ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 572/2021

Ședința publică din data de 03 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal reclamantul A. a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov de a răspunde și soluționa petiția adresată acestei instituții la 18.07.2017, petiție cu privire la care nu i s-a comunicat numărul de dosar format în temeiul acesteia, stadiul soluționării ei sau soluția adoptată, obturându-i-se astfel dreptul de a-și susține punctul de vedere prin intermediul unor probe.

Cererea este întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor și ale Legii nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 81 din 17 mai 2018, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului invocată prin întâmpinare și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței curții de apel a declarat recurs reclamantul A., neîncadrat în drept, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

În motivarea memoriului de recurs, olograf, recurentul a susținut că refuzul intimatului-pârât de a-i comunica, în termenul legal prevăzut de lege, modalitatea de soluționare a plângerii sale cu privire la exercitarea drepturilor sale părintești în relația cu minora B., aflată în plasament, în sensul comunicării numărului de dosar sub care a fost înregistrată și unde a fost trimis dosarul, este nejustificat.

În conformitate cu prevederile art. 6

1

și art. 8 din O.G.. nr. 27/2002, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov avea obligația să-i comunice faptul că plângerea sa a fost înaintată Poliției Municipiului Brașov și numărul de dosar sub care a fost înregistrată, deoarece până la data de 26.02.2018, nu a avut cunoștință că plângerea formează obiectul dosarului nr. x/2017

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, arătând că nu se poate reține existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererilor reclamantului, în condițiile în care acestea privesc soluționarea unui dosar penal, aflat încă în lucru.

Excepția nulității recursului a fost examinată cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., și respinsă în ședința publică din 03 februarie 2021.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte o constată nefondată, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Criticile din recurs, care se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate.

Recurentul-reclamant susține că refuzul intimatului-pârât de a-i comunica, în termenul legal prevăzut de lege, numărul de dosar sub care a fost înregistrată plângerea sa cu privire la modalitatea de exercitare a drepturilor sale părintești în relația cu minora B., este nejustificat.

Aserțiunea recurentului-reclamant nu este susținută de datele factuale ale cauzei, coroborate cu normele legale incidente.

Refuzul nejustificat de a soluționa o cerere este definit în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane. Prin urmare, refuzul nejustificat implică două condiții, și anume voința autorității publice să aibă un caracter explicit, respectiv exprimarea voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, ceea ce denotă că rezolvarea nefavorabilă a unei cereri adresate autorității administrative nu echivalează cu un refuz nejustificat și nu dă dreptul la despăgubiri pentru repararea pagubei, întrucât autoritatea administrativă este obligată doar să răspundă cererii petiționarului și nu să dea curs favorabil acesteia.

Legea nr. 554/2004 dă posibilitatea instanțelor de a verifica dacă refuzul de a soluționa o cerere – exprimat explicit de către o autoritate este sau nu justificat, caz în care, dacă îl apreciază ca nejustificat, fiind dat cu exces de putere, poate analiza cererea persoanei respective, dar în cazul nesoluționării unei cereri în termenul prevăzut de lege, situația recunoscută ca fiind "tăcerea administrației publice", acțiunea în contencios administrativ nu poate viza decât obligarea autorității publice să răspundă cererii formulate.

Prin urmare, pentru existența unui refuz nejustificat, trebuie să fim în prezența unei comunicări exprese a autorității publice căreia i s-a adresat cererea.

Din probatoriul administrat la dosar rezultă că, la data 12.04.2017, Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraș a înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov sesizarea petentului (recurent) A., încarcerat în Penitenciarul Codlea, cu privire la modalitatea de exercitare a drepturilor sale părintești în relația cu minora B., aflată în plasament. La aceeași dată Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraș i-a comunicat petentului că plângerea formulată a fost trimisă spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Sesizarea recurentului a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov ca petiție și trimisă în original la Poliția municipiului Codlea, conform rezoluției prim-procurorului, pentru verificarea aspectelor semnalate, stabilirea obiectului sesizării, luarea măsurilor legale și comunicarea rezultatului verificărilor, atât acestei unități de parchet, cât și petentului.

La data de 05.05.2017, Poliția municipiului Codlea a comunicat parchetului rezultatul verificărilor efectuate, cu mențiunea că aspectele sesizate nu fac obiectul săvârșirii vreunei fapte de natură penală sau contravențională, aflate în competența poliției, astfel că petiția a fost clasată la nivelul Poliției municipiul Codlea.

Recurentul a fost informat despre rezultatul verificărilor de către unitatea de poliție prin adresele emise la data de 05.05.2017, 29.05.07.07.2017, respectiv 07.07.2017 și de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, la data de 11.07.2017.

Tot cu privire la modalitatea de exercitare a drepturilor sale părintești, recurentul A. a mai formulat și alte sesizări, respectiv cea din data de 09.06.2017, transmisă prin intermediul Penitenciarului Codlea, în care arăta expres că formulează plângere penală față de directorul general al DGASPC Brașov și o angajată DGASPC Brașov. Această sesizare a fost înregistrată ca dosar penal, cu nr. unic x/2017, și trimisă Politiei municipiului Brașov pentru cercetări sub supravegherea procurorului de caz.

Ulterior, acesta a mai formulat numeroase alte sesizări, toate fiind trimise la poliție pentru a fi avute în vedere la soluționarea dosarului penal nr. x/2017 (aceste sesizări sunt din 26.06.2017, 18.07.2017, 12.01.2018, 05.03.2018).

Prin Ordonanța din 13.04.2018 s-a dispus clasarea cauzei în dosarul penal nr. x/2017 având ca obiect infracțiunea prevăzută de art. 297 alin. (2) din C. pen., ordonanță care a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 20.04.2018.

Or, în situația în care, recurentul-reclamant ar fi apreciat că autoritatea sau instituția publică nu respectă termenul de 30 de zile consacrat pentru soluționarea petiției, putea sesiza instanța de judecată competentă cu o acțiune având ca obiect obligația de a face, respectiv obligarea autorității la soluționarea petiției, lucru pe care nu l-a făcut.

Prin urmare, în raport de aceste circumstanțe factuale în mod legal a constatat prima instanță că recurentului-reclamant i s-a adus la cunoștință că plângerea de el formulată formează obiectul dosarului cu nr. x/2017 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, iar cererile precizatoare depuse de acesta în mod succesiv au fost anexate respectivului dosar.

Nu se poate imputa intimatului-pârât o încălcare a termenului legal de soluționare a petițiilor ci, eventual, o nesoluționare cu celeritate a cauzei penale pe care o instrumentează, aspect a cărui constatare, însă, nu a fost solicitată de recurentul-reclamant și, de altfel, excede competenței de analiză a instanțelor de contencios administrativ.

În cauză nu se poate reține, așadar, o nesoluționare a petiției în sensul O.G. nr. 27/2002 și, cu atât mai puțin, un refuz nejustificat de soluționare a acesteia, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței potrivit art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 81 din 17 mai 2018 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 februarie 2021.