ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 449/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 449/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată inițial la Curtea de Apel Alba Iulia și ulterior pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe, prin sentința nr. 173/12.09.2018, reclamanta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale (SNTGN) "Transgaz" S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), obligarea acesteia la anularea parțială a Ordinului președintelui ANRE nr. 74/2.08.2017 privind aprobarea venitului total și a tarifelor de transport pentru activitatea de transport al gazelor naturale prin Sistemul Național de Transport, prin care s-a stabilit valoarea venitului reglementat, a venitului total și a tarifelor de transport pentru activitatea de transport al gazelor naturale pentru perioada 1 octombrie 2017 - 30 septembrie 2018 și completarea lui în conformitate cu solicitarea fundamentată a Transgaz S.A..
Totodată, a solicitat obligarea pârâtei, în situația în care nu se va dispune modificarea ordinului dar va constata justețea argumentelor reclamantei în fundamentarea venitului total reglementat, ca la stabilirea venitului total pentru anul gazier următor să se ia în considerare, în procedura de determinare a acestuia, sumele contestate prin solicitarea fundamentată de reclamantă.
Hotărârea primie instanțe
Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 5240 din 11 decembrie 2018, a admis excepția de tardivitate, invocată de pârâtă, cu privire la primul capăt de cerere și excepția de inadmisibilitate, invocată de pârâtă, cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, în consecință respingând primul capăt de cerere ca tardive și cel de-al doilea capăt de cerere, ca inadmisibil.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a reluat situația de fapt expusă și în fața primei instanțe și motivele invocate în cererea introductivă, susținând că în mod greșit prima instanță a soluționat excepția tardivității în temeiul art. 5 alin. (7) din O.G nr. 33/2007, dispoziții care la momentul pronunțării instanței erau lipsite de efecte juridice și nu mai făceau parte din dreptul obiectiv.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiașiinstanțe
Apărarea intimatei-pârâte
Prin întâmpinare, intimate-pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Regularitatea promovării căii de atac
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din
C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată.
Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.
Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.
În cauză, se constată că susținerile recurentei-reclamante nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea față de soluția primei instanțe și a reluat conținutul acțiunii introductive de instanță.
Astfel, prima instanță a avut în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 136 din data de 10 martie 2015, invocată, și a arătat motivele pentru care a considerat că nu este aplicabilă în cauză, respectiv Curtea Constituțională a reținut că este valabilă doar în privința actelor administrative cu caracter normativ, însă, în recurs nu s-au combătut aceste argumente, ci recurenta s-a rezumat să invoce din nou aceeași decizie a instanței constituționale.
Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.
Prin urmare, susținerile recurentei nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.
În ceea ce privește aspectele relatate de reclamantă cu ocazia dezbaterilor asupra căii de atac exercitate, în ședință publică, se constată că acestea excedează motivelor din cererea de recurs.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursul formulat de reclamanta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A. împotriva sentinței civile nr. 5240 din 11 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 28 ianuarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.