ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6088/2021

Ședința publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, din data de 26.02.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și a solicitat anularea Deciziei nr. 12785/02.02.2017 emisă de F.G.A., obligarea pârâtului la plata diferenței de indemnizație de asigurare cuvenită pentru o despăgubire reală și rezonabilă, de 23.307,38 RON, obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere de 0,2%, calculate pentru fiecare zi de întârziere, la diferența de sumă neachitată - 23.307,38 RON pentru plata despăgubirilor, prevăzute de art. 38 din Norma ASF 23/2014; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor prilejuite de acest proces.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 4564 din 8 noiembrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte contestația formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare A Asiguraților, s-a anulat art. 2 al Deciziei nr. 12785 din 2.02.2017 emise de pârât, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului și suma de 23.307,38 RON, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului 1.350 RON, cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 4564 din 8 noiembrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs, pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraților întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

În motivarea recursului, recurentul susține că sentința astfel pronunțată este nelegală având în vedere faptul că Norma ASF 16/2015 stabilește faptul că reconstatarea se face de către FGA, la cererea păgubitului, iar în cauza de față nu există o cerere de reconstatare, fapt pentru care contravaloarea pieselor suplimentare neconstatate de FGA și a manoperei aferente nu este opozabilă Fondului, contravaloarea acestora fiind stabilită nelegal în sarcina recurentului, iar luarea în considerare a prețului pieselor din devizul estimativ prezentat de intimat face ca valoarea vehicului după reparație să depășesască valoarea vehiculului la data accidentului, situație ce încalcă dispozițiile art. 51 alin. (9) lit. a) din Norma ASF 23/2014.

Menționează recurentul că, instanța de fond în mod greșit a considerat că intimatul a solicitat efectuarea reconstatării, reținând în acest sens corespondența pe email depusă de intimat, respectiv e-mail-urile din 24.10.2016 și din 2.11.2016, în conținutul acestora neregăsindu-se o cerere de reconstatare.

În opinia recurentului, intimatul nu a solicitat FGA reconstatarea, solicitare impusă de dispoziile legale aplicabile, iar intimatul nu poate invoca în apărare necunoașterea legii.

Având în vedere faptul că dispozițiile legale impun ca atât constatarea cât și reconstatarea să fie făcute de FGA, consecința nerespectarii acestora dispoziții este inopozabilitatea altor piese/repere față de cele stabilite în procesul-verbal de constatate întocmit de reprezentantul FGA la 10.10.2016 și însușit prin semnătură de către intimat, contravaloarea acestor piese/repere neconstatate de FGA neputând fi stabilite în mod legal în sarcina FGA. Nu există niciun motiv pentru ca intimatul să nu fi solicitat reconstatarea, de vreme ce intimatul a solicitat constatarea, iar aceasta a fost efectuată de reprezentantul FGA la 10.10.2016.

Totodata, susține recurentul că, având în vedere faptul că devizul estimativ - de care se prevalează intimatul și la care s-a raportat instanța de fond în stabilirea obligației de plată în sarcina FGA - conține preturi pentru piese de origine, face ca valoarea autovehicului după efectuarea reparației în aceste condiții să depășească valoarea autovehicului la data accidentului, respectiv 25.09.2016, situație care încalcă dispozițiile art. 51 alin. (9) lit. a) din Norma ASF 23/2014.

În ceea ce privește manopera - parte a despăgubirilor pretinse – instanța de fond a făcut aplicarea greșită a prevederilor art. 2 alin. (1) și alin. (3) și art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 și ale art. 21 din Norma ASF nr. 16/2015.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Cu titlu prealabil, în ceea ce privește excepția nulității, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate de recurent pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că această excepție se dovedește a fi nefondată, urmând a fi respinsă în consecință.

2.1. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a normelor legale incidente și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În cauza de față, la data de 25.09.2016, a avut loc un eveniment rutier din culpa numitului B., conducătorul autoturismului marca x, cu nr. de înmatriculare x, care, circulând din direcția Vâlcea către Pitești, într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul intimatului-reclamant, rezultând avarii auto.

La momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu nr. x era asigurat RCA la asigurătorul C. S.A., conform poliței de asigurare seria x/17/G17/HR nr. x/13.07.2016, valabilitatea poliței fiind 14.07.016 - 13.01.2017.

Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/21.11.2016, intimatul-reclamant a solicitat plata sumei de 55.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru avariile produse autoturismului proprietate personală, marca x, cu nr. de înmatriculare x, avariat în data de 25.09.2016.

Prin Decizia nr. 12785 din 2.02.2017, contestată în prezenta cauză, recurentul-pârât a admis în parte cererea intimatului-reclamant, pentru suma de 16.883,92 RON și a respins cererea cu privire la suma de 38.116,08 RON, pe care a considerat-o nejustificată.

Prin sentința nr. 4564 din 8 noiembrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte contestația formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare A Asiguraților, s-a anulat art. 2 al Deciziei nr. 12785 din 2.02.2017 emise de pârât, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului și suma de 23.307,38 RON, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului 1.350 RON, cheltuieli de judecată.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 51 pct. 1 din Norma ASF nr. 23/2014, despăgubirile pentru vehicule nu pot depăși cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA.

Potrivit art. 51 alin. (3) din Norma ASF nr. 23/2014, cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor pârtilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire al acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor si înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preturile practicate de unitățile de specialitate.

Potrivit art. 52 alin. (1) din Norma A.S.F. 23/2014, valoarea unui vehicul la data producerii accidentului se stabilește pe baza valorilor de piață ale unor vehicule de aceeași marcă, tip, model, caracteristici tehnice și dotări, an de fabricație, având un parcurs în kilometri și o stare de întreținere comparabile.

Potrivit art. 51 alin. (4) din aceeași normă, în cazul în care pentru reparațiile vehiculului se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparațiilor, cuantumul pagubei se stabilește luând în calcul prețurile practicate de către unitățile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparației/înlocuirii pieselor avariate, precum și pentru părți componente, piese înlocuitoare noi și materiale.

În raport de dispozițiile legale anterior menționate, corect s-a reținut că diferența de despăgubire neacceptată la plată de recurentul-pârât rezultă în principal din modul de calcul diferit folosit de acesta și de unitatea specializată la care a apelat intimatul.

În altă ordine de idei, susținerea recurentului conform căreia nu există nicio dovadă că intimatul a depus în susținerea pretențiilor sale devizul Audatex întocmit de service-ul autorizat la care a apelat nu este întemeiată. Intimatul-reclamant a făcut dovada că a transmis recurentului acest deviz la datele de 24.10.2016 și 2.11.2016.

Mai mult decât atât, din aceleași înscrisuri rezultă că intimatul a solicitat recurentului efectuarea de constatări suplimentare, însă cererea a rămas fără răspuns, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. j) din Norma ASF nr. 16/2015.

Prin urmare, argumentele prezentate de judecatorul fondului referitoare la despăgubirile solicitate de intimatul-reclamant suplimentar, până la suma stabilită de unitatea service autorizată, respectiv 23.307,38 RON, sunt întemeiate.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata penalităților de întârziere aferente sumei refuzate la plată, Curtea de Apel corect a reținut că penalitățile de întârziere nu se încadrau în categoria creanțelor născute din contractul de asigurare, lipsind temeiurile legale pentru a concluziona în sensul pretins de intimat, nefiind despăgubiri sau cheltuieli de judecată.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 4564 din 8 noiembrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 2800 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2021.