ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 725/2021

Ședința publică din data de 10 februarie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2017 reclamanta S.C. Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Ministerul Finanțelor Publice:

- anularea actelor administrative reprezentate de Decizia nr. 95650/07.12.2016 de soluționare a contestației, Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 17.10.2016 și notificarea nr. x din 17.10.2016 cu privire la debit, emise de pârât;

- obligarea pârâtului Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Infrastructura Mare - Autoritatea de Management POS Mediu la repararea pagubei produse societății ca urmare a actelor administrative nelegal, respectiv restituirea sumelor reținute sau plătite în baza acestui act administrativ, actualizate cu dobânda legală la data plății efective, fixând un termen cât mai scurt de executare conform prevederilor art. 8 alin. (1), coroborat cu prevederile art. 18 alin. (3) și alin. (6) din Legea 554/2004.

Prin sentința nr. 150 din 21 septembrie 2018, Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât și, pe fond, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe reclamanta S.C. Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A. a formulat recurs principal, iar pârâtul Ministerul Fondurilor Europene a formulat recurs incident.

3.1. Prin recursul principal, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta S.C. Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A. solicită casarea sentinței și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, recurenta susține că hotărârea este pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile în cauză.

În raport de motivul pentru care a fost emis actul administrativ atacat, respectiv lipsa conformității lucrărilor cerute la rambursare cu situația din teren, nu există dovada care să ateste faptul că terenul pe care sunt amplaste cele două cămine de racord R 50 și R 61 aparține proprietății private.

Aspectele reținute de organul de control se bazează pe o situație de fapt existentă la data controlului, respectiv mutarea aliniamentului de delimitare a proprietății de către locatarii din zona acestor racorduri, care nu este aceeași cu situația juridică.

Chiar dacă, în fapt, aceste cămine au fost incluse, prin mutarea aliniamentului gardului, în interiorul unor proprietăți private, această constatare nu conduce la concluzia că s-a modificat și titularul dreptului de proprietate al terenului pe care sunt amplasate.

Astfel, organul constatator nu aduce nicio dovadă din care să rezulte faptul că, ulterior demarării lucrărilor, terenul aferent celor două cămine de canalizare și-a schimbat proprietarul, respectiv din teren aparținând domeniului public s-a transformat în teren aparținând proprietății private.

Având în vedere că societatea recurentă nu poate face dovada unui fapt negativ, solicită să se constate că susținerile organului constatator sunt simple prezumții care nu pot servi just temei pentru emiterea procesului-verbal contestat.

Prevederile art. 1 alin. (4) lit. d) din H.G. nr. 759/2007, care definesc noțiunea de cheltuială eligibilă, nu conferă legalitate procesului-verbal de constatare a neregulilor atacat atâta timp cât în cauză nu s-a făcut nicio dovada că lucrările care au fost menționate ca fiind afectate de neregulă nu au legătură directă cu activitatea proiectului. Dimpotrivă, aceste lucrări au fost efectuate și ele există, fiind de altfel prevăzute și în proiectul implementat în cadrul contractului afectat de neregulă.

Nu poate fi reținută incidența acestor norme de drept în condițiile în care nu s-au identificat costuri care sunt atribuite proiectului și pentru care nu poate fi demonstrată legătura cu activitatea proiectului.

Nici dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 nu pot da eficiență juridică actului de control, pe de o parte, pentru că nu au fost reținute abateri de la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică, iar pe de altă parte, norma de drept nu este aplicabilă situației de fapt.

Texul de lege invocat conferă posibilitate AM POS Mediu să deducă cheltuielile neeligibile în faza de rambursare/plată, or, acest lucru nu s-a întâmplat pentru ca la acea dată cheltuielile menționate în procesul-verbal erau cheltuieli eligibile.

Prin urmare, câtă vreme aceste cheltuieli au fost executate, verificate, solicitate și acceptate la plată, declarate cheltuieli eligibile și decontate de către AM POS Mediu, fiind conforme la data verificării, din punctul de vedere al textelor de lege și temeiurilor de drept menționate în cuprinsul prezentului proces-verbal, se impune anularea actului administrativ.

3.2. Prin recursul incident, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Fondurilor Europene solicită casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de anulare a Notificării nr. x din 17.10.2016 cu privire la debit, ca inadmisibilă.

În motivarea recursului, recurentul-pârât arată că dezlegarea dată excepției inadmisibilității acțiunii, raportat la capătul de cerere privind anularea Notificării nr. x/17.10.2016 cu privire la debit, este greșită dintr-o dublă perspectivă.

Pe de o parte, prima instanță apreciază că notificarea nu reprezintă un act administrativ, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, context în care aceasta nu a procedat la analizarea acestuia și care ar fi justificat admiterea excepției inadmisibilității.

Pe de altă parte, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat expres și anularea Notificării nr. x/17.10.2016, în temeiul prevederilor Legii nr. 554/2004, ceea ce înseamnă că, în accepțiunea acesteia, notificarea de debit este un act administrativ supus controlului legii contenciosului administrativ.

Prin urmare, prima instanță după ce inițial apreciază ca notificarea nu este act administrativ, în mod contradictoriu face aprecieri cu privire la modalitatea de atacare a acestuia în procedura prealabilă administrativă, care este aplicabilă numai actelor administrative.

Or, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește anularea Notificării nr. x/17.10.2016, condiție de învestire a instanței de contencios administrativ, ce constituie fine de neprimire a acțiunii, astfel că, în mod nejustificat instanța a dispus respingerea excepției inadmisibilității invocată în cauză.

Totodată, apreciază ca fiind inadmisibilă cererea de anulare a notificării și în raportat de prevederile O.U.G. nr. 66/2011, reclamanta neînțelegând să parcurgă procedura administrativă prevăzută de art. 46 si art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Recurentul-pârât a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului formulat de eclamntă pentru nemotivare, solicitând aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Excepția nulității recursului a fost examinată cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., și respinsă în ședința publică din 10.02.2021.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu prioritate, Înalta Curte constată că recurenta a formulat critici noi de nelegalitate cu privire la actele administrative contestate în cadrul memoriului de recurs, după cum susține și recurentul-pârât.

Se impune a se aminti că exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar îndeplinit de instanțele superioare asupra hotărârilor instanțelor inferioare și este guvernată de principiul legalității căilor de atac, prevăzut și de art. 129 din Constituție, care se referă la elemente precum obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care acestea se exercită.

Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței de fond, și care, implicit au fost cuprinse în motivele cererii de chemare în judecată. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța investită cu calea extraordinară de atac.

În concret, instanța de control judiciar constată că motivele de nelegalitate ce vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 875/2011, art. 1 alin. (4) lit. d) art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007 se constituie în critici noi de nelegalitate a procesului-verbal de constatare a neregulilor, o astfel de completare a acțiunii în anulare fiind inadmisibilă în recurs, conform art. 494 coroborat cu art. 478 din C. proc. civ.

Referitor la criticile recurentei-reclamante cu privire la pretinsa nelegalitate și netemeinicie a procesului-verbal sub aspectul greșitei stabiliri a situației de fapt și de drept, încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Înalta Curte reține că prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 84612/17.10.2016, întocmit de Ministerul Fondurilor Europene - AM POS Mediu, a fost stabilită o creanță bugetară în sarcina reclamantei Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. în cuantum de 4.489,6 RON, în temeiul art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 875/2011, art. 1 alin. (4) lit. d), art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007, pentru încălcări ale contractului de finanțare și ale legislației privind eligibilitatea cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale în vigoare.

Astfel, pentru contractul de lucrări nr. x/23.08.2012 - "Reabilitarea si extinderea rețelelor de apă si canalizare Moreni" - CL 5 din cadrul proiectului "Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dâmbovița", reclamanta a formulat cererea de rambursare (CR) nr. 75/15.01.2015, prin care au fost solicitate la rambursare cheltuielile aferente lucrărilor de executare a racordurilor nr. 50 și nr. 61 (racorduri Dn 200 mm) pe strada x din orașul Moreni.

Recurenta contestă legalitatea și temeinicia procesului-verbal sub aspectul greșitei stabiliri a situației de fapt, susținând că acele două cămine racord R 50 și R61, de pe strada x din orașul Moreni sunt amplasate pe terenul aparținând domeniului public al municipiului Moreni și că, organul constatator nu a făcut dovada că ulterior demarării lucrărilor regimul juridc al terenului aferent celor două cămine s-a schimbat.

Înalta Curte reține că situația racordurilor R50 și R.61 a fost menționată inițial în Procesul-verbal nr. x/16.03.2016, încheiat în urma misiunii de verificare tehnică realizată în perioada 14-16.03.2016, ce a avut ca scop verificarea implementării recomandărilor cu privire la lucrările executate în cadrul proiectului și solicitate la rambursare în CR nr. 75/15.01.2015.

Conform Procesului-verbal nr. x/30.06.2016, la data efectuării misiunii de verificare tehnică (realizată în perioada 27-30.06.2016), situația racordurilor R 50 și R61 de pe strada x era neschimbată, acestea aflându-se în continuare pe proprietate privată, beneficiarul nerealizând conformarea lucrărilor respective cu prevederile contractului de lucrări nr. x/23.08.2012.

În urma recomandărilor formulate prin raportul de verificare tehnică la fața locului nr. 60571/14.07.2016, recurenta a transmis către OIR Pitești adresa nr. x/18.07.2016, în care a făcut următoarele precizări cu privire la racordurile nr. 50 și nr. 61 de pe strada x: "La data executării acestor racorduri terenul se afla în proprietatea publică a U.A.T. Moreni. Pe parcursul lucrărilor de refacere a carosabilului executate în zonă de către Primăria Moreni o parte dintre locatarii din zonă și-au relocat abuziv aliniamentul de delimitare a proprietății pe noile aliniamente ale trotuarului, acest fapt atrăgând după sine includerea căminelor nr. 50 și 61 de pe strada x în interiorul proprietăților. Situația a fost adusă la cunoștința U.A.T. Moreni, proprietara rețelelor de apă și canalizare, cerându-se sprijinul acesteia pentru aducerea la situația anterioară a regimului juridic al terenului pe care au fost executate cele două racorduri."

Prin aceeași adresă, recurenta-reclamantă a precizat că vor fi luate toate măsurile ce se impun, astfel încât lucrările să corespundă prevederilor contractuale, situație care, însă, nu a fost remediată.

Or, din cuprinsul adresei de răspuns nr. x/29.09.2017 emisă de Primăria municipiului Moreni, rezultă că cele două cămine racord R 50 și R 61 au fost amplasate de la începerea lucrărilor pe proprietățile private ale cetățenilor și nu pe domeniul public al U.A.T. Moreni, nepunându-se problema ca acești proprietari să fi mutat, după efectuarea lucrărilor, gardurile de delimitare a proprietăților "ceea ce se poate constata la fața locului".

Cum recurenta-reclamantă, căreia îi revenea sarcina probei situației contrare celei reținute ca temei de fapt al constatării abaterii sau neregulii sancționate de pârât, nu a răsturnat prezumția de veridicitate a actelor administrative contestate, dimpotrivă, a confirmat situația de fapt care a atras stabilirea creanței bugetare, Înalta Curte va înlătura criticile din recurs.

Pe de altă parte, și dacă s-ar admite că la data executării acestor racorduri terenul se afla în proprietatea publică a orașului Moreni, câtă vreme situația nu a fost remediată, iar racordurile se găsesc în continuare pe domeniul privat, recurenta-reclamantă, beneficiar al contractului de finanțare nr. x/29.07.2010, a încălcat prevederile contractuale, conform art. 8 alin. (1) lit. a), fiind răspunzătoare pentru neregula constatată.

Concluzionând, rezultă cu evidență că neconformitățile constatate în ceea ce privește contractul de lucrări nr. x/23.08.2012, se circumscriu conceptului de neregulă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, fiind justificată incidența prevederilor art. 6 alin. (1)și (2) din contractul de finanțare nr. x/29.07.2010, raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) și d) din H.G. nr. 759/2007, cu consecința aplicării corecției financiare în valoare de 4.489,60 RON, reprezentând cheltuieli neeligibile aferente lucrărilor de executare a racordurilor nr. 50 și nr. 61 racorduri Dn 200 mm) pe strada x din orașul Moreni, solicitate la rambursare de către recurentă prin CR nr. 75/15.01.2015.

Criticile formulate de pârât exclusiv cu privire la soluția de respingere a excepției inadmisibilității capătului de cerere privind anularea notificării de debit, sunt nefondate.

Excepția inadmisibilității a fost invocată de pârât în raport de capătul de cerere privind anularea notificării de debit nr. x/17.10.2016, motivat de faptul că notificarea nu este un act administrativ, pe de o parte, iar pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia că poate fi considerat act administrativ, nu a fost îndeplinită procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și nici procedura prevăzută de art. 50 și 51 din O.U.G. nr. 66/2011.

Înalta Curte constată că reclamanta a solicitat anularea notificării de debit ca o consecință a anulării deciziei nr. 95650/7.12.2016 de soluționare a contestației și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/17.10.2016, iar nu independent de titlul de creanță și decizia de soluționare a contestației administrative.

Actul administrativ fiscal care se atacă în contencios administrativ, potrivit dispozițiilor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, este decizia de soluționare a contestației. Legalitatea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/17.10.2016 și a notificării de debit, acte care premerg deciziei de soluționare a contestației, urmează a fi analizate în cadrul acțiunii îndreptate împotriva acestei din urmă decizii.

Or, câtă vreme recurenta- reclamantă a contestat titlul de creanță, în speță, procesul-verbal de constatare a neregulilor care a stat la baza notificării de debit, potrivit dispozițiilor art. 46 - 51 din O.U.G. nr. 66/2011, act normativ care nu instituie obligația parcurgerii unei proceduri administrative prealabile distincte pentru anularea notificării de debit, în mod corect excepția inadmisibilității a fost respinsă de către instanța de fond.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale și contractuale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

IV. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă recursul principal formulat de reclamanta S.C. Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A. și recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene(în prezent Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene), ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal formulat de reclamanta S.C. Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A. împotriva sentinței nr. 150 din 21 septembrie 2018 a Curții de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene) împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 februarie 2021.