ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6344/2021

Ședința publică din data de 16 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins."

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 16.02.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Serviciul Orășenesc Oravița și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș Severin, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Decizie de atragere a răspunderii solidare nr. x/26.06.2017, emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin-Serviciul Fiscal Orășenesc Oravița.

Prin cererea completatoare, s-a solicitat anularea și a Deciziei nr. 3270/11.04.2018, emisa de către Direcția Generala Regionala A Finanțelor Publice Timișoara prin care a fost soluționată contestația împotriva Decizie de atragere a răspunderii solidare nr. x/26.06.2017, în contradictoriu cu DGRFP Timișoara.

Prin sentința nr. 2443 din 23 octombrie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Serviciul Fiscal Orășenesc Oravița, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș Severin, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.

Un prim motiv de recurs se referă la greșita soluționare, de către instanța de fond, a problemei necompetenței organului fiscal care a emis decizia de atragere a răspunderii solidare.

Recurenta arată că debitorul principal - S.C. B. S.R.L. nu era in administrarea Serviciului Fiscal Orășenesc Oravița întrucât aceasta, la data emiterii actelor contestate, avea domiciliul fiscal in orașul Resita.

Astfel, se arată că la data de 19.05.2017 (cu 2 luni înainte de a se emite decizia contestata) a fost emis actul care atesta schimbarea sediului social respectiv Certificatul de înregistrare a societății debitoare emis de către Oficiu Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Caras Severin, iar aceasta modificare s-a produs si in baza de date a organului fiscal in timp real, fata de protocolul încheiat la nivelul ONRC- ANAF

În data de 14.06.2017 debitoarea a depus la sediul organului fiscal declarația privind modificarea sediului acesteia, așa încât Serviciul Fiscal Orășenesc Oravita (emitentul actului contestat) in data de 26.06.2017 (data emiterii deciziei) cunoștea despre modificarea sediului si de faptul ca debitoarea nu mai era in administrarea acestuia.

În data de 21.06.2017 fusese emis Certificatul de atestare fiscala in scopul schimbării sediului din Oravita la Resita (se menționează la pag. 3 -"Prezentul certificat s-a eliberat la schimbarea competentei de administrare a contribuabilului").

Prin urmare, având in vedere ca debitorul se afla in administrarea AFP Caras Severin, este evident ca cel mult această instituție putea fi considerată organul fiscal coordonator si in raport de normele capitolului I; IV din OPANAF nr. 2546/2016, ar fi putut fi competent în a emite Decizia de atragere a răspunderii solidare, iar in niciun caz Serviciul Fiscal Orășenesc Oravita (aceast cunoscând în mod neechivoc ca nu mai are aceasta competenta legala de a emite acte).

O a doua critică a recurentei se referă la modalitatea de motivare a sentinței pe aspectele de fond. În opinia recurentei, sentința este nemotivată întrucât instanța de fond a preluat aproape integral susținerile din decizia de atragere a răspunderii solidare fără a efectua o verificare proprie.

Un al treilea motiv de recurs se referă la faptul că judecătorul fondului nu a avut în vedere esența dreptului material instituita prin normele art. 25 alin. (3) lit. b) și c) din Codul de procedură fiscală, respectiv scopul urmărit de legiuitor și protecția instituita prin norma referita. În opinia recurentei, deschiderea procedurii insolventei a debitoarei S.C. B., pierderea clienților și a personalului de către aceasta s-au datorat exclusiv situației create de intimata parata, respectiv stabilirea în sarcina debitoarei a obligațiilor fiscale în suma de 1.368.260 RON și instituirea masurilor asigurătorii asupra conturilor bancare ale societății debitoare și asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu de terți (clienții societății debitoarei) în perioada mai 2015 .

Așadar, motivul care a condus la declararea stării de insolvabilitate a constat în imposibilitatea de a achita obligațiile fiscale datorate și cele curente urmare a acțiunilor de blocare a conturilor bancare ale societății debitoare, inclusiv a sumelor de bani datorate cu orice titlu de terți societății debitoare, așa încât nu se poate reține ca este îndeplinită condiția privind raportul de cauzalitate între prejudiciu și conduita păgubitoare a celui sancționat.

Mai mult decât atât, nu se poate susține ca pierderea clienților de către debitoare sau a salariaților în favoarea societății recurente au condus la starea de insolvabilitatea a debitoarei, întrucât debitoarea, în cadrul procedurii insolventei, a intrat în faza reorganizării judiciare, fiind aprobat de toți creditorii un plan de reorganizare, inclusiv de creditorul bugetar, plan care prevedea plata tuturor creanțelor, inclusiv ale intimatei parate, din activitatea de paza și protecția derulata de către debitoare

Prin al patrulea motiv de recurs recurenta afirmă că normele Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală nu au reglementat doua proceduri paralele in vederea asigurării realizării creanțelor fiscale, mai exact parata nu poate uza de o procedura administrativa -atragerea răspunderii solidare-dacă, în ceea ce ii privește pe debitorul aflat in stare de insolvabilitate, s-a declanșat si procedura judiciară a insolventei.

Referitor la condițiile legale pentru angajarea răspunderii solidare, recurenta arată că, în speță, nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 25 alin. (3) coroborate cu art. 26 din Legea 207/2015 respectiv condiția existenței unui control direct sau indirect al persoanei juridice a cărei răspundere solidara se atrage asupra debitorului principal, condiția ca această societate să aibă sau să fi avut raporturi contractuale cu clienții si/sau cu furnizorii, alții decât cei de utilități, care au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul principal în proporție de cel puțin jumătate din totalul valoric al tranzacțiilor și condiția ca societatea să aibă sau să fi avut raporturi de munca sau civile de prestări de servicii cu cel puțin jumătate dintre angajații sau prestatorii de servicii ai debitorului principal.

În fine, un ultim motiv de recurs se referă la anularea unei importante părți din datoria debitorului principal astfel încât, în opinia recurentei, nu mai era posibilă angajarea răspunderii sale solidare pentru întreaga datorie inițială în valoare de 1.368.260 RON. Recurenta arată că Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caras Severin, prin adresa nr. x a dispus anularea creanței datorate de către debitorul principal - S.C. B. cu suma de 1.266.301.37 RON.

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 4 august 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 2 decembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând probele administrate în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/26.06.2017 emisă de către S.F.O. Oravița din cadrul A.J.F.P. Caraș-Severin, în temeiul art. 25 alin. (3), lit. b) și c) din Legea nr. 207/2015 republicată, privind Codul de Procedură Fiscală, s-a dispus angajarea răspunderii solidare a S.C. A. S.R.L., în vederea realizării, în tot, a creanței fiscale în sumă totală de 1.368.260 RON, în cazul debitorului S.C. B. S.R.L. care nu și-a plătit voluntar obligațiile restante.

Împotriva acestei decizii, societatea reclamantă a formulat contestație, soluționată prin Decizia nr. 3270/11.04.2018 în sensul respingerii. Împotriva acestor acte a formulat acțiune reclamanta, acțiunea fiind respinsă ca neîntemeiată.

Primul motiv de recurs se referă la necompetența organului fiscal emitent al deciziei de angajarea a răspunderii solidare, Înalta Curte de Casație și Justiție constatând că soluția instanței de fond cu privire la acest aspect a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, așa cum arată recurenta, potrivit art. 30 alin. (1) din Codul de procedură fiscală "(1) Pentru administrarea creanțelor fiscale și a altor creanțe datorate bugetelor prevăzute la art. 29 alin. (1) și (2), competența revine acelui organ fiscal teritorial din cadrul A.N.A.F., stabilit prin ordin al președintelui A.N.A.F., în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului."

De asemenea, potrivit pct. 1,2 și 1,3 din Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 127/2014 "1.2. Măsura de angajare a răspunderii se realizează de către organele fiscale competente în executarea silită a debitorului principal, în timpul desfășurării atribuțiilor sale. 1.3. În vederea stabilirii persoanelor fizice și/sau juridice, după caz, care se încadrează în prevederile art. 27 din Codul de procedură fiscală, organele fiscale competente în executarea silită a debitorului principal desfășoară activități ce constau în identificarea, evaluarea și gestionarea tuturor documentelor relevante ce vor sta la baza demarării procedurii de angajare a răspunderii solidare."

Rezultă că, în speță, pentru stabilirea competenței organului care a emis decizia de angajare a răspunderii solidare avea relevanță domiciliul fiscala al debitorului principal, S.C. B. S.R.L., la data emiterii deciziei atacate.

Potrivit art. 31 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală, "(1) În cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin domiciliu fiscal se înțelege: c) pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde se exercită gestiunea administrativă și conducerea efectivă a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează la sediul social declarat;"

Cum, în cauză, nu s-a pus problema ca debitorul principal să fi avut un domiciliu fiscal diferit de sediul social rezultă că, pentru angajarea răspunderii solidare a reclamantei, competența aparținea organului fiscal în a cărui rază de competență se afla sediul social al S.C. B. S.R.L. la data de 26.07.2017, data emiterii deciziei atacate.

Or, așa cum rezultă din actele dosarului, debitorul principal și-a modificat, la data de 19.05.2017, sediul din Oravița în Reșița fiind emis, în acest sens, de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, certificatul de înregistrare aflat la dosarul instanței de fond. De la această dată, competența în ceea ce privește executarea silită a acestui debitor și, implicit, în ceea ce privește angajarea răspunderii solidare pentru plata datoriilor acestuia nu mai aparținea Serviciului Public Orășenesc Reșița.

Operarea modificării sediului debitorului principal în Registrul Comerțului a fost urmată de depunerea, la data de 14.06.2017, la Serviciului Public Orășenesc Reșița, a formularului 050 de schimbare a domiciliului fiscal și de emiterea, la data de 21.06.2017, a Certificatului de atestare fiscală nr. 473.

În ceea ce privește aceste din urmă acte, Înalta Curte constată că, ulterior înregistrării modificării sediului în Registrul Comerțului, societatea debitoare nu avea o obligație de parcurgere a unei proceduri pe lângă organele fiscale pentru transferarea dosarului, o astfel de procedură fiind reglementată de art. 32 alin. (1) din Codul de procedură fiscală numai în ipoteza în care domiciliul fiscal nu coincide cu sediul social al contribuabilului. În acest sens, articolul menționat prevede că "1) Domiciliul fiscal definit potrivit art. 31 se înregistrează/modifică la/de organul fiscal central în toate cazurile în care acesta este diferit de domiciliul sau de sediul social prin depunerea de către contribuabil/plătitor a unei cereri de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal, însoțită de acte doveditoare ale informațiilor cuprinse în aceasta."

Oricum, și aceste demersuri care demonstrează încunoștințarea organelor fiscale cu privire la modificarea sediului sunt anterioare datei la care a fost emisă decizia atacată în prezentul dosar.

Instanța de fond a apreciat că, din aceste ultime acte, rezultă că domiciliul fiscal al debitorului principal nu era, încă, modificat la data de 26.07.2017, când a fost emisă decizia atacată, reținând că în aceste înscrisuri este menționat sediul din localitatea Oravița . Aceste aprecieri sunt eronate întrucât, așa cum am arătat mai sus, în situația în care domiciliul fiscal coincide cu sediul social modificarea sediului conduce, în mod automat, la modificarea domiciliului fiscal (și, mai departe, a competenței de realizare a executării silite) or, pentru modificarea sediului social relevante sunt demersurile realizate pe lângă Oficiul Național al Registrului Comerțului, nu înregistrările existente la organele fiscale. În aceste condiții, faptul că, în cadrul unor formularea proprii, organele fiscale au menționat, ca sediul al debitorului principal, sediul din orașul Oravița este lipsit de relevanță, astfel de mențiuni neavând nicio forță juridică.

În concluzie, la data de 26.07.2017, data la care a fost emisă Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. x/26.06.2017, Serviciul Fiscal Orășenesc Oravița nu mai avea competență în ceea ce privește executarea silită a debitorului S.C. B. S.R.L. și, implicit, nu mai putea proceda la angajarea răspunderii solidare a altor persoane pentru executarea obligațiilor fiscale ale acestui debitor, fapt care atrage nulitatea deciziei atacate.

Acest viciu de legalitate face inutilă analiza celorlalte critici ale recurentei, fiind nerelevant, în lipsa unui act emis de un organ competent, dacă, în speță, erau sau nu îndeplinite condițiile de fond pentru atragerea răspunderii solidare.

Față de aceste considerente și în raport de prevederile art. 497 din C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința și, rejudecând cauza, va admite acțiunea și va anula atât Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. x/26.06.2017 cât și Decizia de soluționare a contestației nr. 3270/11.04.2018 emisă de DGRFP Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 2443 din 23 octombrie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Admite acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Serviciul Fiscal Orășenesc Oravița, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș Severin.

Anulează Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. x/26.06.2017 emisă de Serviciul Fiscal Orășenesc Oravița și Decizia de soluționare a contestației nr. 3270/11.04.2018 emisă de DGRFP Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 decembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.