ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 82/2021

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea Hotărârii Guvernului nr. 83/2020 și suspendarea executării acestui act până la soluționarea acțiunii în anulare.

În prezenta cauză, instanța este învestită cu cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a pricinii.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 21 mai 2020, a respins excepțiile netimbrării, nulității, lipsei calității procesuale active și lipsei de interes, ca neîntemeiate.

Totodată, a respins cererea de suspendare a executării H.G. nr. 83/2020 pentru neîndeplinirea cumulativă a condițiilor art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A., B. și C., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenții au arătat că, la termenul de judecată din data de 21.05.2020, au depus la dosar o cerere adițională, care a fost ignorată de către prima instanța, deși era legal învestită și cu analizarea acesteia și au susținut, în esență, că hotărârea atacată este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii.

Contar celor reținute de prima instanță, în susținerea cazului bine justificat, au arătat că emiterea actului administrativ atacat a fost emis în mod nelegal, cu nererespectarea normelor privind initiative și contrasemnarea unei hotărâri de Guvern, întrucât Institutul nu avea drept de inițiativă legislativă sau de a contrasemna astfel de hotărâri.

În continuare, au arărat că prin hotărâre de Guvern nu se putea reglementa situația juridică a patrimoniului Institutului, pentru că aceste hotărâri reprezintă o categorie de acte administrative specific organelor centrale ale puterii executive.

De asemenea, în contextul neclarității și incorectitudinii juridice a modului de reglementare, fiind neclar modul de preluare a patrimoniului unei entități desființate și lipsind temeiul legal al unei astfel de preluări.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, recurenții au apreciat că și această cerință este îndeplinită, întrucât sunt afectați direct de această preluare total incertă, ceea le proceduce o vătămare.

În concluzie, au solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Guvernul României a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței atacate, fiind legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor formulate de intimat și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Hotărârii Guvernului nr. 83/2020 până la soluționarea acțiunii privind anularea acesteia.

1.1. Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care vizează încălcarea unor norme de procedură sancțioantă cu nulitatea absolută, nu pot fi primite.

Instanța de control judiciar observă, din verificarea actelor dosarului de fond, că respectiva cererea adițională, prin care se susține modificarea și completarea cererii de suspendare, nu se regăsește atașată, însă apare înregistrată în programul Ecris în data ședinței de judecată, 21 mai 2020, ora 15, 41, ulterior fiind anexată cererii de recurs în fotocopie.

Așadar, există probabilitatea ca respectivul act, depus în ziua ședinței de judecată, să nu fi ajuns la dosar în termen util, așa încât nu se poate susține că a fost ignorat.

În fine, se constată că motivele inserate în cererea adițională nu sunt esential diferite de cele invocate în acțiune, care au fost analizate și au condus la soluția pronunțată, așa încât nu se poate vorbi despre o vătămare în sensul prevederilor legale, prin urmare alegațiile recurenților nu pot fi încadrate în acest motiv de recurs.

1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată, de asemenea că nu este fondat.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Totodată, potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute de art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că nu pot fi reținute, în argumentarea cazului bine justificat, argumentele vizând pretinsa nerespectare a normelor de tehnică legislativă, pretinsa imposibilitate de reglementare prin hotărâre a situației juridice a patrimoniului Institutului sau lipsa temeiului legal al preluării patrimoniului Institutului, întrucât constituie apărări de fond.

Așadar, motivele de nelegalitate circumscrise de recurenții-reclamanți cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Instanța de control judiciar reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

Or, în cauză, recurenții-reclamanți au invocat ca împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare se cere, tocmai criticile de nelegalitate care urmează/ar urma să fie analizate de instanța învestită cu cererea de anulare a respectivelor acte.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut faptul că s-au invocat aspecte ce țin de fondul cauzei care nu pot fi analizate într-o cerere de suspendare, în cadrul căreia nu se poate antama fondul dreptului dedus judecății.

Înalta Curte reține, totodată, că prin sentința nr. 1070 din 2 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea privind anularea H.G. nr. 83/2020 astfel cum a fost modificată, ca nefondată, or, respingerea acțiunii în anulare de către prima instanță reprezintă implicit o confirmare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărei suspendare se solicită.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, deși nu se mai impune a fi analizată, ambele condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ, se reține că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu, or, în cauză, nu s-a făcut o astfel de dovadă în sensul prevederilor legale menționate.

Prin urmare, toate criticile recurenților sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de reclamanții A., B. și C. împotriva încheierii din 21 mai 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 ianuarie 2021.