ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2059/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021 la 29 ianuarie 2021 pe rolul Tribunalului Sălaj, astfel cum a fost precizată, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. - persoană autorizată de ANCPI, C., Comisia Locală de Fond Funciar Zalău, Municipiul Zalău, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sălaj - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Zalău și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 30.000 euro, cu titlu de daune materiale pentru repararea prejudiciului material reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 1.003 mp, situat în Mun. Zalău, str. x, în prezent intravilan, imobil înscris în CF nr. x Zalău, cu nr. top. xa/5/b/1/b/3/a, cu dobânda legală remuneratorie și penalizatoare de la momentul introducerii acțiunii și până la achitarea efectivă; obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 30.000 euro, cu titlu de daune morale pentru repararea prejudiciului moral cauzat prin pierderea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 1.003 mp, situat în Mun. Zalău, str. x, în prezent intravilan, imobil înscris în CF nr. x Zalău, cu nr. top. xa/5/b/l/b/3/a, cu dobânda legală remuneratorie și penalizatoare de la momentul introducerii acțiunii și până la achitarea efectivă; obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 6.590 RON, cu titlu de daune materiale pentru repararea prejudiciului material constând în cheltuielile efectuate anterior introducerii acțiunii cu onorarii avocațiale, taxe la instituții și expertiză topografică extrajudiciară, cu dobânda legală remuneratorie și penalizatoare de la momentul introducerii acțiunii și până la achitarea efectivă; obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Decizia Tribunalului Sălaj Prin încheierea din 8 iulie 2021, Tribunalul Sălaj, față de înscrisurile depuse la dosar la acest termen de judecată, răspunsurile la interogatoriu, pozițiile procesuale ale părților, a respins ca inutilă cauzei administrarea probei cu expertiză de evaluare și topografică, precum și solicitarea privind efectuarea de demersuri pentru obținerea de noi înscrisuri de la Primăria Zalău. Prin sentința civilă nr. 700 din 15 iulie 2021, Tribunalul Sălaj a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, invocată prin întâmpinare; a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul C.; a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C., C. - persoană fizică autorizată ANCPI, Comisia Locală de Fond Funciar Zalău, Municipiul Zalău, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sălaj - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Zalău, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a obligat reclamanții la plata sumei de 2.500 RON, cheltuieli de judecată parțiale, către pârâtul C..

Decizia Curții de Apel Cluj, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 404/A din 15 decembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 700 din 15 iulie 2021 și a încheierii din 8 iulie 2021, pronunțate de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. x/2021; a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor și apelul incident declarat de pârâtul C. în nume propriu și în calitate de persoană fizică autorizată ANCPI împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o, în parte, după cum urmează: a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul C., în nume propriu și în calitate de persoană fizică autorizată ANCPI; a respins acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă; a respins acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâtul C., în nume propriu și în calitate de persoană fizică autorizată ANCPI, ca fiind prescrisă; a obligat reclamanții, în solidar, la plata, în favoarea pârâtului C., în nume propriu și în calitate de persoană fizică autorizată ANCPI, a sumei de 5.000 RON - cheltuieli de judecată în fața primei instanțe; a menținut, în rest, sentința apelată; a obligat reclamanții, în solidar, la plata, în favoarea pârâtului C., în nume propriu și în calitate de persoană fizică autorizată ANCPI, a sumei de 7.746,77 RON - cheltuieli de judecată în apel; a obligat reclamanții, în solidar, la plata, în favoarea pârâtului Municipiul Zalău, a sumei de 100,18 RON - cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 404/A din 15 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă au formulat recurs reclamanții, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Se arată că motivarea deciziei civile nr. 404/A din 15 decembrie 2021 este contradictorie cu privire la soluția de admitere a excepției lipsei calității procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor. Astfel, pe de o parte, instanța de apel a înlăturat, ab initio, răspunderea pârâtului Statul Român întrucât are un caracter subsidiar față de răspunderea directă a autorităților și instituțiilor publice răspunzătoare de producerea prejudiciului reclamat în cauză (anterior verificării altor forme de răspundere care ar putea fi incidente în sarcina autorităților și instituțiilor publice), iar, pe de altă parte, a apreciat că nu poate fi angajată nici răspunderea pârâților Comisia Locală de Fond Funciar Zalău, Municipiul Zalău și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sălaj - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Zalău. Totodată, se susține că motivarea hotărârii recurate este contradictorie întrucât se arată, pe de o parte, că reclamanții nu ar mai putea obține, pe cale judiciară, decât repararea prejudiciului, iar nu restituirea în natură a bunului imobil, în raport de situația concretă în care se află aceștia, iar, pe de altă parte, instanța de apel face trimitere la alte demersuri judiciare pe care reclamanții le pot întreprinde, precum acțiunea în revendicare sau acțiunea în anularea titlului de proprietate, deși chiar instanța precizează că actele juridice subsecvente ale subdobânditorului de bună credință și cu titlu oneros al unui imobil nu pot fi, de plano, desființate. Or, ambele variante propuse de curte sunt inaplicabile și ineficiente din punct de vedere juridic. Recurenții mai arată că decizia atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 2528 alin. (1) C. civ., instanța de apel reținând anul 2016 ca fiind momentul obiectiv la care reclamanții au aflat de existența pagubei, pe baza unui silogism eronat, care ignoră existența cazului de întrerupere a prescripției prevăzut de art. 2537 pct. 3 C. civ. Afirmă că, de altfel, cunoașterea existenței pagubei nu este suficientă pentru ca prescripția să înceapă să curgă, ci este necesar să fie stabilit inclusiv autorul acesteia, ceea ce nu s-a întâmplat nici până în prezent. Arată că, din acest punct de vedere, decizia este contradictorie. Susțin recurenții că au constatat construcții edificate pe teren la finele anului 2018 și, ulterior acestui moment, au efectuat demersuri în vederea identificării autorilor faptelor ilicite, inclusiv prin formularea plângerii penale împotriva persoanelor implicate în procedura de punere în posesie și eliberarea titlului de proprietate nr. x din 20 august 2012. Învederează că instanța de apel reține ca dată limită până la care reclamanții ar fi trebuit să cunoască existența pagubei 24 iunie 2016, fără a avea în vedere că cererea de constituire parte civilă în cadrul plângerii penale înregistrate la 12 iunie 2019 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, declinată la DNA Cluj, prin care au solicitat daune materiale și morale în sumă de 60.000 euro, a întrerupt prescripția în perioada iunie 2016- iunie 2019. Afirmă că, deși această împrejurare a fost învederată instanței, în considerentele hotărârii nu se regăsește motivarea cu privire la incidența cazului de întrerupere a prescripției. Cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor privind răspunderea civilă delictuală, recurenții arată că au invocat un fenomen delictual mai amplu în care au fost implicate mai multe instituții și persoane fizice, care, fiind în culpă gravă, nu au îndeplinit sau au îndeplinit defectuos îndatoririle legale și au contribuit în mod cumulativ la producerea prejudiciului dedus judecății. Susțin că au dovedit faptele ilicite ale pârâților, iar raportul de cauzalitate între faptele ilicite și prejudiciu nu poate fi pus la îndoială câtă vreme, în lipsa acestor faptelor ilicite, reclamanții ar avea posesia netulburată asupra bunului imobil asupra căruia sunt proprietari. Acești subiecți de drept răspund pentru culpa cea mai ușoară, conform art. 1357 alin. (2) C. civ. însă, raportat la argumentele juridice invocate anterior, nu se poate reține o culpa ușoară a acestora, ci dimpotrivă, o culpa lata, rezultată din modul defectuos în care aceste entități juridice și-au îndeplinit obligațiile legale ori și-au exercitat, după caz, prerogativele prevăzute în dispozițiile legale enumerate și detaliate de recurenți. Invocând prevederile art. 480 alin. (3), art. 14 alin. (6), art. 425 alin. (1) lit. b) și c) C. proc. civ., recurenții-reclamanți arată că au solicitat instanței de apel anularea sentinței civile nr. 700 din 15 iulie 2021, pronunțată de către Tribunalul Sălaj deoarece prima instanță nu a cercetat decât parțial fondul procesului, limitându-se doar la analizarea uneia dintre cele patru condiții fundamentale ale angajării răspunderii civile delictuale, respectiv aceea a existenței (sau inexistenței) unor fapte ilicite ale pârâților. Se poate constata că prima instanță nu a stabilit în mod corect starea de fapt prezentată de reclamanți în susținerea cererii principale și nici nu a fixat în mod temeinic limitele învestirii, fapt care atrage nelegalitatea hotărârii. Or, prin cererea de chemare în judecată s-au invocat mai multe acțiuni ilicite concurente ale mai multor subiecți de drept (toți având calitatea de pârâți în proces), dar prima instanță a analizat doar fapta ilicită a unui dintre aceștia, respectiv a Comisiei Locale de Fond Funciar Zalău, omițând analizarea celorlalte trei fapte ilicite indicate de reclamanți. Acestea din urmă au fost examinate doar în fața instanței de apel, astfel că reclamanții nu au beneficiat de un dublu grad de jurisdicție real, pentru litigiul dedus judecății. 5 . Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj, în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, în numele Ministerului Finanțelor, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Prin întâmpinare formulată, intimatul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sălaj a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, considerând că recurenții-reclamanți nu au dovedit una dintre condițiile esențiale ale angajării răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită a pârâților. Intimatul C. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, ca nefondat, arătând că nu este incident motivul reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. întrucât motivele contradictorii reclamate de către recurenți ar presupune ca, în speță, hotărârea instanței de apel să cuprindă unele considerente din care să rezulte temeinicia pretențiilor și altele din care să reiasă netemeinicia acestora, or această ipoteză nu se regăsește în cauză. Nu este fondată nici susținerea recurenților în sensul incidenței motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. deoarece instanța de apel a pronunțat hotărârea cu respectarea prevederilor legale referitoare la prescripția dreptului material la acțiune, în condițiile în care prejudiciul s-a produs în patrimoniul acestora la momentul la care a fost emis în favoarea numitului D. titlul de proprietate nr. x din 20.08.2012, de care recurenții au luat cunoștință la acel moment. Cu privire la cauza de întrerupere a termenului de prescripție, intimatul a afirmat că această susținere este invocată pentru prima data în recurs, iar, pe de altă parte, la 12 iunie 2019, când susțin recurenții că au formulat plângere penală, era deja împlinit termenul de prescripție de 3 ani, cererea nr. x fiind înregistrată în 22 aprilie 2016. Prin întâmpinarea formulată, intimata Comisia Locală de Fond Funciar Zalău a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți. Prin rezoluția din 6 iunie 2022, a fost fixat termen de judecată la 13 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. În cauză, reclamanții au învestit instanța cu o acțiune prin care au solicitat, în temeiul răspunderii civile delictuale, obligarea pârâților în solidar la repararea prejudiciului material și moral ce le-a fost cauzat în urma eliberării titlului de proprietate nr. x/2012 asupra terenului în suprafață de 1.003 mp pe care îl dețin în proprietate, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2005, drept înscris în cartea funciară. Reclamanții au susținut că prin faptele ilicite concurente ale pârâților persoană fizică, persoană fizică autorizată și ale funcționarilor din cadrul pârâților persoane juridice a fost posibilă eliberarea nelegală a titlului de proprietate nr. x/2012 asupra unui teren care nu se mai afla la dispoziția comisiilor de fond funciar, pentru acesta fiind emis anterior titlu de proprietate nr. x/1997 în favoarea autorilor lor. Au mai arătat că, ulterior eliberării nelegale a acestui titlu, terenul în litigiu a fost transmis cu titlu oneros unor terțe persoane care au edificat pe acesta trei construcții. Urmare acestui fapt, reclamanții se află în imposibilitate obiectivă de a revendica în natură terenul și, întrucât consideră că nu mai au la dispoziție o altă procedură judiciară de a acționa pentru a-și redobândi proprietatea sau contravaloarea acesteia, au promovat acțiunea ce face obiectul dosarului de față. Au învederat că fapta ilicită imputată pârâtului C., atât în nume propriu, cât și în calitate de persoană autorizată de ANCPI constă în întocmirea incorectă și defectuoasă în anul 2012 a unei documentații tehnice contrare realității juridice care a permis punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate în favoarea lui D. cu privire la același teren asupra căruia reclamanții figurau înscriși ca proprietari în cartea funciară din anul 2005. Fapta ilicită a pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sălaj - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Zalău constă în exercitarea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către funcționarii din cadrul instituției care în mod nelegal au avizat documentația cadastrală întocmită de C. pentru intabularea terenului din titlul de proprietate nr. x/2012 pe același amplasament pe care era deja intabulat dreptul de proprietate al reclamanților. Răspunderea acestui pârât s-a solicitat a fi angajată pe temeiul răspunderii comitentului pentru fapta ilicită a prepusului său. Fapta ilicită a pârâtei Comisia Locală de Fond Funciar Zalău constă în eliberarea nelegală a titlului de proprietate nr. x/2012, dar și în încălcarea de către funcționarii pârâtei a mai multor obligații prevăzute de art. 5 din H.G. nr. 890/2005 care au permis eliberarea nelegală a unui titlu de proprietate. Răspunderea pârâtului Municipiul Zalău s-a solicitat a fi angajată pe temeiul răspunderii comitentului pentru fapta ilicită a prepușilor săi, funcționari din cadrul Comisiei Locale de Fond Funciar Zalău. În fine, fapta ilicită a pârâtului Statul Român constă în încălcarea sau exercitarea deficitară a prerogativelor constituționale de garant al dreptului de proprietate privată, în cazul de față pârâtul nereușind să protejeze dreptul de proprietate al reclamanților și nici să garanteze securitatea circuitului civil cu privire la bunul imobil al acestora. Printr-o primă critică formulată, subsumată dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții au susținut că, în ceea ce privește soluția de admitere a excepției lipsei calității procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța de apel pe de o parte a înlăturat, ab initio, răspunderea acestui pârât considerând că are un caracter subsidiar față de răspunderea directă a autorităților și instituțiilor publice răspunzătoare de producerea prejudiciului reclamat, iar pe de altă parte, a apreciat că nu poate fi angajată răspunderea pârâților Comisia Locală de Fond Funciar Zalău, Municipiul Zalău și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sălaj - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Zalău. Critica nu este fondată. Contradicția la care se referă art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., atunci când privește considerentele, trebuie să fie una de natură să conducă spre concluzia că hotărârea este practic nemotivată, asemenea situații întâlnindu-se atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele, netemeinicia, sau atunci când se reține caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc. În cauză, cu referire la răspunderea pârâtului Statul Român, curtea a reținut, raportat la dispozițiile art. 224 C. civ., că aceasta are caracter subsidiar, împrejurare recunoscută chiar de reclamanții care au solicitat în principal angajarea răspunderii civile delictuale a instituțiilor care în opinia lor sunt culpabile pentru eliberarea titlului de proprietate nr. x/2012 și înscrierea sa în cartea funciară. Față de dispozițiile normei de drept invocate, instanța de apel a concluzionat că nu se justifică chemarea în judecată a pârâtului Statul Român câtă vreme există prevederi legale în baza cărora poate fi angajată răspunderea autorităților publice, ca persoane juridice, în situația de față acțiunea în răspundere civilă delictuală. Ca atare, răspunderea acestui pârât poate fi angajată numai dacă nu este posibilă angajarea răspunderii directe a autorităților sau a instituțiilor publice răspunzătoare de producerea prejudiciului pretins de reclamanți. De asemenea, curtea a constatat, examinând pe fond cererea dedusă judecății, respectiv îndeplinirea condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale în persoana pârâților comitenți Comisia Locală de Fond Funciar Zalău, Municipiul Zalău și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sălaj - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Zalău, că, în cauză nu pot fi reținute dispozițiile art. 1373 și următoarele C. civ. Astfel, a apreciat că răspunderea comitentului este o răspundere obiectivă care poate fi angajată doar dacă sunt îndeplinite două condiții speciale cumulative, și anume existența raportului de prepușenie dintre autorii faptei ilicite și persoana chemată să răspundă în calitate de comitent pentru prejudiciul cauzat victimei și, respectiv, ca fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu să fie săvârșită de către prepus în legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor ce i-au fost încredințate de către comitent. A reținut că, raportat la instituțiile în cauză, reclamanții s-au limitat să indice faptele ilicite pretins săvârșite de către acestea și să susțină că răspunderea lor este angajată pentru orice culpă, fără să facă vreo referire și fără să dovedească îndeplinirea condițiilor specifice pentru angajarea răspunderii comitentului conform art. 1373 C. civ.. A observat, totodată, că reclamanții nu au criticat în cuprinsul memoriului de apel argumentul pentru care prima instanță a reținut că în sarcina pârâților nu poate fi constatată săvârșirea unei fapte ilicite. În atare condiții, Înalta Curte apreciază că împrejurarea conform căreia instanța de apel a făcut aplicarea art. 224 C. civ. în privința pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, soluționând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acest pârât nu este de natură să contureze susținerile recurenților în sensul existenței unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei recurate, de vreme ce analiza față de chemarea în judecată a celorlalți pârâți, Comisia Locală de Fond Funciar Zalău, Municipiul Zalău și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sălaj - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Zalău, a vizat fondul pretențiilor formulate de reclamanți, iar nu răspunderea juridică în raportul dintre stat și instituțiile sale. Prin urmare, motivarea hotărârii atacate nu este contradictorie, în mod corect instanța de apel reținând că nu poate fi angajată răspunderea subsidiară a Statului Român, din moment ce chiar reclamanții au indicat autoritățile publice pe care le consideră culpabile pentru pretinsul prejudiciu. În schimb, față de acești pârâți, reclamanții nu au reușit să dovedească îndeplinirea condițiilor specifice pentru angajarea răspunderii comitentului conform art. 1373 C. civ., nici săvârșirea unei fapte ilicite. Recurenții au mai arătat, cu referire la același temei juridic, că motivarea hotărârii recurate este contradictorie întrucât instanța de apel afirmă, pe de o parte, că reclamanții, în raport de situația concretă în care se află aceștia, nu ar mai putea obține, pe cale judiciară, decât repararea prejudiciului, iar nu restituirea în natură a bunului imobil iar, pe de altă parte, face trimitere la alte demersuri judiciare pe care reclamanții le pot întreprinde, precum acțiunea în revendicare sau acțiunea în anularea titlului de proprietate, deși precizează că actele juridice subsecvente ale subdobânditorului de bună credință și cu titlu oneros al unui imobil nu pot fi, de plano, desființate. Nici această critică nu poate fi primită. În apel, curtea a reținut că în mod corect tribunalul a făcut trimitere la dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997 în ceea ce privește acțiunea în nulitatea titlului de proprietate eliberat ulterior pentru același amplasament, care reglementează chiar situația juridică pe care reclamanții o reclamă în cauză, prevăzând remedierile aflate la dispoziția acestora. A constatat că, în cadrul acțiunii în revendicare introdusă împotriva posesorilor actuali ai terenurilor se realizează o comparare a titlurilor de proprietate primare, respectiv titlul de proprietate nr. x/1997 și titlul de proprietate nr. x/2012. Ca atare, a apreciat că în mod eronat susțin reclamanții că remediile indicate de prima instanță nu sunt în măsură să permită redobândirea proprietății sau a contravalorii acesteia. Înalta Curte constată că, pe lângă faptul că o astfel de motivare contradictorie nu se regăsește în considerentele deciziei recurate, nici nu poate fi examinat acest argument al recurenților în situația în care rezultatul unui demers judiciar constând în obținerea unei reparații pecuniare a prejudiciului delictual pretins creat este condiționat doar de calea procesuală aleasă de reclamanți. Printr-o altă critică, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au invocat aplicarea greșită a prevederilor art. 2528 alin. (1) și art. 2537 pct. 3 C. civ. Au afirmat că în mod greșit instanța de apel a reținut anul 2016 ca fiind momentul obiectiv la care reclamanții au aflat de existența pagubei, că, de altfel, cunoașterea pagubei nu este suficientă pentru ca prescripția să înceapă să curgă, ci este necesar să fie stabilit inclusiv autorul acesteia, ceea ce nu s-a întâmplat nici până în prezent, respectiv că cererea de constituire parte civilă în cadrul plângerii penale înregistrate la 12 iunie 2019 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, declinată la DNA Cluj, prin care au solicitat suma totală de 60.000 euro, cu titlu de daune materiale și morale, a întrerupt prescripția în perioada iunie 2016- iunie 2019, iar această împrejurare, deși învederată instanței, nu se regăsește în motivarea deciziei atacate. Cu privire la cauza de întrerupere a termenului de prescripție, intimatul C., în nume propriu și în calitate de persoană autorizată de ANCPI, a afirmat că această susținere este invocată pentru prima data în recurs, fiind și nefondată. Astfel, la 12 iunie 2019, când susțin recurenții că au formulat plângere penală, era deja împlinit termenul de prescripție de 3 ani, cererea nr. x fiind înregistrată în 22 aprilie 2016. Cu referire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța de apel a constatat că reclamanții s-au prevalat exclusiv de momentul subiectiv reglementat de art. 2528 alin. (1) C. civ., susținând că în vara anului 2018, intenționând să vadă terenul, au constatat că pe acesta s-au edificat trei case de locuit. Pârâtul C., pe de altă parte, a făcut trimitere la momentul obiectiv, afirmând că reclamanții au avut posibilitatea să cunoască despre existența pagubei și a celui răspunzător de producerea acesteia cu mult timp anterior datei indicate, respectiv în perioada 2012 - 2014. Curtea a reținut că în cauză toate faptele ilicite imputate pârâților, constând în identificarea eronată cu date de carte funciară a terenului, eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața în litigiu și înscrierea în cartea funciară au fost săvârșite în anul 2012, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată după 9 ani, în luna ianuarie 2021. Prejudicierea efectivă a reclamanților s-a realizat prin eliberarea unui titlu de proprietate în favoarea lui D. asupra terenului cu privire la care aceștia figurau ca proprietari. Terenul din titlu de proprietate nr. x/2012 a fost înscris în cartea funciară la data de 25.09.2012, ca atare prin intabulare s-a realizat efectul de opozabilitate al dreptului față de terțele persoane, conform art. 883 C. civ.. Având în vedere, însă, că înscrierea terenului s-a realizat sub nr. cadastral, în timp ce reclamanții erau înscriși în cartea funciară sub nr. topografic, distinct chiar de nr. topografic din care s-a dezmembrat suprafața în litigiu, a apreciat că data de 25.09.2012 nu poate fi avută în vedere ca moment de început al curgerii termenului de prescripție. A constatat curtea că prima casă edificată pe terenul reclamanților s-a realizat în baza autorizației de construire nr. x din 25.03.2014, la data de 24.06.2016 fiind înscris în cartea funciară certificatul de atestare a edificării construcției nr. x/21.06.2016. Ca atare, este evident că prima construcție a început să fie edificată după data de 25.03.2014, fiind finalizată la data de 21.06.2016. În toată această perioadă de aproximativ 2 ani și 3 luni nu a existat niciun impediment pentru reclamanți să facă o simplă constatare pe teren cu privire la faptul edificării construcției. În consecință, cel târziu în anul 2016 reclamanții aveau în mod obiectiv posibilitatea să cunoască faptul edificării unei case pe terenul proprietatea lor, putând face demersurile legale pentru identificarea persoanelor răspunzătoare de producerea acestui prejudiciu. Potrivit art. 2528 alin. (1) C. civ., "prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea". Prin acest text de lege, legiuitorul a reglementat două momente alternative în funcție de care se stabilește începutul curgerii termenului de prescripție: un moment subiectiv al cunoașterii pagubei și a celui care răspunde de ea, respectiv un moment obiectiv (ce urmează a fi determinat de instanță) al datei de la care păgubitul trebuia ori putea să cunoască aceste elemente. În cauză, în mod corect instanța de apel s-a raportat, având în vedere susținerile reclamanților în sensul că "au constatat că au fost deposedați de proprietatea lor, pe teren edificându-se trei case de locuit", la momentul obiectiv stabilit în raport de data de la care aceștia au putut și trebuia să cunoască faptul edificării pe terenul lor a unor case de locuit de către terțe persoane. De la acel moment recurenții au cunoscut paguba ce le-a fost produsă, identificarea persoanele vinovate de producerea ei fiind facilă, la o simplă consultare a înregistrărilor în registrele instituțiilor pârâte. Raportat la situația de fapt stabilită de instanța de apel, necenzurabilă în recurs, Înalta Curte reține că prima casă a fost edificată pe terenul reclamanților în intervalul 25.03.2014 (data eliberării autorizației de construire nr. 153) - 24.06.2016 (data înscrierii în cartea funciară a certificatului de atestare a edificării construcției nr. x/21.06.2016). Reclamanții au recunoscut la interogatoriu că, deși locuiau în străinătate, veneau în țară o dată pe an, aceștia având în proprietate o casă pe care și-au edificat-o în anul 2008 pe str. x, cele două proprietăți (cea în litigiu, de pe str. x și cea de pe str. x) fiind situate pe străzi adiacente, una în aproprierea celeilalte, după cum a arătat reprezentantul acestora în fața instanței de apel. Nefiind făcută dovada imposibilității reclamanților de a constata efectiv edificarea clădirii pe terenul acestora, în mod legal curtea a considerat că termenul de prescripție începe să curgă cel târziu din 24.06.2016, moment de la care reclamanții puteau face demersurile legale pentru identificarea persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului reclamat, aspect necontestat în recurs de către pârâți. În concluzie, sub acest aspect, al aplicării nelegale a art. 2528 alin. (1) C. civ., critica nu este fondată. Conform art. 2537 pct. 3 C. civ., "Prescripția se întrerupe: ... 3. prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în fața instanței de judecată până la începerea cercetării judecătorești; în cazul în care despăgubirile se acordă, potrivit legii, din oficiu, începerea urmăririi penale întrerupe cursul prescripției, chiar dacă nu a avut loc constituirea ca parte civilă." În cauză, recurenții s-au prevalat de această normă juridică, susținând că instanța de apel nu a examinat acest caz de întrerupere a cursului prescripției. Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată reclamanții au arătat că au formulat, la data de 20.06.2019, o plângere penală, prin care au solicitat cercetarea și tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate în procedura de eliberare a titlului de proprietate nr. x/2012, atașând în dovedirea afirmațiilor lor ordonanța de clasare, disjungere și declinare pronunțată la 11 februarie 2020 în dosarul nr. x/2019 și ordonanța de clasare din dosarul nr. x/2020. La momentul la care părțile au formulat concluzii pe excepția prescripției dreptului material la acțiune, reprezentantul convențional al reclamanților a afirmat că aceștia au aflat în anul 2018 cine este autorul pagubei, cercetările penale ulterioare relevând culpa topografului. Prin sentința civilă nr. 700 din 15 iulie 2021, Tribunalul Sălaj a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, soluția fiind atacată sub acest aspect prin apelul incident declarat în cauză de pârâtul C.. Reclamanții s-au apărat arătând că au efectuat mai multe demersuri administrative și judiciare în vederea identificării persoanelor vinovate de eliberarea celui de-al doilea titlu de proprietate care vizează și o parte din terenul său. Or, aceștia au formulat o plângere penală anterior inițierii prezentului demers judiciar. Instanța de apel nu a examinat această susținere a reclamanților, o critică în acest sens fiind inserată în cuprinsul cererii de recurs. În acest context, Înalta Curte reține că recurenții, argumentând nemotivarea hotărârii de către instanța de apel, invocă drept reguli de procedură încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Potrivit acestor prevederi legale, hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Însă, în speță, nu sunt respectate aceste cerințe, iar un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, trebuie să includă, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real ascultate. Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt. Susținerile intimatului C. în sensul că o atare apărare s-a invocat de către recurenți direct în recurs nu va fi însușită de instanța de recurs prin raportare la considerentele anterior prezentate. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că se impune, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., admiterea recursului declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 404/A din 15 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, casarea, în parte, a deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel pentru a examina incidența în cauză a dispozițiilor art. 2537 pct. 3 C. civ. Referitor la greșita aplicare a dispozițiilor privind răspunderea civilă delictuală, art. 1359 și 1370 C. civ., în ceea ce privește acțiunea îndreptată împotriva celorlalți pârâți, Înalta Curte constată că, în concret, recurenții nu au arătat în ce sens aceste prevederi legale au fost încălcate, ci doar au susținut că "au invocat un fenomen delictual mai amplu în care au fost implicate mai multe instituții și persoane fizice, care, fiind în culpă gravă, nu au îndeplinit sau au îndeplinit defectuos îndatoririle legale și au contribuit în mod cumulativ la producerea prejudiciului dedus judecății". Totodată, au susținut dovedirea faptelor ilicite imputate pârâților, concluzionând că raportul de cauzalitate între faptele ilicite și prejudiciu nu poate fi pus la îndoială câtă vreme, în lipsa acestor faptele ilicite, reclamanții ar avea posesia netulburată asupra bunului imobil asupra căruia sunt proprietari. Or, o astfel de critică, care privește temeinicia hotărârii recurate excedează controlului judiciar în calea de atac a recursului, fără a face aplicabile dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, în apel, instanța a reținut că nu se poate imputa pârâților săvârșirea faptelor ilicite invocate de reclamanți, câtă vreme chiar în documentația topografică prin care s-a dezmembrat nr. top xa/5/b/1/a, aflată la biroul de carte funciară, există neconcordanțe cu privire la localizarea acestei parcele, reținând ca neîndeplinită una dintre condițiile răspunderii civile delictuale. Instanța de apel nu a mai făcut aprecieri legate de existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, respectiv de imputabilitatea faptelor ilicite, caz în care nu pot fi analizate, fiind formulate omisso medio, criticile exprimate de recurenți cu privire la dovedirea culpei, dedusă, în opinia acestora, din modul defectuos în care entitățile juridice și-au îndeplinit obligațiile legale ori și-au exercitat, după caz, prerogativele prevăzute în dispozițiile legale enumerate și detaliate de aceștia. Recurenții au invocat prevederile art. 480 alin. (3), art. 14 alin. (6), art. 425 alin. (1) lit. b) și c) C. proc. civ., susținând că au solicitat instanței de apel anularea sentinței Tribunalului Sălaj deoarece prima instanță nu a cercetat decât parțial fondul procesului, limitându-se doar la analizarea uneia dintre cele patru condiții fundamentale ale angajării răspunderii civile delictuale, respectiv aceea a existenței (sau inexistenței) unor fapte ilicite ale pârâților. Or, prin cererea de chemare în judecată s-au invocat mai multe acțiuni ilicite concurente ale mai multor subiecți de drept (toți având calitatea de pârâți în proces), dar prima instanță a analizat doar fapta ilicită a unui dintre aceștia, respectiv a Comisiei Locale de Fond Funciar Zalău, omițând analizarea celorlalte trei fapte ilicite indicate de reclamanți. Acestea din urmă au fost examinate doar în fața instanței de apel, astfel că reclamanții nu au beneficiat de un dublu grad de jurisdicție real, pentru litigiul dedus judecății. Critica nu este fondată, nefiind aplicabile dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. Înalta Curte reține că prima instanța a constatat că reclamanții invocă faptul că entitățile statului implicate în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate prevăzută de legile fondului funciar și expertul topograf și-au îndeplinit cu rea-credință obligațiile ce le revin, fapt ce a determinat emiterea nelegală a titlului de proprietate în favoarea numitului D. și, corelativ, lipsirea reclamanților de dreptul de proprietate asupra unui teren deținut legal de aceștia. Evaluând înscrisurile cu privire la identificarea limitelor proprietăților cuprinse în cele două titluri de proprietate și având în vedere neconcordanțele generate de intabulare, tribunalul a apreciat că, într-un alt cadru procesual, pot fi făcute verificări cu privire la corectitudinea efectuării dezmembrărilor inițiale și identificarea în fapt a parcelelor dezmembrate, în contradictoriu cu toți titularii dreptului de proprietate, procedura de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea autorilor reclamanților putând fi viciată din cauze anterioare emiterii titlului de proprietate nr. x/2012, analiza validității acestor titluri de proprietate nefăcând însă obiectul acestei cauze. Ca atare, a considerat că se impune a verifica și stabili în prealabil dacă ocuparea terenului de către o altă persoană în baza unui titlu emis în favoarea acesteia s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale speciale în materia restituirii imobilelor, iar, sub acest aspect a statuat că "nu a fost dovedită de către reclamanți una dintre condițiile esențiale ale angajării răspunderii civile delictuale ale pârâților, respectiv fapta ilicită a acestora în crearea așa-zisului prejudiciu suferit pentru pierderea dreptului de proprietate al acestora câtă vreme titlul de proprietate al reclamanților nu a fost desființat, nefiind contestat, existând două titluri de proprietate primare care se bucură de prezumția de validitate emise pe același amplasament fără ca vreunul din acestea să fie anulat, reclamanții neputând pretinde în același timp și contravaloarea terenului pe care îl au în proprietate fără să fi încercat dobândirea proprietății de la posesori, fiind necesară verificarea legalității derulării procedurii administrative a reconstituirii dreptului de proprietate finalizată cu emiterea celor două titluri de proprietate și îndeplinirea de către pârâți a obligațiilor legale care le incumbă în limitele competențelor acestora ținând cont de specificul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate prevăzute de legile fondului funciar, în raport de care se pretinde săvârșirea faptei ilicite de către pârâți". Instanța de apel, în ceea ce privește răspunderea pârâților Municipiul Zalău și OCPI Sălaj, în calitate de comitenți ai prepușilor lor, respectiv funcționarii din cadrul Comisiei locale de fond funciar Zalău și ai BCPI Zalău care și-au exercitat necorespunzător atribuțiile de serviciu, a reținut că reclamanții nu au indicat care sunt funcționarii persoane fizice direct răspunzători de săvârșirea faptelor ilicite de care se prevalează aceștia prin cererea de chemare în judecată, nefiind îndeplinite astfel condițiile cumulative prevăzute de art. 1373 C. civ. Pe de altă parte, curtea a observat că reclamanții nu au criticat în cuprinsul memoriului de apel principalul argument pentru care prima instanță a reținut că în sarcina pârâților nu poate fi constatată săvârșirea unei fapte ilicite. În raport de aceste considerente, instanța de recurs constată că în mod greșit recurenții afirmă că prima instanță nu a cercetat decât parțial fondul procesului, limitându-se doar la analizarea uneia dintre cele patru condiții fundamentale ale angajării răspunderii civile delictuale, respectiv aceea a existenței (sau inexistenței) unor fapte ilicite ale pârâților (ceea ce, de altfel, este corect, dată fiind lipsa uneia dintre cerințele cumulative cerute a fi îndeplinite pentru atragerea răspunderii civile delictuale), dar și că nu au beneficiat de un dublu grad de jurisdicție real în situația în care tribunalul a analizat doar fapta ilicită a pătatei Comisia Locală de Fond Funciar Zalău, omițând cercetarea celorlalte trei fapte ilicite indicate de reclamanți, care au fost examinate doar în fața instanței de apel. Pentru toate aceste considerente, văzând și soluția instanței de apel în ceea ce privește menținerea sentinței apelate asupra soluției de respingere, ca neîntemeiată, a acțiunii formulate de reclamanții în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală de Fond Funciar Zalău, Municipiul Zalău, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sălaj - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Zalău, Înalta Curte va păstra aceste dispoziții, precum și pe cea privind admiterea apelului formulat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, dispusă prin hotărârea instanței de apel.