ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2275/2021

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2021

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1247 C. civ., art. 850-851 C. proc. civ., art. 319, alin. (19)-(20) coroborat cu dispozițiile art. 282 alin. (3)-(6), art. 292 alin. (3) lit f), art. 316 alin. (11), lit. a)-e) și h) și art. 331 Codul fiscal aprobat prin Legea nr. 227/2015, cu modificările si completările ulterioare, precum si ale prevederilor pct. 96, alin. (5) din Normele de aplicare ale Codul fiscal aprobate prin H.G. nr. 1/2016.

Prin sentința civilă nr. 28 din 14.02.2020, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II a civilă și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, s-au respins excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesual pasive invocate de pârâta C. S.A., s-a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată și a fost obligată reclamanta să achite pârâtului B. suma de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 410 din 28 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins apelul ca nefondat și a fost obligată apelanta la plata către intimatul B. a sumei de 1.000 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat.

Recurenta a susținut că instanța de apel a dispus, în mod eronat și contrar normelor de drept aplicabile în cauză, respingerea apelului și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță, reținând autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei civile nr. 437 din 29.05.2019, pronunțate de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, având ca obiect contestație la executare. În hotărârea pronunțată în contestația la executare s-a reținut că mențiunile privind prețul imobilului, care nu cuprinde TVA, au fost făcute pentru prima dată prin publicația de vânzare din data de 19.08.2016, astfel că partea putea invoca critici privind modul de stabilire a prețului de către executorul judecătoresc doar pe calea contestației împotriva acelei publicații de vanzare la licitație. Prin urmare recurenta apreciază că nu ar putea fi formulate critici de această natură pe calea unei acțiuni de drept comun.

Potrivit recurentei, ulterior emiterii publicației de vânzare, în data de 31.10.2018, organele fiscale au stabilit că era necesar ca prețul să conțină TVA, astfel că acest aspect a fost invocat la momentul când era o certitudine, pe calea acțiunii de drept comun, ca un motiv distinct de nulitate a actului de adjudecare și nu raportat la un act de executare, motiv asupra căruia instanța de apel nu s-a pronunțat.

Totodată, recurenta precizează că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 430 și 431 C. proc. civ. referitoare la decizia din contestația la executare, având în vedere că instanța de executare s-a pronunțat pe excepție și nu pe fond, nefiind niciun impediment în analiza motivului de nulitate a actului de adjudecare pentru neplata prețului.

În continuare, recurenta susține că instanța de apel, în mod greșit, a analizat cauza dedusă judecății în raport de executarea silită și de contestațiile la executare formulate și nu ca o acțiune de sine statatoare, prin care se urmărește anularea unui act de vânzare cumpărare forțată, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de valabilitate prevăzute de lege, pentru ca acesta să își poată produce efecte.

Recurenta consideră că actul de adjudecare reprezintă, sub aspectul naturii și consecințelor juridice, un veritabil contract de vanzare-cumparare prin care se transmite din patrimoniul debitorului urmărit în cel al adjudecatarului dreptul de proprietate asupra bunului, iar acestui act juridic îi sunt aplicabile dispozițiile C. civ., care impun achitarea prețului integral și în termenul stabilit.

Recurenta menționează că motivul prin care a arătat că initimatul adjudecatar dispune de un imobil asupra caruia nu are un act de proprietate legal, acesta fiind invalidat de către executorul judecătoresc prin reluarea procedurii de licitație a imobilului pentru neachitarea prețului în integralitate, nu a fost analizat de instanța de apel, aceasta reținând că nu reprezintă o cauză de nulitate a actului de adjudecare.

În raport cu aceste aspecte, față de neanalizarea motivelor invocate, recurenta invocă dispozițiile art. 5 alin. (2) și art. 22 C. proc. civ. precum și art. 6 din CEDO privind dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.

Recurenta susține că, în mod greșit, instanța de apel nu a analizat motivul privind neplata integrală a prețului, întrucât chiar dacă situația de fapt are o înrâurire în faza execuțională, nu poate avea nici un efect asupra motivelor invocate de sine stătător, referitoare la nelegalitatea emiterii actului de adjudecare în raport de neplata prețului. Totdată, recurenta precizează că nici în prezent prețul nu a fost achitat integral.

Potrivit recurentei, în mod eronat, instanța de apel a reținut că prima instanță ar fi aplicat corect prevederile art. 850 alin. (1), art. 851 alin. (1), art. 853 și art. 180 și urm. C. proc. civ., privind termenul de 30 de zile în care intimatul adjudecatar avea obligația de a pune la dispoziție prețul vânzării.

În acest sens, recurenta invocă procesul-verbal de licitație în cuprinsul căruia s-a menționat expres faptul că diferența de preț urmează a fi achitată în cel mult 30 de zile de la momentul emiterii acestuia, astfel că în măsura în care s-a aprobat achitarea prețului în tranșe, această aprobare trebuia să fie dispusă în termenul legal menționat, începând cu data emiterii procesului-verbal de licitație.

Prin urmare, procesul-verbal de licitație fiind emis la 22.12.2017, termenul de 30 de zile, în care se putea achita prețul și se putea emite actul de adjudecare ca urmare a îndeplinirii obligației adjudecatarului, s-a împlinit la data de 20.01.2018, iar nu la data de 22.01.2018, întrucât acesta nu se calculează pe zile libere, cum în mod greșit a reținut instanța de apel.

Recurenta invocă în acest sens și dispozițiile art. 184 alin. (1) și 185 teza finală C. proc. civ., considerând actul de adjudecare emis după împlinirea termenului ca fiind nul.

Contrar susținerilor instanței de apel, recurenta invocă și faptul că acordul exprimat de creditor pentru plata prețului în rate a fost dat după expirarea termenului de 30 de zile, prevăzut de art. 850 alin. (1) C. proc. civ.

Apreciază recurenta că atât timp cât, în considerente, instanța nu analizează probele care au fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale, nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în cauză, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced.

Potrivit recurentei nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute la art. 712 C. proc. civ., respectiv buna-credință a adjudecatarului și dobândirea definitivă a dreptului de proprietate.

Recurenta invocă și o conivență a licitatorilor pentru a sublinia modalitatea ilegală în care a fost emis actul de adjudecare.

De asemenea, recurenta susține că nu se putea emite actul de adjudecare în lipsa înscrierii procesului-verbal de licitație în Cartea Funciară potrivit art. 849 alin. (1) și (2) C. proc. civ., critică care nu a fost analizată de instanța de apel.

La 19 martie 2021 intimata-pârâtă C. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului întrucât criticile invocate nu se încadrează în niciunul din motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

La 19 martie 2021 intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului întrucât lipsește semnătura administratorului judiciar, iar motivele invocate nu se încadrează în niciunul din motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Totodată, pe fond, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Prin cererea formulată la 6 septembrie 2021, lichidatorul judiciar al recurentei reclamante, Cabinet individual de insolvență G., și-a însușit recursul formulat de reclamantă.

Prin încheierea de ședință din 14 septembrie 2021, pronunțată în complet de filtru, s-a stabilit termen de judecată la 2 noiembrie 2021având în vedere că nu este incidentă procedura de filtrare a recursului.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Criticile recurentei privind aplicarea în mod greșit a dispozițiilor art. 430 și art. 431 C. proc. civ. referitoare la puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei civile nr. 437 din 29.05.2019, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. x/2018, prin care s-a reținut posibilitatea contestării modalității de stabilire a prețului de către executor doar pe calea contestației la executare împotriva publicației de vânzare la licitație, se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta a susținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 430 și art. 431 C. proc. civ. întrucât în decizia menționată instanța a respins motivul privind neplata prețului ca fiind tardiv formulat, fără a analiza pe fond argumentele invocate.

În cauză, se constată că prețul la care a fost scos la licitație imobilul a fost stabilit de executorul judecătoresc, în cadrul procedurii de executare silită a recurentei. Primele mențiuni privind prețul imobilului fără TVA sunt în publicația de vânzare la licitație emisă de executorul judecătoresc la 19.08.2016, bunul fiind adjudecat de către intimatul-pârât B. la data de 22.12.2017, pentru un preț stabilit fără TVA.

Prin urmare, prețul de vânzare fără TVA s-a raportat la prețul din publicația de vânzare la licitație, stabilit prin încheiere de executorul judecătoresc potrivit procedurii de executare silită.

Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de apel a reținut, în temeiul dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al celor dezlegate prin decizia civilă nr. 437 din 29.05.2019, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, privind motivul de nulitate al actului de adjudecare pentru neplata prețului.

În considerentele deciziei menționate s-a reținut că partea putea invoca criticile privind modalitatea de stabilire a prețului fără TVA doar pe calea contestației la executare împotriva publicației de vânzare din 19.09.2016, în cuprinsul căreia s-au făcut mențiuni pentru prima dată de prețul de vânzare la licitație a imobilului. Orice alte critici referitoare la pret, formulate ulterior publicației menționate, sunt tardive.

Potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește considerentele deciziei iar conform prevederilor art. 431 alin. (2) din același cod, efectul pozitiv al autorității lucrului judecat poate fi opus în alt litigiu dacă are legătură cu soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că dezlegarea dată prin considerentele deciziei menționate, referitoare la formularea criticilor privind prețul de vânzare a imobilului la licitatie doar pe calea contestației la executare împotriva publicației de vânzare, prin care s-a fixat acest preț, are legătură cu soluționarea cauzei, prin care se solicită constatarea nulității absolute a actului de adjudecare pentru lipsa prețului.

Critica recurentei privind inaplicabilitatea dispozițiilor art. 430 și art. 431 C. proc. civ., întrucât prin decizia menționată instanța nu a analizat pe fond argumentele privind neplata prețului cu TVA, fiind respins motivul de contestație ca tardiv, este nefondată.

Din considerentele deciziei menționate rezultă că instanța, deși a reținut tardivitatea motivului de contestație privind neplata prețului, în motivarea acestei soluții a statuat că formularea criticilor privind prețul de vânzare a imobilului la licitație se poate realiza doar pe calea contestației la executare împotriva publicației de vânzare în care s-a fixat acest preț.

Prin urmare, chiar dacă motivul de contestație a fost respins pe calea excepției, în argumentarea soluției instanța a dezlegat problema de drept care are legătură în cauză.

De asemenea, critica recurentei privind încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 5 alin. (2) și art. 22 C. proc. civ., referitoare la neanalizarea motivului vizând neplata prețului cu TVA, este nefondat.

Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat acest motiv reținând că că modalitatea de stabilire prețului, cu sau fără T.V.A., trebuia contestată în raport de prima publicație de vânzare în care a fost fixat prețul fără T.V.A., iar nu ulterior, prin intermediul unei acțiuni de drept comun.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care recurenta a invocat nemotivarea hotărârii instanței de apel din perspectiva naturii juridice a actului de adjudecare, ca fiind un veritabil contract de vânzare-cumpărare și neanalizarea condiției de nulitate a acestuia pentru neplata prețului, este nefondat.

Instanța de prim control judiciar în mod judicios a motivat hotărârea atacată, reținând în considerentele acesteia că natura juridică a actului de adjudecare este aceea de veritabil act ju­ridic autentic, translativ de proprietate asupra imobilului și poate fi atacat în fața instanței de drept comun, ca orice act juridic civil pentru neregulile sale, fără însă a se putea invoca neregularități ale actelor de executare, premergătoare întocmirii sale.

Totodată, instanța de apel a reținut efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al celor dezlegate prin decizia menționată, privind formularea criticilor referitoare la prețul de vânzare al imobilului la licitație doar pe calea contestației la executare împotriva publicației de vânzare, în care s-a fixat acest preț.

Criticile recurentei privind nemotivarea hotărârii atacate din perspectiva invocării Dispoziției ANAF nr. 8952 din 31.10.2018, emisă ulterior actului de adjudecare, prin care s-a anulat factura emisă și s-a stabilit că prețul de vânzare la licitație trebuie să conțină TVA, precum și cea privind neplata prețului până în prezent, sunt nefondate.

Instanța de apel în mod corect a motivat faptul că nulitatea este sancțiunea care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, or recurenta invocă un act emis ulterior eliberării actului de adjudecare, iar, pe de altă parte, a reținut că formularea criticilor referitoare la prețul de vânzare al imobilului la licitație se poate realiza doar pe calea contestației la executare împotriva publicației de vânzare, în care s-a fixat acest preț.

De asemenea, instanța de apel a evidențiat cauzele de nulitate absolută a actului juridic fără însă ca motivul invocat de recurentă privind neplata prețului să se regăsească printre acestea. În situația neplății prețului unui act juridic, recurenta are posibilitatea demarării altor remedii procesuale și nu a invocării nulității absolute a acestuia.

Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se motivele pentru care s-au înlăturat criticile recurentei.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de prim control judiciar a aplicat greșit dispozițiile art. 850 alin. (1), art. 851 alin. (1) coroborate cu art. 180 și urm., art. 853 și art. 854 din C. proc. civ., privind termenul de plată a prețului, acordul exprimat de creditor pentru plata prețului în rate și emiterea actului de adjudecare.

Înalta Curte constată că și aceste critici sunt nefondate, întrucât motivele invocate privind nerespectarea termenului de 30 de zile de plată a prețului și emiterea actului de adjudecare în procedura de executare silită pot forma obiectul unor proceduri prevăzute în executarea silită și nu pot fi analizate în acțiunea de drept comun.

Din considerentele hotărârii atacate se constată că instanța de prim control judiciar a aplicat corect dispozițiile legale criticate privind termenul de plată a prețului.

Astfel, potrivit art. 850 alin. (1) C. proc. civ. adjudecatarul imobilului va depune prețul în termen de cel mult 30 de zile de la data vânzării cu consecința prevăzută la art. 851 alin. (1) al aceluiași cod, respectiv dacă nu se achită în termen executorul judecătoresc va relua licitația de la prețul la care bunul a fost adjudecat.

Conform art. 853 C. proc. civ., la cererea adjudecatarului executorul judecătoresc cu acordul creditorului poate stabili plata prețului în rate cu dobânda legală aferentă.

Având în vedere faptul că în materia executării silite nu sunt prevăzute modalități de calcul al termenelor, se constată că în cauză sunt incidente dispozițiile de drept comun de la art. 180 și urm. C. proc. civ.. Potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care incepe să curgă termenul și nici ziua cănd acesta se împlinește.

În cauză, se constată că licitația a avut loc la 22.12.2017 iar adjudecatarul potrivit art. 853 C. proc. civ. a solicitat la 09.01.2018 plata prețului în rate, cerere care a fost aprobată în data de 22.01.2018.

În consecință, Înalta Curte constată că atât solicitarea de plată a prețului în rate, cât și acordul exprimat de creditor, au fost realizate cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 850 alin. (1) coroborat cu art. 181 alin. (1) pct. 2 și art. 853 C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 854 din C. proc. civ. nu prevăd un termen pentru întocmirea actului de adjudecare.

Criticile privind constatarea relei credințe a adjudecatarului la solicitarea executorului de plată a prețului reprezintă critici de netemeinicie care nu pot face obiectul controlului judiciar prin calea extraordinară de atac a recursului.

De asemenea, direct în recurs, recurenta invocă un nou motiv de nulitate a actului de adjudecare, respectiv conivența licitatorilor la adjudecarea imobilului, care nu poate fi analizat, fiind invocat omisso medio, potrivit prevederilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Critica recurentei privind intabularea actului de adjudecare a imobilului fără însă a fi înregistrat și procesul-verbal al licitației, a fost respinsă în mod just de instanța de apel, întrucât nu se circumscrie vreunui motiv de nulitate pentru a putea fi analizat.

Pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență G., împotriva deciziei nr. 410 din 28 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, ca nefondat.

Referitor la cererea intimatului-pârât B. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată"

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile și în recurs conform art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimatul-pârât a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate, respectiv chitanța fiscală nr. 1573 din 01.11.2021, emisă de Cabinet Avocat H., în cuantum de 2.000 RON.

Înalta Curte urmează să admită cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în temeiul art. 453 C. proc. civ., având în vedere că a fost respins recursul formulat, în acest fel dovedind o culpă procesuală care a produs un prejudiciu intimatului-pârât constând tocmai în cheltuielile de judecată efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență G., împotriva deciziei nr. 410 din 28 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă să plătească intimatului pârât B. suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 noiembrie 2021.