Decizia nr. 361/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016 reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management POS Mediu prin reprezentant legal Ministerul Finanțelor Publice a solicitat anularea actelor administrative contestate, pe care le consideră nelegale și netemeinice întocmite de către Ministerul Fondurilor Europene, respectiv: Decizia nr. 12996 din 18.02.2016, înregistrata la A. S.A. sub nr. x/23.02.2016 ce privește soluționarea contestației formulata de A. S.A. împotriva notei de constatare a neregulilor si de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/19.01.2016; Nota de constatare a neregulilor a neregulilor si de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 19.01.2016 înregistrata la A. S.A. sub nr. x din 30.04.201 5 și Notificării cu privire la debit nr. x din 19.01.2016 înregistrata la A. S.A. sub nr. x din 22.01.2016. A solicitat și obligarea la repararea pagubei produse societății urmare a actului administrativ nelegal, respectiv restituirea tuturor sumelor reținute sau plătite de societate in baza acestui act administrativ, actualizate cu dobânda legala la data plata efective. Reclamanta a formulat cerere de chemare în garanție a B. S.R.L. în calitate de lider al C. SRL & S.C. D. S.R.L. & E. & S.C. F. S.R.L. solicitând să se constate ca documentația de atribuire inclusiv Fisa de date a achiziție ce a stat la baza anunțului de participare nr. x din 16.07.2011 a fost redactata de către chemata în garanție si ca urmare, în temeiul răspunderii civile contractuale sa fie obligata la plata către societatea reclamantă a sumei de 2.118.643.57 RON, actualizată, cu dobânda legala prevăzuta de O.G. nr. 13/2011 calculabila de la data promovării prezentei acțiuni si pana la data restituirii efective.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 97 din 12 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția inadmisibilității cererii precizatoare invocată de pârâtă. S-a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management POS Mediu prin reprezentant legal Ministerul Finanțelor Publice. S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă și s-a dispus obligarea chematei în garanție să plătească reclamantei suma de 2.118.643,57 RON cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 13/2011 de la data prezentei acțiuni-12.04.2016 și până la restituirea efectivă.

Recursurile Împotriva acestei sentințe au formulat recursuri reclamanta S.C. A. S.A. și chemata in garanție S.C. G. S.R.L. (fostă S.C. B. SRL). Recurenta –reclamantă a solicitat casarea sentinței atacate pentru motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, admiterii contestației și anulării actelor administrative atacate. Recurenta – chemată in garanție a susținut nelegalitatea hotărârii atacate pentru motive circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2,6 și 8 din C. proc. civ., arătând, in esență, că neregula nu poate fi imputată acesteia, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea cererii reclamantei de chemare in garanție, cu consecința exonerării de la plata sumei de 2.118.643,57 RON plus dobânda legală.

Procedura în fața instanței de recurs La data de 25 iulie 2019, s-a înregistrat la dosar, din partea recurentei – reclamante S.C. A. S.A., o declarație de renunțare la judecata cauzei, întemeiată pe dispozițiile art. 406 alin. (5) C. proc. civ. Intimatul – pârât Ministerul Fondurilor Europene prin punctul de vedere depus la data de 17.01.2020 a precizat că nu își dă acordul pentru asupra cererii de renunțare la judecată. La data de 20 septembrie 2020 recurenta – reclamantă a reiterat cererea de renunțare la judecată, motivat de împrejurarea că a fost suportată de la bugetul de stat corecția financiară ce face obiectul acțiunii. Prin adresa nr. x/2.12.2020 intimatul – pârât Ministerul Fondurilor Europene a precizat că nu se opune cererii de renunțare formulată in temeiul art. 406. La data de 20 ianuarie 2021 recurenta – reclamantă a formulat cerere de renunțare și la cererea de chemare in garanție a societății G. S.R.L.. Chemata in garanție, prin adresa din data de 19 ianuarie 2021, a solicitat să se ia act că sunt indeplinite condițiile renunțării la judecată.

Considerentele și soluția Înaltei Curți Înalta Curte, sesizată cu soluționarea recursului, constată faptul că recurenta- reclamantă a formulat declarație de renunțare la judecata cererii de chemare in judecată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management POS Mediu și de renunțare la cererea de chemare în garanție a G. S.R.L. (B. SRL). Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al părții, care nu este supus cenzurii Înaltei Curți, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil. Totodată, se constată că intimatul – prârât și recurenta chemată in garanție și-au exprimat acordul cu privire la renunțarea la judecată, atât prin precizările fomrulate, cât și oral, în fața instanței, in cazul chematului in garanție. Față de cererea recurentului-reclamant de renunțare la judecata acțiunii introductive, după cum, potrivit prevederilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă, iar potrivit alin. (5) al aceluiași articol, "Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză"; Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs, urmând a se lua act de renunțarea la judecată și, pe cale de consecință, a se dispune anularea sentinței atacate.