ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.12.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6111/2021

HOTĂRÂRE
07.12.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6111/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj la data de 15 martie 2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Zalău – Instituția Primarului Municipiului Zalău, Instituția Prefectului Județului Sălaj și Județul Sălaj - Consiliul Județean Sălaj - Comisia Pentru Soluționarea Întâmpinărilor la Propunerile de Expropriere, a solicitat instanței de judecată: să se constate nulitatea absolută a Hotărârii din data de 13 februarie 2019 a pârâtului Consiliul Județean Sălaj – Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor la propunerile de expropriere prin care s-a hotărât că "se acceptă punctul de vedere al expropriatorului Municipiul Zalău cu privire la propunerea de expropriere a imobilului notat în C.F. x Zalău" ca fiind netemeinică și nelegală; să se dispună exproprierea întregului teren intravilan în suprafață totală de 2500 mp; să se dispună despăgubirea reclamantului A. pentru cota de 1/8 parte ce o deține din teren la un preț de 1388,88 de RON/mp, respectiv 301 Euro/mp, adică 94062,5 Euro (2500 mp: 8 = 312,5 mp X 301 Euro = 94062,5 Euro); acordarea cheltuielilor de judecată.

Pârâtul Președintele Consiliului Județean Sălaj a depus întâmpinare, solicitând admiterea excepției lipsei dovezii privind calitatea de mandatar în formularea întâmpinării și a contestației împotriva soluției de soluționare a întâmpinărilor și propunerilor de expropriere, excepției tardivității depunerii contestației, excepției lipsei calității procesuale pasive a Județului Sălaj, a Consiliului Județean Sălaj, Instituției Prefectului Județului Sălaj și a Comisiei de soluționare a întâmpinărilor la propunerile de expropriere și anularea cererii ca nefiind motivată în fapt și în drept.

Municipiul Zalău a depus întâmpinare, solicitând admiterea excepției tardivității contestației, excepției lipsei calității procesuale pasive față de petitul nr. 1 al cererii de chemare în judecată.

Pârâtul Prefectul Județului Sălaj a depus întâmpinare, solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a instituției.

Prin sentința nr. 143 din 13 iunie 2019 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale a PREFECTUL JUDEȚULUI SĂLAJ, s-au respins excepțiile calității procesuale a Județului Sălaj - Consiliul Județean Sălaj - Comisia pentru Soluționarea întâmpinărilor la Propunerile de Expropriere și Municipiul Zalău prin primar, s-a respins excepția nulității cererii de chemare în judecată și excepția lipsei dovezii privind calitatea de mandatar, s-a admis excepția tardivității depunerii contestației, s-a respins ca tardiv formulată contestația depusă de reclamantul A., prin mandatar B.. A fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 100,37 RON către Municipiul Zalău, reprezentând cheltuieli de transport.

Reclamantul A. prin reprezentant legal B. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 143 din 13 iunie 2019 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Susține recurentul că, aparține Tribunalului Sălaj competența de soluționare a prezentei cauze, ca instanță de fond. Arată că este o procedură de contencios administrativ care privește încălcarea unor drepturi ale recurentului și de asemenea, raportat la valoarea obiectului cererii. Nu s-a contestat decât valoarea calculată în cadrul procedurii și nu însăși utilitatea procedurii de expropriere.

În continuare recurentul precizează că, a contestat două aspecte: cel valoric și cel cu privire la suprafața care a fost expropriată. Arată că trebuia să fie avută în vedere atât zona vizată strict pentru amenajarea cimitirului cât și zona de protecție. Reiterează faptul că s-a contestat această hotărâri doar cu privire la aspectul valoric astfel că acțiunea se încadrează în termenul de 30 de zile și nu de 15 zile. Dacă nu s-ar fi contestat hotărârea în această fază și s-ar fi emis la un moment ulterior o dispoziție de expropriere efectivă s-ar fi spus că în propunerea de expropriere s-au acordat niște sume de bani și că acestea nu au fost contestate. Arată că acțiunea a fost formulată pentru prudență deoarece la un moment ulterior recurentul ar fi putut fi în situația de a nu se mai emite hotărârea de expropriere invocându-se faptul că au fost stabilite valorile financiare în cadrul propunerii de expropriere. Arată că există posibilitatea de a se expropria terenul la un preț derizoriu care ulterior va fi concesionat unei societăți private creându-se o situație inechitabilă. Afirmă că indiferent de soluția ce se va da în cauză, acțiunea a fost formulată pentru preîntâmpinarea unei potențiale pasivități în emiterea deciziei de expropriere efectivă care stabilește sumele datorate expropriatului.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată netemeinicia excepției nulității recursului invocată de intimatul-pârât Consiliul Județean Sălaj prin întâmpinare, urmând să o respingă, întrucât motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant se subscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului, instanța reține următoarele.

Prin cererea de chemare în judecată formulată, recurentul-reclamant contestă Hotărârea din data de 13.02.2019 adoptată de Consiliul Județean Sălaj - Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor la propunerile de expropriere, întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 "Cu privire la propunerile de expropriere, proprietarii și titularii altor drepturi reale asupra imobilelor în cauză pot face întâmpinare în termen de 45 de zile de la primirea notificării."

În continuare, art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 18 din aceeași lege stipulează faptul că întâmpinările formulate potrivit art. 14 vor fi soluționate în termen de 30 de zile de o comisie constituită prin hotărâre a consiliului județean, care va adopta o hotărâre ce va fi comunicată părților în termen de 15 zile de la adoptare.

Articolul 20 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 prevede posibilitatea, atât pentru expropriator cât și pentru proprietari sau celelalte persoane titulare de drepturi reale asupra imobilului propus spre expropriere, de a contesta hotărârea comisiei, constituită potrivit art. 15, la Curtea de apel în raza căreia se află situat imobilul.

Având în vedere toate aceste prevederi legale precum și faptul că, contestația formulată de către recurentul A. împotriva Hotărârii din data de 13.02.2019 adoptată de Consiliul Județean Sălaj - Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor la propunerile de expropriere a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, care prin sentința civilă nr. 390 din data de 10.05.2019 a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, instanța de control judiciar apreciază că, Curtea de Apel Cluj în mod judicios a reținut că este competentă să soluționeze prezentul litigiu.

În ceea ce privește criticile recurentului referitoare la admiterea excepției tardivității depunerii contestației, instanța reține următoarele.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, aplicabil în prezenta speță, " în cazul în care și noile propuneri vor fi respinse, expropriatorul, precum și proprietarii sau celelalte persoane titulare de drepturi reale asupra imobilului propus spre expropriere pot contesta hotărârea comisiei, constituită potrivit art. 15, la Curtea de apel în raza căreia se află situat imobilul, în termen de 15 zile de la comunicare potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare."

Hotărârea din data de 13.02.2019 adoptată de Consiliul Județean Sălaj - Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor la propunerile de expropriere a fost comunicată recurentului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire în data de 20.02.2019. Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Tribunalul Sălaj în data de 15.03.2019.

Prin urmare, așa cum corect a reținut instanța de fond, termenul de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 a fost depășit, cererea de chemare în judecată fiind tardiv introdusă.

Contrar susținerilor recurentului, procedura de contestare reglementată prin art. 13-20 din Legea nr. 33/1994 este deschisă tocmai persoanelor (proprietari sau titulari ai altor drepturi reale asupra imobilelor supuse exproprierii) care sunt nemulțumite cu privire la propunerile de expropriere, respectiv cu privire la sumele oferite ca despăgubire sau cu privire la suprafețele propuse pentru a fi expropriate.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge inadmisibilității și nulității recursului și va respinge recursul formulat de reclamant ca nefondat.

Respinge excepția inadmisibilității și nulității recursului.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. prin reprezentant legal B. împotriva sentinței civile nr. 143 din 13 iunie 2019 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-04-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 709/2021
e a hotărârii până la plata efectivă. Prin sentința civilă nr. 783 din 30 septembrie 2019, Tribunalul Sălaj, secția civilă, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliu
ÎCCJ 2022-12-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2496/2022
procesual. Prin încheierea din 6 septembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Sălaj, secția I civilă a respins excepțiile invocate de pârâtul Municipiul Zalău, prin primar, respectiv excepția necompetenței Tribunalului Săla
ÎCCJ 2025-09-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1469/2025
Ședința publică din data de 17 septembrie 2025 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, secția civilă la 02.02.20
ÎCCJ 2022-10-27
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2059/2022
Ședința publică din data de 27 octombrie 2022 Asupra recursului dedus judecății, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021 la 29 ianuarie 2021 pe rolul T
ÎCCJ 2022-03-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 493/2022
Ședința publică din data de 15 martie 2022 Asupra recursului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 19 noiembrie 2018, pe rolul Tribunalului
Sursă