Decizia nr. 6218/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 14/2021 a Curții de Apel București

Circumstanșele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la data de 24.03.2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, Agenția Pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București, în temeiul art. 712 alin. (2) și următoarele C. proc. civ., a formulat contestație la titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2547/2015, pronunțată de Curtea de Apel București în ședința publică din data de 12.10.2015, în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin Decizia ICCJ nr. 1472/12.04.2018, prin care a solicitat instanței lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea titlului executoriu, în contradictoriu cu intimații A., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., CUI x, Primăria Municipiului București, prin primar general, doamna D., Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București.

Hotărârea instanței de fond. Prin sentința nr. 14 din 25 ianuarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei A. și a respins contestația la executare formulată de contestatoarea Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București în contradictoriu cu această intimată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins excepțiile: tardivității, inadmisibilității, puterii de lucru judecat, invocate prin întâmpinare, ca nefondate. A respins contestațiile la executare formulate de contestatorii Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București și Primăria Municipiului București, prin Primar General, în contradictoriu cu intimații E., Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, S.C. B. SR.L. și S.C. C. S.R.L., ca nefondate.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței nr. 14 din 25 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Agenția Pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și solicitând casarea în parte a sentinței recurate, menținând soluțiile pronunțate asupra excepțiilor, iar pe fondul cauzei admiterea contestației la executare, contestație la titlu, așa cum a fost formulată, pentru următoarele considerente: Instanța care a judecat fondul contestației nu a ținut cont tocmai de scopul acestui tip de cerere, care este acela de a lămuri și clarifica titlul executoriu. Așa cum rezultă din dispozițiile art. 712 alin. (2) C. proc. civ., "dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu". Din conținutul contestației introduse de contestatoare dar și de către Primăria Municipiului București, rezultă că sunt reale probleme privind punerea în executare a acestui titlu executoriu, cu privire la înțelesul unor termeni folosiți, întinderea și aplicarea lui. Mai mult decât atât, toate cele 4 puncte din contestație au constituit și constituie subiecte de dispută pentru reclamantul E. și au dat naștere la numeroase litigii. Indiferent care ar fi interpretarea dată de instanță, fie în sensul arătat, fie în sensul înțeles de reclamant, aceasta va duce la lămurirea situației și stingerea litigiilor viitoare, acesta fiind în accepțiunea sa și scopul procedurii. Având în vedere considerentele reținte de Curtea Constituțională în Decizia nr. 324 din 10 mai 2018, recurenta susține că refuzul instanței de fond de a soluționa cererea, pe considerentul că sentința este foarte clară și că nu acordă consiliere juridică contestatoarelor pentru punerea în executare a sentinței, reprezintă o adevărată "denegare de dreptate", conform art. 5 alin. (2) C. proc. civ. Astfel, prin punctul nr. 1 din contestație a învederat instanței următoarele: " Prin sentința civilă nr. 2547/2015, pronunțată de Curtea de Apel București în ședința publică din data de 12.10.2015, instanța "a obligat pârâții Primăria Municipiului București prin Primarul General, Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București și Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București să înlăture situația de discriminare a reclamantului prin efectuarea tuturor demersurilor administrative prevăzute de dispozițiile legale în vigoare în vederea obligării tuturor transportatorilor autorizați în regim de taxi să dețină cel puțin un autovehicul special adaptat, destinat exclusiv efectuării serviciului public de transport în regim de taxi în favoarea persoanelor cu dizabilități care utilizează pentru deplasare cărucioare rulante electrice nepliabile". Instituția pârâtă, în efectuarea demersurilor administrative aferente punerii în executare a acestei sentințe a întâmpinat numeroase probleme, generate de neclaritatea titlului executoriu. Astfel, așa cum rezultă din titlu, cererea de chemare în judecată a avut drept obiect discriminarea produsă fiului reclamantei, ca urmare a nerespectării de către pârâte, în principal, a prevederilor art. 64 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care dispune: "(2) în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, toți operatorii de taxi au obligația să asigure cel puțin o mașină adaptată transportului persoanelor cu handicap care utilizează fotoliul rulant". Deși peste tot, în considerentele titlului executoriu, terminologia folosită este "operatorii în regim de taxi", ca și în Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, în dispozitivul sentinței se folosește sintagma "transportatori autorizați în regim de taxi", cu consecințe interpretative majore. Astfel, la momentul publicării Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere făcea o diferențiere clară între taximetriștii independenți (definiți în art. 6 lit. u) din lege ca fiind "u) taximetrist independent - persoană fizică autorizată conform legii, care desfășoară transport de persoane sau bunuri în regim de taxi cu un singur autovehicul aflat în proprietatea sa." și operatorul de taxi, care era definit astfel:" l) operator de transport taxi -persoană juridică română care deține în condițiile art. 3 alin. (3) un parc de autovehicule din categoria celor prevăzute pentru activitatea de taximetrie, dotate specific pentru efectuarea transportului de persoane sau bunuri în regim de taxi, după caz, și autorizat, în condițiile art. 9." În consecință, la data publicării Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, art. 64 alin. (2) făcea referire doar la societățile comerciale-persoane juridice, ce dețineau "un parc de autovehicule", conform prevederilor legale în vigoare la acel moment. Ulterior, Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere a suferit modificări, astfel că, la momentul soluționării cauzei (și în prezent), aceasta folosește terminologia de transport în regim de taxi și transportator autorizat, acestea incluzând toate categoriile de transportatori, fie ei persoane fizice autorizate, ce dețin un singur autovehicul, fie persoane juridice, așa cum rezultă din dispozițiile art. 1 lit. v) și w) din lege: "v) transportator - persoană fizică, asociație familială sau persoană juridică înregistrate la registrul comerțului pentru a desfășura activități de transport cu vehicule rutiere; w) transportator autorizat - transportator care deține autorizație de transport privind transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere, eliberată de autoritatea de autorizare, în condițiile prezentei legi.". Astfel, recurenta solicită instanței să dea lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea titlului executoriu, și anume: dacă obligația deținerii unei mașini adaptate pentru persoane cu dizabilități utilizatoare de scaun rulant electric nepliabil se aplică tuturor transportorilor autorizați, inclusiv celor care au un singur autovehicul (devenind astfel o obligație imposibil de realizat, din punctul nostru de vedere), sau doar societăților comerciale (persoane juridice), deținătoare de parc auto, așa cum era reglementat în legislație la apariția Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Care este numărul minim de mașini pe care ar trebui să le dețină un transportator autorizat pentru a fi obligat să dețină și o mașină adaptată (având în vedere sarcina pecuniară incredibil de mare ce ar trebui suportată de cei care au 2, 3-10 mașini). După cum se poate observa, nu s-a solicitat completarea hotărârii judecătorești, asa cum a reținut instanța care a judecat fondul ci doar ca aceasta să lămurească titlul executoriu prin raportare atât la prevederile Legii nr. 448/2006 cât și la Legea nr. 38/2003 și să ne explice, dacă s-a avut în vedere, la pronunțarea sentinței, o corelare a termenilor folosiți în cele două legi. Recurenta solicită clarificarea, pentru a-și putea îndeplini atribuțiile prevăzute de lege (de control și sancționare) dacă titlul executoriu este aplicabil și transportatorilor autorizați care au un singur autoturism, dacă îi putem amenda până își accesibilizează autovehiculul astfel încât în acesta să încapă căruciorul rulant electric nepliabil al reclamantului (sau să își cumpere un alt autovehicul), iar o asemenea clarificare o poate da doar instanța de judecată. Prin punctele doi și trei din contestație a solicitat următoarele: Prin același titlu executoriu s-a stabilit că transportatorii autorizați în regim de taxi trebuie să dețină cel puțin un autovehicul special adaptat, destinat exclusiv efectuării serviciului public de transport în regim de taxi. La rândul său, art. 64 alin. (2) din Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap dispune ca operatorii de taxi au obligația sa asigure cel puțin o mașină adaptată. În practică, unii transportatori autorizați au încheiat convenții de colaborare, prin care, o firmă care deține în proprietate asemenea autovehicule, pune la dispoziția alteia, contra cost sau gratuit, un autoturism adaptat transportului persoanelor cu dizabilități. Recurenta solicită ca instanța să lămurească și sub acest aspect titlul executoriu (având în vedere contestarea de către domnul E. a acestor modalități de punere în executare a titlului) și anume dacă operatorii de taxi trebuie să aibă în proprietate autovehiculul adaptat sau este suficient să dețină, sub orice formă prevăzută de lege, un astfel de autovehicul. În condițiile în care, prin titlul executoriu s-a dispus că obligația de a asigura o mașină adaptată revine și dispeceratelor de taxi, recurenta instanța să lămurească întinderea titlului executoriu și anume: dacă dispeceratul de taxi deține o mașină adaptată, se va considera că dispozițiile din titlul executoriu sunt duse astfel Ia îndeplinire și de transportatorii autorizați arondați la respectivul dispecerat (și aceste chestiuni sunt contestate de domnul Stoian). Instanța de fond a refuzat să clarifice aceste aspecte, deși privesc clar întinderea titlului executoriu, considerând că rezultă din sentință, deși nici în sentința pronunțată pe fond nici în cea de la recurs nu au fost antamate aceste chestiuni. Ultimul punct, cel referitor la dimensiunile căruciorului electric nepliabil sunt, de asemenea, foarte importante. La acest moment reclamantul, folosindu-se inclusiv de acest titlu executoriu, pe care îl invocă cu putere de lucru judecat, dă în judecată diverse instituții pentru că nu se constată lipsa accesibilizării, pe considerentul că, acest cărucior electric nepliabil pe care îl folosește este prea mare pentru platformele de accedere la etaj. Recurenta considerăm că orice element de accesibilizare trebuie să fie construit conform Normativului privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, indicativ NP 051-2012, aprobat prin Ordinul MLPAT nr. 189/2013, în consecință, dimensiunile unei platforme speciale sunt raportate în mod corect la dimensiunile prevăzute în Normativ pentru fotoliul rulant. În consecință, prin punctul 4 nu solicită "modificarea dispozitivului sentinței civile definitive", cum a reținut instanța care a judecat fondul, ci doar ca instanța să explice, dacă dimensiunile căruciorului rulant electric nepliabil despre care se vorbește în sentință sunt cele avute în vedere în Normativul privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, indicativ NP 051-2012, aprobat prin Ordinul MLPAT nr. 189/2013 -Capitolul III- Figura III.3- Dimensiuni ale fotoliului rulant- persoane adulte.

Apărările formulate în recurs Intimata-pârâtă Primăria Municipiului București prin Primar General a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului declarat de recurenta-reclamantă cu consecința admiterii contestației.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 iulie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 24 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele și pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: 7.1. Situația de fapt Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția A VIII-A CAF la data de 24.03.2020 CU nr. x/2020 Agenția Pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București, în temeiul art. 712 alin. (2) și următoarele C. proc. civ., a formulat contestație la titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2547/2015, pronunțată de Curtea de Apel București în ședința publică din data de 12.10.2015, în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin Decizia ICCJ nr. 1472/12.04.2018, prin care a solicitat instanței lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea titlului executoriu, în contradictoriu cu intimații A., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., CUI x, Primăria Municipiului București, prin primar general, doamna D., Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București. Contestatoarea Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București a susținut că a întâmpinat numeroase probleme generate de neclaritatea titlului executoriu și a solicitat lămurirea titlului executoriu sub următoarele aspecte: 1. dacă obligația deținerii unei mașini adaptate pentru persoane cu dizabilități utilizatoare de scaun rulant electric nepliabil se aplică tuturor transportorilor autorizați, inclusiv celor care au un singur autovehicul (devenind astfel o obligație imposibil de realizat, din punctul nostru de vedere) sau doar societăților comerciale (persoane juridice), deținătoare de parc auto, așa cum era reglementat în legislație la apariția Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; 2. care este numărul minim de mașini pe care ar trebui să le dețină un transportator autorizat pentru a fi obligat să dețină și o mașină adaptată (având în vedere sarcina pecuniară incredibil de mare ce ar trebui suportată de cei care au 2, 3-10 mașini); 3. dacă operatorii de taxi trebuie să aibă în proprietate autovehiculul adaptat sau este suficient să dețină, sub orice formă prevăzută de lege, un astfel de autovehicul; 4. dacă dispeceratul de taxi deține o mașină adaptată, se va considera că dispozițiile din titlul executoriu sunt duse astfel la îndeplinire și de transportatorii autorizați arondați la respectivul dispecerat; 5. dacă sintagma utilizată în dispozitiv "cărucior rulant electric nepliabil" se referă la fotoliul rulant, cu dimensiunile prevăzute în Normativul privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, indicativ NP 051-2012, aprobat prin Ordinul MLPAT nr. 189/2013 -Capitolul III- Figura HI.3- Dimensiuni ale fotoliului rulant- persoane adulte sau la orice fotoliu rulant (cărucior electric nepliabil), chiar dacă dimensiunile acestuia sunt mai mari decât cele din normativ (cum este cazul fotoliului rulant folosit de fiul reclamantei). Primăria Municipiului București, prin Primar General a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat lămurirea titlului executoriu sub două aspecte: 1. daca entitatile parate din cadrul dosarului nr. x/2015 trebuie sa întreprindă demersuri pentru a obliga inclusiv transportatorii autorizați constituiți sub forma de persoane fizice autorizate, ce desfasoara serviciul de transport persoane in regim de taxi cu un singur autoturism, sa isi adapteze acest unic autoturism pentru transportul persoanelor cu dizabilitati care utilizează pentru deplasare fotolii rulante electrice nepliabile. 2. dacă obligația ca autoturismul taxi sa fie adaptat efectuării serviciului public de transport in regim de taxi in favoarea persoanelor cu dizabilitati care utilizează pentru deplasare exclusiv cărucioare rulante electrice nepliabile sau obligația se considera îndeplinita in măsură in care autoturismele sunt adaptate deplasării persoanelor care utilizează fotoliu rulant. Cererea reconvențională a fost calificată în ședința publică din data de 11.01.2021, ca fiind o cerere principală, contestație la titlu prevăzută de art. 712 alin. (2) C. proc. civ. Instanța de fond a constatat că cele două contestații la executare formulate se suprapun, motivele invocate de contestatoarea Primăria Municipiului București regăsindu-se la punctele 1 și 5 expuse mai sus din cererea contestatoarei APISMB, motiv pentru care instanța le va analiza împreună. Instanța de fond a reținut, în primul rând, că sentința civilă nr. 2547/12.10.2015, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2015 este definitivă și are autoritate de lucru judecat în ceea ce privește obiectul și cauza litigiului, astfel cum prevede art. 431 alin. (1) C. proc. civ., iar în al doilea rând, că pe calea contestației la titlu nu poate fi obținută completarea motivării hotărârii judecătorești cu privire la chestiuni litigioase ce au fost deja invocate în litigiul soluționat definitiv, rejudecarea cauzei ori schimbarea hotărârii, scopul acestei proceduri fiind exclusiv lămurirea titlului executoriu în vederea executării corecte, în măsura în care dispozitivul hotărârii nu cuprinde măsuri suficient de clare. Totodată, prezentul demers nu poate lua nici forma acordării asistenței juridice contestatorilor în vederea punerii în executare a unei hotărâri judecătorești, în condițiile în care ambii contestatori au avut calitatea de pârâți în dosarul nr. x/2015 și au exercitat calea de atac a recursului în care puteau și trebuiau să expună toate aceste pretinse "dificultăți" de punere în executare a sentinței civile pronunțate. De altfel, Curtea a constatat că prin recursul promovat în dosar, contestatoarea Primăria Municipiului București a și invocat critici referitor la aplicarea Legii nr. 38/2003, susținând imposibilitatea stabilirii unei asemenea obligații pentru transportatorii autorizați constituiți ca persoane fizice autorizate/întreprinderi familiale sau ca societăți comerciale care au doar o autorizație de taxi. Or, reiterând aceste aspecte pe calea unei contestații la executare, solicitând lămurirea titlului executoriu, contestatorii tind la reanalizarea unei cauze definitiv soluționate, solicitând judecătorului să efectueze un nou raționament logico-juridic. Aceleași considerente se impun și cu privire la aspectele evidențiate de ambii contestatori în legătură cu o pretinsă necorelare legislativă dintre Legea nr. 448/2006 și modificările ulterioare aduse Legii nr. 38/2003, aceștia solicitând pe calea prezentului demers judiciar validarea unei interpretări diferite a dispozițiilor legale relevante în cauză față de considerentele expuse în sentința civilă a cărei lămurire se solicită. Or, maniera în care instanța care a soluționat litigiul în fond a interpretat și aplicat normele de drept material incidente în cauză fac obiect al unei căi de atac și nu al unei contestații la executare prin care se solicită lămurirea hotărârii. În prezenta cauză, obligațiile stabilite de instanța care a pronunțat sentința civilă nr. 2547/12.10.2015 în sarcina contestatorilor sunt clare și nu necesită lămuriri. Instanța a obligat "pârâții...să înlăture situația de discriminare a reclamantului prin efectuarea tuturor demersurilor administrative prevăzute de dispozițiile legale în vigoare în vederea obligării tuturor transportatorilor autorizați în regim taxi să dețină cel puțin un autovehicul special adaptat, destinat exclusiv efectuării serviciului public de transport în regim de taxi în favoarea persoanelor cu dezabilități care utilizează pentru deplasare cărucioare rulante electrice nepliabile." Nu se poate susține existența unor nelămuriri cu privire la noțiunea de "transportator autorizat în regim taxi" din moment ce aceasta cunoaște o definiție legală, Legea nr. 38/2003 fiind evocată în cuprinsul hotărârii a cărei lămurire se solicită. Așadar, destinatarii vizați de obligațiile stabilite prin titlu executoriu sunt bine determinați și nu necesită lămuriri din partea instanței. În realitate, se tinde în mod nepermis la modificarea dispozițiilor instanței care a pronunțat titlul executoriu prin adăugarea unor noi mențiuni precum "societăți comerciale deținătoare de parc auto" ori cu "numărul minim de mașini pe care ar trebui să le dețină un transportator autorizat pentru a fi obligat să dețină și o mașină adaptată". Nici explicarea noțiunii "să dețină" nu se impune în prezenta cauză întrucât, chiar dacă în aparență ar reprezenta o "lămurire" a unei dispoziții din titlul executoriu, Curtea apreciază că nu orice neînțelegere a părții cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu este susceptibilă de lămurire pe calea art. 712 alin. (2) sau art. 443 C. proc. civ., ci este necesar ca dispozitivul titlului executoriu să cuprindă, într-adevăr, dispoziții neclare ori potrivnice, împrejurare care reprezintă un impediment la executarea silită. Or, "deținerea" autovehiculelor de către transportatorii autorizați în regim taxi nu este susceptibilă de mai multe înțelesuri din perspectiva Legii nr. 38/2003. În ceea ce privește aplicarea sentinței civile față de dispeceratele de taxi, instanța a constat că și această chestiune a reprezentat un aspect litigios al cauzei soluționate definitiv, Înalta Curte de Casație și Justiție analizând în cadrul recursului formulat de B. S.R.L. obligația dispeceratului de a asigura o mașină adaptată transportului persoanelor cu handicap. Și în cadrul acestei solicitări de lămurire (evidențiată cu punctul 3 în contestația la executare), contestatoarea APISMB solicită instanței consiliere juridică pentru punerea în executare a titlului executoriu, nefiind susținute și dovedite piedici reale la punerea în executare. Referitor la lămurirea sintagmei "cărucior rulant electric nepliabil", Curtea a observat că în realitate contestatorii solicită modificarea dispozitivului sentinței civile definitive nr. 2547/12.10.2015 sub aspectul acestei noțiuni, și nu doar lămurirea titlului. Potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ. autoritatea de lucru judecat privește atât dispozitivul, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Dispozitivul unei hotărâri judecătorești care reprezintă un titlu executoriu nu poate fi supus interpretării și trebuie citit și înțeles împreună cu considerentele decizorii ale aceleiași hotărâri, relevante fiind, desigur, și considerentele instanței de control judiciar. Din această perspectivă, se constată că nu există neclarități nici în ceea ce privește noțiunea de "cărucior rulant electric nepliabil", dispozitivul fiind clar în sensul măsurilor ce trebuie luate pentru înlăturarea situației de discriminare a reclamantului. 7.2 Analiza motivelor de casare Înalta Curte constată că prin sentința civilă nr. 2547/12.10.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția A VIII-A, definitivă prin Decizia ICCJ nr. 1472/12.04.2018, prin care au fost respinse ca nefondate recursurile declarate, instanța, printre altele, a obligat pârâții Primăria Municipiului București prin Primarul General, Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București și Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București "să înlăture situația de discriminare a reclamantului prin efectuarea tuturor demersurilor administrative prevăzute de dispozițiile legale în vigoare în vederea obligării tuturor transportatorilor autorizați în regim de taxi să dețină cel puțin un autovehicul special adaptat, destinat exclusiv efectuării serviciului public de transport în regim de taxi în favoarea persoanelor cu dizabilități care utilizează pentru deplasare cărucioare rulante electrice nepliabile". Contestatoarea Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București a susținut că a întâmpinat numeroase probleme generate de neclaritatea titlului executoriu și a solicitat lămurirea acestuia, în primul rând, dacă obligația deținerii unei mașini adaptate pentru persoane cu dizabilități utilizatoare de scaun rulant electric nepliabil se aplică tuturor transportorilor autorizați, inclusiv celor care au un singur autovehicul, sau doar societăților comerciale (persoane juridice), deținătoare de parc auto. Instanța de fond a constatat că prin recursul promovat în dosar, contestatoarea Primăria Municipiului București a invocat critici referitor la aplicarea Legii nr. 38/2003, susținând imposibilitatea stabilirii unei asemenea obligații pentru transportatorii autorizați constituiți ca persoane fizice autorizate/întreprinderi familiale sau ca societăți comerciale care au doar o autorizație de taxi, astfel încât, reiterând aceste aspecte pe calea unei contestații la executare, solicitând lămurirea titlului executoriu, contestatorii tind la reanalizarea unei cauze definitiv soluționate, solicitând judecătorului să efectueze un nou raționament logico-juridic. Înalta Curte constată că, într-adevăr, recurenta-pârâtă a invocat pe calea recursului imposibilitatea stabilirii unei asemenea obligații pentru transportatorii autorizați constituiți ca persoane fizice autorizate/întreprinderi familiale sau ca societăți comerciale care au doar o autorizație de taxi, însă instanța de control judiciar a analizat motivul de casare, prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., prin raportare la cadrul normativ existent la data sesizării faptei de discriminare, reținând că recurentele-pârâte nici nu ar putea invoca existența unor dispoziții legale în sensul reglementării obligației de a asigura o mașină adaptată transportului persoanelor cu handicap, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (2) și (3) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap "(2) în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, toți operatorii de taxi au obligația să asigure cel puțin o mașină adaptată transportului persoanelor cu handicap care utilizează fotoliul rulant.(3) Constituie discriminare refuzul conducătorului de taxi de a asigura transportul persoanei cu handicap și a dispozitivului de mers." De asemenea, Înalta Curte a mai reținut că, în ceea ce privește comportamentul autorităților publice chemate în judecată, respectiv Primăria Municipiului București și Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială, "că potrivit dispozițiilor legale în vigoare – art. 9 alin. (1) lit. b), art. 22 și art. 64 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea dreptului persoanelor cu handicap, art. 9, 19 și 20 din Legea nr. 221/2010 pentru ratificarea Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006 și semnată de România la 26.09.2007, art. 79 și 80 din Legea asistenței sociale nr. 292/2001 – autorităților publice cu atribuții în privința persoanelor cu dizabilități le revine obligația de a asigura accesul nediscriminatoriu, în condiții de egalitate, cu ceilalți utilizatori, la serviciul de transport public local, care include și transportul public în regim de taxi. Astfel, obligațiile Agenției pentru Plăți și Inspecție Socială sunt stabilite de art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 448/2006, care prevede obligația de a constata și sancționa nerespectarea prevederilor legale. În speță, recurenta-pârâtă nu a luat nicio măsură pentru nerespectarea dispozițiilor art. 64 din Legea nr. 448/2006. În aceeași măsură, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă Primăria Municipiului București, deși îi revenea obligația să verifice modalitatea de licențiere a operatorilor de transport în regim de taxi, inclusiv din perspectiva îndeplinirii obligației legale de a asigura un vehicul destinat deplasării persoanelor având aceste dizabilități locomotorii și care utilizează cărucioare rulante electrice nepliante, astfel cum s-a procedat în cazul celorlalte mijloace de transport public, totuși aceasta nu a dovedit că și-ar fi îndeplinit aceste obligații legale, refuzul fiind din această perspectivă unul nejustificat și exprimat cu exces de putere, cu încălcarea drepturilor reclamantului.". Din cuprinsul acestor considerente, rezultă că contestatoarele nu au solicitat reanalizarea unei cauze definitiv soluționate, respectiv să efectueze un nou raționament logico-juridic, ci, în executarea obligației din cuprinsul titlului executoriu, de efectuare a tuturor demersurilor administrative prevăzute de dispozițiile legale în vigoare în vederea obligării tuturor transportatorilor autorizați în regim de taxi să dețină cel puțin un autovehicul special adaptat, destinat exclusiv efectuării serviciului public de transport în regim de taxi în favoarea persoanelor cu dizabilități care utilizează pentru deplasare cărucioare rulante electrice nepliabile, a solicitat instanței să lămurească noțiunea de "transportator", având în vedere că dispozițiile art. 64 alin. (2) și (3) din Legea nr. 448/2006 în forma existentă la data sesizării faptei de discriminare, nu folosește această noțiune ci noțiunea de operator de taxi. Astfel, potrivit art. 64 alin. (2) și (3) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap "(2) în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, toți operatorii de taxi au obligația să asigure cel puțin o mașină adaptată transportului persoanelor cu handicap care utilizează fotoliul rulant.(3) Constituie discriminare refuzul conducătorului de taxi de a asigura transportul persoanei cu handicap și a dispozitivului de mers.". Cum la data intrării în vigoare a Legii nr. 448/2006, Legea nr. 38/2003, făcea distincție între noțiunea de operator de transport taxi - persoană juridică română care deține în condițiile art. 3 alin. (3) un parc de autovehicule din categoria celor prevăzute pentru activitatea de taximetrie, dotate specific pentru efectuarea transportului de persoane sau bunuri în regim de taxi, după caz, și autorizat, în condițiile art. 9; (art. 6 lit. l) și taximetrist independent - persoană fizică autorizată conform legii, care desfășoară transport de persoane sau bunuri în regim de taxi cu un singur autovehicul aflat în proprietatea sa, demersul judiciar pentru lămurirea întinderii dispozitivului sentinței era justificat. Și aceasta cu atât mai mult cu cât în forma actuală art. 1 1 din Legea nr. 38/2003, definește la lit. v) termenul de transportator - persoană fizică, asociație familială sau persoană juridică înregistrate la registrul comerțului pentru a desfășura activități de transport cu vehicule rutiere și la lit. w) transportator autorizat - transportator care deține autorizație de transport privind transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere, eliberată de autoritatea de autorizare, în condițiile prezentei legi". Prin urmare, Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte încheierea recurată în sensul că, va admite, în parte, contestația formulată de contestatoarea Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București prin care a solicitat lămurirea titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2547/2015, pronunțată de Curtea de Apel București în ședința publică din data de 12.10.2015, în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin Decizia ICCJ nr. 1472/12.04.2018, în sensul că prin noțiunea de "transportator" se înțelege noțiunea de "operator de taxi" folosită de prevederile art. 64 alin. (2) și (3) din Legea nr. 448/2006 în forma existentă la data sesizării faptei de discriminare. În ceea ce privește celelalte puncte din contestație, prin care s-a solicitat ca instanța să lămurească care este numărul minim de mașini pe care ar trebui să le dețină un transportator autorizat pentru a fi obligat să dețină și o mașină adaptată, dacă operatorii de taxi trebuie să aibă în proprietate autovehiculul adaptat sau este suficient să dețină, sub orice formă prevăzută de lege, un astfel de autovehicul și dacă dispeceratul de taxi deține o mașină adaptată, se va considera că dispozițiile din titlul executoriu sunt duse astfel la îndeplinire și de transportatorii autorizați arondați la respectivul dispecerat, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, apreciază că aceste aspecte rezultă cu claritate atât din dispozitivul sentinței, cât și din considerentele acesteia și a deciziei. De asemenea, forma juridică a deținerii autovehiculul adaptat, respectiv dacă dispeceratul de taxi deține o mașină adaptată, se va considera că dispozițiile din titlul executoriu sunt duse astfel la îndeplinire și de transportatorii autorizați arondați la respectivul dispecerat, excede cadrului procesual astfel cum s-a stabilit inițial, autoritățile publice pârâte, în executarea obligației din titlul executoriu de efectuare a demersurilor administrative, vor face aplicarea dispozițiilor legale în vigoare, fiind în competența acestora aplicarea dispozițiilor legale, în regim de putere publică. Înalta Curte reamintește că instanța de contencios administrativ efectuează un control de legalitate asupra actelor administrative emise de administrație, aplicarea dispozițiilor legale în concret fiind de competența autorităților și instituțiilor publice, în concordanță cu principiul constituțional al separației puterilor în stat. Aceste lămuriri pe care recurenta le solicită instanței, ca și cea privind dimensiunile căruciorului rulant electric nepliabil despre care se vorbește în sentință, exced limitelor prevăzute de art. 712 alin. (2) din C. proc. civ., depășind chiar limitele investirii inițiale a instanței. Prin urmare, instanța de control judiciar va menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate.