ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4811/2019

Ședința publică din data de 16 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. A. S.R.L. Secuieni a solicitat în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală suspendarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1960/2018 din 6 august 2018, privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 și plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 24/2019 din data de 22 februarie 2019, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității. A admis excepția lipsei de obiect. A respins cererea formulată de reclamata S.C. A. S.R.L. Secuieni, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca rămasă fără obiect. A obligat pârâtul la 500 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 24/2019 din data de 22 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs se arată că, pentru reținerea cheltuielilor de judecată trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli.

Contrar reținerilor instanței de fond, nu se poate susține noutatea litigiliului din perspectiva criteriilor legate de complexitate și dificultate și nici din perspectiva naturii juridice a actului atacate, iar pe de altă parte, speța nu reprezintă un fenomen social nou în realitatea românească.

Principiul care trebuie să guverneze soluționarea oricărei cereri de acordare a cheltuielilor de judecată este acela că, partea va putea obține rambursdarea cheltuielilor de judecată doar în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului, precum și dovedirea acestora.

Indiferent de soluția pronunțată, considerentele acțiunii trebuie să fie în concordanță cu dispozitivul acesteia, însă, în considerentele hotărârii atacate instanța de fond a reținut că se vor acorda cheltuieli de judecată în cuantum de 450 RON, iar prin dispozitivul hotărârii instituția pârâtă a fost obligată la plata sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. Secuieni a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat suspendarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1960/2018 din 6 august 2018, privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 și plata cheltuielilor de judecată.

Prima instanță a respins cererea, ca rămasă fără obiect și a obligat pârâtul la 500 RON cheltuieli de judecată, din care 50 de RON taxă judiciară de timbru și 450 RON reprezentând onorariu de avocat.

Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Prin motivul de recurs se invocă nelegalitatea sentinței pentru modalitatea în care prima instanță a soluționat cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în proces de către intimata-reclamantă, criticându-se caracterul deosebit de oneros al obligației de plată stabilite în sarcina autorității administrative.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la 27.12.2018 (conform datei aflate pe ștampila poștei, fila x), iar la data de 28 decembrie 2018 a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1115, Ordinul nr. 3236/2018 din 27 decembrie 2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare.

Conform art. 9: "La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 24 iunie 2016, cu modificările și completările ulterioare."

Față de aceste aspecte Înalta Curte constată că, în mod corect a reținut prima instanță că emiterea Ordinului nr. 3236/2018 este ulterioară datei sesizării instanței, și pe cale de consecință, a aplicat dispozițiile art. 453 C. proc. civ., potrivit cărora intimata-reclamantă este îndreptățită la acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu apărător.

Având în vedere că recurenta-pârâtă se situează pe poziția părții care a pierdut procesul în înțelesul art. 453 C. proc. civ., precum și faptul că intimata-reclamantă a făcut dovada existenței și întinderii cheltuielilor de judecată care i-au fost acordate în cauză, Înalta Curte constată că erau îndeplinite toate condițiile cerute de lege pentru soluționarea favorabilă a cererii de acordare în proces a cheltuielilor de judecată, iar cuantumul stabilit în sarcina recurentei-pârâte este rezonabil raportat la complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat, esențial fiind ca respectiva cheltuială să fi fost necesară pentru soluționarea cauzei și efectuată în proces.

În ceea ce privește onorariului apărătorului, Înalta Curte constată că la dosarului de fond se află factura nr. x/17.12.2018 din care rezultă că pentru asistența judiciară acordată intimatei-reclamante s-a perceput un onorariu în cuantum de 2380 RON.

În temeiul dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere activitatea desfășurată de avocat, precum și împrejurarea că dosarul a fost soluționat în temeiul excepției lipsei de obiect la al doilea termen de judecată, instanța de fond în mod corect a dispus reducerea cuantumul acestuia la 450 de RON.

Sub acest aspect, instanța de fond în mod corect a reținut că suma reprezentând cheltuielile de judecată este vădit disproporționată în raport cu complexitatea cauzei și de activitatea desfășurată de avocat.

Într-adevăr, prin aplicarea dispozițiilor art. 452 alin. (2) C. proc. civ. instanța apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărirea pretențiilor și complexitatea cauzei, având în vedere că recuperarea cheltuielilor de judecată de la partea căzută în pretenții se poate realiza numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

Ca atare, ceea ce trebuie să urmărească judecătorul în aplicarea acestui text legal este păstrarea unui just echilibru între părți în suportarea cheltuielilor de judecată, în considerarea faptului că prejudiciul părții care a câștigat procesul trebuie să fie cauzat de culpa procesuală a celeilalte. Or, raportul de cauzalitate necesar angajării răspunderii subzistă doar în măsura în care prejudiciul pretins are un caracter rezonabil și necesar, în lumina criteriilor mai sus amintite.

Având în vedere considerentele expuse, faptul că obiectul cauzei este reprezentat de o obligație de a face, complexitatea cauzei este una medie, efortul avocatului de documentare, de concepție a acțiunii și de susținerea apărărilor este unul mediu ca solicitare, Înalta Curte constată că diminuarea onorariului de avocat la suma 450 RON reprezintă o reducere rezonabilă.

De asemenea, în temeiul acelorași dispoziții, în mod corect s-a dispus obligarea și la plata sumei de 50 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată cu chitanța seria x nr. 92 din data de 15.01.2019 .

Prin urmare, niciuna dintre criticile invocate în susținerea cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiată.

Pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 24 din 22 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2019.