ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 567/2021

Ședința publică din data de 3 februarie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 21.04.2020, pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Prim Ministrul României B., a formulat cerere de suspendare a executării efectelor Deciziei nr. 218/14.04.2020 emisă de Prim-ministrul României -B. publicată în Monitorul Oficial al României nr. 315/14.04.2020, solicitând:

II. Suspendarea executării Deciziei nr. 218/14.04.2020 emisă de Prim-ministrul României, în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea pe fond a acțiunii în anulare.

La data de 14.05.2020, petentul Ministerul Justiției a depus cerere de intervenție în interesul pârâtului Prim-ministrul României.

La data de 27.05.2020, petentul C. a depus cerere de intervenție în interesul reclamantului A..

Prin sentința civilă nr. 460 din 24 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:

(i) a respins excepția inadmisibilității cererii;

(ii) a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Prim-ministrul României - B. și a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 218/14.04.2020 emisă de pârât, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare;

(iii) a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtului formulată de intervenientul Ministerul Justiției;

(iv) a admis cererea de intervenție accesorie în favoarea reclamantului formulată de intervenientul C..

Împotriva sentinței civile nr. 460 din 24 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâtul Prim-ministrul României, prin Secretariatul General al Guvernului și intervenientul în interes accesoriu Ministerul Justiției.

3.1. Pârâtul Prim-ministrul României, prin Secretariatul General al Guvernului și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 218/14.04.2020.

În esență, recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, care impun două condiții cumulative pentru suspendarea executării actului administrativ, cazul bine justificat și paguba iminentă.

Referitor la prima condiție, aspectul reținut de prima instanță ca fiind un element de vădită nelegalitate, în speță, nemotivarea actului, nu poate reprezenta un caz bine justificat, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 5/2010 privind înființarea, organizarea și funcționarea ANC, precum și dispozițiile art. 5 lit. z) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, din cuprinsul cărora rezultă că funcția de subsecretar de stat nu este o funcție publică, ci una de demnitate publică.

A susținut recurentul că modalitatea de numire în funcția de subsecretar de stat este prevăzută de art. 31 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, prin decizie a prim-ministrului, fără necesitatea îndeplinirii anumitor condiții, astfel încât nici eliberarea din funcție nu trebuie să respecte cerința motivării actului administrativ. Deși decizia prim-ministrului are caracter de act administrativ, argumentația instanței de fond, referitoare la condiția cazului bine justificat, s-a circumscris cerințelor unui act administrativ "clasic", din perspectiva lipsei motivării.

Numirea și eliberarea din funcția de secretar de stat reprezintă o prerogativă absolută, acordată de lege prim-ministrului, în vederea organizării și funcționării în bune condiții a ministerelor și a celorlalte autorități ale administrației publice. Contrar celor reținute de prima instanță, în preambulul deciziei sunt indicate temeiurile măsurii adoptate, respectiv Raportul de control al Ministerului Justiției nr. 77/57.734/490/2019, precum și dispozițiile art. 29, art. 31 lit. e) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrative și art. 8 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 5/2010.

Prin urmare, decizia contestată este motivată atât în fapt cât și în drept.

Referitor la justificarea măsurii adoptate, legea nu prevede o astfel de cerință, iar potrivit principiului simetriei actelor juridice, eliberarea din funcție a demnitarului s-a realizat în aceleași condiții ca la numire. Dacă o decizie de numire în funcția de demnitate publică nu trebuie motivată, fiind o decizie de oportunitate, nici decizia de eliberare din funcție nu trebuie motivată. Intimatul-reclamant nu are calitatea de funcționar public și nu beneficiază de garanțiile prevăzute de lege pentru această calitate, neocupând funcția de subsecretar de stat prin concurs, în cadrul căruia să i se fi verificat cunoștințele și aptitudinile personale.

Așa fiind, în mod nelegal a reținut instanța de fond îndeplinirea cazului bine justificat, raportat la nemotivarea actului administrativ, în condițiile în care actul administrativ contestat îndeplinește exigențele de legalitate necesare asigurării unui control judecătoresc eficient, rațiunile concrete care l-au determinat pe emitentul actului să ia decizia de eliberare din funcție intrând, însă, în sfera de aplicabilitate a instituției juridice a mandatului, mai exact a noțiunii de mandat politic în ceea ce privește încheierea (numirea), conținutul, obligațiile și încetarea (în cazul de față, prin revocare).

În opinia recurentului-pârât, în speță nu este îndeplinită nici condiția pagubei iminente, constând într-un prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidență, sau perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorizații publice sau a unui serviciu public.

Invocarea unui prejudiciu pur financiar (pierderea indemnizației) nu reprezintă un motiv suficient și concludent pentru a considera că sunt întrunite cerințele legale pentru suspendarea executării. Nici chiar condiția unui prejudiciu viitor și previzibil nu constituie temei pentru a dispune suspendarea executării actului, ci doar a unuia greu sau imposibil de reparat în ipoteza admiterii ulterioare pe fond a acțiunii, fapt nedovedit în cauză.

3.2. Recurentul - intervenient în interes accesoriu Ministerul Justiției și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O primă critică privește soluția de admitere a cererii de suspendare provizorie întemeiată pe dispozițiile art. 719 din C. proc. civ.

Față de incidența dispozițiilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, care reglementează instituția suspendării executării actului administrativ în ipotezele prezentate, recurentul consideră că o cerere care ca obiect "suspendarea provizorie" până la soluționarea cererii de suspendare a aceluiași act administrativ, nu are temei legal.

Legiuitorul nu a reglementat posibilitatea formulării unei cereri de "suspendare provizorie" cum este cea care a fost dedusă judecății și admisă de prima instanță prin sentința recurată.

Deci, în lipsa unui fundament legal, o astfel de cerere este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului formulat împotriva considerentelor sentinței civile prin care a fost admisă cererea de suspendare provizorie a executării actului administrativ până la soluționarea cererii de suspendare, în sensul respingerii ca inadmisibilă a unei astfel de cereri, întemeiate pe art. 719 alin. (7) din C. proc. civ.

O altă critică privește soluția de respingere a excepției inadmisibilității/lipsei de obiect a cererii de suspendare a executării actului.

Contrar celor reținute de către prima instanță, eliberarea din funcție a reclamantului a fost o măsură cu executare uno ictu, care nu este susceptibilă de suspendare a executării odată ce a fost adusă la îndeplinire. Suspendarea unei executări poate interveni, ca principiu, între momentul începerii și încheierii acesteia, respectiv atâta timp cât executarea este în desfășurare, în orice caz înainte de aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse sau constatate, în cazul actelor cu executare imediată.

Or, în cauza prezentă este evident că actul criticat și-a produs efectele de la momentul publicării în Monitorul Oficial, motiv pentru care cererea de suspendare trebuia respinsă ca lipsită de obiect.

Pe fondul cauzei, recurentul-intervenient a expus critici referitoare la neîntrunirea condițiilor cazului bine-justificat și a pagubei iminente, care corespund celor invocate de recurentul-pârât Prin -ministrul României, Înalta Curte apreciind că redarea lor este redundantă.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 25.09.2020, recurentul-intervenient în interes accesoriu Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului formulat de pârâtul Prim-ministrul României, astfel cum a fost formulat, achiesând la susținerile din recurs.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 02.10.2020, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate. Ulterior, prin cererea formulată la data de 02.02.2021, a solicitat să se constate că acțiunea a rămas fără obiect/interes, în urma dobândirii mandatului de deputat în Parlamentul României pentru legislatura din 2020-2024, fiind eliberat, la cerere, din funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie, prin Decizia Prim-ministrului nr. 33/08.01.2021, publicată în M.Of. nr. 22/08.01.2021. Față de această împrejurare, solicită să se ia act că acțiunea a rămas fără obiect/interes. Atașat cererii formulate, intimatul -reclamant a depus certificatul doveditor al alegerii deputatului minorității naționale nr. 1635/17.12.2020/BEC/BCD/2020 și Decizia nr. 33/08.01.2021 de eliberare din funcție .

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente în cauză, ținând cont și de proba cu înscrisuri administrată în recurs, potrivit art. 492 C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune admiterea recursurilor, casarea sentinței și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare ca lipsită de interes, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Mai înainte de a păși la examinarea legalității soluției de admitere a cererii deduse judecății, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că se impune a se verifica dacă în raport cu obiectul cererii și față de înscrisurile noi depuse în recurs, subzistă condiția interesului intimatului-reclamant în susținerea cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 218/14.04.2020 emisă de Prim-ministrul României.

Interesul constituie una dintre condițiile de exercitare a acțiunii în justiție, necesară nu numai în momentul declanșării procedurii judiciare prin formularea cererii de chemare în judecată, ci pe tot parcursul derulării cauzei.

Interesul trebuie să fie legitim, personal, născut și actual.

În cauză, obiectul cererii îl reprezintă suspendarea executării efectelor Deciziei nr. 218/14.04.2020 emisă de Prim-ministrul României, prin care s-a dispus eliberarea intimatului-reclamant A. din funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorității Naționale pentru Cetățenie.

Din înscrisurile noi depuse la dosarul de recurs rezultă că intimatul-reclamant A. a dobândit un mandat de deputat la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din data de 06.12.2020, pentru legislatura din 2020-2024, iar prin Decizia nr. 33/08.01.2021 emisă de Prim-ministrul României, publicată în Monitorul Oficial nr. 22/08.01.2021, s-a dispus eliberarea, la cerere, a intimatului-reclamant din funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie.

Cum suspendarea de executare este o măsură provizorie, constând în întreruperea sau amânarea vremelnică a efectelor actului juridic dedus judecății, iar Decizia nr. 33/08.01.2021 de eliberare, la cerere, din funcție și-a produs deja efectele, este evident că la acest moment procesual nu mai subzistă interesul intimatului-reclamant în susținerea cerererii de suspendare a executării Deciziei nr. 218/14.04.2020 emisă de pârât, ceea ce face de prisos examinarea legalității sentinței recurate prin prisma criticilor formulate.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge cererea de suspendare a executării Deciziei Prim-ministrului nr. 218/14.04.2020, ca lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâtul Prim-ministrul României - B. și intervenientul accesoriu Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 460 din 24 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând:

Respinge cererea de suspendare a executării Deciziei Prim-ministrului nr. 218/14.04.2020, ca lipsită de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 februarie 2021.