ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4685/2022

Ședința publică din data de 14 octombrie 2022

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1825 din data de 25 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat atât recursul declarat de recurenta – reclamantă A. cât și recursul incident declarat de recurenta – pârâtă B. împotriva sentinței civile nr. 866 din 2 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Prin cererea înregistrată la data de 12 aprilie 2022 (depusă la poștă la 08 aprilie 2022) în dosarul nr. x/2020, recurenta-pârâtă B. a solicitat completarea deciziei pronunțate în recurs, în sensul obligării recurentei reclamante la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.380 RON (TVA inclus) reprezentând onorariu de avocat.

În motivarea cererii, a arătat că împotriva sentinței nr. 866/02.06.2021 a formulat recurs recurenta contestatoare A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. prin care a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței recurate.

Urmare recursului declarat, recurenta pârâtă B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recur­sului formulat împotriva sentinței nr. 866/02.06.2021 și menținerea acesteia sub aspectele criticate de recurentă, cu cheltuieli de judecată.

Totodată, recurenta pârâtă B. arată că a formulat și recurs incident împotriva sentinței nr. 866/02.06.2021 prin care a solicitat casarea sentinței recurate în parte, în ceea ce privește calificarea excepțiilor invocate ca apărări de fond și admiterea excepțiilor, cu consecința constatării nuli­tății sesizării disciplinare și/sau lipsei de interes al recurentei reclamante și respingerii contestației pentru lipsa unei sesizări disciplinare valide, cu cheltuieli de judecată.

Mai arată recurenta pârâtă B. că urmare cererii de sesizare a Curții Constituționale formulate de recurenta A., Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus formarea unui dosar asociat, respectiv dosarul nr. x/2020 1.

Afirmă recurenta pârâtă că la termenul de judecată din data de 25.03.2022, reprezentantul convenți­onal al acesteia a solicitat și prin concluziile orale obligarea la plata cheltu­ielilor de judecată în cuantum de 2.975 RON (TVA inclusă) - onorariu de avocat și 100 RON - taxă judiciară de timbru, atât pentru dosarul x/2020, cât și pentru dosarul asociat nr. x/2020

Invocă recurenta pârâtă dispozițiile art. 453 C. proc. civ. potrivit cărora "partea care pierde procesul va fi obligată, la cere­rea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată", iar în scopul asigurării apărării în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, a efectuat cheltuieli în cuantum de 2.975 RON (TVA inclusă) - repre­zentând onorariu de avocat, și 100 RON - taxa judiciară de timbru aferentă recur­sului incident.

În ce privește cheltuielile efectuate în cuantum total de 2.975 RON, respectiv 2.500 RON și TVA - 475 RON se arată că acestea sunt menționate în factura nr. x/18.11.2021, factură ce a fost achitată în data de 26.01.2022, iar onorariul a fost defalcat, astfel:

- suma de 2.000 RON (fără TVA) - reprezintă onorariul de avocat pentru redactarea întâmpinării la recurs, inclusiv a apărărilor formulate asupra cererii de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, redactarea notelor scrise privind cererea de sesizare a Curții Constituționale, precum și sus­ținerea apărărilor în fața instanței la termenul din data de 25.03.2022:

- suma de 500 RON (fără TVA) - reprezintă onorariul de avocat pentru redactarea și susținerea în fața instanței a recursului incident.

Având în vedere că soluția asupra recursului incident a fost de respingere, în mod evident și soluția asupra cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată suportate în legătură cu acesta, vor fi de respingere, respectiv onorariul de avocat în cuantum de 500 RON (595 RON TVA inclusă) și 100 RON - taxă judiciară de timbru, însă, cu privire la cererea de obligare a recurentei contestatoare la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 2.000 RON, respectiv 2.380 RON TVA inclusă, aceasta trebuie admisă având în vedere soluția de respingere a recursului formulat de A., soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a ÎCCJ - Com­pletul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Con­stituționale, soluție rămasă definitivă prin nerecurare în termenul de 48 de ore de la pronunțare.

Examinând cererea formulată de recurenta-pârâtă B., în raport cu actele dosarului și dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge, pentru considerentele arătate în continuare.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ. "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Din textul de lege citat anterior, Înalta Curte reține că natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de "despăgubire" acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții adverse.

Așadar, fapta părții "care cade în pretenții" declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le cheltuie.

În mod constant, s-a subliniat că fundamentul obligării la plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a celui care a determinat inițierea unui proces sau a promovat un proces lipsit de fundament juridic lato sensu.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat la paragraful 82 al Deciziei nr. 59 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 6 noiembrie 2017 că, în scopul determinării culpei procesuale, care constituie fundament al plății cheltuielilor de judecată, în sensul dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., interesează, în egală măsură, atât rezultatul procesului, cât și conduita părților manifestată anterior litigiului ori pe parcursul acestuia.

Culpa procesuală a părții care a pierdut procesul, ca temei factual al obligării la plata cheltuielilor de judecată, constituie premisa art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. și este analizată de instanțele de judecată în concret, în fiecare litigiu în parte, atât în funcție de rezultatul final al acestuia, cât și de conduita manifestă a părților, premergător și în cursul judecății, putându-se aprecia și asupra realității, necesității sau caracterului rezonabil al sumelor solicitate cu acest titlu, pentru evitarea abuzurilor de drept procesual.

În cauză, într-adevăr, recursul principal formulat de recurenta reclamantă A. a fost respins ca nefondat, aspect ce ar fi determinat obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, însă prin formularea recursului incident de către recurenta-pârâtă B. a supus spre analiză instanței de recurs pretenții proprii, situație față de care se constată că nu doar recurenta reclamantă A. are culpă procesuală, ci și recurenta pârâtă B., atâta vreme cât recursul incident a fost respins ca nefondat.

Așadar, conduita sa manifestată în cursul prezentei cauze, respectiv prin formularea recursului incident, declanșează obligația acesteia de a suporta propriile cheltuieli efectuate cu prezentul litigiu, ambele părți având aceeiași calitate, de parte căzută în pretentii.

Înalta Curte nu poate face abstracție de existența recursului incident, pentru a putea dispune asupra cheltuielilor de judecată, acestea urmând a fi suportate în final de fiecare parte, având în vedere respingerea ambelor recursuri ca nefondate, întrucât în analiza culpei procesuale se recurge la elemente care se înscriu în sfera noțiunii de "parte căzută în pretenții" reglementate de norma procesual civilă din art. 453 C. proc. civ.

Defalcarea cheltuielilor efectuată de recurenta pârâtă B. prin cererea de completare nu poate fi primită în raport factura fiscală nr. x/18.11.2021 și aflată la dosar recurs în care se precizează "servicii avocațiale conform asistență juridică nr. x/11.11.2021".

Prin urmare, nefiind îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 444 alin. (1) C. proc. civ., neexistând astfel o omisiune a instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere, Înalta Curte va respinge cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 1825/2022 din 25 martie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de recurenta - pârâtă B. privind completarea dispozitivului Deciziei nr. 1825/2022 din 25 martie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2022.