ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4908/2020

Ședința publică din data de 6 octombrie 2020

Asupra recursului de fată;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 31.03.2020, sub numărul x/2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul PRIM-MINISTRUL ROMÂNIEI suspendarea Deciziei prim-ministrului nr. 192/30.03.2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 259/30.03.2020 astfel:

I. În prealabil, în regim de urgență și fără citarea părților, suspendarea provizorie a Deciziei prim-ministrului nr. 192/30.03.2020, până la soluționarea cererii de suspendare formulate conform art. 14 din Legea nr. 554/2004;

II. Suspendarea executării Deciziei prim-ministrului nr. 192/30.03.2020, în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă a acțiunii în fond.

Prin sentința civilă nr. 265 pronunțată în data de 14 mai 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul PRIM-MINISTRUL ROMÂNIEI, ca neîntemeiată și a admis cererea de intervenție accesorie în sprijinul pârâtului formulată de MINISTERUL JUSTIȚIEI.

Împotriva sentinței civile nr. 265 pronunțată în data de 14 mai 2020 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii în sensul suspendării Deciziei prim-ministrului nr. 192/30.03.2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 259/30.03.2020.

În dezvoltarea motivelor de recurs a susținut următoarele:

Conform art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, "în ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu același conținut ca și cel suspendat de către instanță, acesta este suspendat de drept".

Potrivit acestor dispoziții legale, chiar dacă suspendarea intervine de drept, pentru verificarea conținutului actului administrativ dedus judecății, dar și pentru a sancționa comportamentul abuziv al emitentului, este necesară intervenția instanței de contencios administrativ, care, de această dată, nu va mai analiza existenta unui caz bine justificat și a unei pagube iminente, ci doar va lua act de emiterea unui act administrativ cu același conținut ca și cel anterior suspendat și va constata suspendarea de drept a acestuia.

Prin Decizia prim-ministrului nr. 192/30.03.2020, atacată în prezenta cauză, pârâtul a dispus într-o formă mascată, eliberarea din funcție a recurentului reclamant, în condițiile în care, decizia anterioară de eliberare din funcție (Decizia prim-ministrului nr. 510/11.12.2019) era deja suspendată prin Hotărârea nr. 6/07.01.2020, pronunțată de Curtea de Apel București.

Deși cele două decizii emise de către pârât aparent au un conținut diferit, în esență, între ele există o identitate de obiect (sub aspectul efectelor juridice concrete produse) și anume încetarea exercitării funcției de președinte al ANC de către recurentul reclamant. În plus, dovada că actul administrativ atacat reprezintă, în realitate, o eliberare din funcție mascată, este numirea imediată a doamnei B., cea care a fost schimbată din funcție după pronunțarea Hotărârii nr. 6/07.01.2020. Așadar, intenția pârâtului de a eluda efectele unei hotărâri judecătorești și a se reveni la situația anterioară este cât se poate de limpede.

Arată că în ceea ce privește sintagma "același conținut", practica judiciară este unitară în interpretarea că aceasta se referă la identitatea sub aspectul efectelor juridice concrete produse.

De altfel, și în doctrină s-a arătat că pentru a opera suspendarea de drept nu se impune ca cel de-al doilea act administrativ să fie identic cu primul. Este suficient ca efectele generate de actul administrativ secund să fie aceleași cu cele ale primului act, indiferent de modul de formulare a dispozițiilor din acest act. Instanța are obligația de a verifica în ce măsură conținutul și efectele noului act administrativ coincid cu cele ale primului.

În final, arată că, imediat după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Prim-ministrului nr. 192/30.03.2020, a solicitat un punct de vedere de la Direcția contencios a ANC, care a fost de asemenea în sensul că acest act administrativ nu poate produce efecte juridice, fiind suspendat de drept.

În subsidiar, în ceea ce privește suspendarea la cerere a Deciziei prim-ministrului nr. 192/30.03.2020 potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 arată că în cauză sunt îndeplinite cerințele legale pentru a opera suspendarea executării, astfel:

a) Încălcarea unei hotărâri judecătorești executorii

Prin actul administrativ atacat s-a procedat la încetarea efectelor Deciziei prim-ministrului nr. 22/14.01.2020 dată în aplicarea Hotărârii nr. 6/07.01.2020 a Curții de Apel București. Or, singurul motiv legal care putea să justifice încetarea efectelor Deciziei nr. 22/14.01.2020 îl reprezenta încetarea efectelor hotărârii judecătorești în executarea căreia a fost emis actul administrativ, ceea ce nu este cazul în speță.

Prin Decizia Prim-ministrului nr. 192/30.03.2020, se tinde la nerespectarea unei hotărâri judecătorești executorii și la desființarea/modificarea efectelor acesteia, printr-o altă cale decât cea prevăzută de lege, ceea ce constituie o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ.

b) Încetarea exercitării atribuțiilor nu echivalează cu eliberarea din funcție

Din preambulul Deciziei Prim-ministrului nr. 192/30.03.2020 rezultă că temeiul legal al emiterii acestui act administrativ îl reprezintă O.U.G. nr. 57/2019, respectiv art. 31 lit. e), precum și O.U.G. nr. 5/2010, respectiv art. 8 alin. (2).

Din interpretarea literală a prevederilor legale menționate în preambulul deciziei atacate, rezultă că singurul mijloc prin care încetează mandatul președintelui ANC este eliberarea din funcție și nu prin alte forme mascate, uzitate cu exces de putere de către emitent. Cu toate acestea recurentul reclamant arată că i-a încetat mandatul de 4 ani, pentru care am fost numit prin Decizia Prim-ministrului nr. 24/08.03.2017, printr-o decizie a Prim-ministrului prin care încetează efectele prevederilor dintr-o altă decizie a pârâtului prin care i-au fost delegate atribuțiile funcției de președinte în aplicarea unei hotărâri judecătorești, nu printr-o decizie de eliberare din funcție, așa cum prevede în mod expres legea. Rezultă astfel intenția pârâtului de a eluda efectele Hotărârii nr. 6/07.01.2020 a Curții de Apel București.

c) Neîntrunirea calității standardului minim de motivare a actului administrativ

Sub acest aspect recurentul reclamant arată că unicul motiv de fapt reținut în motivarea Deciziei Prim-ministrului nr. 192/30.03.2020 îl reprezintă Raportul de Control al Ministerului Justiției nr. 77/57734/490/2019. Pârâtul nu a indicat în preambulul deciziei data emiterii acestui raport, și anume 30.10.2019, pentru a evita să se poată constata că raportul nu este unul actual.

În plus, apreciază că simpla menționare a Raportului de Control al Ministerului Justiției nu întrunește standardul minim de motivare a actului administrativ astfel cum acesta este reținut în jurisprudența comunitară (cauza C-367/1995 Comisia v. Sytraval și Brink's France).

Indicarea doar a Raportului de Control al Ministerului Justiției din data de 30.10.2019, ca temei al încetării exercitării de către recurentul reclamant a prerogativelor de președinte, în aplicarea unei hotărâri judecătorești executorii din data de 07.01.2020, ridică o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate a Deciziei prim-ministrului nr. 192/30.03.2020.

Raportul de Control al Ministerului Justiției nr. 77/57734/490/2019 nu poate reprezenta temei pentru a justifica eliberarea sa din funcție și pentru că:

- Este datat cu o jumătate de an înainte de emiterea Deciziei prim-ministrului nr. 192/30.03.2020. Așadar, motivul demiterii nu este unul actual și, deci, nici unul real. Dacă s-ar fi considerat oportun și necesar, ar fi trebuit să fie eliberat din funcție în urmă cu șase luni, la momentul 30.10.2019.

- Raportul este anterior primei decizii de eliberare din funcție (suspendată de Curtea de Apel București), deci este parte integrantă din ansamblul documentelor în baza cărora a fost luată măsura (CE 10 mai 1912, Abbe Bouteyre; 8 decembrie, Detle Pasteau etc). Or, măsura primei eliberări din funcție face în prezent obiectul cercetări judecătorești de fond (dosar nr. x/2019), iar pârâtul, prin actul administrativ emis, tinde să înfrângă dreptul său de acces la justiție.

- Raportul nu este ulterior revenirii sale în funcția de președinte (după pronunțarea hotărârii de suspendare) pentru a putea constitui un element de noutate. În realitate, raportul reprezintă o suplinire extrinsecă a motivării Deciziei prim-ministrului nr. 510/11.12.2019, decizie suspendată tocmai pentru nemotivarea sa. Acesta prezintă motive anterioare prin care se încearcă justificarea primei revocări, care face deja obiectul unei analize judiciare.

- Raportul a fost respins de Prim-ministrul în funcție de la acel moment în baza obiecțiunilor pe care conducerea ANC le-a formulat și a audienței pe care am avut-o la nivelul Guvernului. Așadar, dacă în luna noiembrie 2019, pârâtul nu a considerat oportun și necesar aprobarea Raportului, cu atât mai puțin pare credibil acest demers în martie 2020.

- Consideră că nu puteam fi demis pentru motivele cuprinse în Raport, întrucât s-a declarat avertizor de integritate, conform Legii nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități, prin adresa cu nr. x/28.10.2019, înregistrată cu nr. x/28.10.2019 la Cancelaria Prim-ministrului.

- În ceea ce privește fondul Raportului arată că acesta este netemeinic, pentru considerentele prezentate pe larg în obiecțiunile care fac parte integrantă din acesta, obiecțiuni însușite de prim-ministrul de la acea dată prin neasumarea Raportului.

Susține că Decizia prim-ministrului nr. 192/30.03.2020 îi aduce un prejudiciu material.

Condiția pagubei iminente din perspectiva prejudiciului material ce i-a fost cauzat a fost deja analizată de către Curtea de Apel București în Hotărârea nr. 6/07.01.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019.

Hotărârea mai sus menționată are autoritate de lucru judecat fată de prezenta cerere de suspendare, deoarece nu s-au modificat împrejurările de fapt care au justificat-o, ba, din contră, situația sa financiară s-a înrăutățit. În plus fată de argumente valabile la momentul 07.01.2020, în prezent România se confruntă cu o criză economică fără precedent generată de pandemia de COVID-19, fiind, de altfel, decretată starea de urgența pe întreg teritoriul tarii. De aceea, găsirea unui nou loc de muncă este practic imposibilă, situația sa fiind cu atât mai gravă cu cât nu poate beneficia nici de măsurile sociale aferente.

Intimatul pârât Prim-ministrul României și intimatul-intervenient Ministerul Justiției au depus întâmpinări și, fără a invoca excepții, au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

4.1. Intimatul pârât Prim-ministrul României, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei a formulat următoarele apărări:

În ceea ce privește critica recurentului-reclamant referitoare la suspendarea de drept a Deciziei Prim-ministrului nr. 192/2020, susține că în mod corect instanța de fond, după ce a verificat dacă noul act administrativ emis, în speță Decizia nr. 192/2020, are același conținut ca și cel suspendat de către instanță, respectiv Decizia nr. 510/2019, a constatat intervenită în cauză o situație particulară, deoarece suspendarea executării primului act a fost dispusă de instanță exclusiv în temeiul constatării unei aparențe de nemotivare a actului, pe care aceasta a considerat-o suficientă pentru a reține existența unui caz bine justificat care impune suspendarea actului administrativ până la soluționarea definitivă a acțiunii de fond și care nu are autoritate de lucru judecat în cadrul acțiunii pe fond.

Prin urmare, efectul suspendării primei decizii de eliberare din funcție a recurentului-reclamant nu poate fi cel de a-i crea acestuia o imunitate absolută în sensul că intimatului-pârât nu i se poate impune să îl mențină pe recurentul-reclamant în funcția de președinte al ANC până la soluționarea pe fond a cauzei, indiferent de eventuale incidente care reclamă modificări adecvate.

Astfel, instanța de fond, în mod corect, a constatat că intimatul-pârât și-a exercitat atribuția legală de eliberare din funcție a recurentului-reclamant, emițând un nou act administrativ în acest scop, care are un conținut diferit de primul act a cărui executare a fost suspendată.

Referitor la critica recurentului-reclamant, având ca obiect suspendarea la cerere a Deciziei prim-ministrului nr. 192/2020 susține:

În ceea ce privește condiția existenței unui caz bine justificat, instanța de fond în mod corect a arătat că nu orice dubiu în privința legalității actului administrativ are semnificația unui "caz bine justificat", ci doar îndoielile serioase, care apar cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, și care sunt determinate, de exemplu, de nemotivarea actului, necompetența organului emitent, invocarea în act a unor norme neconstituționale sau abrogate etc.

Determinarea existenței cazului bine justificat nu presupune analiza în fond a legalității actului administrativ, ci doar o analiză sumară a acestuia, prin raportare la motivele de fapt și de drept invocate, analiză care nu trebuie să conducă la prejudecarea fondului.

Recurentul-reclamant a invocat drept motive de nelegalitate: încălcarea unei hotărâri judecătorești executorii, faptul că încetarea exercitării atribuțiilor nu echivalează cu eliberarea din funcție și neîntrunirea standardului minim de motivare a actului administrativ.

Mai mult, recurentul-reclamant susține în esență faptul că Decizia nr. 192/2020, de încetare a exercitării atribuțiilor de președinte al ANC, reprezintă de fapt o formă mascată de eliberare din funcție a acestuia, care s-a realizat de intimatul-pârât cu exces de putere, scopul fiind acela de a eluda efectele hotărârii judecătorești de suspendare a executării deciziei anterioare de eliberare din funcție.

În acest sens, instanța de fond a arătat că acest motiv, respectiv emiterea Deciziei nr. 192/2020 cu exces de putere, nu poate fi analizat decât în cadrul unui acțiuni în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, critica formulată neflind de natură a naște, la o analiză sumară a actului, un dubiu serios cu privire la legalitatea acestuia. Pentru a se putea statua asupra susținerii reclamantului este nevoie de o cercetare aprofundată a fondului, cercetare care nu poate fî făcută cu ocazia soluționării cererii de suspendare a executării deoarece s-ar prejudeca fondul.

Cu privire la acest aspect însă, s-a reținut deja faptul că, la o cercetare sumară, apare ca legală acțiunea întimatului-pârât de a emite un nou act, având efecte similare, însă de data aceasta cu respectarea condiției motivării actului. Mai mult, instanța de fond a reținut că a fost deja emisă o decizie de eliberare din funcție a recurentului-reclamant, decizie care, deși nu este în prezent executorie, își va produce efectele în cazul în care va fi respinsă definitiv acțiunea în anulare, astfel că apare de asemenea justificată soluția emiterii unei decizii de încetare a exercitării funcției și nu de eliberare din funcție.

În ceea ce privește critica recurentului-reclamant față de neîndeplinirea standardului minim de motivare a actului administrativ, instanța de fond a reținut, în mod legal, faptul că motivarea unui act administrativ are două laturi esențiale, respectiv, indicarea textelor legale aplicabile situației date, și, în al doilea rând, indicarea împrejurărilor de fapt pe baza cărora s-a reținut aplicabilitatea acelor texte legale.

În acest sens, instanța de fond a arătat că Decizia nr. 192/2020 a fost emisă în baza raportului de control nr. x/30.10.2019 emis de Ministerul Justiției, raport prin care se propusese sesizarea Prim-ministrului României în vederea revocării din funcția de secretar de stat a recurentului-reclamant A., președinte al ANC. Astfel, se justifică lipsa unei motivări ample în fapt a deciziei contestate în condițiile în care motivele de fapt se regăsesc expuse în cadrul raportului de control, pe care se fundamentează și la care face trimitere expresă decizia.

În același sens s-a decis în mod constant de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, aceasta stabilind faptul că este îndeplinită cerința motivării actului administrativ și atunci când în conținutul acestuia nu sunt reluate in extenso toate temeiurile de fapt și de drept care au fost reținute într-un alt înscris pe care actul administrativ s-a fundamentat și pe care îl înglobează.

Pentru acest motiv, având în vedere că raportul de control ce stă la baza emiterii deciziei a cărei suspendare se solicită este amplu motivat, fiind detaliate motivele pentru care se justifică revocarea/eliberarea din funcția de președinte al ANC a recurentului-reclamant, aspect de altfel necontestat de recurentul-reclamant, instanța de fond, în mod corect, a respins ca neîntemeiată această critică de nelegalitate.

Susținerea recurentului-reclamant în sensul că raportul de control nu reprezintă un act nou, fiind emis anterior chiar Deciziei nr. 510/2019, deși dovedită, nu prezintă relevanță în cauză. Astfel susține că nu are relevanță în cadrul analizei cazului bine justificat, din perspectiva lipsei motivării actului, dacă raportul de control a existat și a reprezentat fundamentul primei decizii, relevant fiind doar dacă acesta cuprinde motivarea pe care se fundamentează Decizia nr. 192/2020.

De asemenea, nu este relevant, raportat la obiectul pricinii, motivul pentru care fostul prim-ministru nu ar fi dat eficiență propunerilor Ministerului de Justiție din 30.09.2019, aceasta putând reprezenta cel mult o apărare de fond în cererea de anulare a actului.

În ceea ce privește critica recurentului-reclamant față de îndeplinirea condiției pagubei iminente, menționează că suspendarea executării reprezintă o măsură de excepție care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror punere în executare ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anularii actului, condiție care nu este îndeplinită în cauză.

Executarea unui act administrativ nu poate fi considerată prin ea însăși producătoare a unei pagube iminente în lipsa probării altor elemente care să ducă la această concluzie.

Or, în cauza de față recurentul-reclamant nu a probat iminența producerii unui prejudiciu material în patrimoniul său, susceptibil să atragă temporizarea efectului actului administrativ.

În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat la care face referire recurentul-reclamant, instanța de fond a arătat că aceasta nu este aplicabilă în cauză din două motive: 1. obiectul celor două pricini este diferit - se solicită suspendarea executării pentru acte administrative diferite, astfel că probatoriul poate fi și el diferit, determinând implicit o situație de fapt distinctă; 2. hotărârea primei instanțe nu este definitivă (caz în care ar putea exista cel mult o autoritate de lucru judecat provizorie).

Nefiind deci într-o situație de identitate de obiect (se solicită suspendarea unui alt act administrativ), considerentele instanței care a dispus suspendarea deciziei de eliberare din funcție nu pot fi opuse ca autoritate de lucru judecat intimatului-pârât decât în cazul în care s-ar constata aceeași situație de fapt pe baza probatoriului administrat.

În cauza de față a fost dovedit faptul că recurentul-reclamant are mai multe surse de venit, astfel cum rezultă din declarația de avere atașată, acesta desfășurând activitate de lector universitar în cadrul Universității Titu Maiorescu și obținând venituri substanțiale din cedarea folosinței bunurilor în anul precedent.

Nu este dovedită, astfel, în cauza de față, în raport de probatoriul administrat, susținerea recurentului-reclamant în sensul că și-ar fi pierdut unicul venit în condițiile existenței incompatibilităților prevăzute de art. 10 din O.U.G. nr. 5/2010, care ar fi atras implicit imposibilitatea îndeplinirii obligației de întreținere a copiilor minori ori a plății obligațiilor contractuale, chiar și în contextul existent la data emiterii actului, respectiv al decretării stării de urgență pe teritoriul României.

Arată și că în cererea recurentului-reclamant nu se regăsesc critici concrete la adresa soluției contestate, în sensul indicării punctuale a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată, având în vedere dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., invocate. Recurentul nu face altceva decât să reitereze motivele expuse în cererea de chemare în judecată.

Solicită judecarea cauzei și în conformitate cu prevederile art. 223 alin. (3) și art. 411 alin. (1) pct. 2 teza finală C. proc. civ.

4.2. Prin întâmpinarea formulată intimatul intervenient Ministerul Justiției, susține următoarele apărări:

În mod corect a stabilit instanța de fond că Decizia prim-ministrului nr. 192/2020 nu este un act cu același conținut pe care îl are Decizia prim-ministrului nr. 510/11.12.2019, a cărei suspendare s-a dispus de către Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 6/07.01.2020, exclusiv în temeiul constatării unei aparențe de nemotivatre a actului pe care instanța a considerat-o suficientă pentru a reține existența unui caz bine justificat.

Decizia nr. 192/2020 are un conținut diferit de cel al Deciziei nr. 510/11.12.2019, iar autoritatea pârâtă avea posibilitatea de a emite un nou act, chiar și după suspendarea celui dintâi, în condițiile în care și-a adaptat conduita în raport de considerentele instanței care a dispus suspendarea executării celui dintâi act. În mod corect s-a concluzionat, în raport de acest context, că este neîntemeiată susținerea potrivit căreia s-ar încălca hotărârea de suspendare a executării Deciziei nr. 510/11.12.2019.

Cu toate că din punct de vedere teoretic consecințele juridice ale celor două decizii, Decizia nr. 510/11.12.2019 și respectiv Decizia nr. 192/30.03.2020, sunt aceleași, suntem în prezența a două acte distincte prin conținut și prin motivele care se află la baza emiterii acestora, instanța de fond stabilind corect că nu există ipoteza reglementată la art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, suspendarea Deciziei nr. 510/11.12.2019 nu creează o imunitate absolută, astfel încât să se pretindă că, ulterior acestui moment, autoritatea nu ar mai putea să dispună eliberarea din funcția de demnitate publică până la soluționarea pe fond a cauzei. În cazul de față, măsura administrativă temporară de exercitare a atribuțiilor funcției de președinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie a încetat prin Decizia nr. 192/2020, act administrativ întemeiat pe elemente noi care nu au fost avute în vedere la emiterea Deciziei nr. 510/11.12.2019.

Decizia nr. 192/2020 este un act nou prin care se dispune eliberarea din funcție, iar condițile în care a fost emis nu reprezintă premise ale concluziei potrivit căreia ar fi vorba despre repunerea în executare a Deciziei nr. 510/11.12.2019 și despre nerespectarea sentinței civile nr. 6/07.01.2020 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019.

Așadar, nefiind îndeplinită condiția premisă prevăzută de art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, privind identitatea de conținut a celor două acte administrative, Curtea de Apel București a stabilit în mod just că este neîntemeiată cererea privind constatatea suspendării de drept a Deciziei Prim-ministrului nr. 192/30.03.2020.

Din analiza hotărârii recurate rezultă că instanța de fond a verificat temeinic măsura în care cele două acte administrative în discuție sunt sau nu identice prin conținut șj prin efecte. Nu există nicio îndoială că recurentul pune în discuție două acte administrative distincte prin conținutul lor și, de asemenea, distincte prin efectele produse în timp.

Cu privire la punctul de vedere atribuit de recurent Direcției contencios din ANC, neidentificat prin număr de înregistrare, invocă faptul că ANC nu are printre atribuții și pe aceea de a oferi, la cererea petenților, puncte de vedere referitoare la interpretarea și aplicarea actelor normative, iar astfel de puncte de vedere, dacă sunt oferite, nu au valoare juridică în fața organelor administrative sau cu atribuții juridicționale. Cu atât mai puțin, un astfel de punct de vedere nu poate reprezenta un motiv de nelegalitate a hotărârii judecătorești recurate.

Constatând că Decizia nr. 192/2020 reprezintă un act distinct, emis în condiții care nu puteau fi însă decelate din conținutul actului în raport de care recurentul afirmă identitatea, Decizia nr. 510/11.12.2019, instanța învestită cu soluționarea cererii de suspendare a procedat în mod corect la analiza condiției cazului bine justificat și a celei privind necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

În opina recurentului, condiția cazului bine justificat este dată de încălcarea sentinței civile nr. 6/0 7.01.2020 și de efectele pe care le are dispoziția/actul prin care se dispune cu privire la încetarea exercitării funcției de președinte al ANC.

În temeiul principiului simetriei actelor juridice, exprimat prin faptul că organul care numește o persoană într-o funcție are dreptul de a o elibera din acea funcție pe aceleași considerente avute în vedere la numire, recurentul reclamant a fost numit și eliberat din funcție prin decizie a Prim-ministrului. Celelalte critici referitoare la emiterea Deciziei nr. 192/2020 cu exces de putere, în mod abuziv, susținerile referitoare la calitatea de avertizor de integritate, la netemeinicia și nelegalitatea Raportului de control presupun o cercetare aprofundată a fondului, care nu ar putea să fie realizată cu ocazia soluționării cererii de suspendare a executării actului administrativ deoarece s-ar prejudeca fondul.

În ceea ce privește critica referitoare la nemotivarea Deciziei nr. 192/2020, aceasta este nesusținută. Astfel, se poate constata că Decizia nr. 192/2020 este un act motivat, fiind evidențiate împrejurările de fapt și de drept care justifică măsura dispusă, prin indicarea Raportului de control al Ministerului Justiției nr. 77/57.734/490/2019, precum și a dispozițiilor legale care stabilesc competența prim-ministrului în sensul numirii și eliberării din funcție a președintelui A.N.C.

Ca atare, există o documentație prealabilă aflată la baza emiterii actului care justifică în fapt și în drept măsurile dispuse de autoritate prin decizia contestată, de care recurentul reclamant are cunoștință. Actul este motivat într-o măsură suficientă, permițând instanței controlul său jurisdicțional asupra elementelor de fapt și de drept care care au stat la baza exercitării puterii de apreciere.

În acest sens, Raportul de control nr. 77/57.734/490/2019/30.10.2019, un act amplu motivat, privind controlul efectuat la A.N.C., aprobat de ministrul justiției, propunea prim-ministrului revocarea din funcția de secretar de stat a reclamantului, președinte al ANC, acest document cuprinzând constatările pe larg făcute de Corpul de control, inclusiv motivele de fapt și de drept care stau la baza propunerii de revocare/eliberare din funcția de președinte al A.N.C. a recurentului reclamant și implicit a emiterii deciziei contestate.

Așadar, dacă prin art. 2 din Decizia prim-ministrului nr. 22/2020 s-a pus în aplicare o hotărâre judecătorescă, Decizia nr. 192/2020 a fost emisă dându-se astfel eficiență constatărilor și concluziilor cuprinse în raportul de control, fiind fără relevanță împrejurarea că acest act este anterior emiterii Deciziei prim-ministrului nr. 510/11.12.2019. Raportul de control este un act valid, însușit de către ministrul justiției, aflat la baza unor demersuri legale întreprinse în temeiul său, unele dintre acestea aflate în derulare chiar în prezent, iar dacă motivul demiterii exista sau nu la momentul emiterii Deciziei nr. 192/2020, acesta reprezintă un aspect care poate să fie verificat numai cu prilejul dezlegării fondului cauzei, iar nu în cadrul cererii de suspendare.

Din perspectiva celei de-a doua condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, intimatul intervenient arată că deoarece îndeplinirea celor două condiții legale este cumulativă și interdependentă, un prejudiciu în sine nu are relevanță, câtă vreme nu este grefat pe un caz bine justificat.

Cu toate acestea, Curtea de Apel București, în urma analiziei efectuate, a stabilit că nici condiția pagubei iminente nu este îndeplinită. În acest sens, în raport de probatoriul administrat, susținerea recurentului reclamant potrivit căreia și-ar fi pierdut unicul venit prin existența incompatibilităților prevăzute de art. 10 din O.U.G. nr. 5/2010 este contrazisă de declarația de avere din care reiese existența mai multor surse de venit. Suspendarea executării administrativ reprezintă o măsură de excepție care se justifică numai dacă actul adminitrativ conține dispoziții a căror punere în executare ar produce recurentului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, condiție cu privire la care în mod just s-a apreciat că nu este îndeplinită în cauză.

În drept a invocat dispozițiile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

4.3 Recurentul reclamant A., formulând răspuns la întâmpinări prin care arată că de la pronunțarea sentinței recurate în prezenta cauză au fost pronunțate o serie de hotărâri judecătorești cu incidență în cauza dedusă judecății. Astfel:

1) Decizia din 30.07.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, care a menținut soluția soluția instanței de fond, de suspendare a Deciziei prim-ministrului nr. 510/11.12.1019, prin care a fost eliberat din funcție;

2) Hotărârea nr. 388/09.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a XI-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, care a dispus anularea Deciziei prim-ministrului nr. 510/11.12.2019, prin care recurentul reclamant a fost demis;

3) Cei doi vicepreședinți ai ANC au obținut suspendarea deciziilor de eliberare din funcție, emise în condiții și pe temeiuri identice cu cele emise cu privire la recurentul reclamant din prezenta cauză. Îndică astfel Hotîrârea nr. 300/20.05.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020 și sentința civilă nr. 460/24.06.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020 (rămasă definitivă).

Arată că toate aceste hotărâri judecătorești, perte din ele chiar definitive, vin în sprijinul tezei că este nelegală cea de-a doua eliberare din funcție a recurentului reclamant și, în consecință, și sentința recurată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând recursul formulat în cauză prin prisma motivelor de nelegalitate invocate și apărărilor formulate cu privire la acestea prin prisma actelor și lucrărilor dosarului se rețin ca relevante în soluționarea cauzei următoarele aspecte:

În primul rând se reține că prin recursul formulat în cauză de se invocă de reclamant două motive de casare dintre cele expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., respectiv cazurile de casare prevăzute de pct. 6 și 8 din cuprinsul acestei dispoziții legale.

Relativ la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. instanța de recurs reține că nu este incident în cauză.

Astfel, potrivit dispoziției legale ce reglementează motivul de casare invocat, acesta devine incident în situația în care "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

În concepția legiuitorului, nemotivarea constituie un temei de casare nu numai atunci când nu se arată motivele pe care se sprijină "decizia" judecătorului. Motivele contradictorii și cele străine de obiectul sau natura cauzei echivalează, astfel cum se consideră în mod constant în doctrină, cu o nemotivare.

Ipotezele în care se poate reține nemotivarea hotărârii judecătorești în sensul motivului de casare analizat sunt, potrivit dispoziției legale ce îl reglementează: existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este întemeiată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente, cum este cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și al justificării în considerente a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluției din dispozitiv ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii. De asemenea, jurisprudența a mai stabilit că motivarea sumară și confuză echivalează deopotrivă cu o nemotivare.

Niciuna din aceste ipoteze nu se regăsește în speța dedusă judecății, hotărârea instanței de fond supusă controlului judiciar îndeplinind cerințele motivării hotărârii judecătorești, așa cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., arătând prin considerentele sale, în mod clar și neechivoc, raționamentul juridic care a condus la pronunțarea soluției reflectate prin dispozitivul sentinței, ca urmare a analizei stării de fapt și a dispozițiilor legale incidente, a susținerilor și apărărilor părților formulate cu privire la acestea.

De altfel și recurentul, deși în mod formal precizează în cuprinsul cererii de recurs cazul de casare analizat, nu aduce argumente în susținerea acestuia, ci numai motive de nelegalitate în sprijinul celuilalt motiv de casare invocat, respectiv cel reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Trecând la analiza speței deduse judecății prin prisma acestui din urmă motiv de casare instanța de recurs consideră necesar a face, în prealabil, câteva referiri punctuale la starea de fapt existentă în speță. Astfel:

Prin Raportul de control nr. 77/57.734/490/2019/30.10.2019 al Ministerului Justiției privind controlul efectuat la Autoritatea Națională pentru Cetățenie (A.N.C.) aprobat de ministrul justiției, s-a propus Prim-ministrului României revocarea recurentului reclamant din funcția de președinte al ANC, cu rang de secretar de stat.

Ulterior, prin Decizia nr. 510/11.12.2019 emisă de intimatul pârât s-a dispus eliberarea din funcție a reclamantului.

Ca urmare a cererii adresată instanței de către reclamant, prin sentința civilă nr. 6/07.01.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 510/11.12.2019, anterior precizată, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare a aceleiași decizii, ce face obiectul dosarului nr. x/2019, înregistrat pe rolul Curții de Apel București.

În executarea acestei hotărâri judecătorești, intimatul pârât Prim-ministrul României a emis Decizia nr. 22/14.01.2020 prin care a eliberat din funcție noul președinte al ANC, d-na B., și a stabilit prin art. 2 că începând cu această dată, reclamantul exercită atribuțiile funcției de președinte al ANC.

Ulterior, prin Decizia nr. 192/30.03.2020, ce face obiectul prezentei cauze, intimatul pârât a dispus ca la data intrării în vigoare a acesteia, să înceteze efectele prevederilor art. 2 din Decizia nr. 22/14.01.2020, privind unele măsuri pentru exercitarea funcției de președinte al ANC.

Este de precizat și faptul că sentința civilă nr. 6/07.01.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 prin care anterior se dispusese suspendarea executării Deciziei nr. 510/11.12.2019, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare a aceleiași decizii, ce face obiectul dosarului nr. x/2019, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, a rămas definitivă prin decizia nr. 4039/30.07.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respins recursul formulat de pârâtul Prim-ministrul României și cererea de intervenție accesorie în interesul acestuia formulată de Ministerul Justiției.

În raport de această stare de fapt instanța de recurs nu poate reține ca fondate argumentele recurentului reclamant întemeiate pe cazul de suspendare de drept a executării actului administrativ, reglementat de art. 14 alin. (5) din Legea 554/2004, potrivit căruia: "În ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu același conținut ca și cel suspendat de către instanță, acesta este suspendat de drept."

Or, așa cum se observă din starea de fapt anterior prezentată, decizia anterioară, nr. 510/11.12.2019 și Decizia nr. 192/30.03.2020, ce face obiectul prezentei cauze, nu au același conținut, deoarece prin prima decizie s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția de președinte al ANC, iar prin a doua decizie s-a dispus încetarea efectelor prevederilor art. 2 din Decizia nr. 22/14.01.2020 prin care se dispusese ca reclamantul să exercite din nou atribuțiile funcției de președinte al ANC, din care fusese eliberat prin Decizia nr. 510/11.12.2019.

Instanța de recurs, nu poate să nu observe că, în realitate, ceea ce s-a urmărit prin emiterea Deciziei nr. 192/30.03.2020 a fost de fapt o nouă eliberare din funcție a recurentului reclamant, aspect afirmat de altfel în esență de toate părțile litigiului și care rezultă chiar din temeiurile de drept avute în vedere la adoptarea actului ce face obiectul prezentului litigiu, însă, formal, din punctul de vedere al consecințelor juridice, cele două acte administrative nu sunt identice. Astfel, dacă primul act, constând în Decizia nr. 510/11.12.2019, avea ca efect direct eliberarea recurentului reclamant din funcție, actul administrativ a cărui suspendare se solicită în cauză, este în primul rând un act de revocare a Deciziei nr. 22/14.01.2020 prin care, ca urmare a caracterului executoriu al sentinței civile nr. 6/07.01.2020 (art. 14 alin. (4) din Legea 554/2004) reclamantul își relua exercitarea atribuțiilor funcției de președinte al ANC, doar indirect, actul analizat având ca efect eliberarea recurentului reclamant din funcție.

În raport de aceste considerente nu se pot reține ca incidente în cauză dispozițiile art. 14 alin. (5) din Legea 554/2004 privind suspendarea de drept a executării deciziei ce face obiectul prezentei cauze.

Se vor reține însă ca întemeiate criticile formulate de recurentul reclamant privind greșita interpretare și aplicare în speța dedusă judecății a dispozițiilor art. 14 alin. (1) cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea 554/2004.

Potrivit art. art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ se cer întrunite cumulativ două condiții de fond, respectiv, existența unor cazuri bine justificate și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Noțiunile de "cazuri bine justificate" și "pagubă iminentă" sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea 554/2004.

Astfel constituie cazuri bine justificate, împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În speță, contrar celor reținute de instanța de fond, instanța de recurs reține existența unor cazuri bine justificate care să conducă la necesitatea de a dispune executarea actului administrativ contestat, care rezultă din modul și circumstanțele în care acesta a fost emis.

În acest sens instanța de recurs are în vedere în primul rând contradicția existentă, cel puțin la nivel de aparență, între temeiurile de drept precizate în preambulul Deciziei nr. 192/30.03.2020 și măsura adoptată prin aceasta.

Astfel preambulul deciziei a cărei suspendare a executării se solicită în cauză face trimitere la dispozițiile art. 31 lit. e) din O.U.G.. Nr. 57/2019 potrivit cărora, prim-ministrul numește și eliberează din funcție alte persoane pentru care are competența de numire, în cazurile prevăzute de lege, precum și al dispozițiile art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 5/2010, potrivit cărora: "Președintele și vicepreședinții Autorității (Naționale pentru Cetățenie n.n.) sunt numiți și eliberați din funcție prin decizie a primului-ministru"

După cum se observă dispozițiile legale pe care se întemeiază decizia contestată în cauză au în vedere eliberarea din funcție a președintelui ANC, pe când măsura dispusă prin decizie se referă la încetarea efectelor deciziei prin care se dispusese, ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 6/07.01.2020 de către Curtea de Apel București, ca recurentul reclamant să exercite atribuțiile funcției de președinte al ANC.

Or, așa cum s-a arătat anterior, deși cele două măsuri, cea de eliberare din funcție și cea de încetare a efectelor unei decizii anterioare prin care se dispusese exercitarea atribuțiilor funcției de președinte al ANC de către recurentul reclamant, au în esență aceeași finalitate, respectiv încetarea exercitării funcției de președinte al ANC, ele, din punct de vedere teoretic nu se pot întemeia decât pe situații de fapt și temeiuri de drept diferite.

Astfel, temeiurile de drept reținute ca incidente la emiterea Deciziei nr. 192/30 martie 2020, supusă controlului judecătoresc în prezenta cauză, nu pot justifica o măsură precum cea de încetare a efectelor prevederilor unei decizii anterioare prin care fusese luată în aplicarea unei hotărâri judecătorești, așa cum rezultă expres din art. 2 al Deciziei nr. 22/14 ianuarie 2020, cu privire la care s-a dispus încetarea efectelor prin prezenta decizie, ci puteau conduce eventual adoptarea unei noi decizii de eliberare din funcție a reclamantului, ceea ce însă nu este permis de dispozițiile art. 14 alin. (5) din Legea 554/2004.

Din acest punct de vedere instanța de recurs reține ca fiind pe deplin justificat argumentul recurentului reclamant în sensul că o măsură precum cea analizată în cauza dedusă judecății, de încetarea efectelor unei decizii anterioare dată în aplicarea unei hotărâri judecătorești, nu putea fi justificată în drept decât prin încetarea efectelor hotărârii judecătorești în baza căruia fusese adoptat art. 2 al Deciziei nr. 22/14 ianuarie 2020. În speță s-a dovedit însă că la momentul adoptării Deciziei nr. 192/30 martie 2020, efectele Hotărârii nr. 6/2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, nu încetaseră, ele producându-se de altfel și în prezent, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare ce face obiectul dosarului nr. x/2019, înregistrat inițial pe rolul Curții de Apel București și în care nu s-a pronunțat încă o soluție definitivă, cauza aflându-se în etapa de soluționare a recursului.

Pe de altă parte Înalta Curte nu poate reține ca fondate argumentele intimaților în sensul că în contextul speței prim-ministrul era îndreptățit să emită o nouă decizie de eliberare din funcție a recurentului reclamant prin care se complineau lipsurile deciziei de eliberare din funcție inițială, reținute ca determinante la pronunțarea Hotărârii nr. 6/2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, întrucât această hotărâre judecătorească nu creează o imunitate absolută, astfel încât să se pretindă că, ulterior acestui moment, autoritatea nu ar mai putea să dispună eliberarea din funcția de demnitate publică până la soluționarea pe fond a cauzei, deoarece oportunitatea privind menținerea unei persoane într-o anumită funcție de demnitate publică nu se poate opune legalității și necesității respectării hotărârilor judecătorești, chiar temporare, pe durata cât acestea își produc efectele.

Din acest punct de vedere instanța de recurs nu împărtășește nici cele reținute de instanța de fond în sensul că "decizia nr. 192/2020 are un conținut diferit de cel al deciziei nr. 510/2019, iar autoritatea pârâtă avea posibilitatea de a emite un nou act, chiar și după suspendarea celui dintâi, în condițiile în care și-a adaptat conduita în raport de considerentele instanței care a dispus suspendarea executării celui dintâi act".

Dimpotrivă, instanța de recurs reține că este caz bine justificat în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea 554/2004 împrejurarea că temeiurile de drept prezentate în preambulul Deciziei nr. 192/30.03.2020 nu concordă și nu pot justifica măsura adoptată prin aceasta și, mai mult, încetarea măsurii anterioare, luată în aplicarea unei hotărâri judecătorești, nu poate fi justificată decât prin încetarea efectelor hotărârii judecătorești ce a stat la baza adoptării sale.

Din acest punct de vedere instanța reține ca lipsit de relevanță și faptul că măsura luată prin Decizia nr. 192/30.03.2020 a avut în vedere raportul de control al Ministerului Justiției nr. 77/57734/490/2019, deoarece acest raport ar fi putut teoretic justifica o nouă eliberare din funcție a recurentului reclamant, ce ar fi intrat însă sub incidența dispozițiilor art. 14 alin. (5) din Legea 554/2004 privind suspendarea de drept, însă nu poate justifica o măsură ca aceea adoptată prin Decizia nr. 192/30.03.2020 de încetare a efectelor unei măsuri anterioare adoptate în aplicarea unei hotărâri judecătorești, cu atât mai mult cu acest raport este anterior Deciziei nr. 22/14 ianuarie 2020 cu privire la care s-a dispus încetarea efectelor și chiar deciziei inițiale de eliberare din funcție a recurentului reclamant.

Față de cele anterior prezentate, instanța de recurs, contrar celor avute în vedere de instanța de fond, reține în speță îndeplinirea condiției privind existența unor cazuri bine justificate care să determine suspendarea executării Deciziei nr. 192/30.03.2020 în condițiile art. 14 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea 554/2004.

Referitor la condiția privind existența unei pagube iminente, Înalta Curte, în raport de elementele speței deduse judecății, subliniază în primul rând legătura existentă între cele două condiții de fond prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004, așa cum aceasta a fost prezentată în mod constant în doctrină și practica judiciară, în sensul că existența anumitor cazuri bine justificate pot determina existența unei pagube iminente în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea 554/2004.

Astfel, în speța dedusă judecății se reține că s-a constatat relativ la cazurile bine justificate, adoptarea actului administrativ supus controlului judecătoresc în lipsa, cel puțin la nivelul aparenței, a oricăror elemente de fapt și de drept care să îl susțină.

Or, adoptarea actului administrativ în aceste condiții este de natură a crea în sine o pagubă iminentă persoanei căreia i se adresează, în sensul de prejudiciu material prezent, viitor și previzibil care ar fi greu de înlăturat în situația în care efectele deciziei supuse controlului judecătoresc nu ar fi suspendate.

Pe de altă parte în speță se are în vedere și faptul că aceeași condiție privind paguba iminentă a fost analizată și prin sentința civilă nr. 6/2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal pusă în aplicare prin Decizia nr. 22/14.01.2020 și a cărei efecte, în ceea ce-l privește pe recurentul reclamant, s-a dispus să înceteze prin decizia ce face obiectul prezentului litigiu, iar, de la acel moment nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit modificări esențiale în ceea ce privește starea materială a acestuia care să justifice o altă soluție.

Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamant, se va casa sentința recurată și, în rejudecare, se va admite cererea formulată de acesta.

Se va suspenda executarea Deciziei prim-ministrului nr. 192/30.03.2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 259/30.03.2020, până la pronunțarea instanței de fond.

Se va respinge cererea de intervenție accesorie în sprijinul pârâtului, formulată de intervenientul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 265 din data de 14 mai 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința și rejudecând cauza:

Admite cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul PRIM-MINISTRUL ROMÂNIEI.

Suspendă executarea Deciziei Prim-Ministrului nr. 192/30.03.2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 259/30.03.2020, până la pronunțarea instanței de fond.

Respinge cererea de intervenție accesorie în sprijinul pârâtului, formulată de intervenientul Ministerul Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 octombrie 2020.