ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 633/2021

Ședința publică din data de 04 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 30 iunie 2017, reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 6887/13 aprilie 2017 a Comisei Speciale de Retrocedare, privind soluționarea dosarului aferent cererii de retrocedare nr. x noiembrie 2005, prin care a solicitat, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, retrocedarea imobilelor situate în comuna Hidișelu de Sus, județul Bihor, înscrise în Cartea funciară nr. x a localității Hidișelu de Sus, nr. topo. 0, județul Bihor, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 100/CA/2018 din 05 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, precum și cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului

În motivarea recursului, a arătat că sentința de fond, prin conținutul său, îndeplinește condiția discriminării directe pe motive de religie, discriminare care este interzisă, potrivit dreptului Uniunii.

Practica instanței de fond în litigiul de față a fost în mod clar în sensul că reclamantul să fie tratat mai puțin favorabil decât este, a fost sau va fi tratată într-o situație asemănătoare o altă persoană și nu există nici un motiv de îndoială cu privire la seriozitatea discriminării religioase.

În ceea ce privește lipsa de motivare, a arătat recurenta că instanța nu prezintă nici un argument juridic precis în susținerea celor reținute. Pe baza obligațiilor internaționale ce revin României, în temeiul art. 9 din Cartă, instanța de fond ar fi trebuit să aplice ratione materiae al ordonanței de clasare din 31.01.2017 în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Sarcina probei îi revine organului de stat care a emis Decizia nr. 6887/13.04.2017, acesta fiind obligat să demonstreze necesitatea măsurilor respective. Sentința instanței de fond încalcă dreptul intern național, cât și pe cel european comunitar, în contextul în care respectarea statului de drept este una dintre valorile primare pe care se sprijină Uniunea.

A mai arătat recurenta că argumentul instanței de fond potrivit căruia imobilul a trecut în proprietatea statului român în anul 1926 este lipsit de temei legal și străin de natura pricinii. În speță, este de necontestat că dreptul de proprietate asupra imobilului din care face parte imobilul înscris inițial în Cartea Funciară a localității Hidișelul de Sus este intabulat pe numele recurentei. Recurenta a arătat că a devenit proprietar în condițiile prevăzute de lege, a fost înscrisă ca primus în cartea funciară nr. x a comunei Hidișelul de Sus și, cât timp nu s-a dovedit contrariul, Statul este cel care pretinde în mod nemotivat, ilegal și abuziv că este proprietar.

Recurenta a mai invocat dispozițiile art. 44 alin. (2) din Constituție și a precizat că Primăria Comunei Hidișelul de Sus nu a respectat principiul legalității în prezenta cauză, precum și pe cele ale Directivei Consiliului 2000/43/CE/29.06.2000 pentru implementarea principiului tratamentului egal al persoanelor, indiferent de originea etnică sau rasială și ale Tratatului privind crearea Comunității Europene, art. 13, 21 și 22.

A arătat recurenta că judecătorul trebuie să tranșeze litigiile prin aplicarea normei de drept incidente, nefiindu-i permis să statueze pe cale de norme generale și reglementare.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că principiul contradictorialității trebuie să primeze atunci când se pune problema cunoașterii observațiilor, pieselor dosarului în legătură cu aspecte ce țin de fondul cauzei, iar publicitatea trebuie să beneficieze de maximul de garanții procesuale atunci când este vorba de discutarea unor aspecte de țin de restitutio in integrum.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se constate că niciuna dintre criticile aduse sentinței nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

În motivare, a arătat că, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, rezultă că imobilul a intrat în proprietatea statului român în 1926, astfel că această dată excedează perioadei de referință prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, și anume 6.03.1945-22.12.1989.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurentă pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 6887/13 aprilie 2017 a Comisei Speciale de Retrocedare, privind soluționarea dosarului aferent cererii de retrocedare nr. x noiembrie 2005, prin care a solicitat, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, retrocedarea imobilelor situate în comuna Hidișelu de Sus, județul Bihor, înscrise în Cartea funciară nr. x a localității Hidișelu de Sus, nr. 0, județul Bihor.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că instanța de fond a respectat principiile motivării hotărârii, precum și garanțiile care configurează dreptul la un proces echitabil, considerentele sentinței fiind structurate uniform, cu menționarea și examinarea efectivă a argumentelor părților.

Judecătorul fondului a explicat în mod convingător că imobilul în litigiu nu îndeplinește condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, în sensul că preluarea acestuia în proprietatea statului a avut loc în anul 1926, aflat în afara perioadei de referință a O.U.G. nr. 94/2000.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a susținut recurenta că instanța de fond nu a prezentat nici un argument juridic în susținerea celor reținute și că argumentul potrivit căruia imobilul solicitat a trecut în proprietatea statului român în anul 1926 este lipsit de temei legal și străin de natura pricinii.

În exercitarea controlului judiciar asupra hotărârii care formează obiectul recursului de față, Înalta Curte nu identifică aspecte referitoare la inserarea unor argumente străine de natura pricinii sau alte carențe ale unei motivări neadecvate cauzei, reținând că, astfel cum au fost redate considerentele ce au condus la formarea raționamentului logico-juridic avut în vedere la pronunțarea soluției, au fost respectate cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1), lit. b) din C. proc. civ.. Argumentul la care a făcut referire recurenta-reclamantă este unul pe care în mod corect l-a examinat instanța de fond, în vederea verificării condiției de fost proprietar al imobilului solicitat spre retrocedare, anterior perioadei vizate de O.U.G. nr. 94/2000, nefiind, așadar, străin de natura pricinii.

Alegațiile recurentei-reclamante privind discriminarea sa pe motiv că face parte dintr-o minoritate religioasă sunt lipsite de consistență factuală și juridică, întrucât nu se regăsește niciun element de discriminare în analiza condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru a se putea dispune retrocedarea unui bun în procedura reglementată de O.U.G. nr. 94/2000. În absența oricărui criteriu de diferențiere a aspectelor cercetate în legătură cu pretinsa nelegalitate a Deciziei nr. 6887/13 aprilie 2017, în funcție de apartenența religioasă a Prepoziturii Ordinului Canonic Premonstratens, se reține că verificarea îndeplinirii cerințelor prevăzute în actul normativ ce legiferează această procedură de retrocedare este una bazată pe interpretarea și aplicarea normelor legale incidente, indiferent de apartenența religioasă a titularului cererii.

Abuzul de putere la care face referire recurenta-reclamantă, în criticile aduse sentinței atacate, nu poate fi reținut, în condițiile în care nu s-a făcut nicio dovadă a relei credințe a judecătorului cauzei în exercitarea atribuțiilor sale conferite de legi și regulamente, soluția pronunțată fiind expresia unui raționament logico-juridic clar exprimat, în care reținerile factuale au fost corect încadrate în dispoziții legale aplicabile cauzei.

În privința criticilor referitoare la menținerea actului administrativ atacat în urma controlului de legalitate exercitat de către prima instanță, se confirmă soluția recurată, pentru următoarele considerente:

Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect faptul că, analizând cuprinsul CF nr. x, Hidișelul de sus, la data de 22.11.1926 sub nr. x în baza încheierii date de Comisia de ocol rural Oradea, pentru reforma agrară, sub nr. R.A. 30/1926 și a schiței, imobilele de sub AI x se abnotează și parcelele cu nr. topo x se dezmembrează în parcele noi cu nr. topo x, apoi parcelele cu nr. topo x se transnotează în coala CF nr. x în favoarea Statului Român iar parcelele cu nr. topo x se renotează sub nr. x.

În CF nr. x, Hidișelul de sus, A) Foaia de posesiune, se regăsesc parcelele cu nr. topo x iar la B) Foaia de proprietate, se menționează: "intrat la 22.11.1926, nr. x, în baza încheierii date de Comisia de ocol rural Oradea, la 19 noiembrie 1926, și a schiței, se intabulează dreptul de proprietate, asupra imobilelor transmutate din coala CF nr. x, aici sub nr. de ordine AI 1-3 și II 1-9, cu titlu de drept de expropriere în favoarea Statului Român.

Astfel, prin încheierea de carte funciară nr. x/1926, imobilele au trecut în proprietatea statului român.

Având în vedere că următoarele mențiuni din CF nr. x sunt efectuate în anul 1994, în lipsa unor mențiuni ulterioare datei de 22 noiembrie 1926, de revenire a proprietății expropriate în patrimoniul reclamantei, în mod corect a reținut instanța de fond că imobilele solicitate a fi restituite în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 au trecut în proprietatea Statului Român în anul 1926, ca urmare a exproprierii.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, în limitele competenței instanței de contencios administrativ de a cenzura modul în care autoritatea publică a respectat prevederile O.U.G. nr. 94/2000, Înalta Curte constată legalitatea deciziei nr. 6887/13.04.2017, întrucât cererea de retrocedare formulată de recurentă nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 94/2000, imobilul fiind preluat în proprietatea Statului Român în afara perioadei de referință a actului normativ precizat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir împotriva sentinței nr. 100/CA/2018 din 05 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir împotriva sentinței nr. 100/CA/2018 din 05 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 04 februarie 2021.