ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4414/2020

Ședința publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 22.12.2017, reclamanta societatea Compania de Apă Olt S.A., în contradictoriu cu pârâta UAT Municipiul Slatina (Primăria Municipiului Slatina) - Direcția Generală Economică, a formulat acțiune împotriva actelor administrative fiscale emise de către pârâtă, respectiv Decizia de Impunere nr. x/23.06.2017 și Raportul de Inspecție Fiscală nr. x/23.06.2017, precum și Decizia nr. 24/06.11.2017 de soluționare a contestației administrative, solicitând anularea acestora ca fiind nelegale și netemeinice.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 303 din 24 mai 2018, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea, formulată de reclamanta societatea Compania de Apă Olt S.A. în contradictoriu cu pârâta U.A.T. Municipiul Slatina (Primăria Municipiului Slatina) - Direcția Generală Economică, a anulat în parte, pentru suma de 1.760.611,88 RON reprezentând accesorii dividende, decizia de impunere nr. x din 23.06.2017, raportul de inspectie fiscală nr. x din 23.06.2017 și decizia de soluționare a contestației nr. 24 din 6.11.2017, emise de pârâtă, a menținut celelalte dispoziții ale actelor administrativ fiscale contestate.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal reclamanta societatea societatea Compania de Apă Olt S.A. și pârâta U.A.T. Municipiul Slatina (Primăria Municipiului Slatina) - Direcția Generală Economică invocând motivele de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului formulat de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Slatina, au fost învederate, în esență, următoarele:

Obiectul prezentei acțiuni este decizia de impunere - titlu de creanță prin care au fost stabilite obligații fiscale și decizia emisă în soluționarea contestației administrativ fiscale, iar nu raportul de control care are natura unui act preparatoriu și care stabilește o stare de fapt, care prin el însuși și prin propunerile de măsuri corective cuprinse în conținutul său nu produce efecte juridice de natura celor prevăzute de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, pentru a putea face obiectul controlului în cauza de față.

Instanța de fond a încălcat normele de drept material, dispunând pe lângă anularea deciziei de impunere în privința accesoriilor la dividende și anularea raportului de control înlăturând, în primul rând, dreptul conferit de legiuitor prin dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome, de a efectua control, constatare și urmărire a modului de constituire și virare a dividendelor.

Soluția pronunțată de instanța de fond este prin urmare nelegală în privința anulării măsurii și a raportului de control, acesta stabilind o stare de fapt, nefiind susceptibil de executare potrivit codului de procedură fiscală, neavând caracter de titlu executoriu pentru a putea fi pus în executare.

În dezvoltarea recursului formulat de societatea Compania de Apă Olt S.A., au fost învederate, în esență, următoarele:

Criticile privitoare la soluția instanței de fond vizează doar modalitatea de soluționare a cererii introductive în ceea ce privește punctele 1.2. și 1.3. din Raportul de Inspecție Fiscală nr. x/23.06.2017 - Constatări fiscale cu privire la impozitul/taxa pe clădiri și impozitl/taxa pe teren, făcându-se o greșită aplicare a prevederilor art. 456 alin. (1) lit. j) și art. 464 lit. .h din Codul fiscal.

În opinia recurentei, terenurile și clădirile precum cele menționate la pagina 7 din RIF - stația de epurare Slatina sau la punctul 8 din RIF - stații de pompare, clorinare, dedurizare nu lasă nicio umbră de îndoială asupra naturii activității desfășurate și anume activități hidrotehnice constând în utilizarea apei.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză

2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursurile sunt nefondate, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt nefondate.

Prin cererea de recurs recurenta-reclamantă apreciază că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. C. proc. civ., vizând modalitatea de soluționare de către instanța de fond a aspectelor referitoare la impozitul/taxa pe clărdiri și impozitul/taxa pe teren, făcând o aplicare greșită a prevederilor art. 456 alin. (1) lit. j) și art. 464 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal.

Consideră că, față de categoriile de imobile în privința cărora a fost stabilit impozitul/taxa, este fără îndoială că sunt incidente dispozițiile legale referitoare la scutire și, mai mult faptul că nu prezintă relevanță în cauză, H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, deoarece acestea se referă la construcții hidrotehnice și nu la clădiri afectate activităților hidrotehnice, nefiind normă de aplicare a Codul fiscal, astfel încât nu poate să fie utilizat în aplicarea acestuia. Apreciază totodată că, nu există obligația sa de a depune declarații cu privire la bunurile supuse impozitului, deoarece, fiind proprietatea statului, organul fiscal are evidența acestora și a titularului dreptului de folosință, nefiind necesară declararea.

Criticile recurentei-reclamante nu pot fi primite, sentința recurată fiind legală și temeinică în considerarea următoarelor argumente.

Instanța de fond în mod corect a apreciat că în cauză își găsesc aplicabilitatea dispozițiile prevăzute de H.G. nr. 2139/2004, întrucât, verificarea noțiunii de clădiri afectate activităților hidrotehnice, hidrometrice, hidrometrologice, oceanografice, de îmbunătățiri funciare și de intervenții la apărarea împotriva inundațiilor, ori clădiri din porturi și cele afectate canalelor navigabile și stațiilor de pompare aferente canalelor (beneficiare ale scutirii prevăzute de art. 456 alin. (1) pct. j din Codul fiscal), prin raportare la cele reținute de recurenta reclamantă în proprietate, în temeiul contractului de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu apă și canalizare, a contractului de comodat nr. x/2016 ori ca efect al aportului în natură a Municipiului Slatina la capitalul său social, presupune accesarea normei în discuție, singura care clarifică problema încadrării sau nu a imobilelor în aceste categorii.

Contrar celor susținute de recurenta - reclamantă, H.G. nr. 2139/2004 nu este emisă exclusiv în scopul de a stabili durata normală de funcționare a mijloacelor fixe și amortizarea acestora din punct de vedere contabil ci, astfel cum rezultă din obiectul reglementării sale și din cuprinsul său, norma a fost elaborată tocmai în vederea aprobării clasificației mijloacelor fixe utilizate în economie pe grupe, subgrupe, clase și subclase, iar pentru unele și în familii.

Aceste prevederi nu sunt norme de aplicare a Codul fiscal, însă sunt lămuritoare din punct de vedere al clasificației mijloacelor fixe de natura construcțiilor/clădirilor cu incidență inclusiv în ceea ce privește stabilirea impozitelor și taxelor locale, de vreme ce conțin referiri la definirea clădirii ori felul în care sunt analizate diferitele tipuri de intervenții asupra acesteia, întocmai ca și dispozițiile legii fiscale și normelor metodologice de aplicare a acestora.

Instanța de fond a stabilit în mod corect că recurenta-reclamantă deține clădiri care aparțin categoriilor de construcții pentru alimentarea cu apă și canalizare, categorie având o natură distinctă de cele descrise în cuprinsul dispozițiilor prevăzute de art. 456 alin. (1) pct. j din Codul fiscal.

În acest context, nici în ceea ce privește critica cu privire la aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 464 lit. h) din Codul fiscal nu poate fi primită, întrucât terenurile aflate în proprietatea/folosința recurentei-reclamante nu sunt legate activități ce atrag scutire de la plata impozitului potrivit legii ori aferente unor clădiri beneficiare de scutire întrucât, potrivit dispozițiilor legale incidente și avute în vedere de instanța de fond, nu se datorează impozit/taxa pe teren pentru terenurile legate de sistemele hidrotehnice, terenurile de navigație, terenurile aferente infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele și stațiile de pompare aferente acestora, precum și terenurile aferente lucrărilor de îmbunătățiri funciare pe baza avizului privind categoria de folosință a terenului emis de oficiile de cadastru și publicitate imobiliară (similar art. 257 alin. (1) lit. j) din vechiul Codul fiscal), cele deținute de recurenta reclamantă neputând fi încadrate în aceste categorii, instanța de fond dispunând în mod legal și cu privire la acest aspect.

Totodată, accesoriile aferente obligațiilor fiscale stabilite în urma controlului, astfel cum a reținut și Curtea de Apel Craiova, au fost generate de culpa recurentei reclamante care nu a înțeles să îndeplinească obligația de declarare a bunurilor la termenele și după procedura stabilite de lege. Reține în mod corect instanța de fond, că nu sunt întemeiate criticile reclamantei prin care a susținut că nu avea obligația declarării bunurilor aflate în folosință, argumentând soluția prin arătarea tuturor motivelor care au format convingerea și a regulii de drept incidente.

În ceea ce priveste critica cu privire la stabilirea impozitului pe teren, prin raportare la dispozitiile art. 464 lit. h) din Codul fiscal, instanța de control judiciar reține că terenurile deținute de recurenta-reclamantă nu se încadrează în categoria de terenuri legate de sistemele hidrotehnice, terenuri de navigatie, terenuri aferente infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele și stațiile de pompare aferente acestora, precum și terenuri aferente lucrărilor de îmbunătățiri funciare pe baza avizului privind categoria de folosință a terenului emis de oficiile de cadastru și publicitate imobiliară (art. 257 alin. (1) lit. j) din vechiul Codul fiscal).

Sunt neîntemeiate și criticile prin care s-a susținut că nu avea obligația declarării bunurilor aflate în folosință. Potrivit art. 101 Codul de procedură fiscală "declarația fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codul fiscal sau altor legi speciale, la termenele stabilite de acestea, iar potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) și alin. (2) organul fiscal, cu ocazia verificarii, avea competența verificării legalitătii și conformității declarației fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor în legătură cu stabilirea obligațiilor fiscale, precum și verificarea concordanței dintre datele din declarațiile fiscale cu cele din evidența contabilă și fiscală. Prin urmare, recurenta-reclamantă neprocedând astfel, în mod corect s-a apreciat că neîndeplinirea obligațiilor sale a atras stabilirea din oficiu a obligațiilor și calculul accesoriilor.

În ceea ce privește recursul formulat de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Slatina, acesta este nefondat în considerarea următoarelor argumente.

În opinia sa, soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală în privința anulării măsurii și a raportului de control, acesta stabilind o stare de fapt, nefiind susceptibil de executare potrivit codului de procedură fiscală, neavând caracter de titlu executoriu pentru a putea fi pus în executare.

Raportul de control este o operațiune administrativă care precede și fundamentează decizia de impunere contestată în prezenta cauză, act administrativ în privința naturii căruia nu există obiecție. Acest raport poate face obiectul acțiunii în contencios administrativ conform art. 8 raportat la art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ fiind îndreptățită în temeiul normelor anterior menționate a se pronunța asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ.

Cadrul procesual în care poate fi contestată în justiție o operațiune administrativă, cum este cea reprezentată de raportul de control din prezenta cauză, este numai în mod subsecvent și accesoriu cererii de anulare a actului administrativ pe care-l fundamentează, cum reclamanta a procedat iar instanța de fond a dispus.

Prin urmare, sunt nefondate criticile pârâtului referitoare la inadmisibilitatea cererii de anulare a raportului de control.

În concluzie, constatându-se că motivele de nelegalitate invocate nu sunt fondate, se poate aprecia că hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile, menționate și analizate în precedent.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile formulate de societatea Compania de Apă Olt S.A. și de Municipiul Slatina prin Primar împotriva sentinței nr. 303 din 24 mai 2018 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de S.C. Compania de Apă Olt S.A. și de Municipiul Slatina prin Primar împotriva sentinței nr. 303 din 24 mai 2018 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2020.