ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1041/2023

Ședința publică din data de 23 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 06 mai 2019, sub dosar nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, a solicitat:

- în principal, să se constate nulitatea absolută a Dispoziției șefului IPJ Sibiu nr. x din 20 martie 2019, cu repunerea sa în situația anterioară, cu reintegrarea în serviciu și plata tuturor drepturilor cuvenite de la data încetării raportului de serviciu până la data reintegrării efective;

- în subsidiar, să se dispună anularea în tot a Dispoziției șefului IPJ Sibiu nr. x din 20 martie 2019, ca nelegală și netemeinică, cu repunerea sa în situația anterioară, cu reintegrarea în serviciu și plata tuturor drepturilor cuvenite de la data încetării raportului de serviciu până la data reintegrării efective.

A solicitat totodată ca, până la soluționarea definitivă a contestației, conform art. 15 alin. (1) din Legea 554/2004, să se dispună suspendarea executării dispoziției nr. x din 20 martie 2019 și, pe cale de consecință, încetarea oricărei forme de executare a acestui act administrativ, până la expirarea duratei suspendării, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004 (cerere de suspendare soluționată separat, a fost admisă prin sentința civilă nr. 380/2019 din 14 mai 2019 a Tribunalului Sibiu, sentință care a fost ulterior casată prin decizia nr. 735/2019 a Curții de Apel Alba Iulia și respinsă cererea de suspendare formulată de reclamant).

Prin sentința civilă nr. 499/CA/2021, Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., în temeiul art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând cauza pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Prin decizia nr. 295 din 28 martie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 499/2021, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În cadrul soluționării dosarului de recurs, petentul A. a formulat cerere de recuzare a doamnei judecător B., membră a completului de judecată C1 - Recurs contencios, solicitând admiterea cererii de recuzare și înlocuirea acesteia de la judecata recursului ce formează obiectul dosarului x/2019 cu un alt magistrat, potrivit reglementărilor legale, în acest sens fiind înregistrat dosarul cu nr. x/2019

Prin încheierea nr. 34/2022 din 02 martie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de recuzare formulată de recurentul A., în dosar nr. x/2019, împotriva doamnei judecător B..

Împotriva încheierii nr. 34/2022 din 02 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii nr. 295 din 28 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2019 în complet constituit prin participarea judecătorului recuzat și să se dispună trimiterea dosarului x/2019 spre rejudecare la prima instanță, Tribunalul Sibiu, având în vedere că este suprimată calea de atac a apelului, raportat la prevederile art. 53 alin. (3) teza ultimă C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a învederat că cererea de recuzare a fost examinată exclusiv prin prisma dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu și prin prisma prevederilor pct. 13 al aceluiași articol, în condițiile care considerentele încheierii recurate nu cuprind motive din care să rezulte că instanța ar fi efectuat un examen efectiv al cazului de incompatibilitate prevăzut la art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., încheierea recurată fiind complet nemotivată din privința acestui caz de incompatibilitate care vizează analiza existenței altor elemente care nasc în mod exclusiv întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului, nefiind respectate sub acest aspect, dispozițiile imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut, în esență că încheierea recurată a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 6, art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., art. 10 din Legea nr. 304/2004, art. 2, alin. (3) din Legea nr. 303/2004 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul în care aceste dispoziții legale trebuiau interpretate în sensul admiterii cererii de recuzare.

Prin încheierea atacată, instanța a dat o interpretare neconformă sensului real al textului prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. în contextul raportării la practica Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 6 paragraf 1 din CEDO.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 10 iunie 2022, intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu a solicitat respingerea recursului, apreciind că încheierea recurată este temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, precum și de dispozițiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Înalta Curte arată că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din același act normativ, impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care se întemeiază soluția de respingere a cererii de recuzare, în raport de motivele invocate prin cererea de recuzare, chiar dacă acestea îl nemulțumesc pe recurentul-reclamant, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Examinarea motivelor invocate prin cererea de recuzare s-a realizat efectiv prin analizarea acestora de judecătorul fondului inclusiv prin raportare la respectarea dreptului la un proces echitabil, așa cum este el consacrat de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și prin analizarea în concret a motivului de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., instanța de fond enunțând chiar conținutul normei juridice avute în vedere, chiar dacă dintr-o simplă eroare materială a indicat art. 41 în loc de art. 42 C. proc. civ. atunci când s-a referit la acesta.

Așadar, instanța de recurs reține, pe de o parte, că simpla nemulțumire a recurentului-reclamant referitoare la modul în care a interpretat prima instanță dispozițiile legale în cauză nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate care să se subsumeze motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar pe de altă parte, faptul că judecătorul interpretează elementele bazei factuale într-o altă manieră decât cea agreată de parte, relevanța acestora nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 425 C. proc. civ.

În consecință, motivul de recurs analizat este nefondat, întrucât motivarea primei instanțe răspunde argumentelor prezentate de parte, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind astfel identificate contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. să nu-și găsească incidența în cauză.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reținută în cauză și necontestată de recurent.

Astfel, în motivarea cererii de recuzare, s-a arătat că doamna judecător a pronunțat decizia nr. 366/31.03.2021 în dosarul x/2019, care a avut ca obiect judecata sancțiunii "destituire din poliție" aplicată prin Dispoziția șefului Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu nr. 55901 din 26 noiembrie 2018, menținută administrativ prin Decizia inspectorului general al Poliției Române nr. 879 din 28 ianuarie 2019.

Obiectul dosarului nr. x/2019, în care s-a formulat cererea de recuzare, este recursul împotriva soluției pronunțate în acțiunea ce vizează actul administrativ x din 20 martie 2019, act administrativ prin care s-a pus în executare chiar sancțiunea "destituire din poliție", la judecata căreia a participat judecătoarea B. în dosarul x/2019 și a pronunțat decizia anterior arătată.

Criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurentul-reclamant a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză, sunt nefondate.

Potrivit art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. judecătorul este incompatibil să soluționeze cauza și poate fi recuzat dacă "există… elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea" sa, altele decât cele enumerate de art. 42 alin. (1) pct. 1-12 C. proc. civ.

Această normă este menită să asigure părții dreptul consacrat de art. 6 par. 1 CEDO și art. 6 alin. (1) C. proc. civ. și să înlăture suspiciunile de soluționare părtinitoare a pricinii, recunoscând părții posibilitatea de a solicita ca un alt judecător să se pronunțe asupra cererii sale.

Din interpretarea prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituție și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 ("Justiția este… imparțială și egală pentru toți" – dispoziție legală în vigoare în perioada de referință) instanța de recurs reține, însă, că în favoarea judecătorului operează prezumția de imparțialitate, astfel că partea care invocă sus-menționatele prevederi ale legii procesuale trebuie să facă dovada contrară acestei prezumții.

În acest sens este și interpretarea Curții Constituționale care, prin Decizia nr. 386/2021 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., a statuat că "includerea la pct. 13 și a "altor elemente" care pot naște îndoieli cu privire la imparțialitate reprezintă o veritabilă normă de protecție a persoanei care formulează cererea de recuzare, prin lărgirea sferei cazurilor de incompatibilitate cu orice alte elemente concrete care pot fi probate, de către persoana interesată, de natură a prilejui îndoieli asupra imparțialității judecătorului".

În mod similar, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează dreptul la un proces echitabil ce implică imparțialitatea judecătorului cauzei. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în mai multe rânduri că imparțialitatea personală a unui magistrat se prezumă până la proba contrară (cauza Hauschildt c. Danemarcei, 24 mai 1989, par. 47). Or, în cauză prezumția de imparțialitate nu a fost răsturnată în ceea ce o privește pe doamna judecător cu privire la care s-a formulat cererea de recuzare.

În speță, împrejurările invocate de recurent nu se constituie în elemente care să dea vreo justificare obiectivă îndoielii cu privire la imparțialitatea judecătorilor cauzei, câtă vreme soluționarea de către doamna judecător a litigiului ce a făcut obiect al dosarului anterior nu are un asemenea efect, în condițiile în care cea de-a doua instanță nu mai poate face evaluări proprii asupra acelor chestiuni dezlegate definitiv, ci ele constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească și pe care nu o poate ignora. Autoritatea de lucru judecat este opozabilă oricărui judecător, astfel că imposibilitatea de reevaluare are caracter absolut, nu ține de persoana judecătorului.

Totodată, simplul fapt că soluția pronunțată în acel dosar nu a fost cea dorită de petent nu poate fi asimilat unui criteriu obiectiv în sensul celor invocate de acesta.

Nu în ultimul rând, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, criticile de nelegalitate ale Dispoziției șefului IPJ Sibiu nr. x din 20 martie 2019, care nu au legătură cu aspectele dezlegate prin decizia nr. 366/2021, pronunțată în dosar nr. x/2019, inclusiv caracterul de act subsecvent, nu au fost supuse evaluării doamnei judecător, având caracter de noutate.

În consecință, deși în aprecierea imparțialității obiective a completului de judecată aparențele au un rol deosebit, deoarece într-o societate democratică, tribunalele trebuie să inspire încredere deplină, instanța de recurs reține, în acord cu opinia primei instanțe, că pronunțarea anterioară într-o cauză prin dezlegări în drept obligatorii și care tocmai datorită acestui caracter, exclud chestiunea de drept de la o nouă judecată și care se impun cu forța autorității de lucru judecat, nu reprezintă în cauză un element care naște în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea doamnei judecător recuzată, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

În concluzie, Înalta Curte constată că încheierea recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a încheierii prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (1), coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii nr. 34/2022 din 02 martie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii nr. 34/2022 din 02 martie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 23 februarie 2023.