ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3987/2021

Ședința publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub nr. dosar x/2018, reclamanții A., B. și C. au solicitat anularea Hotărârii nr. 36 din 18.04.2018, Procesului-verbal nr. x din 16.02.2015, Deciziei de imputare nr. 381085 din 26.02.2015, a Hotărârilor nr. 382592, nr. 382593 și nr. 382594 toate din data de 04.05.2015 și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 54/2019 din 11 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Alba - Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția de nelegalitate a art. 3 din Instrucțiunile M.A.I. nr. 114/2013 invocată de reclamanții A., B. și C. ca inadmisibilă.

A fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor de Interne și Inspectoratul General al Poliției Române.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs reclamanții, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 din C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței competente, respectiv Tribunalului Alba, în subsidiar rejudecarea litigiului în fond și admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, au arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, respectiv a Tribunalului Alba, având în vedere dispozițiile Deciziei nr. 23/12.11.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

După prezentarea situației de fapt, recurenții au susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Au menționat recurenții că instanța de fond a reținut în mod greșit că Ordinul MAI nr. 1122/05.01.2006 nu trebuia publicat, aceasta aplicând în mod eronat dispozițiile art. 35 din H.G. nr. 50/2005. În raport de prevederile legale amintite, au apreciat recurenții că se impunea publicarea în Monitorul Oficial a ordinului, întrucât acesta nu face parte din actele prevăzute la alin. (3) al art. 35.

Au arătat că din actele contestate rezultă că acestea au avut la bază și prevederile ordinului menționat și pârâții nu au făcut dovada că reclamanții ar fi avut cunoștință de prevederile acestuia, cum în mod eronat a reținut instanța de fond.

Au concluzionat recurenții că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale, astfel că în mod neîntemeiat și nelegal a fost emisă Decizia de imputare nr. 381085/26.02.2015, motiv pentru care se impune admiterea recursului.

4.1 Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

4.2 Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care au solicitat anularea Hotărârii nr. 36 din 18.04.2018, Procesului-verbal nr. x din 16.02.2015, Deciziei de imputare nr. 381085 din 26.02.2015, Hotărârilor nr. 382592, nr. 382593 și nr. 382594, toate din data de 04.05.2015.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Înalta Curte constată că o primă critică a recurenților la adresa legalității sentinței atacate este grefată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., dispoziții ce sancționează hotărârea dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii.

După cum rezultă explicit din cuprinsul acestor dispoziții, motivul de casare menționat poate fi invocat numai în contextul în care excepția necompetenței a fost invocată în condițiile legii, fiind necesar astfel examinarea reglementării referitoare la regimul juridic al excepției de necompetență.

Potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Prin urmare, valorificarea oricărei critici referitoare la necompetența materială a instanței de fond poate avea loc în cadrul recursului, numai dacă o atare problemă a constituit obiectul unei excepții ridicate înaintea primei instanțe, nefiind admisibilă dezbaterea acestui subiect pentru prima dată în calea de atac.

Or, după cum rezultă din actele dosarului, în fața primei instanțe, recurenții, prin apărător, având cuvântul asupra competenței de soluționare a cauzei, au arătat că instanța (Curtea de Apel) este competentă să judece prezenta pricină.

În aceste condiții, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. urmează a fi înlăturat.

În ceea ce privește restul susținerilor recurenților din cererea de recurs, Înalta Curte constată că aceștia au redat fidel, în cea mai mare parte, conținutul cererii de chemare în judecată. Or, motivele invocate prin cererea de chemare în judecată de către recurenți au fost analizate de instanța de fond prin sentința recurată.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Această examinare presupune existența unor critici concrete cu privire la soluția atacată, pentru a permite instanței de recurs să stabilească dacă sentința este conformă cu normele legale incidente în speță.

Prin urmare, în soluționarea căii de atac a recursului, instanța nu poate proceda la o reanalizare a susținerilor din cererea de chemare în judecată, acestea fiind deja examinate de prima instanță, ci numai la examinarea motivelor de nelegalitate care trebuie menționate în cererea de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recurenții au formulat o singură critică la adresa hotărârii instanței de fond, respectiv faptul că aceasta ar fi reținut în mod greșit că Ordinul MAI nr. 1122/05.01.2006 nu trebuia publicat și că pârâții nu au făcut dovada că reclamanții ar fi avut cunoștință de prevederile ordinului menționat.

Cu privire la aceasta, instanța de control judiciar reține prevederile art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005, potrivit cărora:

"(3) Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementari din sectorul de apărare, ordine publică și siguranța naționala".

Astfel, se constată că ordinul în discuție face parte din categoria actelor normative exceptate de la publicare potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005, redate anterior, având în vedere că a fost emis în baza și executarea dispozițiilor cuprinse în acte normative cu caracter special ce privesc domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale.

În plus, se reține și faptul că Ordinul MAI nr. 1122 din 05.01.2006 a fost difuzat, prin adresa din 31.01.2006, către toate inspectoratele județene de poliție, într-un singur exemplar, inclusiv către I.P.J. Alba, unde figurează înaintat exemplarul nr. 154.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat nici motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de B., C. și A. împotriva sentinței nr. 54/2019 din 11 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Alba - Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B., C. și A. împotriva sentinței nr. 54/2019 din 11 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Alba - Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 16 septembrie 2021.