ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 569/2021

Ședința publică din data de 3 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017, pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, au solicitat obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluționare a cererii de despăgubire înregistrată la pârât sub nr. x/16.05.2017, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1796 din 16 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și a obligat pârâtul să soluționeze cererea formulată de către reclamanți înregistrată la pârât sub nr. x la data de 16.05.2017.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea excepției inadmisibilității, cu consecința respingerii acțiunii ca inadmisibilă, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

În motivarea recursului, se arată, în esență, că Legea nr. 213/2015 nu prevede un termen pentru emiterea deciziei de soluționare a cererii de despăgubiri, situație în care conduita autorității publice se va analiza prin prisma criteriului termenului rezonabil, sens în care invocă complexitatea procedurii și volumul extrem de mare al dosarelor și al cererilor de plată înregistrate.

Deoarece termenul de 30 de zile pentru soluționarea cererii de plată, calculat de la depunere, nu este compatibil cu prevederile Legii nr. 213/2015, recurentul-pârât susține că sentința recurată este pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, care nu prevăd un termen de soluționare a cererilor de plată, astfel încât nerespectarea ordinii de înregistrare a cererilor depuse de solicitanți și soluționarea cu prioritate a cererii formulate de reclamanți este de natură a genera un tratament discriminatoriu față de solicitanții care nu au chemat în judecată Fondul de Garantare a Asiguraților.

II. Procedura derulată în recurs

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimații-reclamanți A., B. și C. au invocat, pe cale de excepție, netimbrarea și și tardivitatea recursului, iar pe fond, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La termenul de judecată din 3 februarie 2021, Înalta Curte s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate de către intimații reclamanți, pe care le-a respins.

La data de 02.02.2021, recurentul-pârât FGA a atașat la dosar Deciziile nr. x.614/18.11.2019, nr. 21.700/18.11.2019 și nr. 23.449/16.01.2020, prin care au fost soluționate cererile de plată formulate de intimații-reclamanți.

III. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea căii de atac declarate în cauză, invocată din oficiu, Înalta Curte constată caracterul întemeiat al excepției, pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Înalta Curte va avea în vedere și prevederile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acțiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecția judiciară a drepturilor și intereselor civile legal ocrotite, ceea ce, în materia contenciosului administrativ, presupune dovedirea existenței actuale a unui drept sau interes legitim încălcat printr-un act administrativ emis de o autoritate publică sau prin refuzul emiterii unui astfel de act.

Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea pârâtului la soluționarea cererii de plată formulată de reclamanți, la stabilirea interesului procesual în susținerea recursului se au în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actul administrativ emis în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că, pe parcursul soluționării cauzei, ulterior înregistrării recursului declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, potrivit înscrisurilor depuse la dosar pentru termenul de judecată din data de 03.02.2021, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a emis Decizia nr. 21.614/18.11.2019, prin care a fost admisă în parte cererea de plată formulată de petenta C. pentru suma de 5.464 RON daune materiale și respinsă pentru diferența dintre suma solicitată și cea acordată; Decizia nr. 21.700/18.11.2019, prin care a fost admisă cererea de plată formulată de petentul B. pentru suma de 350 RON daune materiale și respinsă în totalitate cererea de plată a daunelor morale, precum și Decizia nr. 23.449/16.01.2020 prin care a fost admisă în parte cererea de plată formulată de petenta A. pentru suma de 75.097 RON și respinsă pentru diferența dintre suma solicită și cea acordată.

În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susținerea recursului, întrucât obligația de soluționare a cererii de plată formulate de reclamanți, impusă prin sentința de fond, a fost îndeplinită de către recurentul-pârât ulterior promovării căii de atac, prin emiterea efectivă a deciziilor de soluționare a cererii de plată pentru fiecare dintre reclamanți.

Cum interesul de a acționa al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din același Cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1796 din 16 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 februarie 2021.