ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6129/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6129/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 7 decembrie 2021
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea formulată la data de 23.08.2021, reclamanta societatea Compania de Apă Olt S.A. a solicitat restituirea cauțiunii în cuantum de 16.902 RON achitată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Olt și consemnată potrivit recipisei de consemnare nr. x, emisă de A. la data de 22.08.2017.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a formulat cerere înregistrată pe rolul Tribunalului Olt sub nr. x/2017, având ca obiect suspendarea efectelor actelor administrative reprezentate de Decizia de Impunere nr. x/23.06.2017 și Raportul de Inspecție Fiscală nr. x/23.06.2017, solicitând anularea acestora.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
Prin Sentinta civilă nr. 1414 din data de 04.10.2017, Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2017 a admis exceptia necompetentei materiale a acestei instante și a declinat competența de solutionare a cauzei în favoarea Curtii de Apel Craiova.
S-a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect suspendarea efectelor actelor administrative reprezentate de Decizia de Impunere nr. x/23.06.2017 și Raportul de Inspectie Fiscală nr. x/23.06.2017, privind pe reclamanta societatea Compania de Apă Olt S.A. în contradictoriu cu pârâta Primăria Mun. Slatina - Direcția Generală Economică în favoarea Curții de Apel Craiova – secția contencios administrativ.
La data de 04.12.2017, Curtea de Apel Craiova a respins cererea având ca obiect suspendare executare act administrativ, iar ulterior, la data de 13.02.2019, Înalta Curte de Casație si Justiție a admis, definitiv, recursul formulat de către reclamantă și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere x/23.06.2017, până la soluționarea definitivă a litigiului în fond, ce formează dosarul nr. x/2018 al Curtii de Apel Craiova. În cadrul cererii de suspendare provizorie, reclamanta a depus recipisa de consemnare a cautiunii nr. x din data de 22.08.2017 în cuantum de 16.902 RON.
Dosarul de fond nr. x/2018 a fost soluționat în mod definitiv de către Înalta Curte de Casatie și Justiție la data de 17.09.2020 prin Decizia nr. 4414/2020.
Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 256 din 20 septembrie 2021 a admis excepția necompetenței materiale în soluționarea cauzei, a declinat soluționarea cererii formulată de reclamanta societatea Compania de Apă Olt S.A. în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Slatina Prin Primar – cu în favoarea Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 2 din data de 27.10.2021 a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta societatea Compania de Apă Olt S.A. în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Slatina prin Primar, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat conflict negativ de competență și a dispus suspendarea procesului și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, competentă în soluționarea conflictului de competență.
Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Olt pentru următoarele considerente:
Obiectul dedus judecății de către reclamanta societatea Compania de Apă Olt S.A. este restituirea cauțiunii achitate în cadrul dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Olt, dosar având ca obiect suspendare executare act administrativ, respectiv Decizia de Impunere nr. x/23.06.2017 și Raportul de Inspectie Fiscală nr. x/23.06.2017.
Pentru soluționarea cererii având ca obiect suspendarea efectelor actelor administrative reprezentate de Decizia de Impunere nr. x/23.06.2017 și Raportul de Inspectie Fiscală nr. x/23.06.2017, reclamanta a achitat cauțiunea în cuantum de 16.902 RON, conform recipisei de consemnare nr. x din 22.08.2017, fiind menționat faptul că este achitată în cadrul dosarului nr. x/2014 pe seama și la dispoziția Tribunalului Olt.
Potrivit art. 1064 C. proc. civ. "(2) Cauțiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviințarea măsurii pentru care aceasta s-a depus."
Prin urmare, restituirea cauțiunii nu poate fi dispusă decât de către instanța pe seama și la dispoziția căreia a fost consemnată și care deține registrul special de consemnare a cauțiunii, în speță Tribunalul Olt.
Faptul că pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a fost înregistrat dosarul nr. x/2017, format prin declinare competenței de soluționare a cererii de suspendare a actelor administrativ fiscale, nu poate atrage competența de soluționare a cererii având ca obiect restituirea cauțiunii de către Curtea de Apel Craiova, aceasta nefiind instanța pe seama și la dispoziția căreia a fost achitată cauțiunea.
Așadar, pentru a putea fi restituită cauțiunea este necesară, în primul rând, îndeplinirea condiției de a fi adrersată cererea de restituire instanței pe seama și la dispoziția căreia s-a consemnat depunerea cauțiunii.
În concluzie, întrucât reclamanta a plătit cauțiunea pe seama și la dispoziția Tribunalului Olt, în cadrul dosarului nr. x/2017, competența materială și teritorială de soluționare a cererii având ca obiect restituire cauțiune revine acestei instanțe, indiferent de faptul că, asupra măsurii suspendării s-a pronunțat Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2017.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta Compania de Apă Olt S.A. în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Slatina prin primar, în favoarea Tribunalului Olt.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2021.