cetățean marocan, au solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Externe (M.A.E.), Inspectoratul General pentru Imigrări și Centrul Național de Vize din cadrul M.A.E. să dispună:

- anularea actului administrativ din data de 20.09.2017 (Formularul standard pentru notificarea și motivarea refuzului unei vize eliberate de România) prin care s-a respins solicitarea de acordare a vizei de lungă ședere în scop de reîntregire a familiei solicitată de reclamanta B.;

- anularea avizului negativ emis de Inspectoratul General pentru Imigrări în procedura de soluționare a cererii de acordare a vizei solicitate;

- constatarea refuzului nejustificat al autorităților pârâte și obligarea la eliberarea vizei solicitate.

Prin sentința nr. 88 din 22 iunie 2018, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței curții de apel au declarat recurs reclamanții A. și B., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivare, recurenții - reclamanți a susținut, în esență, că hotărârea a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 27 alin. (2) lit. e) din O.U.G. nr. 194/2002.

Instanța de fond în mod greșit a reținut că sprijinul reciproc dintre soți, precum și coabitarea acestora sunt ulterioare respingerii cererii de acordare a vizei și, prin urmare, nu pot face obiectul controlului de legalitate refuzul exprimat de autoritățile române.

Au arătat că la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri prin care s-a făcut dovada indubitabilă a caracterului real al căsătoriei.

Astfel, prin intermediul vizelor de intrare s-a făcut dovada că reclamantul a locuit împreună cu soția sa pe teritoriul statului Maroc în perioada 11.02.-18.03.2017, după care a fost nevoit să plece la lucru în Anglia, fiind singurul susținător al familiei. Ulterior, acesta s-a reîntors în Maroc locuind împreună cu soția până la data de 02.11.2017, când a fost nevoit să plece din nou la lucru în Spania. De asemenea, a făcut dovada că și-a susținut financiar familia și că a existat o comunicare între cei doi soți și în perioada în care reclamantul se afla la lucru în străinătate, aspect care combate susținerea pârâtului MAE referitoare la faptul că reclamanta nu înțelege și nu vorbește limba spaniolă.

În opinia recurenților, prin probele administrate la dosar a fost răsturnată prezumția unei căsătorii de conveniență.

În mod nelegal a apreciat instanța de fond că reclamanta nu îndeplinea scopul solicitării vizei, acela de reîntregire a familiei pe teritoriul României, având în vedere că reclamantul muncește sporadic pe teritoriul Uniunii Europene, ceea ce crează o gravă discriminare între românii care sunt căsătoriți cu cetățeni români și pleacă temporar la lucru în străinătate, față de cetățenii români plecați temporar la lucru, dar căsătoriți cu cetățeni străini .

Dispozițiile art. 46 alin. (16) din O.U.G. nr. 194/2002 un impun celuilalt soț condiția de a locui efectiv pe teritoriul României, astfel că nu poate fi ignorată calitatea de cetățean român a reclamantului dar și dispozițiile art. 45 din Tratatul UE și Directivei nr. 38/2004/CE care garantează dreptul la libera alegere a domiciliului în orice stat membru UE. Dispozitiile art. 86 din C. civ. preved că "cetățenii români au dreptul să își stabilească ori să își schimbe în mod liber, domiciliul sau reședința, în țară sau în străinătate, cu excepția cazurilor anume prevăzute de lege."

În plus, instanța de fond a ignorat faptul că la momentul solicitării vizei, reclamantul se afla pe teritoriul Statului Maroc, având o viață de familiei efectivă acolo, ceea ce nu putea reprezenta un impediment pentru obținerea de către reclamantă a vizei de lungă ședere pentru reîntregirea familiei.

În concluzie, apreciază că refuzul vizei de lungă ședere, comunicat de către Ambasada României la Rabat, încalcă dreptul reclamanților la viață privată și de familie, drept ce impune obligații negative din partea autorităților statale și anume de a nu stânjeni exercițiul lor de către titularii cărora le sunt recunoscute, inclusiv prin luarea unei decizii în baza unor aprecieri eronate sau incomplete a faptelor în exercitarea marjei de apreciere sau luarea în considerare a unor aspecte care nu au legătură cu cazul .

Intimații pârâți au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința primei instanțe prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este nefondat, sentința recurată fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Argumentele prezentate de recurenți nu sunt de natură a determina modificarea soluției pronunțate de instanța de fond și nu pot fi primite de instanța de control judiciar, fiind menținută astfel în totalitate motivarea instanței de fond.

Înalta Curte reține că protecția generală a străinilor și ocrotirea familiei sunt garantate în baza prezumției de bună-credință a acestora în raport cu statul român, prezumție care implică și ideea potrivit căreia căsătoria trebuie încheiată în vederea întemeierii unei familii, iar nu în alte scopuri, precum obținerea unei forme de protecție a statului implicat.

În cauza dedusă judecății, cetățeanul străin, solicitantul unei vize de lungă ședere pentru reîntregirea familiei, trebuie să îndeplinească pe lângă condițiile specifice tipului de viză solicitat, respectiv cele prevăzute de art. 46 din O.U.G. nr. 194/2002 și condițiile generale prevăzute de art. 27 și urm. din actul normativ în discuție, iar din întreg materialul probator existent la dosar a rezultat faptul că în mod corect a fost respinsă cererea reclamanților.

Interpretarea dată dispozițiilor legale aplicabile cauzei de către instanța de fond este corectă, întrucât dispozițiile art. 27 alin. (2) lit. g) din O.U.G. nr. 194/2002 prevăd faptul că viza română se acordă numai dacă sunt îndeplinite condițiile generale prevăzute în prezenta secțiune, precum și condițiile speciale de acordare a vizei în funcție de scopul pentru care este solicitată.

Or, scopul declarat al solicitării reclamantei B. de acordare a vizei de lungă a fost acela de reîntregire a familiei, iar instanța de fond în mod corect a evaluat probele administrate, constatând pe baza tuturor înscrisurilor existente, faptul că nu sunt întrunite condițiile pentru acordarea vizei, cu referire la art. 27 alin. (2) lit. e) din O.U.G. nr. 194/2002, în sensul că există motive să se considere că viza este solicitată în scopul migrării ilegale, în condițiile în care soțul cetățean român, reclamantul A., nu locuiește în România de 14 ani (actele depuse relevă angajarea sa legală în Marea Britanie), ci doar sporadic, în perioada 2004-2012 acesta revenind în țară de 2 ori, pe o perioadă de 3 luni, respectiv 6 luni.

Chiar dacă condiția ca unul dintre soți să locuiască legal pe teritoriul României nu rezultă expres din prevederile art. 46 alin. (16) din O.U.G. nr. 194/2002, această condiție este subînțeleasă și intrinsecă scopului vizei, conform art. 2 lit. e)

1

și art. 24 lit. f) coroborat cu art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002.

Or, atât timp cât viza a fost solicitată pentru accederea pe teritoriul României, este evident că reîntregirea familiei ar trebui să aibă loc pe teritoriul acesteia.

Astfel, nu se poate considera că șederea reclamantei B. în România are ca scop reîntregirea familiei, atâta timp cât soțul cetățean român locuiește sporadic în România, nefiind posibilă reîntregirea familiei și desfășurarea unei vieți de familie într-o atare situație.

Înalta Curte reține că legiuitorul român a adoptat aceleași criterii de evaluare a unei căsătorii în vederea stabilirii caracterului său autentic sau convențional, ca și cele prevăzute în legislația Uniunii Europene, fiind preluate în fapt integral din Rezoluția Consiliului Uniunii Europene din 4 decembrie 1997 cu privire la măsurile ce pot fi adoptate pentru combaterea căsătoriilor de conveniență(97/C 382/01), care se referă la căsătoriile încheiate între cetățeni ai statelor membre sau rezidenți legali pe teritoriul acestora și persoane care au naționalitatea unui stat terț.

Cât privește dovezile prezentate de recurenți privind existența unei vieți reale de cuplu, acestea pot fi relevante în ipoteza formulării unei noi cereri de viză, iar nu cu privire la obiectul prezentului litigiu, reprezentat de verificarea legalității respingerii cererii de viză la data de 20.09.2017.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanții A. și B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței nr. 88 din 22 iunie 2018 a Curții de Apel Iași – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 februarie 2021.