ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 610/2021

Ședința publică din data de 03 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 14.6.2018 reclamanta SNGN Romgaz a solicitat instanței să oblige pe pârâta ANRE la îndeplinirea următoarelor operațiuni administrative privitoare la:

(a) Stabilirea și comunicarea producătorilor de gaze naturale din România asupra activității cărora, în perioada 2013 - 2015, erau aplicabile dispozițiile Ordinului ANRE nr. 24/2013 și ale Ordinului ANRE nr. 161/2014;

(b) Stabilirea și comunicarea cantităților de gaze naturale (obligații de "banda") pe care fiecare dintre producătorii de gaze naturale erau îndatorați să le livreze lunar, din producțiile lor interne (proprii), pe piața reglementată în perioada de referință 2013 - 2015, pentru acoperirea necesarului de consum A., conform Ordinelor ANRE nr. 24/2013 si nr. 161/2014;

(c) Stabilirea și comunicarea cantităților de gaze naturale efectiv livrate lunar pe piața reglementată A. de către fiecare dintre producătorii de gaze naturale, în perioada de referință 2013 - 2015, așa cum aceste cantități au fost determinate și avizate de ANRE potrivit datelor furnizate de Direcția Operator Piață Gaze Naturale ("DOPGN") organizată în cadrul Societății Naționale de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A. Mediaș ("Transgaz"), conform Ordinelor ANRE nr. 24/2013 și nr. 161/2014.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1302 din 3 aprilie 2019, a respins ca rămas fără obiect primul capăt de cerere, a respins excepția rămânerii fără obiect a capetelor doi și trei de cerere și a respins, ca nefondate, capetele doi și trei de cerere formulate de reclamanta Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz S.A. și pe pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta Societatea Națională de Gaze Naturale RomGaz S.A a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând hotărârea pentru nelegalitate.

În dezvoltarea criticilor de nelegalitate, în esență, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a ignorat dispozițiile legislative care stabilesc fără echivoc în sarcina intimatei ANRE atât obligații de determinare pe baza datelor și informațiilor producătorilor și ale DOPGN-Transgaz a acelor cantități de gaze naturale necesare acoperirii consumului pe piața reglementată, cât și sarcini de monitorizare (verificare) a modului în care "obligațiile de bandă" ale operatorilor au fost respectate, în raport cu respectivele determinări.

Recurenta-reclamantă a arătat că procedura de stabilire a cantităților de gaze naturale reglementată de Ordinul ANRE nr. 24/2013 și nr. 161/2014 presupune parcurgerea mai multor etape, intimata având obligații concrete în cadrul acestei proceduri.

În opinia recurentei-reclamante, refuzul intimatei de a soluționa cererea de comunicare date și informații în vederea determinării modului în care ceilalți producători de gaze naturale din România și-au executat obligațiile de livrare pe piața reglementată în perioada 2013-2015 este în mod vădit nejustificat, în condițiile în care autoritatea intimată era obligată să comunice datele solicitate în cadrul limitelor sale de competență, potrivit atribuțiilor statuate de art. 183 raportat la art. 174 alin. (5) și art. 175 alin. (4) și (5) din Legea nr. 123/2012.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 19.07.2019, intimata Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând coordonatele principale ale cauzei.

În esență, a arătat că instanța de fond a identificat în mod corect dispozițiile legale incidente în raport de care a concluzionat că intimata nu are competența de a stabili și comunica informațiile solicitate de recurenta-reclamantă.

Totodată, a subliniat faptul că o astfel de solicitare contravine rolului ANRE care trebuie să asigure existența unei piețe concurențiale. Or, solicitarea recurentei-reclamante de comunicare a datelor referitoare la cantitatea de gaze vândute de ceilalți producători este de natură să conducă la a restrânge, a împiedica ori a denatura concurența pe piața de gaze naturale.

În cauză a fost efectuată procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ. coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. și cu dispozițiile O.U.G. nr. 80/2013.

Prin rezoluția din 12 august 2019 a completului investit cu soluționarea cauzei s-a stabilit termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Recurenta-reclamantă Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz S.A. a supus cenzurii instanței de contencios administrativ refuzul exprimat de autoritatea intimată ANRE cu privire la stabilirea și comunicarea în raport de prevederile Ordinelor ANRE nr. 24/2013 și nr. 161/2014, pentru perioada de referință 2013- 2015, a producătorilor de gaze naturale din România, a cantităților de gaze naturale pe care fiecare dintre producători avea obligația să le livreze lunar din producția proprie pe piața reglementată pentru acoperirea necesarului de consum, A.; a cantităților de gaze naturale efectiv livrate lunar pe piața reglementată A. de către fiecare producător, astfel cum au fost determinate și avizate de ANRE potrivit datelor furnizate de Direcția Operator Piață Gaze Naturale organizată în cadrul Societății Naționale de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A. Mediaș.

În esență, recurenta-reclamantă a susținut că intimata este singura autoritate din România care deține date și informații relevante pentru piața gazelor naturale, aceasta fiind îndatorată să soluționeze cererea recurentei-reclamante în baza prerogativelor, competențelor și atribuțiilor sale, cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale.

Referitor la contextul litigiului, Înalta Curte reține că, prin Raportul de control nr. x/06.05.2016 al Curții de Conturi a României, auditorii publici externi au stabilit ca SNGN Romgaz S.A. a suferit un prejudiciu estimat la o valoare de 177.910.320,58 RON, constând în "veniturile mai mici" obținute de trecurenta-reclamantă în urma livrării pe piața reglementată a unei cantități suplimentare de gaz (8.087.054,923 MWH), la un preț mai scăzut față de prețul minim de vânzare care ar fi existat pe piața liberă la nivelul anilor 2013 - 2015. Prin Decizia Curții de Conturi nr. 26.01.06.2016 s-a stabilit, între altele, că recuenta-reclamantă trebuie să procedeze la identificarea cantităților de gaze naturale livrate pe piața reglementată peste cantitatea pe care era obligată să o livreze potrivit normelor ANRE. În acest context, în executarea măsurii Curții de Conturi, recurenta-reclamantă a solicitat comuniarea cantităților de gaze naturale pe care era obligată să le livreze pe piața reglementată în perioada 2013-2015 și a cantităților de gaze rezultate din activitatea celorlalți producători care acționează pe aceeași piață (obligația de bandă).

Soluționând cauza, curtea de apel a constatat că primul capăt de cerere referitor la stabilirea și comunicarea producătorilor de gaze naturale din România a rămas fără obiect în raport de adresa Transgaz nr. x/21.01.2019 și a respins ca nefondate celelalte două capete de cerere, reținând că refuzul exprimat de autoritate este justificat, întrucât aceasta nu are o obligație directă, concretă față de producători de comunicare a datelor și informațiilor de tipul celor solicitate de recurenta-reclamantă.

Soluția instanței de fond este însușită și de instanța de control judiciar întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente.

Răspunzând punctual criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reține că potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) teza I din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere este definit ca fiind manifestarea explicită de a nu rezolva cererea unei persoane, iar conform art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeași lege, excesul de putere este definit ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorității publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege, sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

În raport de acest cadru normativ, atunci când are de analizat caracterul justificat sau nejustificat al refuzului de rezolvare a unei cereri, instanța de contencios administrativ trebuie să evalueze conduita autorității din perspectiva scopului legii, iar în privința excesului de putere trebuie să aibă în vedere că în raport de drept administrativ primează interesul public.

În speță, Înalta Curte constată că instanța de fond a prezentat exhaustiv contextul normativ care reglementează competențele autorității intimate în raport de care a concluzionat că aceasta nu are obligația legală de a determina și comunica recurentei-reclamante cantitățile de gaze pe care producătorii de gaze naturale, alții decât recurenta-reclamantă, aveau obligația de a le aloca și livra efectiv pe piața reglementată în perioada 2013-2015.

Astfel, examinând conținutul Ordinului ANRE nr. 24/2013 pentru aprobarea Metodologiei de alocare a cantității de gaze naturale rezultat din activitatea de producție necesare acoperirii consumului pe piața reglementată și ale Ordinului nr. 161/2014 pentru aprobarea Metodologiei de alocare a cantităților de gaze naturale rezultate din activitatea de producție necesare acoperirii consumului clienților casnici și producătorilor de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice, destinată consumului populației, instanța de fond a stabilit în mod corect că, în raport de dispozițiile art. 8 din cele două ordine, cantitățile lunare de gaze naturale rezultate din activitatea de producție pe care fiecare producător are obligația de a le pune la dispoziție furnizorilor în scopul asigurării necesarului de consum curent și al constituirii stocului minim pentru piața reglementată se determină de către Direcția operator piața gaze naturale (DOPGN) din cadrul Transgaz, autoritatea intimată neavând obligații în sensul stabilirii și comunicării cantităților de gaze naturale pe care producătorii trebuie să o vândă pe piața reglementată.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, prin cele două ordine invocate în cuprinsul cererii de recurs, autoritatea intimată a stabilit o metodologie pe baza căreia se determină cantitățile de gaze naturale rezultate din activitatea de producție pe care producătorii aveau obligația de a le pune la dispoziția furnizorilor și producătorilor de energie termică în scopul asigurării necesarului de consum curent și a stocului minim pentru A. (clienți casnici și producători de energie termică).

Totodată, potrivit celor două ordine, producătorii de gaze naturale estimau cantitatea de gaze naturale ce urmau a fi produse, cantități lunare necesare consumului A. fiind determinate, conform metodologiei, de Transgaz (art. 10 și următoarele) și publicate pe site-ul său (art. 15 din Ordinul nr. 24/2013, respectiv art. 16 din Ordinul nr. 161/2014).

De la momentul afișării pe site-ul Transgaz a cantităților necesare consumului A. calculate conform metodologiei se încheiau contractele de vânzare-cumpărare a gazelor naturale din producția internă pentru acoperirea necesarului de consum A. pentru luna de livrare și pentru constituirea stocului minim aferent acestora, ceea ce înseamnă că datele furnizate de Transgaz vizau în mod direct pe producătorii de gaze naturale și trebuiau comunicate acestora în vederea derulării relațiilor contractuale, autoritatea intimată neavând, conform celor arătate, o obligație directă, concretă față de producători de comunicare a datelor și informațiilor prevăzute de art. 8 din cele două ordine.

Nici susținerile recurentei-reclamante referitoare la nerespectarea de către reclamantă a competenței reglementată de art. 183 raportat la art. 174 alin. (5) și art. 175 alin. (4) din și 5 din Legea nr. 123/2012 nu pot fi primite, întrucât Legea nr. 123/2012 nu reglementează competența ANRE pentru a stabili și comunica informațiile solicitate de recurenta-reclamantă.

Astfel, dispozițiile art. 183 din Legea nr. 123/2012 reglementează procedura de desfășurare a investigațiilor, în timp ce art. 174 alin. (5) din aceeași lege reglementează responsabilitatea financiară a participanților la piața de gaze naturale pentru plata dezechilibrelor pe care le generează pe piața de gaze naturale.

De asemenea, dispozițiile art. 175 alin. (4) și (5) din Legea energiei electrice vizează atribuția de monitorizare asupra pieței concurențiale de gaze naturale.

Cu referire la competențele autorității intimate, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a reținut că, potrivit art. I alin. (1) din Legea nr. 160/2012 pentru aprobarea O.U.G. nr. 33/2007 privind modificarea și completarea Legii energiei electrice nr. 13/2007 și Legii gazelor nr. 351/2004, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare ANRE este o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar, finanțată integral din venituri proprii, independentă decizional, organizatoric și funcțional, având ca obiect de activitate elaborarea, aprobarea și monitorizarea aplicării ansamblului de reglementări obligatorii la nivel național necesar funcționării sectorului și pieței energiei termice și a gazelor naturale în condiții de eficiență, concurență, transparență și protecție a consumatorilor.

Așa fiind, instanța de control judiciar reține că, în analiza refuzului de rezolvare a cererii recurentei-reclamante, instanța de fond a evaluat conduita autorității din perspectiva scopului legii și a concluzionat în mod corect că nu se poate reține în sarcina sa un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, de vreme ce atribuțiile autorității sunt de reglementare în domeniul pieței, iar nu de determinare a cantității efective de gaze naturale ce trebuiau produse și livrate pe piața reglementată.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea Națională de Gaze Naturale RomGaz S.A împotriva sentinței nr. 1302 din 03 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 februarie 2021.