ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6036/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2017, în data de 31.07.2017, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Avizului Președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 10/22.06.2017 privind valorile tarifelor Componenta de piață concurențială (C. proc. civ.) aplicate de furnizorul de ultimă instanță A. S.A. clienților finali care beneficiază de serviciul universal, obligarea ANRE la plata daunelor suferite de A. în valoare totală de 14.156.140 RON, din care 12.067.048 RON reprezentând costurile efectiv suportate de A. pentru achiziția de energie electrică ca urmare a sistării livrărilor de către B., 819.696 RON reprezentând diferențe nerecunoscute de cost achiziție energie electrică necesară furnizării de energie electrică în semestrul I al anului 2017 către clienții beneficiari de serviciu universal, alte diferențe decât cele menționate la primul punct, 1.269.396 RON reprezentând diferențe nerecunoscute aferente achiziției de energie electrică necesară furnizării în semestrul I al anului 2017 către clienții de ultimă instanță. În subsidiar, s-a cerut obligarea ANRE să includă, în avizul pentru stabilirea tarifelor C. proc. civ. ce urmează a fi emis ulterior rămânerii definitive a hotărârii de anulare a Avizului nr. x/2017, suma de l4.156.1401ei reprezentând costuri nerecunoscute și în orice caz, obligarea ANRE la plata dobânzii legale aferente sumei de 14.156.1401ei de la data emitrii Avizului nr. x/2017 și până la data plății sumei de 14.156.1401ei cu titlu de daune sau emiterii unui nou aviz care să cuprindă această sumă.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2224 din 27 iulie 2019, Curtea de Apel București– secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta, Autoritatea Națională de Reglementare În Domeniul EnergieI, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs reclamanta A. S.A., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. pct. 8 din C. proc. civ. În motivarea recursului, recurenta a arătat că, în urma licitației PCSU pentru trimestrul I 2017, A., în calitate de FUI, a primit prin bilateralizare un contract de furnizare de energie electrică destinată clienților beneficiari ai serviciului universal, cu livrare în trimestrul următor, ianuarie- martie 2017, de încheiat cu B.. În timpul derulării contractului, B. a notificat A. că sistează livrarea energiei electrice începând cu 24.01.2017, periclitând astfel îndeplinirea de către societate a obligației de a furniza energie electrică consumatorilor beneficiari ai serviciului universal. Sistarea a fost generată de creșterile excepționale înregistrate de prețul energiei în perioada respectivă, precum și de sistarea livrărilor din amonte. B. - care era un trader de energie - achiziționa la rândul său energia destinată livrării către A. din alte surse, așa încât, în contextul creșterii pieței, prețul de achiziție devenise nerentabil. Totodată, A. a solicitat declanșarea procedurii speciale de soluționare a conflictelor din domeniul energiei de către Comisia ANRE de soluționare a disputelor pe piața angro și cu amănuntul apărute între participanții la piața de energie electrică. Prin Hotărârea nr. 1 din data de 4.04.2017, Comisia ANRE a soluționat disputa ivită între A. și B. în favoarea recurentei, stabilind că B. a încălcat prevederile contractului o dată cu sistarea livrării de energie. După ce B. a sistat livrările, A. a fost nevoită să achiziționeze cantitatea de energie electrică corespunzătoare acestui contract de pe alte piețe, la un preț mult mai ridicat. Diferența plătită în plus - stabilită prin raportul de expertiză administrat în cauză - reprezintă un cost suplimentar suportat de societate față de costul de achiziție avut în vedere la reglementarea tarifului C. proc. civ. Acest cost trebuie, în opinia recurentei, să fie suportat în final de clienții beneficiari ai serviciului universal prin includerea lui in corecțiile de tarif C. proc. civ. pentru semestrul următor. Aceasta deoarece serviciul universal nu este o măsură de protecție socială. Scopul legii este doar ca beneficiarii să primească energie în condiții de piață și să se evite ca aceștia să rămână cu energia cea mai scumpă din cauza forței reduse de negociere. Or, condițiile pieței sunt cele care au făcut ca B. să nu mai fie în măsura să livreze energia promisă. Se arată în continuare că în niciun caz FUI nu este obligat să asigure protecția beneficiarilor serviciului universal. ANRE, ca autoritate a statului în domeniul energiei este titularul obligației de a asigura serviciul universal, în timp ce FUI este doar agentul prin care autoritatea își duce la îndeplinire această obligație. Chiar dacă FUI este cel care încheie contractele și cu vânzătorul de pe PCSU și cu beneficiarii serviciului universal, raporturile juridice dintre aceștia sunt reglementate sub toate aspectele lor de lege și de normele emise de ANRE în vederea organizării prestării serviciului universal. Astfel, se arată că furnizorii de energie sunt desemnați de ANRE în calitate de FUI, iar odată numiți FUI sunt obligați să furnizeze energie clienților beneficiari ai serviciului universal; FUI nu are niciun control asupra valorii contractului pe care îl va încheia pe PCSU și nici asupra identității cocontractantului de la care va cumpăra energia electrică. Toate acestea sunt stabilite de ANRE. FUI nu răspunde decât pentru propria culpă, în aceste condiții. Neîndeplinirea obligațiilor de către furnizorii din contractele PCSU nu este un caz de răspundere uzuală, de natură comercială, așa cum ar fi în cazul unui contract încheiat pe dreptul comun în care vânzătorul răspunde pentru livrarea mărfurilor la prețul stabilit în contact. Recuperarea acestei pierderi de la beneficiarii serviciului universal nu se poate face decât prin includerea ei, cu titlu de corecții, în tariful C. proc. civ. stabilit de ANRE pentru următoarea perioadă de reglementare. Fiind constrânși să vândă energia electrică la tariful C. proc. civ. stabilit de ANRE, FUI nu au niciun mijloc legal prin care să pretindă clienților un preț majorat, spre a recupera costurile suplimentare în mod direct, precum nici nu poate refuza încheierea unui contract rezultat din bilateralizare și nici impune anumite cerințe de eligibilitate/garanții vânzătorilor de la care achiziționează energia prin intermediul PCSU. Doar ANRE poate face acest transfer de costuri, iar procedura de emitere a avizului prevede mijloacele necesare: corecțiile de tarif, care presupun includerea costurilor suplimentare înregistrate de FUI cu prestarea serviciului universal în tarifele pe semestrele următoare. Evident că traderul care nu și-a respectat contractul încheiat pe PCSU este, în final, răspunzător să repare prejudiciul creat, însă tot ANRE are obligația și instrumentele juridice necesare să procedeze la tragerea acestuia la răspundere, traderul respectiv fiind titularul unei licențe eliberate de către ANRE. Astfel, fiecare trader este obligat, conform reglementărilor emise de ANRE, să constituie și să păstreze pentru perioada de valabilitate a licenței o garanție care să acopere valoarea contractelor pe care le are în derulare pe o perioada de 30 de zile. A. a solicitat ANRE recunoașterea costurilor suplimentare egale cu diferența dintre valoarea contractului încheiat cu B. și valoarea energiei de substituire cumpărată la un preț mult mai ridicat decât costul de achiziție luat în considerare în tariful pentru clienții beneficiari ai serviciului universal pe care autoritatea 1-a stabilit pentru semestrul următor, iulie- decembrie 2017. Cu toate acestea, ANRE a adoptat avizul nr. x/22.06.2017 fără includerea costurilor solicitate. În același timp, ANRE nu a luat nicio măsură împotriva B.. Prima instanță nu a contestat niciodată împrejurarea că A. a înregistrat un cost suplimentar pentru înlocuirea energiei din contractul B. și nici valoarea acestui cost. Nici ANRE nu a contestat existența și valoarea prejudiciului (nedepunând, de altfel, nicio obiecțiune la raportul de expertiză). Cu toate acestea, prima instanță a apreciat că recurenta nu avea dreptul să solicite corecții de tarif pentru acoperirea pierderilor cauzate de neexecutarea contractului B., ci trebuia să se îndrepte împotriva acesteia. În opinia recurentei, prima instanță nu oferă un motiv concret pentru care interpretează în această manieră art. 12 din Metodologia 92/2015 și cadrul juridic al activității FUI. Expertul desemnat în cauză nici nu a confirmat nici nu a infirmat dacă corecțiile solicitate ar fi trebuit sau nu incluse în tariful C. proc. civ., ci a făcut calculul costului energiei de înlocuire conform datelor prezentate și a realizat două scenarii de calcul. În opinia recurentei pierderile cauzate de neexecutarea contractului încheiat pe PCSU de către vânzător trebuie suportate- cel puțin in primă fază - de beneficiarii serviciului universal; Modalitatea de recuperare a acestor prejudicii este includerea lor în tariful C. proc. civ. cu titlu de corecții; ANRE are posibilitatea să se îndrepte apoi împotriva vânzătorului din contractul PCSU pentru recuperarea acestui prejudiciu. În motivarea primei instanțe singurele argumente prin care aceasta pare să justifice decizia sunt cele de la p. 12-13 privitoare la principiul proporționalității. În opinia recurentei, referirea la principiul proporționalității este neconcludentă în context, deoarece prima instanță îl folosește aici pentru a argumenta dreptul ANRE de a reglementa tarifele pentru consumatorii beneficiari ai serviciului universal, aspect care nu este discutat în cauză. Așa cum pune prima instanța problema pare că ANRE are dreptul de a aprecia dacă să acorde sau nu acest tip de corecții și că, în unele cazuri, acordarea poate fi justificată, în altele nu, la aprecierea autorității. În realitate, acordarea lor nu este o problemă de oportunitate, ci de aplicare a legii. În interpretarea recurentei, ANRE este obligată să acorde aceste corecții, iar prima instanță trebuia să respingă argumentele invocate în susținerea întâmpinării, nu să statueze că ANRE este suverană și că nu și-a depășit limitele puterilor (aceasta din urmă afirmație, de asemenea nu se precizează pe ce baze este făcută]. Când a stabilit dreptul ANRE de a reglementa tarife pentru energia electrică (așa cum este și tariful C. proc. civ.), legiuitorul a prevăzut și regulile care trebuie avute în vedere în această reglementare. Acestea sunt cuprinse în art. 76 alin. (1) Legea energiei - cu denumirea marginală Metodologiile de reglementare a prețurilor și tarifelor - care prevede că: "Prețurile și tarifele reglementate pentru activitățile de [...] furnizare a energiei electrice [...] se stabilesc pe baza metodologiilor aprobate și publicate de autoritatea competentă. În calculul acestora vor fi luate în considerare costurile justificate ale activităților respective, cheltuielile pentru dezvoltare și protecția mediului, precum și o cotă rezonabilă de profit."(s.n.). Totodată, art. 79 alin. (6) din Legea energiei - Principiile pentru fundamentarea propunerilor de prețuri și tarife reglementate - stabilește că "Furnizorului de ultimă instanță i se recunosc integral în tarife costurile de achiziție a energiei electrice și costurile asociate, precum și o cotă rezonabilă de profit". Art. 79 alin. (6) este o normă specială, care transpune principiul din art. 76 alin. (1) în cazul FUI. Deci legiuitorul a considerat util să prevadă expres recuperarea costurilor și în cazul FUI pentru a nu se crea impresia că aceștia, prin poziția lor de prestator de serviciu universal, au obligația de a suporta costurile suplimentare. În plus, un alt principiu care stă la baza stabilirii tarifelor reglementate este prevăzut de art. 79 alin. (4) din Legea energiei: tarifele trebuie să acopere costurile justificate economic. Art. 12 din Metodologia 92/2015 care prevede că la calculul tarifelor trebuie avute în vedere și corecțiile de tarif reprezintă o aplicare a art. 76 și 79 din Legea energiei întrucât corecțiile nu sunt altceva decât costuri suplimentare, care trebuie incluse în tariful C. proc. civ. Recurenta susține că a demonstrat, în fata primei instanțe, prin analiza întregului cadru legal care reglementează activitatea FUI, că pierderile din contractul B. sunt costuri justificate pentru A.. Interpretarea se bazează pe faptul că A. nu a avut niciun control asupra alegerii B. ca și contra-parte și asupra încheierii contractului. Acest cost suplimentar a survenit independent de voința și de actele A. și s-ar fi înregistrat indiferent dacă în locul A. era un alt FUI. Deci motivele pentru care pierderile din contractul B. ar fi trebuit incluse în corecțiile de tarif C. proc. civ. sunt motive obiective decurgând din aplicarea legii. Cuprinderea acestor costuri în corecții nu era o opțiune pentru ANRE care să fie analizată prin prisma principiului proporționalității. Dacă ar fi incident acest principiu, atunci el ar trebui aplicat însă în legătură cu întreg lanțul juridic prin care s-a ajuns la încheierea contractului cu B., precum și în considerarea faptului că recurenta/FUI nu ar trebui să fie prejudiciat prin îndeplinirea obligației de furnizare în regim reglementat. Recurenta arată că pentru licitațiile PCSU, fiecare FUI transmite doar cantitatea totală care îi este necesară pentru acoperirea consumului clienților din portofoliu. OPCOM, administratorul pieței, este cel care derulează procedura și apoi procedează la bilateralizarea cererii și ofertei, adică stabilește cu care ofertant încheie FUI contractul și pentru ce cantitate de energie electrică, în conformitate cu reglementări fie aprobate fie avizate de către ANRE. Or, în cazul licitației pentru primul trimestru al anului 2017, cantitatea atribuită A. pe contractul B. a fost covârșitor mai mare decât cantitatea atribuită altor FUI pe oricare alt contract încheiat cu un trader. Aceasta a avut drept consecință concentrarea riscului (care avea să se și producă după cum s-a văzut) pe un singur FUI, A., și pe consumatorii din portofoliul acestuia. Dacă ANRE ar fi împărțit cantitatea ofertată de către B. pe mai mulți FUI și, implicit, pe o pătură mai largă de consumatori beneficiari ai serviciului universal, aceștia din urmă ar fi avut de suportat în mod individual un risc mai mic. Deși este în afara oricărui dubiu că ANRE trebuie să protejeze clienții finali, autoritatea trebuia sa aibă în vedere acest scop atunci când a permis atribuirea unei cantități atât de mari de energie electrică de la un singur ofertant, mai ales trader, către un singur FUI. În realitate, autoritatea nu contestă de principiu că prețul suplimentar achitat de FUI pentru a cumpăra energia electrică de pe piața liberă, în cazurile în care cantitățile din contractele încheiate pe PCSU nu acoperă consumul, trebuie incluse în corecții și "trecute mai departe" la clientul final, după cum se exprimă chiar expertul desemnat în cauză. Cantitatea mare de energie care a trebuit sa fie acoperită și costurile asociate au determinat ANRE să contrazică practica anterioară și prevederile legale referitoare la acordarea corecțiilor pentru tarifele C. proc. civ. și să refuze includerea prejudiciului suferit de subscrisa în corecții. Folosind A. drept paravan, ANRE își acoperă eroarea pe care a săvârșit-o la atribuirea contractului, știind că în cazul în care ar fi procedat conform legii la stabilirea corecțiilor ar fi cauzat majorarea inechitabilă a tarifelor pentru consumatorii din portofoliul A., deci ar fi trebuit să admită că nu le-a protejat interesele. De altfel, faptul că FUI nu răspunde pentru acest prejudiciu rezultă și din împrejurarea că legea prevede remedii pentru astfel de situații excepționale. Este vorba de existența unei proceduri obligatorii de constituire a garanțiilor financiare a traderilor de energie chiar în vederea obținerii și menținerii licenței. Deși avea la dispoziție acest mecanism legal, în calitate de autoritate de reglementare și emitent al licenței B., nu înțelegem de ce ANRE nu a executat garanția, preferând sa pună pierderea în sarcina A. prin refuzul recunoașterii acestei pierderi în calculul corecțiilor. O posibilă explicație ar fi aceea că B. nu constituise garanția. însă într-o astfel de ipoteză, ANRE trebuie să răspundă pentru neîndeplinirea obligației B. și lipsa verificării acesteia. Dreptul recurentei la recuperarea costurilor și obligația corelativă a ANRE de a include aceste costuri în corecțiile de tarif C. proc. civ./UI se bazează pe teza că FUI nu suportă riscul neexecutării contractelor încheiate pe PCSU, deoarece este o piață reglementată de ANRE în vederea prestării unui serviciu public care se află în sarcina autorității. Răspunderea ANRE era principală, nu subsidiară, iar ANRE nu poate invoca un beneficiu de discuțiune. Teoria că A. ar trebui sa urmărească mai întâi pe B. și apoi să ceară includerea prejudiciului în corecții ar lipsi de conținut obligația constituirii acestei garanții, care sugerează dimpotrivă că ANRE are calitate activă în recuperarea prejudiciului și verificarea participanților la piață. În continuare, recurenta face o analiză de ansamblu a reglementărilor care guvernează piața energiei electrice în susținerea argumentelor prezentate mai sus. Concluzionând, recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 2224/24.07.2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și, în rejudecare: Anularea Avizului Președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 10/22.06.2017 privind valorile tarifelor Componenta de piață concurențială (C. proc. civ.) aplicate de furnizorul de ultimă instanță A. S.A. clienților finali care beneficiază de serviciul universal (Avizul ANRE nr. 10/2017); Obligarea ANRE la plata daunelor suferite de A. în valoarea stabilită prin raportul de expertiza administrat în primă instanță, din care: - 10.457.283,82 RON, reprezentând costurile suplimentare suportate de A. pentru achiziția de energie electrică ca urmare a sistării livrărilor de către B. (corecții tarif C. proc. civ.) - 979.101,74 RON, reprezentând beneficiu erealizat ca urmare a neexecutării contractului B. (corecții tarif C. proc. civ.) - 1.193.415,93 RON, reprezentând diferențe nerecunoscute aferente achiziției de energie electrică necesară furnizării în semestrul I al anului 2017 către clienții de ultimă instanță (corecții tarif UI). În subsidiar, se solicită obligarea ANRE să includă, în avizul pentru stabilirea tarifelor C. proc. civ. ce urmează a fi emis ulterior rămânerii definitive a hotărârii de anulare a Avizului nr. x/2017, a costurilor nerecunoscute la emiterea acestui aviz De asemenea, se solicită obligarea ANRE la plata dobânzii legale aferente sumei la plata căreia instanța o va obliga cu titlu de daune sau o va obliga să o includă în avizul emis ulterior rămânerii definitive a hotărârii de la data emiterii Avizului nr. x/2017 și până la data plății sumei cu titlu de daune sau emiterii noului aviz care să cuprindă această sumă.

Apărările formulate în cauză În cauză, intimata-pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 15 iunie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 4 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente: Argumentele de fapt și de drept relevante Prima instanță a reținut în mod corect că reclamanta are calitatea de Furnizor de Ultima Instanța (FUI) pentru consumatorii casnici și achiziționează energie electrică de la o serie de furnizori, având încheiat un contract și cu furnizorul B.. Atât reclamanta, cât și pârâta au arătat că lunile ianuarie - martie 2017 au prezentat în piața de energie electrica variații mari de preț în piața zilei următoare – PZU, context în care B., furnizorul cu care reclamanta avea încheiat contract de achiziție a energiei electrice, a refuzat sa mai furnizeze energie la prețul stabilit prin contract și a sistat furnizarea de energie electrică reclamantei. Pentru a furniza energie electrică clienților casnici, reclamanta a cumpărat energie din PZU, unde prețurile erau mai mari decât cele din contractul cu B.. Comportamentul furnizorului B. de sistare a livrărilor/reziliere în cursul derulării acestui contract a făcut obiectul unei dispute dedusă spre analiză de către A. S.A la ANRE, soluționată prin Hotărârea nr. 1/04.04.2017 emisă de Comisia de soluționare a disputelor pe piața angro și cu amănuntul apărute între participanții la piața de energie electrică. Prin hotărârea susmenționată, Comisia a constatat încălcarea contractului de către B., precizând că nu poate opera rezilierea unilaterală a contractului. Prin adresele nr. x/20.06.2017 și y/21.06.2017 reclamanta a solicitat pârâtei recunoașterea integrală a costurilor suplimentare justificate pentru achiziția de energie electrică în situația excepțională apărută, cu consecința luării în considerarea a acestora la momentul avizării tarifelor. Prin avizul contestat i s-a refuzat recurentei includerea în costuri, sub formă de corecție, a prețurilor suplimentare suportate de aceasta ca urmare a achiziționării energiei din PZU. Instanța de fond a apreciat că reclamanta era datoare să uzeze de acțiunile decurgând din contractul cu B., solicitările privind transferul costurilor estimate la un nivel mărit către consumatori, în lipsa luării oricăror măsuri concrete din partea reclamatei de gestionare a raporturilor contractuale cu furnizorul B., fiind lipsite de orice suport legal. În lipsa demersurilor din partea A. pentru recuperarea prejudiciului de la partenerul contractual, instanța de fond a apreciat că refuzul autorității publice de recunoaștere a costurilor suplimentare suportate de FUI reprezintă o măsură proporțională, fiind luat în considerare interesul consumatorului. Aceste considerente ale instanței de fond sunt împărtășite de instanța de control judiciar, criticile recurentei fiind nefondate. Recurenta susține, în esență, că din reglementarea de ansamblu a pieței energiei electrice rezultă că, în calitate de FUI, nu trebuie să suporte costurile furnizării energiei electrice către utilizatorul de ultimă instanță, ci aceste costuri trebuie recuperate integral prin includerea lor în tarif. Se insistă pe ideea că acest serviciu nu este o măsură de protecție socială, ci scopul legii este doar ca beneficiarii să primească energie în condiții de piață și să se evite ca aceștia să rămână cu energia cea mai scumpă din cauza forței reduse de negociere. Înalta Curte constată, însă, că în tariful C. proc. civ. nu se pot cuprinde toate costurile suportate de FUI, ci, așa cum o precizează art. 76 din Legea nr. 123/2012, Legea Energiei, "1) Prețurile și tarifele reglementate pentru activitățile de transport și distribuție a energiei electrice și pentru energia termică produsă în centrale de cogenerare se stabilesc pe baza metodologiilor aprobate și publicate de ANRE. În calculul acestora vor fi luate în considerare costurile justificate ale activităților respective, cheltuielile pentru dezvoltare și protecția mediului, precum și o cotă rezonabilă de profit." Or, tocmai caracterul justificat al costurilor solicitate de recurentă este pus în discuție de pasivitatea acesteia în raport cu partenerul contractual B.. Observând conduita abuzivă a traderului care, deși avea obligații contractuale de furnizare a unei cantități determinate de energie electrică la prețul stabilit prin contract, a încetat să își mai îndeplinească obligațiile, invocând modificările intervenite pe piața de energie electrică în cursul lunilor ianuarie- martie 2017, recurenta s-a adresat Comisiei de soluționare a disputelor pe piața angro și cu amănuntul apărute între participanții la piața de energie electrică. Prin Hotărârea nr. 1/04.04.2017, Comisia a constatat încălcarea contractului de către B., precizând că nu poate opera rezilierea unilaterală a contractului. Recurenta nu a mai întreprins, însă, alte demersuri pentru angajarea răspunderii contractuale a societății culpabile, ci a încercat să își recupereze prejudiciul suferit prin modificarea tarifului suportat de consumatori. Susținerile recurentei în sensul că ANRE avea obligația să recupereze prejudiciul de la B. sunt lipsite de temei legal. Chiar dacă alegerea traderului a fost decisă de autoritatea publică, contractul a fost încheiat între B. și recurentă astfel încât ANRE era străină de contract (pentru aceasta era vorba de un res inter alios acta). Din acest motiv, din punct de vedere contractual, traderul nu avea nicio obligație față de autoritatea publică. ANRE dispunea doar de pârghii specifice puterii publice, de sancționare a titularului de licență, neputând uza de mecanismele specifice răspunderii contractuale pentru recuperarea prejudiciului. În aceste condiții, ANRE nu avea la dispoziție niciun mecanism legal care să îi permită să recupereze de la B. diferența dintre prețul plătit de A. pentru energia cumpărată de pe PZU și prețul stabilit prin contract de furnizare. De altfel, ANRE nu a suferit niciun prejudiciu în mod personal și, din acest motiv, nu putea pretinde ca B. să îi repare un prejudiciu suferit de o altă persoană, respectiv de recurentă. Simpla existență a obligației titularului de licență de constituire a unei garanții nu poate avea semnificația modificării întregului mecanism al răspunderii contractuale, așa cum ar rezulta din susținerile recurentei. Faptul că ANRE a impus constituirea unei astfel de garanții nu înseamnă că aceasta "și-a asumat răspunderea pentru a preîntâmpina efectele acestora asupra celorlalți participanți la piața de energie". Nu există nicio prevedere legală care să lege existența acestei garanții de posibilitatea ANRE de a urmări pe titularul licenței pentru prejudiciile pe care acesta le-a produs unui FUI. Nici susținerile potrivit cărora contractul B. a fost covârșitor mai mare decât cantitatea atribuită altor FUI pe oricare alt contract încheiat cu un trader. nu pot conduce la o altă concluzie. Recurenta nu a arătat normele legale încălcate de autoritate la momentul atribuirii contractului de furnizare, însă, chiar în situația în care aceasta s-a considerat vătămată prin modalitatea de distribuire a contractelor de furnizare, acest lucru nu este de natură să justifice transferarea în tarife a prejudiciului cauzat de neexecutarea contractului de către B. cât timp exista, încă, posibilitatea recuperării acestui prejudiciu chiar de la cel care l-a cauzat. Recurenta a mai susținut că transferarea costurilor către consumatorii finali nu este de natură să le creeze acestora o situație mai grea deoarece același risc l-ar fi avut și dacă contractau direct cu vânzătorul culpabil. Această afirmație este inexactă întrucâ, în situația ipotetică în care contractul s-ar fi încheiat în mod direct între B. și consumatorii finali, aceaștia din urmă ar fi fost nevoiți, probabil, într-o primă etapă, să suporte un preț mai mare pentru achiziționarea energiei electrice necesare dar, ulterior, ar fi avut posibilitatea să urmărească în instanță pe furnizorul care nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale. Or, tocmai acest lucru i se reproșează recurentei: faptul că, deși, ca parte contractantă, era singura persoană care putea să solicite angajarea răspunderii contractuale a celui vinovat de nefurnizarea cantității de energie electrică contractate, a rămas în pasivitate preferând să încerce să își recupereze costurile de la consumatorul final. În concluzie, refuzul ANRE de includere în tariful C. proc. civ. a costurilor suplimentare suportate de recurentă ca urmare a neonorării, de către B., a contractului de furnizare nu are semnificația transformării serviciului de furnizare de ultimă instanță într-o măsură de protecție socială, ci sancționează lipsa de diligență a FUI care, deși avea la dispoziție pârghii juridice apte să conducă la recuperarea acestui prejudiciu de la societatea vinovată, a preferat să rămână în pasivitate cu intenția de a transfera aceste costuri către consumator. În raport de această conduită, în mod corect s-a apreciat că aceste costuri nu sunt justificate și, în consecință, nu pot fi avute în vedere la fundamentarea tarifului de furnizare a energiei electrice. Față de toate aceste considerente, în baza art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.