ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4485/2021

Ședința publică din data de 6 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor – secția I civilă sub dosar nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Alba Iulia și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, plata diferenței dintre venitul calculat începând cu data de 08.08.2016, la zi și pentru viitor, cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 605,225 RON, până la recunoașterea efectivă a dreptului și venitul efectiv plătit, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație, și plata dobânzii legale aferente de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective; obligarea pârâtului Ministerul de Justiție la înlăturarea efectelor acestei situații discriminatorii în care se află reclamanta prin emiterea ordinului specific de reîncadrare și de recalculare a indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la valorare de referință sectorială de 605,225, respectiv valoarea de referință sectorială de 484,18 RON la care se va adăuga majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 08.08.2016 si în continuare, pentru viitor.

2.1. Hotărârea Tribunalului Bihor – secția I civilă

Prin sentința nr. 180/LM/2021 din 4 martie 2021, Tribunalul Bihor – secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță sesizată a reținut incidența în cauză a art. 7 din Anexa V la Legea nr. 153/2017, potrivit cărora hotărârile prin care sunt soluționate contestațiile formulate de personalul salarizat căruia îi sunt aplicabile prevederile acestei legi, împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale, pot fi atacate cu plângere la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

2.2. Hotărârea Curții de București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 1074 din 1 iulie 2021, Curtea de București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București a reținut că în prezenta cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din Anexa V la Legea nr. 153/2017, întrucât reclamanta nu contestă un răspuns al Curții de Apel Cluj, emis în urma soluționării unei contestații administrative, astfel că, în raport de obiectul litigiului sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun în materie, prevăzute de art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 și art. 266 și art. 269 din Codul Muncii.

Cum reclamanta deținea funcția de judecător la Curtea de Apel Cluj, raportat la prevederile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor – secția I-a civilă, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Înalta Curte reține că obiectul acțiunii îl constituie solicitarea reclamantei A. privind obligarea pârâților la plata unei sume de bani reprezentând diferențe salariale la care, în opinia sa, este îndreptățită.

Înalta Curte constată că reclamanta nu solicită anularea unui act administrativ tipic (de stabilire a drepturilor salariale sau vreo hotărâre dată în soluționarea contestațiilor salariale, pentru modalitatea de stabilire a drepturilor salariale reglementate de dispozițiile Legii nr. 284/2010) și nici nu deduce judecății un act administrativ asimilat.

Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, conform cărora "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. (…)" și nici dispozițiile de drept comun ale art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Dispozițiile legale anterior menționate sunt de strictă interpretare și aplicare și nu pot fi extinse la alte situații decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competența exclusivă, materială și teritorială a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal fiind reglementată pentru situații clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

Având în vedere că solicitarea privește un drept de natură salarială, întrucât derivă dintr-un raport de muncă, reclamanta fiind judecător în cadrul Curții de Apel Cluj, Înalta Curte constată că raportul juridic dedus judecății este unul civil, guvernat de normele de dreptul muncii, iar competența materială va fi determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu art. 1, art. 266 și art. 269 din Codul muncii.

Potrivit dispozițiilor art. 269 din Codul Muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform legii.

Art. 266 din Codul muncii statuează că "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea,executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (2) din același cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul/reședința/sediul."

Conform art. 208 din Legea nr. 62/2011 conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal.

În concluzie, având în vedere principiul disponibilității, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanța se pronunță numai în limitele investirii, se constată că prezenta acțiune este de drept comun, având ca obiect plata diferențelor salariale la care reclamanta se consideră îndreptățită și deci competența de soluționare în primă instanță revine secției specializate în materia litigiilor de muncă din cadrul tribunalului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâții Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Alba Iulia, Ministerul Justiției și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în favoarea Tribunalului Bihor – secția I-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâții Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Alba Iulia, Ministerul Justiției și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în favoarea Tribunalului Bihor – secția I-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2021.