ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6102/2021

Ședința publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018 din 22.01.2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții ANAF – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii București și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: anularea Deciziei nr. 478/12.12.2017, emisă de către ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin care se dispune suspendarea procedurii de soluționare a contestației fiscale formulată împotriva deciziei de impunere nr. x .04.2017 emisă de către Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București; obligarea autorităților la soluționarea contestației fiscale.

Prin întâmpinarea formulată de pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București – Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora.

Prin sentința civilă nr. 3720 din 20 septembrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-au admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive, s-a respins contestația formulată de reclamanta A. S.R.L., împotriva pârâtelor Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București – Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitatea procesuală pasivă, s-a respins contestația formulată împotriva pârâților Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF, ca neîntemeiată.

Reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3720 din 20 septembrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs în temeiul art. 486 C. proc. civ. și 488 alin. (1) pct. (6) și (8) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) al Legii nr. 554/2004.

În esență, recurenta recurenta critică sentința prin raportare la incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. față de faptul că: instanța de fond a statuat faptul că este aplicabil art. 277 alin. (1) lit. (a) Codul de procedură fiscală, reluând pur și simplu argumentația ANAF, rezumându-se la a statua: "că organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare; instanța de fond nu a analizat elementele esențiale ale prevederilor art. 277 alin. (1) lit. (a) Codul de procedură fiscală, anume condiția existenței indiciilor privind infracțiuni față de mijloacele de probă; instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 277 alin. (1) lit. (a) Codul de procedură fiscală, raportat la faptul că aceasta nu a stabilit, anterior aplicării, care este interpretarea corectă a acestuia, deoarece, în realitate, Curtea de Apel București a interpretat art. 277 alin. (1) lît. (a) Codul de procedură fiscală în sensul prevederii abrogate, anume art. 214 alin. (1) lit. (a) Codul de procedură fiscală 2003, considerând suficientă existența indiciilor cu privire la săvârșirea oricărei infracțiuni.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de control judiciar observă că, instanța de fond în mod eronat a reținut că: "organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare.".

Art. 277 alin. (1) lit. (a) prevede: "organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă".

Or, concret, organele de urmărire penală au fost sesizate cu privire la infracțiunile de evaziune fiscală și spălare a banilor, dar nicăieri organul care a efectuat activitatea de control nu a sesizat organul penal privind infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă. Concret, potrivit definițiilor date atât de dispozițiile fiscale, cât și cele de procedură penală, mijloacele de probă sunt: potrivit art. 55 Codul de procedură fiscală: "constituie probă orice element de fapt care servește ta constatarea unei stări de fapt fiscale, inclusiv înregistrări audiovideo, date și informații aflate în orice mediu de stocare, precum și alte mijloace materiale de probă, care nu sunt interzise de lege.

(2) Pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în condițiile legii administrează mijloace de probă, putând proceda la: a) solicitarea informațiilor, de orice fel, din partea contribuabilului/plătitorului și a altor persoane b) solicitarea de expertize c) folosirea înscrisurilor d) efectuarea de constatări la fața locului; e) efectuarea, în condițiile legii, de controale curente, operative și inopinate sau controale tematice, după caz. (3) Probele administrate vor fi coroborate si apreciate ținându-se seama de forța tor doveditoare recunoscută de lese.".

Potrivit art. 97 alin. (2) C. proc. pen.: "proba se obține în procesul penal prin următoarele mijloace: a) declarațiile suspectului sau ale inculpatului; b) declarațiile persoanei vătămate; c) declarațiile părții civile sau ale părții responsabile civitmente; d) declarațiile martorilor; e) înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă; f) orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lese. (3) Procedeul probatoriu este modalitatea lesalâ de obținere a mijlocului de probă.".

Or, nici organul fiscal ce a efectuat controlul și nici instanța de fond nu au argumentat care ar fi infracțiunile privind mijloacele de probă, în legătură cu care există indicii.

Prin dispozițiile Codului de procedură fiscală se reglementează posibilitatea organului de soluționare a contestației administrativ - fiscale de suspendare a cauzei cu care este învestit de contribuabil, atunci când organul de control a formulat o sesizare a organelor în drept cu privire la existenta indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă. Astfel, față de reglementarea anterioară prevăzută de art. 214 alin. (1) lit. (a) Codul de procedură fiscală 2003, reglementarea fiscală actuală introduce condiția suplimentară ca sesizarea penală să privească indicii privind săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă vizând stabilirea bazei de impozitare, nemaifiind deci suficientă orice sesizare privind o infracțiune a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

În consecință, având în vedere că suspendarea soluționării contestației fiscale nu s-a dispus pentru cercetarea unei infracțiuni care să privească mijloacele de probă, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru dispunerea suspendării, decizia fiscală atacată fiind, prin urmare, în mod nelegal emisă.

Pe de altă parte, instanța de fond a constatat în mod nelegal respectarea de către intimată a principiului proporționalității și al rezonabilității.

Astfel, Decizia nr. 478/12.12.2017 a fost emisă la 2 ani de la primul act de cercetare în dosarul penal, iar de la data Deciziei nr. 478/12.12.2017 și până în prezent au trecut aproape 2 ani. Prin urmare, având în vedere complexitatea unui dosar penal, precum și faptul că au trecut peste 3 ani de la data la care au fost emise Decizia de impunere nr. x/28.04.2017 și Raportul de inspecție fiscală nr. x/28.04.2017, în mod cert prin nesoluționarea contestației fiscale nu sunt respectate principiul proporționalitățiî și nici cel al soluționării unei cereri într-un termen rezonabil.

Mai mult, decât atât, intimata-pârâtă nu poate invoca necunoașterea actelor pe baza cărora s-a estimat prejudiciul în dosarul penal, mai ales că a formulat o cerere de constituire parte civilă despre care se presupune că îndeplinește condiția minimală de a preciza la ce sume se referă și care este izvorul obligațiilor pretinse. În consecință, cel puțin din momentul formulării cererii de constituire parte civilă în procesul penal, autoritatea fiscală în niciun caz nu poate susține că nu cunoaște din ce se compune prejudiciul pe care l-a solicitat.

Măsurile administrative nu trebuie să treacă dincolo de ce este strict necesar, în așa fel încât procedurile de control nu trebuie să fie însoțite de penalități disproporționate raportate la gravitatea încălcării, în așa fel încât să devină un obstacol în exercitarea acelei libertăți.

Instanța europeană a constatat în nenumărate rânduri încălcarea principiului proporționalității de către statele membre, stabilind de fiecare dată că este necesară adoptarea acelor măsuri care să nu creeze pentru contribuabil o situație mult mai grea decât ar fi necesar pentru realizarea scopului urmărit.

Față de cele anterior expuse, instanța va admite recursul, va casa sentința recurată și, în rejudecare va admite acțiunea, va anula Decizia nr. 478 din 12.12.2017 și va obliga pârâta ANAF - DGSC la soluționarea contestației administrative, formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3720 din 20 septembrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare admite acțiunea.

Anulează Decizia nr. 478 din 12.12.2017 și obligă pârâta ANAF - DGSC la soluționarea contestației administrative, formulată de reclamantă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2021.