ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4226/2021

Ședința publică din data de 28 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. A. S.R.L. Secuieni a solicitat în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală anularea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1960/2018 din 6 august 2018, privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 și plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 23/2019 din data de 22 februarie 2019, Curtea de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei de obiect și a respins acțiunea formulată de reclamata S.C. A. S.R.L. Secuieni, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca rămasă fără obiect și a obligat pârâtul la 500 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 23/2019 din data de 22 februarie 2019 a Curții de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, și rejudecând cauza să se respingă cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON.

În motivarea cererii de recurs, pârâta a susținut că nu se impunea obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată deoarece nu se afla în culpă cu privire la derularea procesului.

În drept recurenta-pârâtă și-a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat să se respingă recursul, ca befondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate din partea pârâtei și a apărărilor formulate de către intimata-reclamantă, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În speță, instanța de recurs reține că instanța de fond a soluționat cauza prin admiterea excepției lipsei de obiect a cauzei în condițiile în care prin Ordinul nr. 3236/2018 s-a dispus abrogarea Ordinului nr. 1.849/2016, modificat prin Ordinul nr. 1960/2018 din 6 august 2018, față de care s-a formulat cererea de chemare în judecată și prin care s-a solicitat anularea sa.

În conformitate cu prevederile art. 453 C. proc. civ.: "Acordarea cheltuielilor de judecată

(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată."

Înalta Curte constată că evoluția procesului în fața instanței de fond nu se încadrează în cele două teze prevăzute de art. 453 C. proc. civ., respectiv pierderea procesului de către pârâtă, sau admiterea în parte a cererii de chemare în judecată.

În cauză se constată că, soluția pronunțată de instanța de fond, respectiv respingerea acțiunii reclamantei, ca rămasă fără obiect nu poate atrage răspunderea pârâtei privitoare la cheltuielile de judecată, pe de-o parte, deoarece nu rezultă o culpă din partea pârâtei în situația generată de abrogarea Ordinului nr. 1.849/2016, modificat prin Ordinul nr. 1960/2018 din 6 august 2018 prin Ordinul nr. 3236/2018, iar pe de altă parte, deoarece textele de lege dedicate cheltuielilor de judecată din Capitolul IV, Secțiunea a 6-a din C. proc. civ. nu fac referire la o situație juridică similară celei în care ne aflăm, respectiv respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

Așadar, Înalta Curte apreciază că instanța de fond, în ceea ce privește stabilirea cheltuielilor de judecată în sarcina pârâtei, în condițiile în care prin sentința recurată a dispus respingerea cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect din cauza abrogării anterioare judecății a Ordinului contestat, resprezintă o soluție adoptată cu încalcarea normelor de drept material, în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind întemeiat.

Pentru considerentele expuse, fiind întemeiat motivul de casare a sentinței prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1), va admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și va casa în parte sentința recurată în ceea ce privește stabilirea în sarcina pârâtei a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 23/2019 din data de 22 februarie 2019 a Curții de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și rejudecând cauza respinge cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina pârâtei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 septembrie 2021.