ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.02.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 630/2021

HOTĂRÂRE
04.02.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 630/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 04 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea Deciziei nr. 10688/06.11.2017 emise de pârât și obligarea pârâtului la plata sumei de 1685,28 RON reprezentând diferență despăgubiri (bară față autoturism avariat).

Prin sentința civilă nr. 3179 din 03 iulie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamant.

A fost anulată în parte Decizia nr. 10688/06.11.2017 emisă de pârât, în sensul că a fost admisă în tot cererea de plată formulată de petentul A..

A fost obligat pe pârât la plata către reclamant a diferenței în cuantum de 1.685,28 RON.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea în tot a acțiunii.

În motivarea recursului, a arătat că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală, fiind rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a dispozițiilor art. 1, art. 2, art. 12, art. 13 din Legea nr. 213/2015, art. 16, art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014.

A menționat că principalul scop al Fondului este acela de garantare a creditorilor de asigurări, fiind un instrument public de garantare, având obligația de a proceda la circumstanțierea dosarelor de daună, astfel încât să fie acceptată la plată doar suma constituită în dauna efectiv suferită.

A mai arătat că instanța de fond s-a raportat la mecanismul de calcul pe care asigurătorii îl aplică în determinarea despăgubirilor, respectiv, în cazul de față, a costului reparațiilor, ignorând reglementările speciale ale Legii nr. 213/2015 și înlăturând în mod nejustificat apărările pârâtului prin care acesta a arătat că este ținut că realizeze o soluționare în echitate a cererilor de plată, pentru cazuri similare.

Fondul a recurs la modalitatea de calcul prin intermediul sistemului Audatex pentru a evita discrepanțele între sumele solicitate de creditorii de asigurări pentru servicii similare și pentru a asigura respectarea principiului echității în ceea ce privește soluționarea cererilor de plată.

Intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, deși pârâtul invocă și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., nu formulează critici concrete și nu aduce argumente în susținerea acestui motiv de casare, criticile formulate de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților fiind formulate exclusiv în susținerea cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât a formulat contraargumente de ordin critic față de considerentele sentinței pronunțate în fond, susținând, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile legale, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate și cărora le va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014:

"(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum și cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53.

(...)

(6) Prin unități de specialitate se înțelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părți componente, piese înlocuitoare și de materiale pentru acestea, cu excepția celor în regim de consignație, și/sau executarea de lucrări de întreținere și de reparație la vehicule.

(7) Costul reparațiilor efectuate la vehicule se stabilește pe baza documentelor eliberate de unitățile de specialitate".

Din interpretarea logică și sistematică a acestor norme rezultă că valoarea despăgubirilor se stabilește pe baza documentelor justificative eliberate de unitatea de specialitate care a efectuat reparațiile necesare, și nu de o medie a prețurilor practicate de unitățile de specialitate, ori de prețurile practicate de unitățile de reprezentanță.

În speță nu poate fi reținută limitarea acordării despăgubirile la prețurile practicate de către unitățile de reprezentanță, chiar dacă anterior a existat o prevedere în actul normativ referitoare la prețurile practicate de unitățile de reprezentanță ("prețurile practicate de unitățile de specialitate utilizate în stabilirea cuantumului pagubei nu pot fi mai mari decât prețurile practicate de către unitățile de specialitate autorizate de către producătorii de vehicule, respectiv reprezentanții din România ai acestora") întrucât acel text a fost abrogat înaintea formulării cererii de plată de către reclamant (prin Norma 2/2015).

Așa fiind, instanța de control judiciar, în acord cu opinia judecătorului fondului, reține că în lipsa unui temei legal, instanța nu poate considera că decizia autorității pârâte de a reduce cuantumul despăgubirii la un plafon pe care aceasta îl apreciază rezonabil, chiar și în contextul în care pentru a efectua această operațiune ar avea în vedere un criteriu obiectiv, și anume prețurile practicate de unitățile service de reprezentanță.

Totodată, reține Înalta Curte că art. 48 din Norma ASF nr. 23/2014 prevede că "La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretențiile formulate de persoanele păgubite, ținându-se cont de prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, fără a se depăși valoarea acestora din momentul producerii accidentului și nici limitele de despăgubire stabilite prin polița de asigurare RCA".

Prin urmare, limitele despăgubirilor se stabilesc în funcție de valoarea pagubelor de la momentul producerii accidentului și de limitele de despăgubire stabilite prin poliță, iar nu în funcție de un preț mediu practicat și nici de prețurile practicate de unitățile de reprezentanță.

Înalta Curte apreciază, așadar, ca fiind nelegală decizia contestată respectiv refuzul autorității de a achita întreaga despăgubire solicitată și plafonarea despăgubirii în raport de un criteriu care, deși pare obiectiv, nu este prevăzut de lege și anume prețurile practicate de unitățile de reprezentanță.

În cauză dreptul de apreciere al autorității pârâte a fost depășit, întrucât în cauză, pe operațiunea de stabilire a cuantumului pagubei, sunt aplicabile dispozițiile art. 51 alin. (3), (6) și 7 din Norma ASF nr. 23/2014, iar cuantumul daunei este reprezentat de costul reparațiilor efectuate la o unitate specialitate și probat de reclamantă cu documente justificative, nefiind legală diminuarea cuantumului despăgubirii solicitate prin raportare la anumite prețuri de reprezentanță, verificare care a excedat obligației de diligență a fondului în raport de dispozițiile art. 51 (7) din Norma ASF nr. 23/2014.

În fine, instanța de control judiciar amintește că art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 stabilește o limită cu privire la întinderea despăgubirii ce poate fi acordată de FGA (450000 RON per creditor de asigurare), însă acesta excedează obiectul speței de față.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 3179 din 03 iulie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 3179 din 03 iulie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 04 februarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-04
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1385/2021
Ședința publică din data de 04 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII- a de conte
ÎCCJ 2022-02-02
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 554/2022
Ședința publică din data de 2 februarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții
ÎCCJ 2021-06-03
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3331/2021
Ședința publică din data de 3 iunie 2021 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bu
ÎCCJ 2021-09-21
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4051/2021
Ședința publică din data de 21 septembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a
ÎCCJ 2022-06-16
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3521/2022
Ședința publică din data de 16 iunie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Buc
Sursă