Decizia nr. 1225/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2017, la data de 19 decembrie 2017, reclamantul Ministerul Justiției a chemat în judecată pe pârâții A. și Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București pentru obligarea acestora la restituirea sumelor achitate de Ministerul Justiției la data de 31 decembrie 2015 către Regia Autonomă de Transport București, Casa de Pensii a Municipiului București, Societatea Comercială de Transport Metrorex S.A., Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 2, Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 3 și Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 6, în cuantumul dispus pentru fiecare în parte prin dispozitivul sentinței penale nr. 30F/2012, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2009, desființată în parte prin decizia penală nr. 127/A/24.04.2013, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 530/13.02.2014, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2012, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și cu dobânda legală aferentă.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin încheierea din 23 aprilie 2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins ca inadmisibile cererile de chemare în garanție a Casei Naționale de Pensii și a Casei de Pensii a Municipiului București. Prin sentința civilă nr. 356 din 27 februarie 2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul Ministerul Justiției, în contradictoriu cu pârâții A., Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București, persoana față de care s~a formulat cerere de chemare în garanție, Ministerul Muncii și Justiției Sociale și intervenienta accesorie Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială; a obligat pârâtul A. la plata către reclamant a sumei de 869.944,87 RON, actualizată cu rata inflației și dobânda legală începând cu data plății prejudiciului, 30 decembrie 2015, și până Ia plata efectivă de către pârât; a obligat pârâta Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București la plata către reclamant a sumei de 1.479.244,85 RON, actualizată cu rata inflației și dobânda legală începând cu data plății prejudiciului, respectiv 30 decembrie 2015, și până la plata efectivă de către pârâtă; a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Muncii și Justiției Sociale, formulată de pârâta Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București; a obligat chematul în garanție Ministerului Muncii și Justiției Sociale la plata către pârâta Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București a sumei de 1.479.244,85 RON, actualizată cu rata inflației și dobânda legală începând cu data plății prejudiciului, 30 decembrie 2015, și până la plata efectivă de către pârâtă; a admis în parte cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială în interesul pârâtei Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia civilă nr. 686 A din 27 iunie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București împotriva încheierii din 23 aprilie 2018 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Prin decizia civilă nr. 132 A din 07 februarie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 356 din 27 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă în dosarul nr. x/2017; a admis apelul formulat de apelantul-chemat în garanție Ministerul Muncii și Protecției Sociale împotriva aceleiași sentințe; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție, formulată de pârâta Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București, în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Muncii și Protecției Sociale; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei civile nr. 132 A din 07 februarie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs pârâta Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate. Recursul declarat de pârâta Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București a fost motivat prin însăși cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., fiind invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Ca și chestiune prealabilă, recurenta-pârâtă a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru următoarele considerente: - prin sentința penală nr. 3OF/2012, pronunțată de Tribunalul București, desființată în parte prin decizia penală nr. 127/A/24.04.2013, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 530/13.02.2014, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2012, s-a dispus obligarea inculpaților în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata unor sume către părțile civile, iar prin sentința penală nr. 530/13.02.2014, părțile vătămate Regia Autonomă de Transport București, Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 1 București, S.C. Metrorex S.A., Casa de Pensii a Municipiului București, Consiliul Local Sector 6, Consiliul Local Sector 2, Consiliul Local Sector 3 s-au constituit părți civile în cursul urmăririi penale, actualizându-și pretențiile prin depunerea tabelelor cu sumele datorate de inculpații beneficiari; - în raport de dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în vigoare la data respectivă, a apreciat că prescripția dreptului la acțiune al părților vătămate pentru repararea pagubei a început să curgă la momentul constituirii ca părți civile în cursul urmăririi penale; - cu referire la art. 16 lit. b) și art. 17 din același decret, prescripția începută anterior anului 2009 a fost întreruptă prin trimiterea în judecată a inculpaților în dosarul nr. x/2009, noul termen de prescripție începând să curgă la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, respectiv 13 februarie 2014; - din perspectiva celor statuate prin decizia nr. 1/2014 a înaltei Curți de Casație și Justiție, a arătat că prescripția fiind începută și neîmplinită înainte de data de 01 octombrie 2011, părțile vătămate puteau formula acțiune în instanță pentru repararea pagubei până la data de 13 februarie 2017. - plata benevolă de către Ministerul Justiției a întregului prejudiciu, îi dă dreptul să se subroge în drepturile victimei, conform art. 1108 pct. 3 C. civ. de la 1864 - art. 1596 alin. (1) lit. c) din noul C. civ. - și să solicite suma restantă de la persoanele obligate la plată; - cu referire la dispozițiile art. 1593 alin. (1) din noul C. civ., art. 1106 -1109 din C. civ. de la 1864, a susținut că subrogându-se în drepturile părților vătămate, Ministerul Justiției a preluat și dreptul de a solicita suma plătită până la data de 13 februarie 2017. În dezvoltarea motivelor de recurs circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a expus următoarele critici: Un prim motiv de recurs vizează faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra solicitării referitoare la precizarea obiectului cauzei; - nepronunțarea asupra excepției nulității cererii de chemare în judecată determină imposibilitatea instanței de control judiciar de a verifica legalitatea și temeinicia sentinței în contextul în care a judecat cauza fără a ține cont de proveniența sumelor, modul de calcul al acestora sau legalitatea plăților făcute de Ministerul Justiției; - din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că toate drepturile plătite cu titlu de indemnizații au fost recuperate prin casele de pensii sectoriale, iar costurile abonamentelor de transport în comun au fost decontate integral de la bugetele locale ale unităților administrative teritoriale; Al doilea motiv de recurs se referă la împrejurarea că instanța care a judecat fondul nu a ținut cont de apărările formulate de pârâtă și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei din care rezultă că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect în condițiile în care sumele au fost recuperate de Casa de Pensii a Municipiului București, deoarece abonamentele au fost decontate integral de unitățile administrativ-teritoriale, context în care Ministerul Justiției a efectuat o plată nedatorată, neputându-se subroga în drepturile victimei în contradictoriu cu instituția recurentă. - după verificarea situațiilor plăților, reclamantul are posibilitatea de a acționa în instanță instituțiile cărora le-a restituit sumele de bani în data de 31 decembrie 2015, pentru recuperarea plăților nedatorate, însă nu există niciun temei legal pentru recuperarea acestora de la Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București, conducând la o îmbogățire fără justă cauză; Al treilea motiv de recurs vizează capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale, actualizată cu indicele de inflație; - instanța de apel în mod greșit a considerat că acest capăt de cerere este întemeiat fără a ține cont de apărările formulate de recurentă și ale Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială și de dispozițiile art. 73 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și cele ale art. 174 și art. 176 din Legea 207/2015 (Codul de procedură fiscală); - prin titlul executoriu (hotărârea penală de condamnare), nu s-a reținut nicio culpă a Agenției pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București în producerea prejudiciului cauzat părților civile din dosarul penal, răspunderea întemeindu-se exclusiv pe ideea de garanție generală obiectivă față de părțile civile afectate prin activitatea prepușilor săi și nu operează o situație în care s-a actualizat o creanță stabilită în bani. - din perspectiva dispozițiilor art. 1044, art. 1081, art. 1082 și art. 1088 din C. civ. de la 1864, a susținut că Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București nu se găsește în niciun raport contractual, în niciuna dintre situațiile reglementate de dispozițiile legale anterior menționate și nu are calitate de debitor în culpă al reclamantului; - a indicat cadrul normativ în baza căruia pârâta ar fi putut fi obligată la plata acestor dobânzi, respectiv art. 622 alin. (3), art. 627 alin. (1), art. 628 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., art. 1.535 din C. civ. și O.U.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar; - cu referire la art. 1 alin. (1), art. 2 și art. 6 din O.G. nr. 13/2011, precum și art. 1530 din noul C. civ., a arătat că în speță nu pot fi acordate dobânzi legale remuneratorii, întrucât sumele care se acordă de la bugetul de stat prin intermediul M.M.J.S. nu pot fi folosiți în alt scop decât cel pentru care au fost prevăzute în buget, conform Legii 500/2002 privind finanțele publice. Totodată, părțile nu au calitate de profesioniști în condițiile în care prin activitatea desfășurată nu se exploatează o întreprindere cu scop lucrativ, ci sunt instituții ale statului cu atribuții stabilite prin lege, care răspund pentru prepușii lor, în calitate de părți responsabile civilmente. Al patrulea motiv de recurs se referă la faptul că instanța nu a motivat respingerea apărărilor recurentei privind inexistența autorizării bugetare pentru asemenea cheltuieli (aprobare dată ordonatorilor de credite de a angaja și/sau de a efectua plăți, într-o perioadă dată, în limita creditelor de angajament și/sau bugetare aprobate), potrivit art. 4 din Legea nr. 500/2002 a finanțelor publice, cu modificările ulterioare; Al cincilea motiv de recurs se raportează la faptul că instanța care a judecat fondul cauzei, deși a admis în principiu cererea de intervenție a Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, conform art. 65 alin. (1) din C. proc. civ., prin sentință nu s-a pronunțat asupra apărărilor formulate de această instituție în susținerea Agenției pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București, încălcând astfel dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. Al șaselea motiv de recurs a arătat că respingerea în parte a cererii de intervenție a Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială s-a făcut tară ca instanța să invoce temeiurile de fapt și de drept ale acestei soluții, încălcând astfel dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. În ceea ce privește al șaptelea motiv de recurs, a arătat că instanța a admis cererea de chemare în judecată obligând, pe de o parte, prepusul reclamantei la plata întregii sume, iar pe de altă parte, au fost obligați și ceilalți pârâți, prin însumare, încă o dată la plata întregii sume, astfel că Ministerul Justiției beneficiază de dublul plății achitate; - din perspectiva principiilor răspunderii civile delictuale și ale acțiunii în regres, reclamanta putea fie să beneficieze de plata întregii sume de la propriul prepus, fie proporțional de la fiecare persoană obligată prin sentința penală, soluția pronunțată în prezenta cauză fiind lipsită de temei legal; Cu referire la dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 113/2011, a arătat că este organizată și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS), cu atribuții prevăzute de lege și funcționează în subordinea Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, iar cea din urmă este ordonator secundar de credite pentru Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București. Atâta timp cât între aceasta și Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București există raporturi juridice obligaționale, poate sta în judecată în calitate de parte, iar raportat la obiectul dosarului - "pretenții", potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 a finanțelor publice, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, repartizează creditele bugetare în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ.

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 09 martie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 132 A din 07 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a fixat termen pentru judecata recursului la data de 20 aprilie 2021, complet C6 noul C. proc. civ., în ședință publică, cu citarea părților.

Apărările formulate în cauză La data de 07 august 2020 (data depunerii prin poșta electronica), în termenul legal, intimatul-pârât Ministerul Muncii și Protecției Sociale a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală. La data de 13 august 2020 (data depunerii prin poștă electronică), în termenul legal, intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat de pârâta Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București. La data de 24 august 2020 (data depunerii la oficiul poștal), în termenul legal, intimatul-reclamant Ministerul Justiției a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, ca tardiv formulată, și a recursului, ca nefondat. La data de 24 august 2020 (data depunerii la oficiul poștal), recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Ministerul Muncii și Protecției Sociale, prin care a solicitat respingerea apărărilor, cu consecința admiterii recursului, astfel cum a fost formulat. La data de 27 august 2020 (data depunerii la oficiul poștal), aceeași parte a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, prin care a arătat că achiesează la apărările formulate de această instituție. La data de 14 septembrie 2020 (data depunerii la oficiul poștal), recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Ministerul Justiției, prin care a solicitat respingerea apărărilor, cu consecința admiterii recursului și respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prima critică vizează nemulțumirile recurentului legate de modul de soluționare a excepției dreptului la acțiune, apreciindu-se că prescripția dreptului la acțiune pentru repararea pagubei a început să curgă la momentul constituirii ca părți civile în cursul urmăririi penale; iar pe de altă parte, potrivit art. 16 lit. b) și art. 17 din Decretul 167/1958, ar fi operat întreruperea prescripției începută anterior anului 2009 urmare a trimiterii în judecată a inculpaților în dosarul nr. x/2009, noul termen de prescripție începând să curgă la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, respectiv 13 februarie 2014. Motivul invocat nu este fondat. Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca instanța să fi pronunțat o hotărâre care să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Or, în contextul operațiunii de interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, instanța de apel a constatat în mod corect că pârâta a invocat direct în cadrul căii de atac excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar reclamantul Ministerul Justiției a solicitat decăderea din dreptul de a se invoca această excepție. De asemenea, în mod just s-au interpretat prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., conform cărora "prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit", precum și dispozițiile art. 6 alin. (4) C. civ., care prevăd că "prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit". Pe de altă parte, s-a dat legala interpretare deciziei 1/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în judecarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că "prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigiile începute după 1 octombrie 2011". În cadrul operațiunii de determinare a momentului de începere a curgerii termenului de prescripție, corect s-a statuat că dreptul material la acțiune al reclamantului în cauza de față a început să curgă la data de 30.12.2015, respectiv 31.12.2015, date la care acesta a efectuat plata către RATB, Metrorex S.A., Casa de Pensii a Municipiului București, Direcția Impozite și Taxe sector 1 București, Direcția Venituri Buget Local sector 2, Direcția Impozite și Taxe sector 3 București, Direcția Impozite și Taxe sector 6 București, în temeiul sentinței penale nr. 30F/2012 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2009, desființată în parte prin decizia penală nr. 127/A/24.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 530/13.02.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2012. Urmare a interpretării și aplicării juste a prevederilor legale, s-a reținut în mod legal că acțiunea formulată de către reclamant are caracterul unei acțiuni în regres a comitentului plătitor al prejudiciului împotriva prepusului și a celuilalt comitent pentru prepușii acestuia din urmă, reclamantul tinzând la recuperarea sumelor la care a fost obligat în temeiul solidarității față de persoanele prejudiciate. În mod just nu s-a considerat data de început al curgerii dreptului material la acțiune al reclamantului, ca efect al întreruperii cursului prescripției, data rămânerii definitive a hotărârii penale, în condițiile în care, la data rămânerii definitive a hotărârii penale, reclamantul nu deținea un drept de regres, ci o obligație de plată către terții prejudiciați RATB, Metrorex S.A., Casa de Pensii a Municipiului București, Direcția Impozite și Taxe sector 1 București, Direcția Venituri Buget Local sector 2, Direcția Impozite și Taxe sector 3 București, Direcția Impozite și Taxe sector 6 București. Așadar, nu pot fi primite criticile de nelegalitate invocate sub acest aspect, ce vizează prescripția extinctivă, Curtea de apel concluzionând în mod corect că sunt incidente prevederile noului C. civ., și anume art. 2513 C. civ. și deci, că este aplicabilă sancțiunea decăderii pârâtei Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București din dreptul de a invoca excepția prescripției dreptului material la acțiune, nemaiimpunându-se analiza acesteia pe fond, în condițiile în care recurenta pârâtă nu a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în fața primei instanțe. În ceea ce privește motivul de recurs invocat de pârâtă, prin prisma incidenței prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., ce vizează o eventuală nepronunțare a instanței asupra solicitării pârâtei referitoare la precizarea obiectului cererii reclamantei, acesta nu poate fi primit. În primul rând, nu se poate reține aplicabilitatea art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci acesta ar putea fi încadrat în motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care ar fi fost incident în situația încălcării regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Or, în cauză, nu se constată nicio încălcare a vreunei reguli de procedură, Curtea concluzionând în mod corect că cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată, specifică în mod clar obiectul dedus judecății, reclamantul arătând atât motivele de fapt, cât și motivele de drept, ceea ce nu poate conduce la anularea cererii, așa cum solicitase recurenta. Instanța de apel a reținut corect că tribunalul s-a pronunțat asupra solicitării pârâtei referitoare la precizarea obiectului cererii, formulată prin notele de ședință din 23.03.2018, în condițiile în care, prin încheierea din 17.05.2018, instanța i-a solicitat reclamantului să formuleze precizări cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, reclamantul depunând aceste precizări la data de 22.06.2018 . Obiectul acțiunii formulate de Ministerul Justiției l-a constituit recuperarea unor sume pe care acesta le-a plătit ca și parte responsabilă civilmente către părțile civile din dosarul penal, respectiv către RATB, Metrorex S.A., Casa de Pensii a Municipiului București, Direcția Impozite și Taxe sector 1 București, Direcția Venituri Buget Local sector 2, Direcția Impozite și Taxe sector 3 București, Direcția Impozite și Taxe sector 6 București. iar instanța s-a pronunțat întocmai asupra acestuia, nesubzistând criticile recurentei referitoare la nepronunțarea de către instanță asupra excepției nulității cererii de chemare în judecată. În ceea ce privește criticile recurentei, prin care se invocă faptul că instanța nu a ținut cont de apărările formulate de pârâtă și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, din care rezultă că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect în condițiile în care sumele au fost recuperate de Casa de Pensii a Municipiului București, acestea nu pot atrage incidența vreunui motiv de nelegalitate din cele reglementate de art. 488 C. proc. civ.. Cererea de chemare în judecată a vizat acțiunea în regres. a comitentului plătitor (reclamantul) împotriva propriului prepus, cât și împotriva celuilalt comitent, sumele solicitate nu au fost achitate, iar instanța de apel a conchis în mod corect că sumele ce făceau obiectul cauzei invocate de recurentă proveneau dintr-o altă cauză penală, soluționată prin sentința penală nr. 866/15.11.2010 pronunțată în dosarul nr. x/2006, conform mențiunilor din cuprinsul întâmpinării, decât cele ce fac obiectul prezentei cauze. Și motivul de recurs invocat de recurentă privind modalitatea de soluționare de instanță a cererilor accesorii privind dobânda legală și actualizarea cu indicele de inflație (circumscris dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.) este nefondat, neputându-se identifica interpretarea sau aplicarea nelegală a vreunei prevederi legale, de drept comun, privind dobânda legală și actualizarea cu indicele de inflație. Corect instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 73 1 din Legea nr. 500/2002 nu sunt aplicabile cauzei de față, câtă vreme plata efectuată de către Ministerul Justiției nu prezintă caracterul unei "plăți nelegale din fonduri publice", că ea a fost efectuată în baza unei hotărâri judecătorești, iar temeiul acțiunii formulată de reclamant împotriva pârâte este mecanismul răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, ceea ce nu poate atrage incidența unei plăți bugetare nelegale. Astfel, nu se justifică criticile formulate deoarece în mod just nu s-a reținut caracterul fiscal al creanței, considerându-se de către instanță că antrenarea răspunderii civile a pârâtei s-a făcut nu în calitate de autor al prejudiciului, ci de comitent, fiind vorba de o răspundere civilă obiectivă, independentă de culpa comitentului, și drept urmare, nu subzistă nici motivele ce vizează inexistența autorizării bugetare. Curtea de apel a mai reținut că operează întârzierea de drept, față de dispozițiile art. 1523 lit. e) C. civ., aplicabile în materia răspunderii civile delictuale, nefiind necesară punerea în întârziere, iar dobânzile la care pârâta a fost obligată sunt penalizatoare. Pe de altă parte, corect s-a reținut cumulul dobânzii legale cu actualizarea cu indicele de inflație, nefiind justificată critica privind nelegala interpretare a prevederilor art. 622 alin. (3), art. 627 alin. (1), art. 628 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., art. 1.535 din C. civ. sau ale O.U.G. nr. 13/2011. Un alt motiv, de asemenea, nefondat, vizează faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra apărărilor formulate de intervenienta Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, în susținerea pârâtei Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București. Cu privire la această critică formulată și în apel, corect s-a statuat că prima instanță a reținut în considerentele hotărârii că cererea de intervenție accesorie a fost admisă în parte, în sensul celor reținute cu privire la cererea de chemare în judecată, respectiv că pârâta Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București nu răspunde pentru pârâtul A. întrucât acesta este prepusul reclamantului și că, drept urmare, respingerea în parte a cererii de intervenție accesorie a fost efectul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată și a obligării pârâtei APISMB la plata unei părți dintre pretențiile formulate de reclamantă. Astfel, nu se verifică cele invocate privind o greșită interpretare sau aplicare a prevederilor legale incidente. Nici al șaselea motiv de recurs invocat nu este fondat, deși se arată că respingerea în parte a cererii de intervenție a Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială s-a dispus fără ca instanța să invoce temeiurile de fapt și de drept ale acestei soluții, nu se verifică vreo încălcare a dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și a art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Astfel, pentru a opera motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Or, în cauză, instanța de apel a indicat temeiurile de fapt și de drept ale soluției pronunțate, inclusiv pe cererea de intervenție a Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială. În ceea ce privește motivul de recurs, prin care se arată că instanța a admis cererea de chemare în judecată obligând, pe de o parte, prepusul reclamantei la plata întregii sume, iar pe de altă parte, au fost obligați și ceilalți pârâți, prin însumare, încă o dată la plata întregii sume, astfel că Ministerul Justiției beneficiază de dublul plății achitate, nici acesta nu poate conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate. Așa cum a considerat și instanța de apel, nu există o obligare a celor doi pârâți la plata întregii sume solicitate de reclamant, ci doar la plata unor părți din sumele solicitate de reclamantă, proporțional cu prejudiciul produs de pârâți, și care cumulate, nu depășesc sumele solicitate de reclamant. Pentru aceste considerente, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 132 A din 07 februarie 2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.