ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 568/2021

Ședința publică din data de 3 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

21

din Legea nr. 360/2002, respectiv pentru neîndeplinirea condițiilor de exercitare a funcției.

Prin sentința civilă nr. 48 din 29 aprilie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, și a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 4065 din 14.04.2020 emisă de pârât, până la pronunțarea instanței de fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, a luat act că reclamantul va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Împotriva sentinței civile nr. 48 din 29 aprilie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, criticând hotărârea prin raportare la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 din C. proc. civ.

Sub aspectul primului motiv de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., recurentul – pârât a susținut că în mod nelegal prima instanță a respins excepția de necompetență materială pe care a invocat-o prin întâmpinare, întrucât în cauză sunt aplicabile prevederile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Recurentul a arătat că prezenta cauză are ca obiect raporturile de serviciu ale intimatului-reclamant, funcționar public cu statut special, care solicită suspendarea executării Dispoziției nr. 4065 din 14.04.2020 a Inspectorului General al Inspectoratului General al Poliției Române, prin care a fost pus la dispoziția IPJ Sibiu, întrucât i-a fost retrasă una dintre autorizațiile necesare exercitării funcției.

Astfel, prin actul administrativ dedus judecății, intimatului-reclamant i-au fost modificate raporturile de serviciu, în baza prevederilor art. 27

21

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, competența materială de soluționare a cauzei revenind tribunalului, potrivit art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, în virtutea principiului specialia generalibus derogant.

În astfel de litigii, ce au ca obiect raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special, dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 sunt înlăturate de la aplicare întrucât au caracter de lege generală în raport cu dispozițiile speciale ale art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, fără a putea fi justificată astfel o competență a instanței stabilită în raport de rangul autorității emitente a actului administrativ contestat.

În ceea ce privește motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ dedus judecății.

Astfel, în speță nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, câtă vreme actul contestat îndeplinește toate condițiile de formă și de fond impuse de dispozițiile legale în materie și nici condiția privind iminența unei pagube, întrucât simpla diminuare a veniturilor salariale cu diferența dintre salariul aferent unei funcții de conducere și salariul aferent unei funcții de execuție, nu constituie o pagubă foarte greu de recuperat în ipoteza admiterii cererii de anulare a dispoziției contestate, intimatul-reclamant având dreptul la primirea eventualelor diferențe salariale, iar ocuparea postului de către o altă persoană în această perioadă poate fi remediată prin măsuri adminstrative.

În concluzie, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului și, în principal, trimiterea cauzei spre soluționare instanței competente material, Tribunalul Sibiu, secția contencios administrativ și fiscal, iar în ipoteza în care se va aprecia că excepția de necompetență materială este neîntemeiată, să se dispună casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a executării, ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului a nefondat, apreciind că instanța de fond a soluționat în mod corect excepția necompetenței materiale, în condițiile în care prezenta cauză nu are ca obiect raportul de serviciu al polițistului, ci suspendarea executării unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, obiect care se circumscrie prevederilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Referitor la dezlegarea dată cererii de suspendare a executării actului administrativ, intimatul - reclamant a arătat că soluția pronunțată este legală și temeinică, în raport cu situația de fapt rezultată din înscrisurile dosarului și cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu referire la cazul bine justificat și paguba iminentă.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând sentința recurată, cu prioritate, prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., constată că recursul pârâtului este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii.

Acest motiv de nelegalitate poate fi reținut doar dacă excepția de necompetență materială sau teritorială de ordine publică s-a invocat în fața instanței a cărei hotărâre se atacă, în condițiile legii, iar instanța a respins în mod greșit excepția sau a omis a se pronunța asupra acesteia.

În speța de față, recurentul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române a invocat excepția de necompetență materială a curții de apel, cu respectarea prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., excepția fiind respinsă de către prima instanță în practicaua hotărârii.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că în cauză nu este vorba de o categorie de funcționari publici căreia să-i fie aplicabile dispozițiile Codului administrativ, întrucât acest act normativ reglementează, din punct de vedere al statutului personalului, personalul autorităților și instituțiilor administrative publice centrale și locale, statutul polițistului fiind reglementat de dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție și cele ale Legii nr. 360/2002, or, jurisprudența instanței de contencios constituțional este constantă în ceea ce privește faptul că statutul polițistului cunoaște reglementări derogatorii de la dispozițiile generale ce reglementează raporturile de muncă.

Prin urmare, raportat la obiectul cauzei, la rangul central al emitentului actului administrativ, precum și la dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, instanța a apreciat că revine Curții de Apel Alba Iulia competența de soluționare a cauzei.

Interpretarea și concluziile primei instanțe relativ la competența materială de soluționare a cauzei nu vor fi însușite de instanța de control judiciar, în considerarea următoarelor argumente.

Litigiul dedus judecății vizează suspendarea executării Dispoziției nr. 4065 din 14.04.2020, prin care Inspectorul General al Poliției Române a dispus eliberarea reclamantului din funcția de adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu și punerea acestuia la dispoziția unității, pe o perioadă de cel mult 6 luni, ca urmare a neacordării de către autoritățile competente a autorizației necesare exercității funcției, în temeiul art. 27

21

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 536 din Codul administrativ:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."

Înalta Curte reține că reclamantul este funcționar public cu statut special, conform art. 1 și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, iar în această calitate, este subiect al unui raport de serviciu care ia naștere, se execută și încetează în condiții speciale.

Ca atare, ținând cont de prevederile art. 27

21

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte reține că Dispoziția IJP Sibiu nr. 4065 din 14.04.2020 a cărei suspendare de executare se solicită, este un act administrativ ce are ca efect modificarea unui astfel de raport, motiv pentru care litigiul are ca obiect raportul de serviciu al unui funcționar public, în sensul art. 536 din Codul administrativ citat mai sus.

Prin urmare, pentru determinarea competenței materiale de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter special reprezentate de art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, astfel că tribunalului îi revenea competența materială de soluționare a cauzei, și nu curții de apel, cum în mod eronat a reținut prima instanță.

În cazul funcționarilor publici cu statut special, astfel definiți prin actele normative care le reglementează statutul, art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ devine aplicabil ori de câte ori legea specială nu cuprinde norme de competență derogatorii.

În speță, Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, modificată, nu conține dispoziții în acest sens, astfel că litigiul intră sub incidența normei de competență specială, fiind înlăturate de la aplicare dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materie.

De altfel, în dosarul nr. x/2020, având ca obiect acțiunea în anularea Dispoziției IJP Sibiu nr. 4065 din 14.04.2020, Curtea de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 157/11.11.2020, și-a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reținând incidența dispozițiilor art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Față de aceste împrejurări, având în vedere dispozițiile art. 483 alin. (3), în conformitate cu care "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", precum și prevederile art. 497 din C. proc. civ., potrivit cărora instanța supremă, în caz de casare pentru lipsă de competență, trimite cauza instanței competente potrivit legii, Înalta Curte - constatând că prezenta pricină a fost soluționată de o instanță necompetentă, va admite recursul pârâtului exclusiv pentru acest motiv, fără a mai proceda la analizarea celorlalte critici, pentru a nu priva părțile de un grad de jurisdicție.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În concluzie, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române împotriva sentinței civile nr. 48 din 29 aprilie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Sibiu – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 februarie 2021.