Decizia nr. 667/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 1414/2017 a Tribunalului Olt

Cererea de suspendare a executării Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Olt, reclamanta Compania de Apa Olt S.A., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Slatina - Direcția Generala Economica a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună suspendarea efectelor actelor administrative - decizia de impunere nr. x/23.06.2017 si a raportului de inspecție fiscala nr. x/23.06.2017 ambele emise de către intimata pana la soluționarea definitiva a prezentei cauze. 1.

Hotărârile pronunțate în cauză Prin sentința nr. 1414 din data de 04 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe invocată de pârâta Primăria mun. Slatina - Direcția Generală Economică și, pe cale de cosecință, a fost declinantă competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. Compania de Apă Olt S.A. în contradictoriu cu pârâta Primăria mun. Slatina - Direcția Generală Economică în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ, având în vedee că în speță, valoarea obiectului prezentei cereri depășește suma de 1.000.000 RON, împrejurare în care, criteriul valoric stabilit de art. 10 alin. (1) din legea nr. 554/2004 atarge competența curții de apel. Învestită cu soluționarea cauzei, Curțea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 649/2017 pronunțată în data de 4 decembrie 2017, a respins cererea formulată de reclamanta Compania de Apă Olt S.A. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Slatina-Direcția Generală Economică, având ca obiect suspendare executare act administrativ. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 649 din 04 decembrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamanta Compania de Apă Olt S.A ., în condițiile art. 493 C. proc. civ. Susținând că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare,admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x emisă de către intimata până la soluționarea definitivă a litigiului de fond. Criticile formulate de recurentă au vizat, în esență, următoarele aspecte: Raportat la solicitarea formulată de către recurentă instanța a dispus respingerea cererii având ca obiect suspendare act administartiv reținând că, în dreptul administrativ român, operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, făra însă ca acest lucru sa impieteze asupra prerogativei instanței de a dispune asupra suspendării executării actului administrativ. În speța dedusă judecății instanța a reținut ca nu există indicii de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. A mai reținut instanța și faptul ca " simplele afirmații făcute în conținutul cererii de suspendare nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucura actul. Ca un ultim aspect instanța de fond a reținut că nu este justificată susținerea recurentei că punerea în executare ar determina imposibilitatea efectuării unor plăți de către subscrisa cu consecința afectării activității, în opinia instanței neexistând iminenta producerii unei pagube materiale. Arată în continuare recurenta că pentru creanțele rezultate din raporturi juridice contractuale (chirii, redevențe, altele decât cele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 207/2015, dividendele cuvenite statului/unităților administrativ-teritoriale ca urmare a deținerii de acțiuni la diverse societăți comerciale) sunt aplicabile prevederile dreptului comun în ceea ce privește regimul juridic, mai puțin recuperarea pe calea executării silite. Această din urmă activitate a fost dată în competența executorilor fiscali (din Agenția Națională de Administrare Fiscală sau ai unităților administrativ-teritoriale), care efectuează executarea silită în baza titlului executoriu obținut în condițiile dreptului comun, însă după regulile corespunzătoare din Legea nr. 207/2015. În opinia recurentei,pentru a obține de la subscrisa dividende precum si acesoriile acestora erau aplicabile dispozițiile dreptului comun. Altfel spus, raportat la considerentele reținute de către Înalta Curțe în decizia nr. 66 din 12 iulie 2017, pentru pretenții cu privire la dividende/accesorii, intimata trebuia sa formuleze o cerere de chemare in judecata și nu sa treacă direct la emiterea deciziilor de impunere, asa cum în mod legal aceasta a procedat. În acest sens a arătat că, în raport cu circumstanțele cauzei, dispozițiile art. 623 din C. proc. civ., ce instituie regula executării titlurilor de către executorul judecătoresc, precum și excepția privind executarea titlurilor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene și bugetului Comunității Europene a Energiei Atomice, se impun a fi corelate cu normele privind executarea creanțelor fiscale, respectiv art. 220 alin. (5) raportat la art. 220 alin. (4) și art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015, în pofida principiului consacrat în art. 2 alin. (4) din același act normativ, care vizează domeniul său de aplicare. În concluzie, fată de cele menționate, recurenta arată că în mod greșit a reținut instanța de fond că în cauză în cauza nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 raportat la art. 2 alin. (1) litera " s" din Legea nr. 554/2004, pentru a fi dispusa suspendarea. 1.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Primăria Municipiului Slatina-Direcția Generală Economică, nu a înțeles să formule întâmpinare în cauză. 1.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 13 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar și față de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reține că este fondat recursul de față, astfel că urmează a fi admis, în temeiul art. 496 C. proc. civ., cu consecința casării sentinței atacate, admiterii cererii de suspendare formulată de reclamantă și suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x emisă de către intimata până la soluționarea definitivă a litigiului de fond, în considerarea celor în continuare arătate. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Conform dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: (1) "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.". Cele două condiții cerute cumulativ de norma citată au fost analizate sumar de Curtea de apel, rămânând necercetate împrejurări esențiale, relevate de reclamantă în cererea de suspendare. Referitor la cazul bine justificat, în definiția legală a acestei noțiuni cuprinsă în art. 2 lit. t) din același act normativ se arată că vizează "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ" . În mod evident, în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) precitat nu se poate realiza o examinare aprofundată a motivelor de nelegalitate invocate, legiuitorul cerând numai conturarea unor elemente care să pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ. Circumstanțele cauzei sunt de necontestat, în sensul că recurenta-reclamantă S.C Compania de Apa Olt S.A., a urmat calea prevăzută în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a obține suspendarea executării efectelor actelor administrative - decizia de impunere nr. x/23.06.2017 și a raportului de inspecție fiscală nr. x/23.06.2017 ambele emise de către intimata până la soluționarea definitivă a prezentei cauze. Criticile încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care vizează interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente cauzei sunt fondate. Referitor la condiția existenței cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs. Înalta Curte apreciază că, în cauză, prin actele depuse, reclamanta a prezentat suficiente elemente care să conducă la existența unor îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea actului a cărei suspendare se solicită. Or, în speță, motivele invocate de recurenta-reclamantă au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ, acesta fiind considerentul pentru care Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod greșit că aprecierile reclamantei asupra nelegalității actelor fiscale contestate nu se pot subsuma condiției cazului bine justificat în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004. Jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în această materie (relevată, de ex. prin deciziile nr. 550/2009, nr. 3322/2009, nr. 3543/2009, nr. 4027/2009, nr. 4169/2009) este în sensul că nu orice dubiu în privința legalității unui act administrativ demonstrează îndeplinirea "cazului bine justificat", ci, dimpotrivă, au această aptitudine doar îndoielile serioase, determinate, spre exemplu, de nemotivarea actului, de emiterea lui de către un organ necompetent, de întemeierea acestuia pe texte legale abrogate, neconstituționale, ori în mod evident inaplicabile, etc. Relevantă în această privință este și soluția pronunțată prin Sentina nr. 303/2018 din 24 mai 2018 de către Curtea de Apel Craiova în sensul admiterii în parte a acțiunii, creează, cel puțin cu caracter provizoriu, premisa nelegalității actului a cărui suspendare s-a solicitat, fiind astfel răsturnată prezumția de legalitate atașată actelor administrative. În aceste circumstanțe, Înalta Curte reține că, deși această sentință nu are caracter definitiv, soluția pronunțată constituie un criteriu în verificarea cazului bine justificat, întrucât generează îndoieli serioase și rezonabile cu privire la legalitatea actului administrativ dedus judecății. Concluzionând, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a probat existența unor împrejurări de natură a crea îndoieli în privința legalității actului administrativ fiscal și, fără a tranșa această chestiune în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, urmează a reține că este îndeplinită condiția cazului bine justificat. Referitor la paguba iminentă, art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 o definește ca fiind "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public". Contrar celor reținute de Curtea de apel, Înalta Curte constată că paguba rezultă chiar din adoptarea unei decizii de impunere pentru dividente și accesorii (rezultate din raporturi juridice contractuale) care nu poate face obiectul unei executări fiscale. Nu in ultimul rând, în ceea ce privește iminența unei pagube, fără a respinge de plano ideea încadrării privării recurentei - reclamante la o analiză în definiția cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că verificarea îndeplinirii acestei cerințe a devenit inutilă, atâta vreme cât art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, iar, așa cum rezultă din cele expuse anterior în speță există un caz bine justificat pentru suspendarea executării actului administrativ. În concluzie, în raport de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod greșit că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ în cauză, astfel că va fi casată sentința atacată, și, pe cale de consecință, admisă cererea de suspendare astfel cum a fost formulată. III. Temeiul procesual al soluției date recursului Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), (8) C. proc. civ. este întemeiat, în temeiul art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat, va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite cererea de suspendare formulată de reclamantă și va suspenda executarea Deciziei de impunere nr. x emisă de către intimata până la soluționarea definitivă a litigiului de fond.