ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4998/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28.12.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Casa Națională de Pensii Publice, Casa Locală de Pensii Sector 1 București: anularea tuturor actelor administrative emise de pârâți pentru aplicarea în practică a dispozițiilor art. XXIV pct. 14, 16 și 18 - 19 din O.U.G. nr. 130/2021 privind reținerea din pensia de serviciu a reclamantei a contribuțiilor la asigurările de sănătate în cuantum de 10% din ceea ce depășește limita de 4000 RON, începând cu data de 01.01.2022 până la data sistării reținerilor; obligarea pârâților la repararea prejudiciului produs ca urmare a aplicării dispozițiilor anterior menționate, respectiv obligarea acestora la plata unei sume egale cu totalul sumelor reținute lunar, începând cu data de 01.01.2022 și până la sistarea reținerilor, indexate cu rata inflației; obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumelor reținute cu titlu de contribuție la asigurările de sănătate, calculate de la data primei rețineri și până la data acoperirii integrale a prejudiciului; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin încheierea din 30 mai 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței materiale și excepția netimbrării, ca neîntemeiate. Prin sentința nr. 1054 din 21 iunie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a hotărât următaorele: a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Casa Națională de Pensii Publice și Casa Locală de pensii sector 1 și a respins cererea formulată în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a respins excepțiile nulității, inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiate; a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere având ca obiect repararea prejudiciului produs prin obligarea la plata sumelor reținute începând cu data de 1.01.2022; a obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamantă a unei sume reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a sumelor reținute reclamantei A., începând cu luna ianuarie 2022, cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate în temeiul art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 și la plata dobânzii legale aferente sumelor reținute, de la data fiecărei rețineri și până la plata sumelor reținute; a obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 350 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 1054 din 21 iunie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, respectiv a încheierii din 30 mai 2025, pârâtul Guvernul României a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea în întregime a cererii de chemare în judecată, formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României. 3.1. Prin cel dintâi motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că, deși este întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cererea de chemare în judecată nu respectă nici exigențele de admisibilitate specifice temeiului de drept invocat și nici cele ale art. 194 C. proc. civ. Astfel, invocarea dispozițiilor art. 9 este doar formală, excepția de neconstituționalitate neputând reprezenta, prin ea însăși, motivarea impusă de art. 194 C. proc. civ. Mai mult, instanța de judecată a nesocotit faptul că, în privința prejudiciului, acesta nu fost cuantificat de reclamant, ci s-au făcut doar susțineri evazive privind natura acestuia. Totodată, instanța de judecată nu putea admite față de Guvernul României pretențiile reclamantului cu privire la acordarea și plata despăgubirilor reprezentate de actualizarea sumei, întrucât aceasta ar însemna o obligație la imposibil. 3.2. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este incident și sub aspectul faptului că instanța de fond s-a considerat competentă să judece cauza, în condițiile în care pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale, iar din motivarea sentinței recurate nu reiese că s-a pronunțat asupra acestei excepții, ceea ce presupune și încălcarea principiului dreptului la apărare (art. 13 C. proc. civ.), a rolului activ al instanței (art. 22 C. proc. civ.), cât și al normelor conținute de art. 248 C. proc. civ. 3.3. A mai susținut recurentul-pârât că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea competenței materiale, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 și, în subsidiar, la pct. 8 din C. proc. civ. Instanța de fond a apreciat eronat că a fost sesizată cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004. Contrar celor reținute de instanța de fond, a susținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 153 din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora litigiile ce privesc modul de stabilire și de plată a drepturilor de pensie sunt cauze de asigurări sociale, iar nu de contencios administrativ. De asemenea, a solicitat a se avea în vedere prevederile O.U.G. nr. 4/2023, care dă în competența caselor teritoriale și sectoriale de pensii obligația de a restitui sumele reținut cu titlu de CASS, astfel că Guvernul României nu are atribuții și nici nu poate fi obligat la restituirea sumelor reținute și nici la plata accesoriilor acestora. Ca atare, Guvernul României nu poate fi considerat debitor în raportul juridic de drept material dedus judecății. Recurentul-pârât solicită a fi avute în vedere și Deciziile nr. 3526/2011 și nr. 3792/2011, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în litigii similare, raportat la obiectul cererii reclamantului, care vizează operațiuni specifice de calcul și plată/restituire a CASS reținută din pensie, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței specializate în jurisdicția asigurărilor sociale. 3.

Prin cel de-al patrulea motiv de recurs, subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., pârâtul Guvernul României a susținut interpretarea/aplicarea greșită a art. 30 alin. (4), art. 32 și art. 33 C. proc. civ., în sensul că cererea reclamantului era rămasă fără obiect/lipsită de interes în întregime, respectiv și în privința accesoriilor reprezentate de dobânda legală și indexarea cu rata inflației, iar nu doar a obligației principale, în temeiul principiului accesorium sequitur principale, ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 4/2023. 3.

Prin cel de-al cincilea motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a criticat greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României. A susținut că prima instanță a dispus în mod greșit în sarcina sa o obligație de plată, atât timp cât Guvernul României nu are capacitate juridică civilă, putând sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, astfel cum rezultă din prevederile art. 102 și 108 din Constituție. Astfel fiind, Guvernul României, ca organ colegial, nu are capacitate juridică civilă, iar în situația în care ar cădea în pretenții, fiind obligat la plata unor sume de bani către reclamant, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire. A arătat recurentul-pârât că Guvernul României nu are atribuții în calcularea și reținerea din pensii a contribuției de asigurări sociale de sănătate și nu poate fi obligat să plătească despăgubirile solicitate prin acțiune, câtă vreme sumele au fost calculate și reținute de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale. Competența restituirii sumelor reținute este dată prin lege, în mod expres, în sarcina caselor de pensii, conform O.U.G. nr. 4/2023, astfel că Guvernul României nu este debitor în raportul juridic de drept material dedus judecății. 3.

Prin cel de-al șaselea motiv de recurs, circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a prezentat critici pe fondul cauzei, susținând că în mod greșit a fost obligat la plată, câtă vreme sumele pretinse sunt o componentă a raportului de asigurări sociale cu entitățile plătitoare a drepturilor de pensie, astfel că obligația de plată a sumelor trebuie stabilită în sarcina acestor entități. Raportul de drept material în baza căruia s-a format raportul de drept procesual dedus judecății se referă la încălcarea drepturilor de pensie, astfel încât nu poate fi angajată răspunderea delictuală a Guvernului României. A apreciat recurentul-pârât că s-a reținut greșit că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar nu cele cuprinse în Legea nr. 263/2010. De asemenea, a considerat că în cauză nu s-au administrat probatorii care să susțină pretențiile formulate. Neconstituționalitatea unei ordonanțe de guvern nu poate fi considerată automat și integral un temei pentru răspundere. Solicitarea de restituire a sumelor reținute din pensie de către casa de pensii și restabilirea situației anterioare nu poate genera obligații în sarcina unor subiecte de drept care nu au fost părți ale raportului juridic inițial. În acest sens, a invocat dispozițiile O.U.G. nr. 4/2023 și a arătat că menținerea soluției din sentință ar însemna eludarea actului normativ adoptat de legiuitor în vederea reparării prejudiciului, astfel cum se indică în preambulul său. A mai arătat că nici dispozițiile Legii nr. 263/2010 și nici alte norme legale nu prevăd ca plata drepturilor de pensie să fie actualizată cu rata inflației și dobânda legală, în materie de pensii, rata inflației acoperindu-se prin actualizarea punctului de pensie și prin majorarea, prin acte normative, a cuantumului acestora. În subsidiar, a solicitat a se avea în vedere dispozițiile art. 1, art. 2 și art. 8 din O.G. nr. 13/2011, precum și art. 2 din O.G. nr. 22/2002 și împrejurarea că autoritatea pârâtă nu a stabilit prin convenție dobânda legală, dar nici nu poate fi pusă în întârziere. Se prevalează recurentul-pârât și de dispozițiile art. 1539 și art. 1530 din C. civ., susținând că nu există temei legal pentru plata dobânzii legale. În fine, recurentul-pârât Guvernul României a criticat și soluția de obligare la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 350 RON. 4. Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică. A solicitat respingerea susținerilor recurentului-pârât referitoare la excepția necompetenței materiale a curții de apel, nulității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive a Guvernului. Pe fondul cauzei, a susținut că este îndreptățită la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat prin actualizarea sumelor reținute cu indicele de inflație și acordarea dobânzii legale. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Guvernul României este nefondat, pentru următoarele considerente: Pentru a răspunde criticilor formulate de pârâtul Guvernul României, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a susținut existența unei vătămări în drepturile și interesele sale legitime prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate și în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON, act normativ care a fost declarat neconstituțional prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022. Înalta Curte reține că, prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privința trimiterii la art. 1573 și alin. (7) 1 Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale. Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv. În raport de această cronologie legislativă, prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a despăgubirilor constând în plata actualizării cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare aferente prejudiciului efectiv suferit de reclamantă determinat potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 4/2023, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective. În recurs, pârâtul Guvernul României a formulat critici care pot fi rezumate ca referindu-se la (vor fi enumerate în ordinea în care vor fi ulterior analizate): a) greșita respingere a excepției nulității și inadmisibilității acțiunii; b) competența de soluționare a cauzei, care, în opinia pârâtului, revenea instanței specializate în soluționarea cauzelor circumscrise jurisdicției speciale a asigurărilor sociale, conform Legii nr. 263/2010; c) încălcarea dispozițiilor art. 13 și art. 22 C. proc. civ., prin nepronunțarea asupra excepției necompetenței materiale; d) greșita aplicare a prevederilor art. 30 alin. (4), art. 32 și art. 33 C. proc. civ., în ceea ce privește admiterea excepției lipsei de interes/de obiect a acțiunii, excepție care în opinia recurentului-pârât trebuia admisă cu privire la integralitatea pretențiilor din acțiune; e) nelegalitatea soluției pe fond a cauzei. Totodată, recurentul-pârât a criticat și soluția pronunțată asupra cererii accesorii de plată a cheltuielilor de judecată. II.1. Înalta Curte nu va primi criticile recurentului-pârât Guvernul României, referitoare la soluția dată excepției nulității/inadmisibilității acțiunii. Astfel cum a reținut prima instanță, cererea de chemare în judecată cuprinde toate elementele prevăzute de art. 194 C. proc. civ., inclusiv obiectul pretențiilor reclamantului și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 200 C. proc. civ. Cât privește cuantumul prejudiciului, acesta are un cuantum determinabil în privința accesoriilor solicitate, dată fiind natura și modul de calcul a acestora, dobânzile curgând continuu, pentru fiecare zi de întârziere în plata debitului principal, iar rata inflației suferind modificări în funcție de climatul economic. Aspectele învederate în calea de atac de recurentul-pârât cu privire la pretinsa nedovedire a prejudiciului sau la neindicarea unui mod de calcul adecvat țin de fondul cauzei, reprezentând elemente de temeinicie sau netemeinicie a acțiunii, iar nu de neîntrunire a cerințelor prevăzute de art. 194 C. proc. civ. II.2. În ceea ce privește al doilea rând de critici, recurentul-pârât a susținut că litigiul privește jurisdicția asigurărilor sociale, astfel încât, conform Legii nr. 263/2010, competența materială de soluționare a cauzei revine instanței specializate în jurisdicția asigurărilor sociale. A apreciat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, aspect confirmat și de prevederile O.U.G. nr. 4/2023, care stabilesc în sarcina caselor de pensii teritoriale și sectoriale obligația de restituire a sumelor reținute conform O.U.G. nr. 130/2021. Este de observat, în prealabil, că deși recurentul-pârât se referă la competența materială a instanței de judecată, în realitate criticile sale vizează în principal competența materială procesuală de soluționare a pricinii, fiind pusă în discuție în principal natura litigiului, de contencios administrativ sau de asigurări sociale, iar competența materială a instanței care ar soluționa cauza în fond (tribunal sau curte de apel) reprezintă o consecință a stabilirii competenței materiale procesuale. Prin cererea de chemare în judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 9 alin. (4) - (5) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri constând în indexarea sumelor sumelor reținute din pensia lunară, potrivit O.U.G. nr. 130/2021, cu rata inflației și plata dobânzii legale aferente, susținând existența unei vătămări cauzate prin punerea în aplicare a prevederilor acestui act normativ, declarat neconstituțional prin decizia Curții Constituționale nr. 650/2022. Raportat la scopul urmărit de reclamantă prin introducerea cererii pe rolul instanței de judecată, respectiv la obiectul acțiunii, constând în obligarea autorităților pârâte la plata de despăgubiri pentru vătămarea produsă prin aplicarea dispozițiilor unei ordonanțe de urgență a Guvernului declarată neconstituțională, competența materială, materială procesuală și teritorială de soluționare a cauzei se stabilește în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (5) coroborate cu art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004. Prezenta cauză este de competența instanței de contencios administrativ și fiscal, iar nu a celei specializate în litigii de asigurări sociale, nefiind în prezența unui litigiu care vizează modul de calcul și plată a pensiei, cum greșit susține recurentul-pârât. Acțiunea analizată nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamantă și casa de pensii, față de atribuțiile conferite prin lege acestei autorități, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională. Cât privește argumentele recurentului-pârât întemeiate pe dispozițiile O.U.G. nr. 4/2023 și pe atribuțiile ce revin caselor de pensii, respectiv Guvernului României, acestea vizează calitatea procesuală pasivă, mai exact stabilirea autorității pârâte căreia îi revine obligația legală de a o dezdăuna pe reclamantă, iar nu chestiunea competenței materiale procesuale a instanței de judecată. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ. II.3. Înalta Curte nu poate primi nici criticile referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 13 și art. 22 C. proc. civ., sub aspectul nepronunțării instanței de fond asupra excepției necompetenței materiale a instanței, în condițiile în care prin încheierea din data de 30 mai 2023 (de amânare a pronunțării, ce face corp comun cu hotărârea), prima instanță a respins excepția necompetenței materiale, pentru motivele consemnate în acea încheiere. II.4. Înalta Curte va respinge, ca nefondate, și criticile prin care se susține că, în aplicarea art. 30 alin. (4), art. 32 și art. 33 din C. proc. civ., instanța de fond ar fi trebuit să admită excepția lipsei de interes/de obiect cu privire la acțiunea formulată de reclamantă, raportat la prevederile O.U.G. nr. 4/2023. Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/15.02.2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial nr. 138/17.02.2023, sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate. Potrivit art. 2 din același act normativ, restituirea sumelor prevăzute la art. 1 se face, din oficiu, de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum și de către casele de pensii sectoriale și de către entitățile care plătesc venituri din pensii. Or, câtă vreme prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus doar restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamant prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite și plății dobânzilor legale aferente acestor sume, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile din recurs formulate de pârâtul Guvernul României vizând obligația de plată a acestor accesorii. Despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 sunt aferente prejudiciului și constau în devalorizarea monedei datorită inflației și lipsirea reclamantului de folosința sumei solicitate (dobânda legală), aceste pretenții nefiind recunoscute de pârât și nebeneficiind de o modalitate de reparație stabilită prin măsuri legislative. II.5. Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate formulate de pârâtul Guvernul României cu privire la greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, sunt în mare parte preluate și în motivul de recurs referitor la fondul cauzei, astfel că vor fi analizate prin considerente comune. În ceea ce privește pretinsa lipsă a capacității juridice civile, recurentul Guvernul României a susținut, în esență, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă. Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamantă în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului. Cum pretențiile reclamantei nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător. În consecință, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate. Referitor la argumentele recurentului-pârât Guvernul României vizând lipsa calității sale procesuale pasive, ca urmare a lipsei atribuțiilor legale de plată a pretențiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect calitatea acestei autorități de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate. În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susținut că această obligație ar reveni Casei de Pensii, prin casele de pensii teritoriale sau sectoriale, entități care au reținut din pensia reclamantei sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală. Contrar acestor susțineri și în acord cu considerentele primei instanțe, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", oferă posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative". Cerere de chemare în judecată formulată de reclamant este întemeiată pe acest text de lege și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamantul. Faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamantă, au fost efectuate de Casa de Pensii, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. După cum s-a arătat anterior, cererea reclamantei nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamantă și casa teritorială de pensii, în raport de atribuțiile conferite prin lege acestei autorități, ci obiectul cauzei îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ. Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională. Înalta Curte mai reține că pretențiile rămase în discuție, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale și a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflație. Astfel fiind, obligația de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei datorită inflației și, pe de altă parte, în lipsirea reclamantei de folosința sumei solicitate (dobânda legală), aparținând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamantului, printr-un act normativ neconstituțional, a obligației de plată a unei contribuții. În concluzie, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate neconstituționale, acesta justificând calitatea procesuală în cauză și având obligația de a o despăgubi pe reclamantă pentru prejudiciile cauzate prin emiterea O.U.G. nr. 130/2021. Nefondate sunt și criticile recurentului-pârât referitoare la lipsa unui temei legal de obligare a sa la plata dobânzii legale și a indexării cu rata inflației. Prevederile art. 1531 C. civ. instituie principiul reparării integrale a prejudiciului, care presupune acoperirea atât a pierderii efectiv suferite, în cauză echivalentă ratei inflației, cât și a beneficiului nerealizat, echivalent dobânzii legale. Or, având în vedere că, de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 130/2021, reclamanta a fost lipsită de plata sumelor reținute din veniturile din pensii în temeiul dispozițiilor acestei ordonanțe, care au fost declarate neconstituționale, este întemeiată cererea sa de acordare a dobânzii legale aferente acestor sume și de actualizare a lor cu rata inflației, având în vedere necesitatea reparării integrale a prejudiciului suferit. În rest, argumentele invocate cu privire la procedura executării obligațiilor de plată a instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, conform O.G. nr. 22/2002, nu interesează în prezenta cale de atac, fiind aspecte ulterioare soluționării cauzei, de punere în executare a hotărârii judecătorești definitive, neavând relevanță cu privire la fondul raporturilor juridice pe care instanța este chemată să îl dezlege. În consecință, vor fi respinse, ca nefondate, criticile recurentului-pârât Guvernul României, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la calitatea procesuală pasivă a acestei autorități, precum și la fondul cauzei. Referitor la cheltuielile de judecată contestate de recurentul-pârât, Înalta Curte constată, contrar susținerilor acestuia, că instanța de fond a stabilit în mod corect debitorul obligației de plată a cheltuielilor suportate de reclamant. Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată la suportarea cheltuielilor făcute de partea care a câștigat, iar în speță pârâtul Guvernul României reprezintă autoritatea publică față de care acțiunea a fost admisă și a fost obligată la plata despăgubirilor solicitate de reclamantă (în privința celorlalți pârâți fiind admisă excepția lipsei calității procesuale pasive), astfel că, fiind în culpă procesuală, îi revine și obligația plății cheltuielilor avansate de reclamantă pentru susținerea litigiului. Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate/casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României, ca nefondat.