ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6252/2021

Ședința publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020 la Curtea de Apel Bacău, reclamanta A. a solicitat completarea dispozitivului hotărârii nr. 17/2021 pronunțate de aceeași instanță.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că acțiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect prin sentința nr. 17/25.02.2021, fără însă ca în cuprinsul dispozitivului să se regăsească soluția referitoare la capătul de cerere privitor la acordarea cheltuielilor de judecată, deși o astfel de cerere a fost formulată și dovedită în termen.

Prin sentința civilă nr. 49/2021 din 13 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de completare a dispozitivului hotărârii nr. 17 din 25.02.2021, formulată de reclamanta A., în cauza privind acțiunea promovată de aceasta în contradictoriu cu pârâții Departamentul pentru Situații de Urgență și Ministerul Afacerilor Interne, ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, iar în urma rejudecării să se dispună obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că motivul pentru care cererea de chemare în judecată a fost respinsă nu s-a datorat culpei sale procesuale. A apreciat că fundamentul suportării cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală și despăgubirea integrală a părții câștigătoare, iar în cazul unei soluții de respingere a cererii ca rămasă fără obiect trebuie analizată conduita culpabilă a pârâtului.

În speță, motivul admiterii excepției lipsei de obiect s-a datorat intimatului care a revocat ordinul de prelungire a detașării abia după comunicarea plângerii prealabile și a cererii de chemare în judecată. Recurenta a arătat că, până la momentul revocării ordinului, a achitat taxa de timbru aferentă acțiunii și onorariul avocațial.

În ceea ce privește instituția recunoașterii pretențiilor prevăzută de art. 454 din C. proc. civ., a arătat recurenta că ar fi fost necesar ca prin întâmpinare ori cel mai târziu până la primul termen, intimatul să adopte o poziție de recunoaștere și să-și manifeste acordul cu privire la admiterea acțiunii formulate. Astfel, în speță nu este incidentă norma prevăzută de art. 454 din C. proc. civ., întrucât pârâții au fost puși în întârziere prealabil pornirii procesului prin comunicarea procedurii prealabile.

Intimații-pârâți nu au depus întâmpinare la dosarul cauzei.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat completarea dispozitivului hotărârii nr. 17/2021 în ceea ce privește soluția referitoare la capătul de cerere privitor la acordarea cheltuielilor de judecată.

Instanța de fond a respins cererea de completare a dispozitivului, reținând că, față de respingerea cererii formulate de reclamantă în totalitate, completarea hotărârii cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată este nefondată. A apreciat că tot nefondat este și argumentul reclamantei prin care aceasta a considerat că pârâții au fost puși în întârziere anterior formulării acțiunii, respectiv 4.11.2020.

Înalta Curte reține că soluția instanței de fond este nelegală, aceasta interpretând în mod eronat dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 463 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 26 august 2016, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., s-a statuat în sensul că "art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. determină debitorul obligației de plată a cheltuielilor de judecată (partea care pierde procesul) și creditorul obligației având ca obiect cheltuielile de judecată (partea care câștigă), înlocuind formularea codului anterior din 1865 de "parte căzută în pretenții". Această diferență terminologică nu schimbă însă cu nimic fundamentul suportării cheltuielilor de judecată, care rămâne culpa procesuală și despăgubirea integrală a părții câștigătoare. Buna-credință a părții care a pierdut procesul nu justifică exonerarea ei de plata cheltuielilor de judecată. Din acest punct de vedere, între partea care a obținut câștig de cauză, dreptul ei fiind recunoscut prin hotărâre, și partea care acceptă judecata și pierde procesul, riscul acestei situații trebuie să fie suportat de această din urmă parte care, prin comportamentul său, chiar dacă nu a fost de rea-credință, a obligat pe partea potrivnică câștigătoare să angajeze cheltuielile din proces. Așa fiind, textul criticat induce o culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat cheltuielile de judecată făcute de partea adversă în timpul și cu ocazia desfășurării procesului." Se observă astfel că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea care a câștigat procesul.

Prin urmare, temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală, astfel că respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect nu înlătură obligația pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul este în culpă procesuală când cererea reclamantului este admisă în tot sau în parte ori dacă își execută obligațiile pe parcursul procesului și cererea reclamantului este respinsă ca rămasă fără obiect.

Respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect nu presupune că cererea reclamantei a fost considerată ca neîntemeiată, atât timp cât culpa procesuală în declanșarea procesului de față a aparținut pârâtului.

În speță, procesul a fost declanșat din culpa pârâtului care a emis la 03.11.2020 ordinul nr. x de prelungire a detașării reclamantei, cererea de chemare în judecată fiind introdusă pe rolul instanței la 04.11.2020.

Ulterior, pe parcursul derulării litigiului, pârâtul a emis ordinul nr. x/06.11.2020, în cuprinsul acestuia menționându-se:

"prin prezentul ordin se anulează Ordinele Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. x/03.11.2020, nr. x/03.11.2020, nr. x/31.10.2020, începând cu data de 09.11.2020."

Este evident că în speță subzistă culpa procesuală a pârâtului, atât timp cât acesta a procedat la emiterea ordinului nr. x/06.11.2020 după promovarea acțiunii și după ce reclamanta a angajat cheltuieli legate de plata anticipată a taxei judiciare de timbru și de plata onorariului pentru avocat.

Astfel, litigiul a implicat cheltuieli de judecată pentru partea reclamantă, constând în taxa judiciară de timbru în sumă de 50 RON, achitată potrivit chitanței aflată la dosar fond și în onorariul avocațial în sumă de 2068 RON, achitat de reclamantă potrivit dovezilor aflate la dosar fond.

Având în vedere aceste argumente, faptul că reclamanta a formulat plângere prealabilă anterior introducerii cererii de chemare în judecată, deși aceasta nu era obligatorie, precum și mențiunile din cuprinsul ordinului nr. x/06.11.2020, respectiv faptul că ordinul șefului DSU nr. x/03.11.2020 se anulează începând cu data de 09.11.2020, Înalta Curte apreciază că poziția procesuală exprimată de partea pârâtă pe parcursul judecății nu este suficientă pentru ca aceasta să nu datoreze cheltuieli de judecată, din perspectiva prevederilor art. 454 din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 49/2021 din 13 mai 2021 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite cererea de completare a dispozitivului hotărârii nr. 17 din 25.02.2021 în sensul că va obliga pârâții la 2118 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 49/2021 din 13 mai 2021 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite cererea de completare a dispozitivului hotărârii nr. 17 din 25.02.2021 în sensul că obligă pârâții la 2118 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 9 decembrie 2021.