ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 561/2021

Ședința publică din data de 03 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 28.08.2017, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției:

Prin sentința civilă nr. 1015 din 7 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect plata diferențelor salariale;

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției;

- a anulat în parte Ordinul M.J. nr. 1478/C/24.05.2017 în ceea ce privește VRS aplicabilă drepturilor salariale ale reclamanților pe perioada 09.04.2015-01.10.2016;

- a obligat pârâtul Ministerul Justiției la emiterea unor noi ordine prin care să recalculeze drepturile salariale ale reclamantilor pe baza unei VRS de 405 RON, pe perioada 09.04.2015-01.12.2015 și pe baza unei VRS de 445,5 RON, pe perioada 01.12.2015-01.10.2016, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a sentinței, sub sanctiunea unei penalitati de 100 RON/zi de întarziere;

- a respins capătul de cerere având ca obiect plata diferențelor salariale, ca fiind introdus împotriva unei personae fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva sentinței civile nr. 1015 din 7 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței recurate, în sensul menținerii soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect plata diferențelor salariale și respingerea în integralitate a acțiunii, ca neîntemeiate.

Recurentul-pârât a susținut că soluția instanței de fond, în sensul anulării în parte a OMJ nr. 1478/24.05.2017, în ceea ce îi privește pe reclamanți și obligarea la emiterea unui nou ordin de salarizare prin care drepturile salariale cuvenite reclamanților să fie stabilite pentru perioada 09.04.2015-01.12.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, iar pentru perioada 01-12.2015-01.10.2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, este nelegală, întrucât la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 nu existau în plată indemnizații stabilite în raport de această valoare.

A arătat recurentul-pârât că, la data de 21.12.2016, a fost emis Ordinul Ministrului Justiției nr. 4680/C/2016, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 și art. 3

1

alin. (1) și alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2015, precum și ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016.

Acordarea majorărilor salariale în favoarea reclamanților de la data de 09.04.2015 este nelegală, întrucât Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015, se aplică numai pentru viitor, neputând retroactiva.

Totodată, valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost utilizată de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Consiliul Superior al Magistraturii de la data de 1 octombrie 2016, astfel încât și pârâtul a emis Ordinul nr. 219/01.02.2017, prin care s-a modificat OMJ nr. 4680/21.12.2016 și s-a prevăzut că, începând cu data de 01.10.2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015.

În consecință, recurentul-pârât a apreciat că, doar ulterior datei de 1 octombrie 2016 s-a aflat în plată valoarea de referință sectorială de 405 RON, astfel încât, în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantului privind calcularea indemnizațiilor salariale în raport de această valoare, începând cu data de 09.04.2015.

Intimatul-reclamant H., legal citat, nu a depus întâmpinare în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat, pentru următoarele considerente.

Cu titlu preliminar, se reține că soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect plata diferențelor salariale nu a fost recurată, astfel încât nu face obiectul învestirii instanței de control judiciar, intrând în puterea de lucru judecat.

Criticile de nelegalitate formulate de pârâtul Ministerul Justiției se referă, în esență, la greșita stabilire de către instanța de fond a indemnizațiilor de încadrare salarială cuvenite reclamanților, în raport de o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015. Recurentul-pârât a susținut că această valoare de referință nu putea fi luată în considerare anterior datei de 01.10.2016, motivat de inexistența în plată, în sistemul justiției, la data de 09.04.2015, a unei indemnizații calculate în raport de această valoare și de caracterul neretroactiv al Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015.

Înalta Curte va respinge aceste critici, ca nefondate.

Prin sentința recurată, consecutiv anulării în parte a Ordinului MJ nr. 1478/C/24.05.2017, pârâtul Ministerul Justiției a fost obligat la emiterea ordinelor de salarizare individuale în favoarea reclamanților, judecători în cadrul Tribunalului Călărăși, prin care să li stabilească drepturile salariale pentru perioada 09.04.2015-01.12.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, iar pentru perioada 01-12.2015-01.10.2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015.

În ceea ce privește Ordinul MJ nr. 4680/C/2016, Înalta Curte constată că acest act administrativ dispunea ca plata drepturilor salariale cuvenite magistraților să se facă prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,83 RON, începând cu data de 1 octombrie 2016. Acest ordin a fost modificat prin OMJ nr. 219/C/2017, care a prevăzut o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, începând cu aceeași dată – 1 octombrie 2016. Prin motivele recursului declarat în cauză, pârâtul Ministerul Justiției a susținut că, anterior datei de 01.10.2016, nu pot fi stabilite drepturile salariale cuvenite reclamantului în raport de valorile de referință menționate în cererea de chemare în judecată, susținând că dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016 se aplică numai pentru viitor.

În ceea ce privește argumentul aplicării retroactive a dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituțională a stabilit că efectul constatării neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (considerentul 32).

Prin urmare, însăși instanța de control constituțional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispozițiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituțional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătorești individuale întregii categorii profesionale și familii ocupaționale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităților constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Așadar, argumentul recurentului-pârât este prezentat în mod eronat ca fiind unul care ține de temporalitatea aplicării deciziilor Curții Constituționale. În realitate, aplicare unitară și generală a dispozițiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităților din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor și prin edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

De altfel, chiar pârâtul Ministerul Justiției a înțeles să valorifice considerentele deciziei Curții Constituționale, prin emiterea Ordinului nr. 4680/C din 21.12.2016, adresat tuturor judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenților judiciari, în cuprinsul căruia indemnizația de încadrare brută a fost recalculată începând cu data de 09.04.2015, deci pentru o perioadă anterioară publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial. Așadar, prin cererea de recurs, pârâtul își contestă propria practică administrativă de punere în executare a cadrului normativ de salarizare a personalului, în acord cu dispozițiile constituționale.

În ceea ce privește data de la care se aplică valoarea de referință sectorială de 405 RON, Înalta Curte reține, în raport de sentința civilă nr. 48/13.01.2017, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, că într-un alt litigiu au fost stabilite, cu caracter definitiv, drepturile salariale cuvenite unor magistrați, prin raportare la această valoare de referință sectorială, cu începere de la data de 09.04.2015.

Totodată, prin dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din Legea nr. 71/2015, privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, s-a stabilit obligația egalizării indemnizațiilor pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul acelei autorități/instituții, dispoziții care, potrivit Deciziei nr. 23/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică și familiei ocupaționale "Justiție".

Prin urmare, începând cu data de 09.04.2015, reclamanții din prezenta cauză au dreptul de a beneficia de indemnizația brută de încadrare calculată în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, astfel cum beneficiau și alți magistrați, în urma pronunțării unor hotărâri judecătorești definitive, fiind neîntemeiată susținerea pârâtului în sensul că această indemnizație poate fi avută în vedere doar de la data de 01.10.2016, dată de la care a fost aplicată de Înalta Curte de Casație și Justiție în salarizarea personalului propriu. Argumentul pârâtului nesocotește considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 749/2016, care a stabilit că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."

Înalta Curte mai reține că valoarea de referință sectorială a fost majorată cu 10% începând cu data de 01.12.2015, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 293/2015.

În acest context, Înalta Curte concluzionează în sensul că, valoarea de referință sectorială calculată de pârât prin OMJ nr. 4680/C/2016 și OMJ nr. 219/C/2017 (precum și prin Ordinul individual nr. 1478/C/2017) nu respectă prevederile legale, fiind stabilită într-un cuantum inferior celui cuvenit reclamanților, motiv pentru care sentința recurată va fi menținută de instanța de control judiciar, consecutiv respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1015 din 7 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 februarie 2021.